Fetele din Idlewild de Simone St. James, Editura Herg Benet – recenzie

14

Fetele din Idlewild

(The Broken Girls – 2018)

Simone St. James

Editura Herg Benet

Colecția Passport

Traducere: Laura Nureldin

Nr. de pagini: 416

An apariție: 2019

Simone St. James este autoarea multi-premiată a unor romane precum Pierdut printre cei vii, Partea cealaltă a miezului nopții, Tăcere pentru cei morți, Despre iubire și moarte, care a fost pe lista scurtă la premiul Arthur Ellis pentru cel mai bun roman de mister și crimă din Canada. Demonii lui Maddy Clare a câștigat două premii RITA Awards și un premiu Arthur Ellis. Pe când era în liceu, a scris prima poveste cu fantome, despre o bibliotecă bântuită. A petrecut douăzeci de ani pe platourile de televiziune, înainte să se dedice complet scrisului.
Vermont, 1950. Există un loc pentru fetele pe care nimeni nu le vrea – cele care cauzează tot felul de probleme, cele nelegitime, cele mult prea deștepte pentru binele lor. Se cheamă Conacul Idlewild. Iar în micul orășel în care se află, umblă zvonuri că internatul ar fi bântuit. Patru colege se împrietenesc pe fundalul acestor șoapte înfricoșate, iar prietenia lor înflorește tot mai mult, până ce una dintre ele dispare…
Vermont, 2014. Oricât de mult ar încerca, jurnalista Fiona Sheridan nu se poate desprinde de circumstanțele morții surorii sale mai mari. Cu douăzeci de ani în urmă, trupul ei a fost găsit pe terenul abandonat care fusese cândva curtea internatului Idlewild. Și, deși iubitul surorii ei a fost judecat și condamnat pentru crimă, Fiona nu-și poate învinge suspiciunea că a fost ceva în neregulă la acest caz.
Când Fiona află că Idlewild urmează să fie restaurat de o persoană anonimă, decide să scrie un articol despre asta. Dar, în timpul renovărilor, o descoperire șocantă va face legătura între pierderea surorii ei și secrete menite să rămână pentru totdeauna ascunse – și o voce care nu poate fi redusă la tăcere…
„Îmbinarea seducătoare de genuri pe care o realizează St. James combină supranaturalul cu misterul, din anii 50 și din zilele noastre… Povestea întunecată este verosimilă în cele mai mici detalii, personajele sunt savuroase, dialogurile sunt vii. Din mâinile lui St. James se poate să fi ieșit un alt roman care să câștige multe premii.“ (Booklist)

