Fiica ascunsa de Elena Ferrante, Editura Pandora-M, Colectia Literary Fiction – recenzie

8

Fiica ascunsă (La figlia oscura / The Lost Daughter – 2008)

Elena Ferrante

Editura Pandora M

Colectia Literary Fiction

Anul aparitiei: 2017

Nr. pagini: 144 pagini

Traducere de: Cerasela Barbone

Senzațional este că, pe măsură ce urmăreşte cu empatie extremele personajelor sale, stilul lui Ferrante răzbate dincolo de orice limită, nerăbdător parcă să ducă fiecare gând până la concluzia sa cea mai radicală şi, înapoi, până la punctul cel mai radical în care a prins contur. Lucrul acesta este evident în curajul cu care naratoarele femei vorbesc despre copii şi maternitate.” – James Wood, The New Yorker
„Când citeşti un roman al Elenei Ferrante te simți ca şi cum Kafka ar fi scris un roman în care Gregor Samsa nu se transformă într-un gândac, ci devine conştient fără încetare de identitatea sa de insectă, descoperind metafore ale acestei identități peste tot în jurul lui.” – The Guardian
„Deşi în romanele Elenei Ferrante spațiul şi timpul sunt bine precizate, referințele externe sunt atenuate, lăsând locul mişcările subtile, intime, din subterană ale gândurilor şi emoțiilor.” Harper’s Magazine
„Cred că un cititor adevărat nu caută chipul fragil al autorului în carne şi oase, ci mai degrabă fizionomia brută pe care o conține fiecare cuvânt.” Elena Ferrante
O meditație profundă şi emoționantă asupra condiției de femeie şi mamă.
Leda, o profesoară de literatură engleză, divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada, să locuiască împreună cu tatăl lor.
Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Această libertate însă, se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă pe sine devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.
Fiica ascunsă este o carte complexă care pune sub lupă, într-o manieră brutal de sinceră, crâmpeie din viața unei femei sfâșiată între dorința de libertate și emancipare, pe de o parte, și necesitatea de a-și îndeplini obligațiile ce decurg din condiția de mamă și soție, pe de altă parte.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Ledei, o profesoară universitară de patruzeci și opt de ani, divorțată, rămasă singură după ce ambele ei fiice, una în vârstă de douăzeci și cinci de ani iar cealălaltă în vârstă de douăzeci și trei de ani, au plecat în Canada la tatăl lor.
Surprinzător, despărțirea de fiice, departe de a o întrista, a reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru Leda, care s-a simțit brusc ușurată de o povară pe care nici măcar nu știa că o purta, simțind că înflorea în toate aspectele vieții ei, atât fizic cât și psihic.
”M-am simțit în mod miraculos eliberată, ca și cum o operă dificilă, în sfârșit terminată, n-ar mai fi apăsat pe umerii mei.
Am început să lucrez fără să fiu nevoită să fiu atentă la programul și nevoile lor. Noaptea corectam dizertațiile studenților ascultând muzică, dormeam mult după-amiaza cu dopuri în urechi, mâncam o dată pe zi și întotdeauna într-un local de lângă casă. Mi-am schimbat rapid comportamentul, dispoziția, chiar și aspectul. La universitate, tinerii prea proști și aceia prea inteligenți nu mă mai scoteau din minți. Un coleg cu care mă întâlneam de mulți ani și cu care uneori, rar de tot, mă și culcam, mi-a zis perplex într-o seară că devenisem mai puțin indiferentă, mai generoasă. În câteva luni mi-am recăpătat silueta pe care o avusesem în tinerețe și m-a încercat o senzație de forță moderată, mi s-a părut că agerimea gândurilor mele este din nou cea adecvată. Într-o seară m-am privit în oglindă. Aveam patruzeci și șapte de ani, urma să împlinesc patruzeci și opt peste patru luni, dar am văzut că scăpasem, ca prin farmec, de câțiva ani. Nu știu dacă mi-a făcut plăcere, dar în mod sigur am fost uimită.”
Încântată de noile senzații de bună dispoziție, Leda a decis să plece într-o vacanță la mare, închiriind în acest scop un mic apartament pe coasta ionică.
Ajunsă acolo însă, interacțiunea cu o familie pestriță și zgomotoasă, aflată la rândul ei în vacanță, o va bulversa pe Leda, stârnindu-i amintiri de mult uitate și obligând-o să se confrunte cu angoasele propriului trecut.
Relaxându-se pe plajă, Leda se simte inexplicabil fascinată de o tânără femeie, Nina, ce se juca împreună cu fiica ei, Elena și păpușa acesteia, Nena. Cele două păreau că-și creaseră un univers aparte, făcând abstracție de toți ceilalți din jur, dedicându-se complet una alteia, Nina prostindu-se, maimuțărindu-se și implicându-se cu dăruire în jocurile fetiței cu păpușa.
Urmărindu-le pe cele două aproape obsesiv, Leda este asaltată de un noian de amintiri din propria tinerețe. La vârsta de douăzeci și trei de ani devenise mamă pentru prima dată, peste un an convingându-se singură să mai aibă încă un copil pentru ca fiica ei să nu fie singură. Dubla maternitate a atras după sine un lanț întreg de transformări imprevizibile în viața ei. Obligată să-și crească aproape singură fetițele, soțul fiind mai mult plecat în interes de serviciu, Leda a fost copleșită de frustrări. Ambițioasă, încă din copilărie visase să se emancipeze, însă obligațiile de mamă o împiedicau să-și facă o carieră, mulțumindu-se doar cu realizări mărunte. Oboseala și propriile neîmpliniri i-au sabotat și relația cu soțul ei, față de care nu mai simțea nicio atracție ci doar o enervare permanentă.
Frânturile de gânduri întretăiate o bulversează emoțional pe Leda care, dintr-un impuls pe care nici ea nu și-l poate explica prea bine, își însușește clandestin păpușa fetiței, după ce o găsește pe Elena care se pierduse de mama ei. Deși zilnic încerca să se convingă să restituie păpușa, lăsând-o undeva unde să poată fi găsită cu ușurință, din rațiuni inexplicabile Leda nu se putea despărți de ea.
”Lucrurile cel mai greu de povestit sunt cele pe care noi înșine nu le înțelegem.”
Paradoxal, deși toată familia o privea cu admirație și recunoștință pentru că le găsise fetița rătăcită, fapta ei provoacă o adevărată criză. Fetița nu se putea liniști de dorul păpușii, neacceptând niciun substitut în loc. Armonia dintre mamă și fiică se risipește cu totul, toanele permanente ale fetiței exasperând-o pe Nina, care începe să-și piardă complet răbdarea, repezind-o pe fetiță. În compensație, Rosaria, cumnata Ninei, o consolează pe fetiță, alintând-o. Tringhiul acestora îi declanșează Ledei noi amintiri dureroase, aducându-și aminte de Lucilla, soția unui prieten al soțului, care-i seducea fiicele cu mici atenții de fiecare dată când venea în vizită, lăsând-o apoi să se descurce singură cu haosul creat, ca o mamă rea.
”Dar nu putea rezista dorinței de a-mi seduce fiicele, de a se lăsa iubită de ele în mod exclusiv, de a-și demonstra sieși că avea o inimă ingenuă și pură – așa spunea – care bătea la unison cu inimile lor.
Ca Rosaria. În treaba asta contează puțin diferențele de cultură, de clasă.”
”Simțeam cum îmi revine în piept toată furia de atunci. Ce ușor, mă gândeam. Pentru o oră sau două – la plimbare, în vacanță, în vizită – era simplu și plăcut să le distrezi pe fetițe. Pe Lucilla n-o preocupa niciodată ce se întâmpla după aceea. Distrugea disciplina impusă de mine și apoi, după ce devasta teritoriul care-mi aparținea, se retrăgea în al ei, se dedica soțului, alerga la munca lui, la succesele lui, cu care, de altfel, nu făcea decât să se laude pe un ton de aparentă modestie. În cele din urmă, rămâneam eu singură, permanent de serviciu, mama cea rea. Rămâneam să refac ordinea în casa ruinată, să le impun din nou fetelor un comportament pe care acum îl considerau insuportabil. Mătușa Lucilla a spus așa și pe dincolo, mătușa Lucilla ne-a lăsat să facem. Nenorocita, nenorocita.”
Șocant de sinceră, Leda își face o radiografie a propriului trecut, anumite decizii luate atunci bântuindu-i conștiința și peste ani de zile. Nereușind să gestioneze prea bine situația, Leda a clacat pe când fetița cea mare avea cinci ani, dispărând din viața lor timp de trei ani de zile, timp în care le-a lăsat în grija tatălui, iar ea s-a dedicat propriei sale cariere profesionale, călătorind mult, implicându-se într-o relație amoroasă cu un profesor universitar renumit și trăind liberă de orice constrângeri.
Culmea era că, prin acțiunile ei, Leda o provocase involuntar pe Nina să facă aceleași greșeli ca și ea, aceasta acceptând avansurile unui tânăr și intenționând să-și părăsească soțul. Interesantă ideea că o faptă aparent mărunt poate declanșa un întreg carusel de evenimente cu efecte complet imprevizibile.
Încercând să o prevină asupra erorii ei de judecată, Leda îi povestește episodul din propriul trecut, mărturisindu-i că se întorsese în momentul în care realizase faptul că, indiferent de ce ar fi creat, nimic nu se compara cu fiicele ei.
”- Dacă ți-era bine, de ce te-ai întors?
Am ales cu grijă cuvintele.
– Pentru că mi-am dat seama că nu sunt capabilă să creez nimic care să se compare cu ele.
A zâmbit, neașteptat de bucuroasă.
– Înseamnă că te-ai întors din iubire pentru fiicele tale.
– Nu, m-am întors din același motiv pentru care plecasem: de dragul meu.
S-a posomorât din nou.
– Ce vrei să spui?
– Că m-am simțit mai inutilă și disperată fără ele, decât cu ele.”
Leda este o eroină controversată, departe de a fi idealizată. Multe din motivațiile ei se trag din propria copilărie, petrecută într-un cartier din Napoli, din care ea a încercat din răsputeri să scape, fiind obsedată să nu urmeze același tipar ca și mama ei. Deși dorise să fie o mamă mai bună ca propria ei mamă, eșuase lamentabil o bună perioadă de timp.
Nu am rezonat cu eroina, mi s-a părut egoistă și superficială în multe privințe, în schimb cartea m-a captivat și provocat la multe reflecții.

 

Cărțile autoarei Elena Ferrante pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

About Author

8 comentarii

  1. Superba si emotionanta recenzie Tyna, felicitari! Pare o carte dureros de frumoasa, care te face sa-ti pui intrebari.

  2. Mi se pare cam neatractiva coperta sub care a aparut la noi, nu iti atrage prin nimic atentia. Cele originale sunt mult mai inspirate, mai ales cea cu papusa.

  3. Îmi place recenzia și sunt convinsă ca si cartea ar fi pe placul meu. Pare genul de carte ce te invita la introspecții. Felicitări, Tyna, m-ai tentat si de data asta.

Lasă un răspuns