Delicatese Literare
Prezentari carti

Floarea intunecata de John Galsworthy, Editura Litera, Colectia Cele mai frumoase romane de dragoste

Floarea întunecată (The Dark Flower)

John Galsworthy

Colectia Cele mai frumoase romane de dragoste

floarea intunecata

Acțiunea romanului FLOAREA ÎNTUNECATĂ de John Galsworthy, autor al ciclului Forsyte Saga și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, se întinde pe o perioadă de aproape treizeci de ani din viața lui Mark Lennan, un sculptor dintr-o familie engleză înstărită. Alcătuit din trei părți, „Primăvara”, „Vara” și „Toamna”, care corespund tot atâtor epoci din existența personajului principal, volumul surprinde trei mari pasiuni din viața lui Mark, primele două din vremea tinereții și a maturității, pentru două femei mature, iar a treia din vremea vârstei mijlocii, pentru o fată aflată abia la anii adolescenței.
Liric și amuzant pe alocuri, prin stângăcia personajelor care nu reușesc uneori să-și exprime sentimentele, romanul lui Galsworthy conține pasaje descriptive remarcabile și impresionează prin structura simetrică a narațiunii, marcă a scriiturii unui mare autor.
Romanul FLOAREA ÎNTUNECATĂ de John Galsworthy, de mâine, 02.08.2016, la toate punctele de difuzare a presei la prețul de 14,99 lei – in Colectia „Cele mai frumoase romane de dragoste”, Editura Litera.
… Galsworthy îşi definea, la un moment dat mottoul artistic folosind cuvinte precum armonie proporţie şi echilibru. Acestea marchează modul lui natural de a gândi, un ideal spiritual, privit acum adesea cu suspiciune, poate tocmai pentru faptul ca este atât de greu de atins. Descoperim curând că acest poet, care a atacat atât de neîndurător şi de neobosit gentlemanul tipic autosuficient, a reuşit el însuşi fără îndoială, să ofere vechii noţiuni o viaţă nouă astfel încât aceasta să îşi păstreze legătura atât cu instinctul imediat uman, cât şi cu cel estetic, care nu cunoaşte restricţii. în artistul Galsworthy înfloresc exact acele calităţi ale temperamentului care sunt redate, în engleză, de cuvântul gentleness. Aceste calităţi sunt exprimate prin operele sale, care, astfel, reprezintă o contribuţie culturală adusă vremurilor noastre.
Floarea întunecată… o sonată psihologică interpretată de o mână măiastră, care se bazează pe variaţiunile pasiunii şi ale cedării vârstelor omului. Chiar şi atunci când a folosit forma povestirii, Galsworthy a fost adesea în stare să evoce un răspuns emoţional prin contraste de lumini şi umbre, cu efect aproape grafic.” (Din discursul de acordare a premiului, prezentat de Anders Osterling, membru al Juriului Nobel, 10 decembrie 1932)

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *