Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline, Editura Pandora M – recenzie

30

Fetița din trenul orfanilor (Orphan Train GirlFetita din trenul orfanilor

Christina Baker Kline

Editura Pandora M

Traducere: Luminița Gavrilă

Nr. pagini: 232

An apariție: 2018

Ediția pentru tineri a romanului Trenul orfanilor
După ce și-a pierdut tatăl într-un accident de mașină, Molly s-a înstrăinat de mama ei, a locuit cu mai multe familii adoptive și este nefericită.
Acum trebuie s-o ajute pe bătrâna Vivian să-și facă ordine în podul casei, ca pedeapsă pentru furtul unei cărți de la bibliotecă. În timp ce sortează lucruri vechi, Vivian îi povestește lui Molly despre viața ei.
Cum a ajuns din Irlanda în Statele Unite cu un vapor, în căutarea unei vieți mai bune.
Cum a rămas a nimănui și a ajuns să traverseze America în trenul orfanilor, dorindu-și o familie adoptivă.
Și cum a reușit să treacă peste toate obstacolele cu speranță, credință și tenacitate.
Cu ajutorul noii sale prietene, Molly va învăța ce înseamnă iertarea și speranța și își va găsi în sfârșit un cămin.
„Vei îndrăgi personajele lui Kline. Fiecare capitol se încheie cum nu te aștepți și îți trezește curiozitatea pentru ce va urma.” – Bookpage 
Fetița din trenul orfanilor este o carte profund impresionantă și foarte emoționantă despre supraviețuire și adaptare, despre a nu-ți pierde speranța nici în cele grele momente.
Cartea pornește de la o realitate istorică mai puțin cunoscută, dar foarte bulversantă pentru cei implicați.
Între anii 1854 şi 1929, aşa-numitele „trenuri ale orfanilor” străbăteau în mod regulat distanţa dintre oraşele de pe Coasta de Est şi ţinuturile din Midwest, ducând mii de copii abandonaţi,  care trecuseră prin mari traume în scurta lor evidență și a căror soartă avea să depindă doar de noroc. Urmau să fie adoptaţi de o familie iubitoare sau aveau să îndure o copilărie plină de lipsuri?
Unii dintre copii au fost primiți cu căldură în noile familii și orașe. Alții erau bătuți, maltratați, batjocoriți sau ignorați. Își pierdeau sentimentul identității și apartenenței culturale, frații erau separați și nu se încuraja păstrarea legăturii dintre ei. Copiii de la oraș erau nevoiți adesea să presteze munci agricole grele pentru care nu aveau nicio pregătire fizică sau emoțională. Gelozia, concurența și neajunsurile din sânul noilor familii creau adesea rupturi, iar copiii ajungeau să se simtă nedoriți și ai nimănui. Mulți ajungeau să fugă de acolo sau erau preluați de altă familie, unde sperau să găsească pe cineva care să-i dorească, în sfârșit, și pe ei. Deși Societatea pentru Ajutorarea Orfanilor, organizatoarea acestui proiect, încerca să-i monitorizeze pe copii, adesea distanțele foarte mari unde erau plasați și păstrarea neregulată a evidențelor au făcut adesea foarte dificil acest lucru.
Mulți orfani ”pasageri” în acele trenuri n-au vorbit niciodată despre copilăria lor, prea marcați de experiențele traumatizante pe care le trăiseră și de care doriseră să se distanțeze.
Autoarea reușește, cu mult talent și într-un stil foarte accesibil, să atingă toate aceste probleme în Fetița din trenul orfanilor.
Acțiunea cărții începe în Spruce Harbor, Maine, în zilele noastre.
Molly este o adolescentă rebelă și introvertită, care ajunsese să fie dată în plasament încă de când avea opt ani. Molly era indiană Penobscot din partea tatălui, iar când fusese mică locuise într-o rezervație în apropiere de Old Town. După moartea tatălui într-un accident de mașină, mama ei căzuse într-o depresie profundă, nemaipăsându-i nici măcar de fiica ei, căreia uita să-i dea de mâncare zile întregi, până când intervenise asistența socială. În rezervație nu existau familii cărora să le fie încredințată spre creștere, așa că a fost dată de acolo-acolo, până a ajuns la Ralph și Dina.
Traumele pe care le suferise, respingerea și neîncrederea celor din jur, care tindeau să creadă ce e mai rău despre ea, o făcuseră pe Molly să fie circumspectă față de toată lumea și să adopte o atitudine de frondă, vopsindu-și o șuviță de păr în albastru, îmbrăcându-se neconvențional și închizându-se în sine, neîmpărtășindu-și gândurile nimănui.
