Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu, Editura Petale Scrise – recenzie

16

Fiul dușmanului

Cătălin Dumitrescu

Editura Petale Scrise

An apariție: 2019
Nr. pagini: 204
În tumultuosul an 1968, în România socialistă, o dublă omucidere cu implicații politice internaționale alarmează ofițerii Securității. Anchetând cazul, proaspătul sublocotenent Ovidiu Dumbravă descifrează enigme ale trecutului și readuce la lumină destinele dramatice ale unor personaje misterioase…
„Un roman cum nu s-a mai scris în literatura română de la celebrul „La miezul nopţii va cădea o stea“ al lui Theodor Constantin.” Marius Andrei – Analogii- Antologii
„Fiul dușmanului este o carte inspirată din realitatea crudă din timpul comunismului, cu accent pe Securitatea din acea perioadă. Este o carte împodobită cu acțiune și suspans din plin, precum și cu o poveste pe care veți fi curioși să o descoperiți, pe măsură ce veți avansa cu lectura.” Eva Anca – Rândurile Evei
Sincer, despre autorul Cătălin Dumitrescu nu am auzit până acum. Tot ce știu este că Fiul dușmanului este cartea sa de debut. În momentul în care Editura Petale Scrise mi-a propus spre lecturare acest roman, am avut ceva dubii. Nu pentru că aș fi avut prejudecăți sau pentru că îmi era teamă că nu o să îmi placă. Pur și simplu, cărțile cu și despre legionari și perioada comunistă nu sunt genul meu .
Acum, după ce am terminat de citit cartea pot spune cu mâna pe inimă că aceasta merită citită. Povestea este simplă, aparent banală – anumite persoane ar putea spune că nu este nimic original, că s-au mai scris astfel de cărți… și nu i-aș contrazice – dar, în același timp, este profundă.
Stilul de scriere este simplu, fără metafore sau fraze filozofice și, totuși, reușește să te „prindă”. O spune subsemnata care a urât orele de istorie când se predau lecțiile despre perioada tulbure a României, anii de după al Doilea Război Mondial!!
Cătălin Dumitrescu reușește să surprindă foarte bine evenimentele haotice ale anului 1968, pe alocuri cu incursiuni în trecutul nu foarte îndepărtat, perioada 1945 – 1968, atât din istoria României cât și din istoria celorlalte țări (ex)comuniste. Se vede că autorul nu a lăsat nimic la voia întâmplării și s-a documentat foarte bine. De aici și până la a „încropi” o poveste interesantă, cu tâlc aș zice eu , nu a mai fost decât un pas .
Acțiunea cărții, relatată la persoana a treia din perspectiva personajelor principale – Ovidiu Dumbravă, Andrei Rogozanu, Ana – dar și a celor secundare – are loc în anul 1968 când România risca să fie invadată de către trupele rusești iar Nicolae Ceaușescu, secretarul general al PCR, se declară împotriva Rusiei – mai ales după invadarea Cehoslovaciei de către aceasta – fățiș, fără a sta pe gânduri. De aici și dorința rușilor de a- l îndepărta de la putere. Nu vreau să intru în detalii pentru că sunt sigură că mulți dintre voi cunoașteți povești în acest sens, atât de la orele de istorie, dar mai ales din relatările bunicilor și părinților voștri.
„Planul militar de invazie a României avea și o zi Z: 22 noiembrie 1968. Până atunci, secretarul general PCUS, Leonid Brejnev, ordonase KGB-ului, precum și serviciului de informații al Armatei Roșii, GRU, să încerce să înlocuiască conducerea de partid și de stat de la București. Folosindu-se de agenturi mai vechi, generalul infiltrase sau era în curs de a infiltra câteva grupe Spetsnaz, care să acționeze în România. Ele aveau misiunea de a destabiliza.”
În contextul acestor evenimente tulburi, Ovidiu Dumbravă, sublocotenent în cadrul Direcției Cercetări Penale București, este însărcinat să se ocupe de un caz mai vechi, rămas nesoluționat, și anume găsirea fugarului Andrei Rogozanu, un partizan anticomunist și conducătorul celei mai de temut grupări de rezistență din munții Făgăraș, grup ce acționase și dăduse bătăi de cap securiștilor în perioada 1949 – 1957. Andrei Rogozanu era dat dispărut de 11 ani „de când, în 1957, grupul lui căzuse într-o ambuscadă a securiștilor.”
Conștient că șeful său direct – maiorul Cândea – i-a dat spre rezolvare acest dosar doar pentru a-l ține la distanță și, mai ales, pentru a-i da o ocupație, Ovidiu, ambițios și încăpățânat din fire, este hotărât să își ducă la capăt „misiunea” cu seriozitate. Iar de aici până la a descoperii indicii tot mai elocvente ce ar putea rezolva cazul, nu mai este decât un pas.
Ancheta lui Ovidiu pleacă de la câteva întrebări esențiale dar una singură ieșea în evidență: de ce Andrei Rogozanu nu era cu membrii grupării în momentul capturării acestora?
” <<Toate piesele pleacă, geografic vorbind, de la locul lichidării grupului, când, poate că Rogozanu nici nu se afla acolo>>, gândi Ovidiu. Doar că o astfel de ipoteză ridică o grămadă de alte întrebări: Unde era? De ce nu se afla cu grupul? Știa, poate, ceva despre acțiunea securiștilor? Trădase grupul? Aflase ceva despre un informator al Securității și mersese să se răzbune? Dacă știa ceva, de ce nu salvase grupul? Era la o femeie în acea noapte?”