Fetele din Idlewild” este o poveste extrem de captivantă, cu o structura complexă și amețitoare, o dramă tulburătoare despre destinul unor fete cărora familiile le-au pus eticheta de „fete-problemă”, destin strâns împletit peste ani cu motivația și hotărârea de a face dreptate a unei geniale jurnaliste, o lectură extraordinară, plină de mister, suspans, obsesii și secrete întunecate. Stilul de scriere, construcția personajelor, subiectul foarte interesant și prezentarea grafică impecabilă mă determină să încadrez acest roman că fiind unul remarcabil. Simone St. James, o maestră a cuvintelor, crează o atmosferă gotică, făcându-te să trăieșți atmosfera locului, să faci parte din acțiune, creionând un fir epic în două planuri temporale: trecut – anul 1950 și prezent – anul 2014.
1950 – Idlewild Hall este o școală-internat de fete aflată la periferia micuțului oraș Barrons-Vermont, un loc sinistru, întunecat și straniu. Clădirea este rece, umedă și plină cu mucegai, cu camere ce adăpostesc câte patru fete neascultătoare, obraznice și de care familiile se descotorosiseră ca de „gunoaie”.
Manualele nu au fost schimbate niciodată, fiind atât de vechi încât paginile au devenit aproape transparente. În multe cărți, în spațiile albe dintre paragrafe, sunt scrise, de la o generație la alta, mesaje despre o anume Mary Hand, o fată care murise și al cărei spirit bântuia locuitoarele internatului și împrejurimile Idlewild-ului.
Camera 3C găzduiește patru fete adolescente, fiecare cu trecutul ei, fiecare cu istoria ei din scurta viață.
Katie este adusă la Idlewild de către părințîi ei. Este o adevărată frumusețe întunecată, cu atitudine nepăsătoare, neînfricată, atotștiutoare, genul de personaj agresiv, dominator și îndrăzneț. Acasă aproape a fost violată de un vecin, dar părinții ei nepăsători nici măcar nu au întrebat-o cine era cel responsabil de această faptă, au privit-o cu dezgust și au hotărât că trebuie să o ducă într-un loc departe de casă considerând că îi face de rușine!
CeCe (Cecilia) este fiica nelegitimă a unui bancher bogat, care mai avea încă trei copii nelegitimi. Mama ei, cameristă, nu a dorit-o și nu s-a împăcat niciodată cu eticheta pe care societatea i-a pus-o lui CeCe, aceea de „copil bastard”, acest lucru declanșându-i grave tulburări psihice, încercând s-o înece pe față când era copilă. A fost luată de tatăl ei și plimbată prin nenumărate internate până a ajuns la Idlewild.
Roberta este sportiva grupului, tăcută, cu emoțiile adânc îngropate în ea, o fată tristă și însingurată. Iubește hocheiul pe iarbă, adoră să alerge, sportul fiind modalitatea de a uita durerea. A fost martoră fără să vrea la tentativa de suicid a unchiului ei, găsindu-l cu pistolul lipit de cap, iar din acel moment, șocată, a refuzat să mai vorbească. Părinții au catalogat-o încăpățânată și, rușinați de trauma psihică a fetei, au adus-o la Idlewild. Vocea și-a recăpătat-o în acest internat, după ce imaginea unchiului sinucigaș s-a estompat suficient de mult în mintea ei.
Sonia este misterioasă, slăbuță, tăcută, dar cu o duritate pe chip în spatele căreia se ascunde o rană. Are un acent franțuzesc dulce și melodios și iubește cărțile, trăiește în lumea imaginară din paginile lor. Rana din spatele chipului ei este dată de durerea, foamea și ororile văzute și trăite în lagărul de prizonieri în care a stat închisă, de trauma uciderii familiei de către nazișți, de crimele și suferința la care a fost martoră acolo. A reușit să fugă când rușii au eliberat lagărul, ajungând în America cu ajutorul unor rude foarte îndepărtate, care însă au trimis-o apoi la Idlewild.
Între cele patru fete se naște o prietenie extraordinară dată de nevoia de a-și elibera sufletele, suferințele și durerea acumulate în scurtă lor viață. Adunate pe podeaua camerei de cămin, în întunericul sumbru care învăluie internatul, își povestesc întâmplările care le-au marcat copilăria, se destăinuie, plâng, se cunosc și își împărtășesc visele.
Niciuna din fetele de la Idlewild, indiferent prin ce a trecut acasă și oricare ar fi motivul aducerii lor în internat, nu vorbește vreodată despre problemele ei pentru că nu se cuvine să-ți expui viața, iar profesoarele sunt  atât de acrite și incorsetate de reguli absurde  încât  devin ignoranțe și nepăsătoare. Nu primesc niciun fel de informații din exterior, sunt rupte de lume și izolate.  Așa că hotărăsc să aibă grijă una de cealaltă, să se ajute, să supraviețuiască până vor putea pleca, la vârsta majoratului, din internat.
Pe lângă toate acestea, spiritul unei fete moarte, șoaptele, mesajele, senzațiile, vocile care bântuie coridoarele și împrejurimile căminului determină accentuarea propriilor psihoze ale fetelor, întărind și mai mult legătura dintre ele.  Într-un weekend însă, una dintre fete, plecată pentru prima dată în vizită la rude, nu mai ajunge în Idlewild la întoarcere. O anchetă superficială și un verdict neverosimil le determina pe cele trei rămase să-și unească forțele și încrâncenarea și să afle ce a pățit prietenă lor.  Misterul însă își va găsi rezolvarea târziu, peste ani… în 2014.
2014 – Fiona Sheridan este jurnalist independent în Barrons – Vermont și are treizeci și șapte de ani. Frumoasă și hotărâtă, este încă obsedată de moartea sorei ei, Deb, din urmă cu douăzeci de ani. Deb a fost strangulată și aruncată pe proprietatea Idlewild. După investigarea cazului, iubitul lui Deb, Tim, a fost găsit vinovat, judecat și condamnat la închisoare pe viață. Deși știe că ucigașul surorii ei este Tim, Fiona are îndoieli și își dorește o încheiere în legătură cu ce s-a întâmplat în acea noapte groaznică, simțind că nu a fost spusă toată povestea. Iubitul ei, Jamie Creel, este polițist în Barrons, tatăl lui fiind șeful poliției și cel care s-a ocupat cu investigarea uciderii surorii ei. Acum, Idlewild este abandonat și închis, fiind o ruină plină cu buruieni. Fiona află însă că proprietatea a fost cumpărată și va fi renovată de noul proprietar, o persoană misterioasă căreia  jurnalista vrea să-i ia un interviu.
De ce este renovată o ruină bântuită? De ce acum? Cine este noul proprietar al Idlewild? Pentru a-și răspunde la întrebările care o macină, Fiona începe o investigație personală a istoriei proprietății, scormonind prin arhivele ziarului local unde descoperă însă o neconcordanță în modul de desfășurare al procesului ucigașului surorii ei.
O anchetă jurnalistică minuțioasă, cercetările legate de istoria fostului internat, dar și o descoperire șocantă făcută în timpul renovării proprietății  Idlewild, presărate cu hopuri și piedici puse de timp și de către autorități, aduc în prim plan secrete îngrozitoare legate atât de moartea surorii ei cât și de evenimente tulburătoare petrecute în anul 1950, anul dispariției uneia dintre elevele internatului, toate acestea învăluite în misterul legendei unui spirit care bântuie Idlewild.

Cartea Fetele din Idlewild de Simone St. James poate fi comandată pe hergbenet.ro, elefant.ro, libris.rolibrariadelfin.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

 

About Author

14 comentarii

  1. Waww, super recenzie și ispită, îmi place și mă tentează ce ai scris despre carte, am trecut-o pe lista de dorințe, felicitări Carmen și mulțumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!