Ultima ei boacănă, de a subtiliza o carte cu paginile îngălbenite și coperta ruptă într-un colț, Grădina secretă de Frances Hodgson Burnett, o exasperase pe Dina, care dorise să renunțe la ea, predând-o înapoi asistenței sociale. Doar intervenția liniștitoare a lui Raph a amânat pe moment evenimentul.
Deși Molly nu își explicase gestul nici în fața bibliotecarei, nici în fața lui Dina și Ralph, te înduioșează motivația ei ascunsă. Grădina secretă era o carte despre o fată nevoită să plece de acasă și să călătorească într-un loc rece și ploios, unde nu o dorește nimeni. O fată morocănoasă și îmbufnată, care spune lucruri îngrozitoare, dar care în final reușește să aibă o casă, un adevărat conac, și o familie. Realizezi că Molly dorea să aibă acea carte întocmai ca pe un talisman norocos, sperând în secret să aibă și ea un asemenea noroc imens…
Lori, asistenta socială, a venit cu ideea ca Molly să facă douăzeci de ore în folosul comunității pentru a putea rămâne în cadrul familiei care o preluase în plasament. Auzind ce i se întâmplase, Jack, colegul și singurul ei prieten, a venit cu ideea salvatoare ca Molly să o ajute pe mama lui, Terry, care făcea curățenie într-o casă imensă, cu paisprezece camere, proprietatea lui Vivian, o femeie în vârstă de nouăzeci de ani. De curând, Vivian se hotărâse să-și pună în ordine lucrurile din pod, iar Molly ar fi putut să o ajute la acest lucru.
Molly este reticentă față de Vivian, în ciuda bunătății cu care aceasta o întâmpină, nefiind dispusă să-i facă prea multe confidențe. În fond și la urma urmei, ce ar fi putut să înțeleagă o bătrână bogată, ce fusese adoptată de mică de proprietarii unui magazin universal prosper, despre cum este să fii săracă și nedorită de nimeni?
Însă aparențele înșală de multe ori, iar Molly va afla în curând că avea mai multe lucruri în comun cu Vivian decât ar fi putut bănui vreodată…
În cadrul orei de istorie, profesorul le-a cerut elevilor să facă un proiect despre strămutare. Pentru aceasta, fiecare elev urma să-și chestioneze bunicii sau alte rude pentru a afla de la aceștia cum este să trebuiască să pleci pe neașteptate într-un alt loc și nu poți lua prea multe bagaje. La ce anume acorzi prioritate? Spre deosebire de ceilalți, Molly nu avea nicio rudă care să o lămurească. La sugestia lui Jack, Molly a îndrăznit să apeleze la Vivian, întrebând-o dacă nu cumva ar putea-o ajuta. Spre surprinderea lui Molly, Vivian era cea mai potrivită persoană pentru a-i răspunde la întrebări, având în spate un trecut tumultuos și o copilărie foarte zbuciumată, despre care nu povestise nimănui până atunci.
La vârsta de șapte ani, Niamh (numele adevărat al lui Vivian) emigrase alături de părinții și frații ei din Irlanda în America, la New York, în speranța unei vieți mai bune. Timp de doi ani, Niamh fusese fericită, înconjurată de o familie iubitoare, în ciuda lipsurilor materiale. Într-o noapte însă totul avea să se năruie. Un incendiu izbucnit pe neașteptate i-a răpit întreaga familie, ea rămânând singură pe lume. Preluată de Societatea pentru Ajutorarea Orfanilor, Niamh a fost urcată, alături de alți orfani, într-un tren ce pornea în direcția Minnesota și care urma să oprească în diferite gări, unde îi așteptau diferite persoane ce doreau să ia un orfan în plasament. Cei mai mulți dintre aceștia, după cum se va vedea ulterior, nu doreau însă decât să facă rost de mână de lucru neplătită.  La urcare, lui Niamh i s-a dat în grijă un bebeluș, Carmine, de care ea s-a atașat imediat. De asemenea, lângă ea a fost trimis să stea Olandezu, un adolescent rebel, cu ochi albaștri electrizanți, ce fugise de acasă fiind maltratat de tatăl lui și fusese lustrugiu pe străzi, până când fusese preluat de asistența socială și urcat cu forța în tren.