Intuitiv, Ovidiu se axează mult pe ultima întrebare, de aici și construcția întregii anchete.
„Tânărul sublocotenent luă din nou dosarul. Familia partizanului fusese arestată. Nu se pomenea nimic despre vreo legătură romantică. Dar ăsta nu era un motiv. Probabil că o ținuse ascunsă, tocmai pentru a o scuti pe fată de belele.”
La scurt timp însă, evenimentele iau o întorsătură și mai urâtă prin uciderea a doi generali, foști șefi din vechea gardă securistă, la o vânătoare din munții Făgăraș. Ceea ce Ovidiu nu știe, însă, este faptul că acest dublu asasinat o să îl aducă tot mai aproape de „prinderea” partizanului fugar dar și de aflarea unui adevăr crunt și dureros despre trecutul său.
Pentru rezolvarea acestui caz, Ovidiu și maiorul Cândea sunt trimiși la Brașov pentru a conduce ancheta. Ițele încurcate ale acestui dublu asasinat, îl fac pe Ovidiu tot mai circumspect de aici și dorința acestuia de a lua satul de la poalele munților Făgăraș la „puricat”. Printre persoanele care ajung pe lista de suspecți ai lui Ovidiu se află și Ana, fiica fostului preot din sat, deținut în închisorile comuniste datorită tăriei și curajului de a se declara credincios.
Schimbul de replici dintre Ana și Ovidiu sunt ironice, chiar ilare pe alocuri dar în același timp, dureroase. Ana deține un secret înspăimântător, sufletul îi este plin de durere și îi urăște enorm pe securiști. Cu toate acestea îi recunoaște lui Ovidiu capacitățile intelectuale și îl respectă deși nu arată. Ovidiu la rândul său, vede dincolo de imaginea de femeie simplă de la țară a Anei. Își dă seama că aceasta are o inteligență acută și o respectă pentru cutezanță și stăpânirea de sine. Dar, la fel de repede, își dă seama că Ana ascunde ceva.
Din acest moment începe o cursă de a șoarecele și pisica, asistăm la urmăriri, minciuni, trădări. Dar, mai ales, revelații. Doar că acestea nu aduc bucurie, nici măcar rezolvare.
Totul începe cu Andrei Rogozanu, totul se termină cu el. Cadrul de fundal al acestei triste povești este Romania din perioada comunistă. Spun tristă pentru că perioada 1945 – 1989 este una dură, cutremurătoare, cu o încărcătură emoțională puternică, dar în sensul rău, plină de durere și haos.
Nu vreau să dau mai multe detalii. As prefera să citiți cartea. Deși nu are o intrigă complexă, totuși captivează. Am apreciat faptul că autorul nu s-a pierdut în detalii. A știut să dozeze totul atât cât să creeze o poveste frumoasă deși elegiacă. Persoanele, principale și secundare sunt creionate într-un mod simplist dar specific al acelei perioade. Fiecare duce o luptă, cu sistemul, cu sine însuși, cu trecutul. Toți au o poveste. Toți au un viitor.
Dar cine câștigă lozul cel mare? Andrei Rogozanu care va juca un rol important, de cele mai multe ori din umbră? Ana, tânăra veșnic îndrăgostită dar și plină de ură? Ovidiu, tânărul la început de drum, inteligent, puternic și serios, marcat de un trecut plin de durere și singurătate, dar mai ales întrebări: cine sunt părinții lui? De ce l-au abandonat?
Există vreo legătură între personaje? Cine i-a ucis pe cei doi generali? Care este evoluția fiecărui personaj? Este prins Andrei Rogozanu?
Răspunsurile la aceste întrebări dar mai ales întreaga poveste, le veți descoperi atunci când veți citi cartea.
Fiul dușmanului de Cătălin Dumitrescu este o carte de ficțiune istorică cu puternice accente reale, este o carte despre trecut, alegeri, trădare, despre aparențe, despre noi înșine. Despre putere și curaj. Îndrăznesc să spun că este chiar o mică lecție de istorie: sfârșitul războiului, abdicarea regelui, venirea la putere a comuniștilor și multe alte aspecte esențiale ale acelor vremuri ne sunt aduse în vedere sau spre reamintire.
Finalul romanului mi-a lăsat impresia că ar fi și o continuare, ceea ce m-ar bucura mult. Sunt curioasă din multe puncte de vedere dar cel mai mult mă apasă întrebarea: își va păstra Ovidiu Dumbravă, tăria de caracter dar mai ales demnitatea sau va căuta calea răzbunării?
De ce spun răzbunare? După ce citiți cartea, mă veți înțelege .

Cartea Fiul dușmanului de  Cătălin Dumitrescu poate fi comandată de pe editurapetalescrise.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

About Author

16 comentarii

  1. Felicitări pentru o recenzie incitantă! Mi-ai stârnit curiozitatea, cu atât mai mult cu cât știu destule despre acea perioadă, din diverse surse. Cartea pare deosebit de interesantă, vreau să o citesc și eu. Mulțumesc pentru recomandare!

  2. Desi citesc fictiune istorica, in general nu ma dau in vant dupa tot ce trece de perioada interbelica, insa o carte buna nu strica niciodata. Recenzia este foarte alerta si indeamna la lectura. Multumesc pentru recomandare!

  3. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O recenzie minunata Mirela, insa din pacate imi trebuie o anumita stare pt a o citi!

  4. Felicitări pentru recenzie, complexa, profunda. Chiar dacă nu citesc acest gen de carte, mi-a plăcut, și am reușit să o citesc de mai multe ori . Cătălin nu este debutant și asta se simte.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: