Fete de treaba de Laurie Elizabeth Flynn, Editura Litera – recenzie
Fete de treaba
(The Girls Are All So Nice Here – 2021)
Laurie Elizabeth Flynn
Editura: Litera
Colecţie: Buzz Books
An apariţie: 2021
Traducere:Ana-Maria Iftimie
Nr.pagini:368
Multe s-au schimbat în viața Ambrosiei Wellington de la absolvirea colegiului, și a muncit din greu ca să-și creeze o viață nouă. Însă când primește o invitație la reuniunea de zece ani, în care o persoană anonimă a scris: „Trebuie să vorbim despre ceea ce am făcut în noaptea aceea“, Ambrosia constată că trecutul ei secret, precum și oamenii pe care credea că i-a lăsat în urmă n-au dispărut pentru totdeauna. Amb se gândește obsesiv la ceea ce a făcut și la cea împreună cu care a făcut totul: nonconformista Sloane Sullivan, Sully, fosta ei prietenă. Ajunsă la reuniune împotriva voinței sale, Amb își dă seama că nu poate evita confruntarea cu trecutul, indiferent ce manevre și stratageme încearcă să pună în practică.
Fete de treabă este un thriller psihologic despre nesiguranța tinerilor care își caută identitatea, despre alegerile nefericite, despre manipulare, vinovăție și răzbunare. Narațiunea, desfășurată pe două planuri temporale alternative, este încărcată de tensiune și mister. Este genul de roman în care ai vrea să intervii și să oprești personajele de la comiterea unor fapte ireparabile.
„În acest thriller alert, Laurie Flynn examinează cu inteligență cele mai întunecate aspecte ale prieteniei, ambiției și dinamicii sociale. Plin de răsturnări de situație neașteptate, Fete de treabă ne amintește că trecutul te prinde din urmă, iar secretele nu rămân îngropate pe vecie.“ – Megan Miranda
„Întunecat, alambicat și teribil de acaparator, Fete de treabă explorează cruzimea fără seamăn a unor fete dintr-un idilic campus de colegiu. Acest thriller dinamic are un final paralizant, în contrast cu titlul înșelător.“ – Robyn Harding
„Savuros, plin de răsturnări de situație și cu un ritm epuizant, Fete de treabă este mai mult decât un thriller; este un portret desăvârșit al complexității prieteniei dintre femei și al nevoii disperate de acceptare. Cu personaje construite cu fermitate, în toată vulnerabilitatea lor, și cu cadrul de desfășurare atât de autentic încât am simțit că mă aflu cu adevărat în campusul Wesleyan, acest roman este o cursă genială, sălbatică și perversă.“ – Andrea Bartz
„Alternând între anii de colegiu ai Ambrosiei și momentul prezent, Flynn dezvăluie grozăviile de care sunt capabile niște puștoaice, construind suspansul până la finalul neașteptat.“ – Electric Literature
„Acest thriller captivant și plin de răsturnări de situație se concentrează asupra a două foste bune prietene care se întorc în campus pentru o reuniune de absolvire a colegiului. Odată ajunse acolo, își dau rapid seama că sunt ținta cuiva care caută să se răzbune pentru ceva întâmplat cu zece ani în urmă. Întunecat și plin de tensiune, Fete de treabă prezintă un portret savuros și curajos al complexității prieteniei și ambiției sociale.“ – Book Riot
„Fete de treabă este pervers, convingător și atât de întunecat! Această poveste răvășitoare despre prietenele pe care le păstrăm – și cele la care renunțăm – este surprinzătoare în cel mai bun sens posibil. Prima carte de ficțiune pentru adulți scrisă de Laurie Elizabeth Flynn mă face să mă întreb cu ce va veni data viitoare.“ – Samantha Downing
„Cu Fete de treabă, Flynn abordează nesiguranța specifică tinereții și o acutizează până într-un punct fatal. Am citit hipnotizată pe măsură ce Amb se străduiește să stăpânească jongleria complexă cu cele două lumi din care face parte, până la capitolul final care m-a lăsat fără respirație.“ – Chandler Baker
LAURIE ELIZABETH FLYNN a urmat studii de jurnalism, apoi a lucrat ca model. Locuiește în London, Ontario, împreună cu soțul și cei trei copii. Este autoare a trei romane pentru adolescenți: Firsts, Last Girl Lied To și All Eyes On Her, publicate sub semnătura L.E. Flynn. Fete de treabă (The Girls Are All So Nice Here, 2021) este romanul său de debut în ficțiunea pentru adulți.
Fete de treabă, romanul de debut al autoarei Laurie Elizabeth Flynn, este un thriller psihologic interesant, ce a reușit să-mi incite curiozitatea atât prin titlu, care intrigă, dar și prin copertă, care emană senzualitate și provocare deopotrivă.
Încă de la început o cunoaștem pe Ambrosia, o tânără de 30 de ani din Astoria, căsătorită, specialistă în domeniul relații publice, deși mulți ani visase să ajungă o mare actriță. În prezent, viața ei curge lin, fără evenimente majore, fără savoare, aspect ce nu o deranjează însă, ba mai mult, o bucură. Adrian Turner, soțul ei mai tânăr cu cinci ani, barman și scriitor în devenire, nu îi cunoaște trecutul îngrozitor, nu cunoaște cealaltă imagine a sa, cea a Ambrosiei Wellington, studentă a Universității Wesleyan din Middletown, Connecticut.
Viața liniștită a Ambrosiei este perturbată de primirea, pe email, a unei invitații scrise în mod caligrafic din partea Comitetului Alumni Wesleyan, pentru reuniunea de zece ani a Promoției 2007. Este hotărâtă să nu accepte invitația, dar primirea unui alt email, de data aceasta unul înspăimântător, totuși cu același ,,scris caligrafic, rosu și negru pe fundalul crem al cartonului”, cu literele ,,ușor înclinate spre dreapta, ca și cum persoana care le-a scris se grăbea să le aștearnă pe hârtie „, o obligă să se răzgândească. Câteva cuvinte o aruncă în trecut, în anul I de facultate, atunci când viața ei a luat o întorsătură dramatică : ,,Trebuie să vii. Trebuie să vorbim despre ce am făcut în noaptea aceea.”
Simple cuvinte ce aduc groază în sufletul Ambrosiei, obligând-o să își aducă aminte de o noapte teribilă ,,cea în care a început totul sau cea în care s-a terminat totul.”
Construit pe două planuri, trecut și prezent, cu narațiunea la persoana I, romanul o urmărește, în paralel, pe Ambrosia, cea de ,,acum” soție, cu o viață nouă, liniștită, cel puțin aparent, și cea de ,,atunci”, studenta pregătită să își uite condiția socială și să devină ceea ce și-a dorit, dintotdeauna, o persoană populară, strălucitoare.
Faima are mai multe fațete și nu oricine îi poate rezista. Acum, Amb știe acest lucru. Este însă mult prea târziu pentru regrete. Timpul nu poate fi dat înapoi, iar pentru a închide poarta trecutului, pentru a-și da o șansă la fericire, trebuie să participe la reuniunea de zece ani. Este însă conștientă că singură nu se poate descurca. Și acum, ca și atunci, are nevoie de Ea, cea care i-a fost înger și demon, prieten și dușman, Sully, de asemenea studentă la Universitatea Wesleyan.
Au fost împreună în momentele mai puțin plăcute, deși interesele lor erau, de cele mai multe ori, diferite, au fost solidare în tot ce au făcut, de la petreceri pline cu alcool, sex, ironii, până la acea noapte fatidică, când au decis să regizeze o piesă în care personaje principale au fost viața și moartea, victimă a fost o făptură inocentă, iar călăii, ea și Sully.