Un moment foarte emoționant se petrece în momentul în care ajung în prima gară, iar Olandezu se îndepărtează, în ciuda interdicțiilor, de grup. Niamh îl urmează, cu Carmine în brațe, încercând din răsputeri să-l împiedice să facă o prostie și să fugă. Când îl ajunge din urmă, pe peronul plin de lumină ce forfotea de oameni, Carmine se zbate și fuge spre Olandezu, care îl ridică în brațe și îl învârte, spre încântarea acestuia. Momentul este plin de semnificații, Niamh fiind cuprinsă de un sentiment acut de fericire, care era, de fapt, o speranță secretă la o viață liberă și plină de culoare!
”Carmine a întins brațele și și-a dat capul pe spate, țipând de încântare, iar licărirea aceea din interiorul lui Niamh s-a aprins mai tare și s-a transformat în bucurie. O bucurie atât de sfâșietoare, încât o simțea ca lama unui cuțit. Și chiar dacă era dureroasă, ea a îmbrățișat-o strâns. Nu mai trăise așa ceva până atunci și nu știa dacă o va mai simți vreodată.”
Sentimentul a fost repede spulberat de fluierul polițiștilor care se apropiau în goană pentru a-i prinde și a-i aduce înapoi în realitatea lor cenușie…
Se apropia prima gară unde urmau să fie preluați primii orfani și cu toții erau copleșiți de incertitudini. În ciuda încurajărilor doamnei Scatcherd, supraveghetoarea lor, Niamh și Olandezu au realizat că, de fapt, nimeni nu le garanta nimic și ei urmau să fie azvârliți direct în vâltoare, fără să-i fi învățat nimeni cum să înoate…
”Niamh s-a uitat spre Olandez. Doamna Scatcherd nu răspunsese de fapt la întrebare, însă mesajul era clar ca bună-ziua. Doamna Scatcherd nu știa mai bine decât copiii dacă cei care îi vor alege se vor purta frumos cu ei. Trenul îi ducea spre necunoscut, iar ei nu aveau de ales decât să stea cuminți pe banchetele tari și să se lase purtați într-acolo.”
Pe măsură ce Vivian își deapănă amintirile, Molly o ascultă complet fascinată, realizând că propriile ei experiențe nefericite pe care le avusese păleau în comparație cu ce trăise Vivian. Faptul că cineva a trecut printr-un iad emoțional mult mai intens decât al tău și a reușit să supraviețuiască îți dă un puternic imbold să reziști și să mergi mai departe cu speranță, credință și tenacitate…
Molly, asemenea țestoaselor din tradiția neamului ei, era o luptătoare.
”- Țestoasele își poartă casa în spate (…) Trăiesc la vedere și în același timp sunt ascunse. Sunt puternice. Se mișcă lent, dar ajung acolo unde vor. Ele nu renunță.”
În același timp, sub influența lui Vivian, Molly și-a regăsit curajul de a-și înfrunta propriile greșeli, cerându-și iertare pentru fapta comisă, învățând să comunice cu ceilalți și să aibă încredere, redescoperind semnificația talismanelor oferite cândva de tatăl ei.
„Molly își pipăie lănţișorul de la gât, cu cele trei talismane: un pește albastru cu verde, un corb negru-tăciune și un ursuleţ maro. Își amintește seara în care i le-a dăruit tatăl ei și își dorește ca, fix în clipa asta, talismanele să-i dea cumva curaj, să se simtă puternică. Poţi să treci peste asta!
De asemenea, Molly a învățat de la Vivian o altă lecție extrem de valoroasă. În viață trebuie să ai așteptări realiste, iar perfecțiunea este aproape imposibil de atins. Uneori, trebuie să te mulțumești doar cu suficient
”- Molly înțelege lucrurile astea. Uneori nu cauți perfecțiunea. Uneori nu poți spera decât la suficient.”
M-a impresionat că, la sfârșit, Molly e cea care o ajută pe Vivian să afle ce s-a întâmplat cu mai multe persoane importante din trecutul ei.
Neașteptata prietenie ce a luat naștere între Molly și Vivian, ambele cu caractere foarte puternice, a continuat și după ce Molly a terminat cele douăzeci de ore pe care le avea de făcut în folosul comunității, fiecare dintre ele simțind o conexiune puternică cu cealălaltă.
Cu ajutorul destinului, Vivian a intrat exact la momentul oportun în viața lui Molly, ajutând-o să-și cristalizeze propriile dorințe, să-și schimbe comportamentul și să-și găsească un cămin stabil și confortabil.
Cartea ne oferă o prețioasă lecție de viață și, fiind o adaptare pentru tineri a romanului Trenul orfanilor, poate fi citită cu aceeași plăcere atât de adulți cât și de adolescenți. Ar fi interesantă ideea citirii în tandem mamăfiică adolescentă și dezbaterea ulterioară a mai multor pasaje din text.

