Fetele de la țară de Edna O’Brien, Editura Nemira – recenzie

Fetele de la țară (Country Girls) 

Edna O’Brien

Editura Nemira

Colecția Babel

Traducere: Mihnea Gafita

Nr. pagini: 752

An aparitie: 2018

• Trilogia Fetele de la țară (Country Girls Trilogy)

1. Fetele de la țară – The Country Girls – 1960

2. Fata însingurată – Girl with Green Eyes – 1962

3. Fetele și fericirea lor conjugală – Girls in Their Married Bliss – 1964

Edna O’Brien, născută în 1930 în Tuamgraney, Irlanda, este considerată una dintre cele mai valoroase scriitoare contemporane. Într-o carieră de peste cincizeci de ani, a publicat multe romane, povestiri, piese de teatru și poezii.

Country Girls (1960), debutul ei în roman, care avea să devină mai târziu o trilogie (Fetele de la țară / Editura Nemira), a avut curajul să rupă tăcerea în care erau învăluite teme-tabu legate de sexualitate și societate în Irlanda după Al Doilea Război Mondial. Au urmat multe volume recompensate cu premii importante, printre care The Light of Evening și The Love Object. Romanul ei de debut, Scăunele roşii, a apărut de asemenea la Editura Nemira.

Kate, o visătoare, si Baba, o supraviețuitoare, iși părăsesc sătucul natal din Irlanda în anii de după Al Doilea Război Mondial și pleacă la Dublin, în căutarea iubirii. Orașul cu lumini strălucitoare le oferă însă „legături primejdioase“, falsitate în comunicare și compromis.

Interzisă în Irlanda imediat după apariţie pentru felul în care abordează subiecte-tabu legate de sexualitate şi societate, trilogia „Fetele de la țară” pune sub lupă vieţi de femei, de la zilele vesele din tinereţe la atmosfera rece de la maturitate, de la speranţă la disperare.

Edna O’Brien priveşte în profunzimea lucrurilor cu francheţe, cu brutalitate, cu lirism, creând o saga dureroasă, dar nu lipsită de umor.

Viziunea subtilă şi curajoasă a scriitoarei irlandeze continuă să aibă rezonanţă şi în secolul XXI.

„Niciun scriitor de limba engleza nu se pricepe la fel de bine la a-l face pe cititor sa se puna in pielea unei femei.“ – The Evening Standard

Acest volum semnat Edna O’Brien cuprinde de fapt o trilogie: „Fetele de la țară” (1960), „Fata însingurată” (1962) și „Fetele și fericirea lor conjugală” (1964).

Fiecare roman din trilogie descrie câte o etapă din evoluția a două prietene, care au copilărit în același sat undeva pe coasta de vest a Irlandei, în apropiere de Limerick, în anii ’50.

Astfel, autoarea urmărește parcursul lui Caithleen „Kate” Brady și al lui Bridget „Baba” Brennan, începând cu adolescența și ajungând până la maturitate.

Aceșți ani ’50 s-au dovedit a fi foarte diferiți de la un loc la altul, fiind decada care a urmat celei mai mari conflagrații mondiale. În Irlanda, domnea o atmosferă sumbră în ciuda naturii foarte ofertante prin prisma peisajelor. Bucolicul de la țară s-a dovedit înnegurat pentru autoarea Edna O’ Brien dar și pentru cele două eroine, captive într-o copilărie dominată de accente de alcoolism și violență domestică, de tradiții și concepte religioase stricte, prost înțelese și care nu-și mai aveau locul la mijlocul secolului XX. Irlanda s-a zbătut mult timp să scape de aceste tare care i-au limitat dezvoltarea și, între noi fie vorba, nu doar Irlanda.

Revenind la primul roman, acesta se încadrează în categoria bildungsroman, de această dată din perspectiva feminină. Așa cum urma să o facă Elena Ferrante peste ani, Edna O’Brien scoate la înaintare două adolescente de 14 ani foarte diferite între ele, legate totuși de o prietenie care va dura. Caithleen este bună la învățătură, însă naivă și înfricoșată de toanele capriciosului său tată alcoolic, pe când Baba este malițioasă, descurcăreață și cu o personalitate puternică, fiica veterinarului din sat. Mi-a displăcut modul în care Baba o teroriza pe Cait și am compătimit-o pe aceasta pentru pierderea prematură a mamei. Într-o lume în care variantele pentru femei erau, într-o proporție covârșitoare, foarte limitate – căsătoria sau calea mănăstirii, era greu să te aștepți la un viitor luminos, ceea ce nu le împiedică pe tinere să viseze și să își facă planuri. Cele două fete studiază alături de călugărițe chiar la școala unei astfel de mănăstiri, până când, la inițiativa Babei acceptată de Cait, vor pune la cale o trăznaie pentru a fi exmatriculate. Baba duce o viață de rebelă tipică, pe când blânda Cait visează cu ochii deschiși la dragoste, alături de un bărbat însurat din sat, un bărbat diferit de toți ceilalți și, mai ales, foarte diferit de tatăl ei. Acțiunea este relatată din perspectiva lui Cait, personajul narator. Relația ei cu domnul Gentilom rămâne una platonică, însă ea va rămâne în continuare axată pe acest tipar masculin: bărbați maturi, cât mai rafinați, care să îi satisfacă nevoia de o figură paternă opusă cumva celei pe care o știa prea bine. Fetele se mută în Dublin, unde Baba studiază iar Cait se angajează ca vânzătoare la o băcănie. Gazda lor este un personaj secundar foarte simpatic: Joanna, o imigrantă austriacă.

