Fiica de Anna Giurickovic Dato, Editura Trei, Colecția Eroscop

Fiica

(La figlia femmina – 2017)

Anna Giurickovic Dato

Editura Trei

Colecția Eroscop

Traducere: Cerasela Barbone

Nr.pagini: 144

An apariție: 2018

Roman nominalizat la premiile Strega 2017 și Brancati 2018

Fiica descrie relația ambiguă dintre o mamă și fiica ei, atunci când se luptă pentru favorurile sexuale ale aceluiași bărbat.

Silvia l-a cunoscut pe Giorgio când avea doar șaisprezece ani. Ea era o adolescentă naivă, el avea deja o carieră solidă în diplomație. Un bărbat puternic, cu un secret teribil.
Două decenii mai târziu, văduvă în urma morții misterioase a lui Giorgio, Silvia se îndrăgostește de Antonio. În timpul unui prânz, ea asistă șocată la încercarea Mariei, fiica sa adolescentă, de a-i seduce iubitul. Oare Maria este cu adevărat inocentă? De ce își dorește atât de mult să-l cucerească pe Antonio? Iar Silvia chiar nu avea habar de viața secretă a lui Giorgio? Răspunsurile apar în dansul erotic al Mariei, în exaltarea lui Antonio și în amintirile senzuale ale Silviei.

Fiica pune la îndoială toate certitudinile noastre: victimele sunt în același timp călăi, iar inocenții sunt și vinovați.

„O poveste dramatică de familie, care explorează, cu o maturitate ieșită din comun, laturile întunecate și cumplite ale sufletului omenesc.” – ilLibraio.it

„Un roman care se metamorfozează implacabil, întocmai ca unele povestiri ale lui Irène Némirovsky.” – La Lettura – Corriere della Sera

„O poveste tulburătoare, scrisă cu mare talent și sensibilitate.” – Simonetta Agnello Hornby, autoare de bestselleruri publicate în peste douăzeci de limbi

Anna Giurickovic Dato s-a născut în 1989 în Catania. În 2012, una dintre povestirile ei a câștigat locul întâi la concursul literar „Io, Massenzio“ din cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Roma. În 2013, Anna Giurickovic Dato a fost finalistă la Premiul Chiara Giovani. Fiica este romanul său de debut.

„În unele nopţi, ca şi cum n ar fi vrut să întâlnească pe nimeni, ieşea pe ascuns din cameră şi se ducea pe balcon. Cu halatul alb pe ea şi desculţă. Scoteam capul pe uşă şi o priveam, respirând încet ca să nu mă vadă. Luna, sus pe cer, lumina albul pielii ei, ca de porţelan. Culegea un clopoţel din vază, şi uneori dansa, alteori plângea. Apoi, se zgâria pe faţă cu unghiile.“