Trenul orfanilor

Cartea Fetița din trenul orfanilor de Christina Baker Kline a fost oferită pentru recenzie de  Editura Pandora M

Cărțile autoarei Christina Baker Kline pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

Am menționat cartea în Top 10 cărți pline de forță scrise de femei

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M

About Author

30 de comentarii

  1. O carte emoționantă, așa pare sa fie aceasta. Sunt convinsă ca mi-ar face placere sa o citesc. Superba recenzia, un subiect impresionant. Felicitări!

  2. Minunata si foarte sensibila recenzie, felicitari Tyna! Imi doresc si eu sa citesc cartea!

  3. Cornelia on

    O recenzie foarte frumoasă,felicitări!am citit-o si eu anul acesta si mi-a plăcut foarte mult .

  4. Mi-a placut foarte mult romanul atunci cand l-am citit (cred ca nu era inca tradus la noi) si il recomand si eu cu mult drag. E chiar o lectie de viata, o bucatica de istorie.

  5. Am citit Trenul Orfanilor si mi s-a parut destul de simpluta si de placuta, si-n varianta initiala. Daca nu era recenzia asta atat de sensibila si de oglinditoare de emotii intense, nu as fi inteles nicicum de ce era nevoie de o editie ad usum delphini. :p

  6. Balan Daniela on

    Foarte frumoasă si plină de sensibilitate recenzia, felicitări Tyna ❤️

  7. Am citit Trenul orfanilor si am fost profund impresionata, dar faptul ca s-a facut o adaptare pentru adolescenti este un mare plus. Voi cauta si eu cartea, sa am in ambele variante.

  8. Putin cam trist subiectul dar cartea pare una care merita citita. Ma bucur ca am descoperit-o prin recenzia ta Sper s-o citesc si eu.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: