Femeia cu părul roșu de Maria Dimian, Editura Smart Publishing – recenzie

Femeia cu părul roșu
Maria Dimian

Editura: Smart Publishing
Anul apariției: 2016
Număr de pagini: 185

„Din amalgamul de pseudo-evenimente zilnice – din punct de vedere fenomenologic – situate în era telematicii, autoarea conturează o lume a interioruluitânăr, a esențializării trăirilor unei tinere sensibile, Sofia, aflată la granița unui optimism forțat și a căutării entuziaste. Senzațiile, emoțiile, stările sunt încărcate de roșu, ton al vitalității exacerbate și, deopotrivă, al sufocantei iubiri, al chinuitoarei vârste reverberante. Nu! Sofia nu are părul roșu! Asistăm la o disecție, aceea a unei tinere cu un nivel înalt de sensibilitate și viziune subiectivă, o fată puternică și timidă, în plin proces de auto-construcție a eului, o umbră în sfera socială, o zeiță în propriul univers. Aflarea identității se întrerupe brusc, făcându-și loc dezgustul, adâncirea tinereții în ultimatumul suprem.” – Prof. Ana- Maria Dragomir

Începutul cărții sună bine!

” Sofia Brown nu era chiar dulcegăria în persoană, dar nu suporta minciuna.”

Cred că multe dintre noi suntem asemănătoare cu ea până acum, nu?

„Deși era destul de nesinceră (oamenii o considerau prefăcută de multe ori), era o persoană bună. Trebuia să treacă ceva timp pentru a o descoperi cu adevărat, dacă, într-adevăr, voiai s-o faci. Problema era că la prima vedere părea atât de stângace, banală și insidioasă, încât abia așteptai să treacă timpul petrecut cu ea. Dar adevărul era că după masca-i perfidă se ascundea o persoană frumoasă, aproape fantasmagorică.”

O descriere contradictorie, care ne înfățișează o persoană cu calități și defecte, ca oricare alta.

Sofia e o tânără ca oricare, orfană de mamă și care nu prea își suportă mama vitregă, cu atât mai mult nu-i place să i se spună că seamănă cu aceasta… ceea ce face chiar și tatăl ei! Această tânără se gândește că va începe un nou an școlar în curând… pe care nu îl așteaptă cu nerăbdare. Oare cine o face? Nici eu când eram la școală, pe vremea tinereții mele, nu așteptam cu prea multă plăcere începerea ei.

Își convinge tatăl să o lase să meargă la verișoara ei, într-un oraș la vreo 200 km depărtare.. La prima vedere, Sofia pare ușor încrezută, cu o atitudine de … autosuficiență…

„Din punctul ei de vedere, dacă nu voiai s-o cunoști, era problema ta, pierderea ta. Și drept era. Ea nu avea nimic de pierdut, doar tu pierdeai ocazia de a cunoaște un om extraordinar, de la care aveai de învățat o puzderie de lucruri.”

Cartea este scrisă într-un stil alert, cam prea descriptivă aș spune eu, dar ușor de citit. Iar la final rămâi cu multe gânduri și întrebări cărora încerci să le găsești un răspuns.

Mi se pare interesantă ideea Sofiei despre modelele de viață:

„Mereu avem niște modele, niște persoane pe care le admirăm, dar cu trecerea timpului, modelele noastre se schimbă, pentru că, până la urmă suntem oameni, și vrem să urcăm spre absolut, ținându-ne modelele cât mai sus posibil.”

În primă fază, este o carte despre evoluție, despre maturizare, emoțională în principal. Despre cunoaștere și ceea ce înseamnă a deveni adult.

Ceea ce îmi place la această carte este lejeritatea cu care ne sunt transmise părerile și gândurile Sofiei, de parcă autoarea s-ar afla în capul acesteia și ar știi totul despre aceasta.
O carte pe care o citești cu ușurință, fiind curioasă să vezi către ce se îndreaptă. Recunosc că nu prea rezonează cu mine această poveste, dar ceea ce am apreciat a fost stilul cărții. Transmite o certitudine în ceea ce afirmă, impresionantă! Clar este un bonus.

Sofia poate fi orice tânără, la o anumită vârstă, cu bune și cu rele, neliniștită, ca orice adolescentă. Asta până la un punct…

” Nu era nici o persoană în lume în fața căreia Sofia să cedeze. Avea un orgoliu atât de mare încât se gândea de multe ori dacă vreodată va exista o persoană în viața ei, care să o facă să renunțe la el, măcar în preajma acelei persoane.”

Autoarea ne-o prezintă pe Sofia cu ajutorul unor povești, aflăm despre diferite momente din viața acesteia, care ne fac să venim din ce în ce mai intrigați în privința ei.
Și totuși, am impresia că nu reușim să o cunoaștem pe aceasta. Parcă anumite momente nu ne sunt înfățișate. Și asta face ca noi să pierdem detalii prețioase. Asta este senzația pe care am avut-o pe toată durata cărții, că ceva lipsește.

Punctul de cotitură în destinul Sofiei l-a reprezentat întâlnirea cu profesoara de franceză – femeia cu părul roșu – pentru care a dezvoltat o adevărată obsesie, încercând să o imite întocmai, asimilând-o în mintea ei cu idealul care ar fi fost propria ei mamă dacă nu ar fi murit.

Evoluția personalității și a destinului Sofiei e foarte controversată, lăsându-ne la final cu multe întrebări fără răspuns. Părerea mea e că această carte oferă perspective diferite asupra acțiunilor și motivațiilor personajului, fiecare cititor putând să o interpreteze în felul propriu.

Cartea este alcătuită din două povestiri, prima fiind cea care dă și titlul cărții,  iar a doua este „Unele povești de dragoste nu mor niciodată„.

Această a doua poveste este structurată în patru părți sau mai bine spus, are patru etape: Chimie, Sfârșit, Basm și Happy-end.

Motto-ul celei de-a doua povestiri este cel care mi-a dat o nouă doză de energie, o altă stare:

” Viața e prea scurtă, deci sărută încet, râzi nebunește, iubește cu adevărat și iartă repede.

Sună tare bine și ar fii frumos dacă am reuși să îl punem în practică în totalitate, dar…câți dintre noi o fac?! Eu nu reușesc întotdeauna.

” Dacă ar trebui să mori curând și ai putea să dai un singur telefon, pe cine ai suna și ce i-ai spune? Și de ce să aștepți până atunci?” – Stephen Levine

Acest al doilea motto, chiar îmi dă de gândit! Ce alegere aș face dacă aș fi pusă în această situație? Dar întrebarea finală o consider mai mult un îndemn de a nu amâna anumite lucruri sau discuții, și apoi să realizăm că este prea târziu pentru ele.

Începutul acestei povestiri m-a prins de la primul rând:

„Orice poveste de dragoste are un început. Totul pare perfect și pur și simplu nu-ți dai seama ce e dragostea. Ești doar un începător, care se îndreaptă cu pași repezi către necunoscut, către viitor, auzind din vorbe îndepărtate că iubirea e frumoasă…”

Este povestea unui cuplu, Victor și Rebecca, care încearcă să descopere iubirea adevărată. Care fac greșeli în drumul lung și nu tocmai lin, dar care, până la urmă, îi fac mai puternici, mai conștienți de ceea ce au unul alături de celălalt. Însă finalul poveștii ne oferă o întorsătură de situație care m-a bulversat….

Despre ce e vorba, vă las pe voi să descoperiți, citind cartea.

Cartea a fost oferită spre recenzie de Smart Publishing .

Cartea poate fi comandata de aici.

Recenzii și prezentări cărți autori români