Autoarea captează cu precizie atât stările de spirit, cât și atmosfera specifică satului sau, ulterior, marelui oraș. Personajele sunt creionate puternic, personalitățile lor bine conturate, ca și portretele fizice. Această primă parte a trilogiei mi-a amintit de toate romanele adolescenței pe care le-am citit, inclusiv din literatura română, cu două amendamente: viziunea feminină și faptul că aventurile continuă, întrucât această primă parte se termină cum altfel, decât cu o dezamăgire, modul în care se încheie cel mai adesea adolescența multora.

În următoarea parte a trilogiei, „Fata însingurată”, le regăsim pe cele două tot în Dublin, trăind fiecare în stilul ei, cu Baba dominând-o în continuare ca personalitate pe Cait. Cinica Baba caută distracție și nimic mai mult, însă Cait continuă căutarea principelui pe cal alb și îl găsește, în persoana unui anume Eugene Gaillard, străin, deloc catolic și divorțat, pe deasupra. Combinația aceasta și relația pe care o încep au toate componentele dezastrului, începând cu necazurile pe care le vor provoca tatăl și rudele de la țară ale lui Cait, care între timp a devenit Kate, remodelată de Eugene. Aceștia nu pot aproba cu niciun chip o relație care contravine canoanelor bisericeșți și întreprind fel de fel de acțiuni pentru a o face pe Kate să se răzgândească și să o supună voinței lor. Este bine semnalat acest patriarhat al terorii, prin scene foarte elocvente. Acesta este momentul când am început să o prefer pe Baba întrucâtva, deoarece Kate rămâne aceeași visătoare slabă de înger, cu toate că a lăsat în urmă copilăria și adolescența. Relația cu Eugene se dovedește problematică, deși el nu este un om violent, însă nepotrivirea de caracter are un rol important în modul în care se desfășoară evenimentele. Drumul e pavat spre dezamăgire din nou, fetele luând, de această dată, drumul Londrei și lăsând în urmă Dublinul, cu toate amintirile.

„Fetele și fericirea lor conjugală” ne dezvăluie continuarea poveștii și deznodământul. Mi-a plăcut și m-a surprins, totodată, faptul că autoarea ia reflectoarele de pe Kate și le mută atât spre Baba, care devine în anumite episoade personaj-narator, cât și spre relatarea la persoana a treia, acolo unde sunt descrise peripețiile lui Kate. Chiar dacă devin mame, autoarea păstrează în primul rând identitatea lor ca femei.

Mai trebuie să vă spun că această trilogie a provocat multă rumoare în Irlanda după publicare, fiind interzisă și chiar arsă pentru relatările realiste ale aspectelor sexuale ale vieții, printre altele.

Edna O’ Brien a avut drept sursă de inspirație propria sa copilărie în Irlanda rurală a anilor ’50, dar și scrierile lui James Joyce. Are o valoare clară în contextul literaturii universale, din punctul meu de vedere, iar problemele menționate în carte nu au fost încă lăsate complet în urmă. Poate va veni ziua când astfel de relatări vor fi doar niște amintiri ale unui trecut îndepărtat, depășite de o societate evoluată. Sau poate nu. Cine știe?

Ediția de față se remarcă și prin notele de subsol bine documentate și utile.

Dacă sunteți în căutarea unui roman realist, de impact, cu mesaje puternice, găsiți toate acestea în trilogia „Fetele de la țară”.

„Seara este singurul moment al zilei în care sunt recunoscătoare pentru faptul că m-am născut femeie – când trag perdelele, îmi scot hainele cu care am venit de la serviciu și mă pregătesc să ies în oraș. Minut cu minut îmi sporește starea de exaltare. Mă pieptăn la lumină și culoarea este a frunzelor de toamnă la soare. Îmi umbresc pleoapele cu negru și mă mir și eu de ce aer de mister capătă ochii mei. Altfel, detest faptul că sunt femeie. Deșartă, goală pe dinăuntru, superficială. Spune-i unei femei c-o iubeșți, și ea-ti va cere să-i scrii pe hârtie, ca să le poată arăta și prietenelor ei. Dar în acel moment al serii sunt fericită.”

„Le puteam spune tuturor să se ducă dracului, pentru că aveam o mutră nerușinată și arătoasă și nu mă temeam de niciunul dintre ei, nu mă temeam nici măcar să aflu dacă oamenii mă plăceau sau nu – lucrul de care se tem, oricum, cei mai mulți oameni. Știam că e ceva întâmplător dacă oamenilor le place de tine sau nu și are de-a face cu ei, nu cu tine. E valabil și pentru iubire, numai că și mai mult.”

Mulțumim Editura Nemira pentru cartea Fetele de la țară de Edna O’Brien oferită pentru recenzie

Cărţile autoarei Edna O’Brien pot fi comandate de pe nemira.ro, efefant.ro, librarie.net, libris.ro

Recenzii Editura Nemira