Doar ea și Sully știu ce s-a întâmplat atunci, de aceea nimeni nu trebuie să afle adevărul. Dar va putea Amb să împiedice secretele trecutului să iasă la suprafață? Vor fi solidare și acum, ca și atunci, Amb și Sully? Și mai important, are dreptul Amb la fericire și iertare?
Romanul ,,Fete de treabă ” ne descrie o altă imagine a fetelor obișnuite să obțină tot ce își doresc, indiferent de costuri și fără a-și asuma consecintele propriilor fapte, a acelor fete care pentru faimă, acceptare sau din pură răutate se joacă cu sentimentele și emoțiilor celor din jur, mai ales ale persoanelor vulnerabile, fără a-și dori să privească dincolo de propriile acțiuni.
Romanul, un amestec periculos de brutalitate și vinovăție, de dreptate și răzbunare, de viață și de moarte, ne prezintă fragilitatea emoțională a tinerelor subjugate de strălucirea celebrității, chiar și una efemeră, explorează psihicul uman care, prin vulnerabilitate, poate fi manevrat provocând cele mai cutremurătoare urmări, ne vorbește despre alegeri și consecințe și, nu în ultimul rând, tratează teme specifice adolescenței, dar nu numai: droguri, viol, anturaj prost, prietenie falsă, popularitate.
Deși romanul mi-a stârnit curiozitatea și m-a prins încă de la primele pagini, din păcate, treptat, m-a pierdut. Spun din păcate pentru că autoarea a creionat o poveste cu un substrat complex, plină de dramatism, cu personaje fascinante, dar, cu toate acestea, nu a reușit să le valorifice în totalitate. Tensiunea și misterul au lipsit în mare parte a acțiunii, iar latura psihologică s-a simțit prea puțin. Ceea ce însă a dat valoare sau intensitate a fost finalul, care pe mine m-a uimit și cu care însă am rezonat 😉.
Ce ascund fetele de treabă? Ce fapte îngrozitoare au săvârșit în timpul facultății cele două tinere? Se va adeveri zicala ,,după faptă și răsplată”?
Recomand romanul ,,Fete de treabă”, atât celor care vor să iasă din zona lor de confort, cât și iubitorilor de thriller. Chiar dacă acesta este unul mai lejer, merită citit pentru lecția de viață care răzbate la final, pentru dramatismul din spatele poveștii și, de ce nu, pentru finalul șocant.
,,Am domnit împreună. Regatul nostru cuprindea campusul înverzit, cu numeroasele lui petreceri. Ne-am marcat teritoriul. Tocurile ascuțite din picioarele noastre ca niște scobitori troncăneau la fiecare pas, iar gurile noastre date cu ruj închis la culoare erau schimonosite de râs. Au fost și băieți ale căror nume le-am uitat, băieți pe lângă care e posibil să fi trecut fără să-mi dau seama că m-am culcat cu ei. Atunci când îmi alegeam un rege, coroana era prea grea pentru capul lui.
(…)Domnia noastră a fost scurtă și sângeroasă.Ce a venit pe urmă a fost și mai rău.”
10 Comments
Oli
Super recenzie! Foarte frumoasa, incitanta si tentanta, felicitari si multumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Oli!
Tyna
Foarte tentantă recenzia! Mi-ai stârnit curiozitatea. Mulțumesc mult pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Tyna!
Geo
Chiar stârnește curiozitatea recenzia ta. Foarte frumoasă, felicitări!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Geo!
anasylvi
Foarte reusita recenzia, desi recunosc ca nu prea e pe felia mea, ca preferinte. Multumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Ana!
familiasimionescuyahooro
O recenzie captivanta, o poveste care ma tentează! Felicitări, mulțumesc pentru recomandarea palpitanta❤️
Daniela Balan
Foarte frumoasă și tentantă recenzia , felicitări ❤️