
Femei de iasomie de Ionel Bușe Editura Litera – recenzie
Femei de iasomie
Ionel Bușe
Editura Litera
Colecția: Biblioteca de Proză Contemporană
Nr. de pagini: 352
An apariție: 2022
Prefață: Mihai Ene
Ionel Bușe este universitar craiovean, cercetător, eseist, prozator, dramaturg, autor al unor studii de antropologie. A publicat Ultima vară cu Enikö și alte povestiri, Premiul USR – Craiova, 2011, și piesa Bătrânul și eutanasierul, laureată a concursului Drama, 2015. Femei de iasomie este romanul său de debut, situat pe locul al III-lea la concursul Primul roman, 2021, al Editurii Litera. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Roman intelectualist, despre pandemie și reguli, despre amintiri, nostalgii și, desigur, femei, satiric și analitic în același timp, aduce o viziune completă asupra istoriei recente și o poveste de dragoste.
„M-am îndrăgostit la prima vedere și pe viață de Femeile de iasomie ale lui Ionel Bușe, savurând poveștile lor stranii, livrești și, deopotrivă, autentice, din postura inedită de jurizant al Concursului de debut al Editurii Litera, care a parcurs șaptezeci de manuscrise, spre a alege romane ce vor decide viitorul literaturii române.“ – Radu Aldulescu
Romanul domnului Ionel Bușe, „Femei de iasomie”, este construit pe fundamentul realităților sociale și politice ale anilor recenți, văzute prin ochii unui intelectual între două vârste, burlac convins, ziaristul cultural Orlando Bran. Deși formal nu are o asemenea împărțire, eu l-am perceput ca având trei mari zone.
În prima parte, cea de început, cititorul face cunoștință cu Orlando, prin intermediul unei narațiuni la persoana a treia care are însă toate reperele și efectele unei narări la persoana I. Totul este filtrat prin viziunea și concepțiile protagonistului, iar vocea auctorială este aproape absentă, lăsându-l pe Orlando în plină bătaie a reflectoarelor. O decizie bine gândită, întrucât narațiunea la persoana I este adeseori interpretată într-o cheie mult mai personală.
Insomniac, plictisit, o idee blazat, ziaristul este atras de un du-te vino care se petrece la azilul de bătrâni privat de peste drum. Pornește în miez de noapte în recunoaștere și ajunge în compania unui domn în vârstă, care se prezintă, nonșalant, Anamnesius Valzheimer. De fapt, acesta e un profesor de limbi clasice, Emanuel Pirandeli, atins de boala la care face referire alias-ul său și îngrijit la acel moment în sanatoriul respectiv, iar alături de el, în afară de asistentele provocatoare, se află o misterioasă femeie pe care el o numește Ligia și despre care are de povestit foarte multe istorii, care capătă pe alocuri accente fantasmagorice. Experiența se repetă în mai multe nopți, în care Orlando primește numele inițiatic de Figaro. Avem iluzia unei dihotomii sacru-profan, parcă desprinsă din nuvelele fantastice ale lui Eliade, cu un București misterios, nocturn, unde nimic nu e ceea ce pare. Orlando însă pleacă în Africa de Nord, unde petrece o bună perioadă de timp. Această parte mi-a plăcut cel mai mult – rafinament, mister, un aer atemporal.
Partea centrală a romanului tratează momentele începând cu întoarcerea lui Orlando în țară, în vremea debutului pandemiei de coronavirus. Acesta cercetează cele petrecute cu rezidenții de la azil, însă atât misterioasa Ligia, cât și profesorul Pirandeli par a se fi volatilizat complet, lucru în total acord cu atmosfera onirică a nopților petrecute în compania lor. Invitat la o petrecere cu măști grotești de politicieni internaționali, care reflectă ironia autorului la adresa acestora, ziaristul o regăsește pe Ligia, al cărei nume este de fapt Victoria, de profesie medic, misterul se explică și Bucureștii recad în banal. Urmează prelungi monologuri interioare ale protagonistului, care încearcă să ilustreze propriile idei legate de provocările momentului: pandemie, transsexuali, feminism, societatea zilelor noastre, în principal cea românească, condiția intelectualului ș.a.m.d.
Căutător al eternului feminin, nostalgic după tinerețea care începe să se îndepărteze, își creează o viață oarecum dublă: pe de o parte, bucurându-se de atențiile propriului anturaj de sex opus, cele câteva amante de ocazie pe care le are, pe de alta, visând la Victoria și prin ea, accesând feminitatea la nivel de generație, prin linia maternă Ligia-Zenobia-Victoria și, ulterior, chiar și Maia, fiica adoptivă a Victoriei, într-o casă desprinsă parcă de cotidianul cenușiu, unde stăpânește mirosul emblematic al florii de iasomie, o rază printre nori. Mândru de sexualitatea și de instinctele sale, fervent apărător al burlăciei, inițiat în adolescență de către o femeie matură, ajuns la rândul său la vârsta a doua, caută senzații tari în preajma tinerelor pe care le întâlnește. Victoria este matură și stilată, singura pe care o percepe atât ca femeie, cât și ca om. Pe restul, deși nu se vede el însuși drept misogin, le percepe numai prin ochii sexualității exacerbate de momentele confuze ale vârstei mijlocii. Cinismului lui Orlando cu privire la relații i se opune inocența și seriozitatea doctoriței.
Pe planul conceptelor, Orlando a absorbit teorii ale filosofilor, ale înțelepților vremurilor trecute, le-a adunat și le-a mixat într-un sistem hibrid, care să îl ajute să meargă înainte într-o lume cu tot mai puține repere, cu valori într-o schimbare galopantă. Cugetările sale indică o preocupare spre echilibru, însă demersul e fragilizat chiar de apetența sa pentru sofisme, pe care le împărtășește cu generozitate. Pandemia îi provoacă îndoieli și frământări, firești pentru omul care nu se grăbește să se poziționeze în extreme, dar și sentimentul plutirii în derivă, ducând adeseori spre introspecții amare, uneori profunde, alteori superficiale. Multe se referă la mediul intelectual, căzut în mirajul formei fără fond.
În cea de-a treia parte, Orlando beneficiază de o propulsare într-o zonă pe care o contemplase numai de la distanță, nu fără oarecare condescendență. Pentru el, Victoria e un refugiu, iar paternitatea șansa de a da un sens existenței marcate de blazare.Va reuși el însă să treacă de testul construcției pe care și-a creat-o despre sine însuși și pe care o acceptă fără prea multe preambuluri, ca pe o situație de la sine înțeleasă?
Un om gri, dornic de revelații, de evadare, captiv între Eros și Thanatos, se opintește, regulamentar, în propriile limitări. E lipsit de finețe, de umor și de acea scânteie care să-i redea culoarea, umanitatea, prezente, de exemplu, la profesorul Pirandeli. Cultivat prin natura profesiei, nu deține însă acel aer firesc, deloc căutat al Victoriei și al profesorului și compensează printr-o aglomerare de panseuri și informații diverse.
Parfumul iasomiei, simbol al feminității misterioase, are un efect vindecător, însă în doze mari poate deveni periculos. Orlando Bran va simți pe pielea sa aceste efecte.
Cititorul anului 2022 se poate simți ușor saturat de abundența informațiilor legate de pandemie, destul de proaspete în memoria individuală și colectivă. După un număr de ani, probabil că anumite pasaje din carte vor fi gestionate și asimilate diferit.
Un roman interesant, care ridică mingea la fileu pentru cititorul dornic de introspecții sau chiar discuții pe temele abordate în carte.
„Cum ieși din casă, intră într-o ceață s-o tai cu cuțitul. Nu vedea aproape nimic. Reuși cu greu să găsească poarta imobilului cu numărul 69, care, pentru prima oară, era încuiată. Îl apucă un fel de atac de panică și rămase câteva clipe fără busolă. În smogurile noastre cenușii, în cutii alergice de beton, tratați cu steroizi și hormoni, am devenit placizi, aplatizați, fobici. Ne speriem de orice. De ceață, de apocalipsa mayașă, de criză, de șomaj, de violență, gândi el. Frica e mai mare decât pericolul. Se hotărî să se întoarcă în cutia de beton, la pisica lui, Miți, care îl aștepta la ușă… Auzi, dintr-o dată, pași. Nu știa exact din ce parte vin. Din interior sau din afară. O cheie se răsuci în broască și o voce feminină îl invită înăuntru. Era Ligia, în rochia ei de culoare verde, cu părul negru, în bucle. Îl luă de mână și închise poarta.”
Cartea Femei de iasomie de Ionel Bușe poate fi comandată pe litera.ro, carturesti.ro
Recenzii și prezentări cărți autori români
Recenzii și prezentări cărți apărute în Colecția de Proză Contemporană


8 Comments
Mirela Barbălată
O recenzie plină de profunzime la o carte ce invită la introspecție și – de ce nu? – la învățare! Cel puțin eu asta înțeleg .
Îmi place titlul, iar povestea mă intrigă. Mulțumesc pentru recomandare! Voi tine cont de ea.
anasylvi
Multumesc, Mirela! Da, cititorul dornic sa aprofundeze va trage propriile concluzii in urma lecturii. Astept cu interes impresiile tale, daca o vei citi.
Daniela Balan
Foarte frumoasă și tentantă recenzia! Mulțumesc pentru recomandare ❤️
anasylvi
Multumesc frumos, Daniela! Cu multa placere!
Oli
Imi place tare mult cum ai punctat ideile si temele cartii, multumesc pentru recomandare!
anasylvi
Multumesc pentru apreciere, Oli! Cu drag!
Tyna
Foarte frumoasă și convingătoare recenzia! Mulțumesc pentru recomandare!
anasylvi
Multumesc, ma bucur ca iti place!