Delicatese Literare
DIVERSE

Florile care ne insenineaza ziua – Zambila

Cu și despre flori – legende, simbolistică, recomandări

Astăzi, despre zambile

Mă trezesc de dimineaţă şi prima oară simt mirosul florilor, mă întind alene, răsfăţată, şi plătesc imediat, căci teancul de cărţi de pe marginea patului cedează graviației…
Deschid calculatorul şi ecranul mi se inundă de poze cu flori şi recomandări de cărţi.
Seara ies să citesc pe balcon şi mirosul de zambile e prezent. E sezonul lor…
Toată viaţa ne-o petrecem printre  oameni, flori şi cărţi. Ce au florile şi cărţile în comun  de ne plac atât de mult?
Mai toate cititoarele sunt şi iubitoare de flori,  şi nu doar pentru că sunt femei .
Cititorii, asemeni florilor,  sunt frumoşi în interior și asta se reflectă în exterior.
Cărţile ne fac să fim asemeni florilor – liberi, noi sub cerul cunoaşterii, ele sub cerul liber.
Cu toţi suntem de acord că florile ne înfrumuseţează ziua, iar cărţile – sufletul şi mintea, amândouă – viaţa întreagă.
Florile, asemeni cărţilor,  sunt cadouri  pe care viaţa ni le face  şi noi le dăruim mai departe celorlalţi.
Dar dacă le-am îmbina pe cele două  şi am citi despre flori,  n-am ”înflori” citind ?
                 ZAMBILA – CADOU SAU AFTERSHAVE?
LEGENDĂ – originile numelui  Hyacinthus ( latin) îl aflăm în vremuri îndepărtate, când fiul regelui Spartei, Hyacinthus,  este omorât de un concurent în timpul unui antrenament la aruncarea discului. Preferat al lui Apolo, acesta va face din sângele lui o floarea ce-i va purta numele. De atunci florile îi sunt închinate zeului Apolo şi sunt totodată simbol al jocurilor şi sporturilor, dar şi al îndrăznelii.
DE- A LUNGUL VREMII – ZAMBILA SĂLBATICĂ  se cultivă de pe timpul romanilor, Homer şi Ovidiu fiind doar doi  doi dintre cei care le apreciau frumuseţea şi parfumul. Cu certitudine ştim că Zambila sălbatică este orginară din Turcia, de pe malul  Mediteranei, de unde a  fost adusă în Europa, în sec. al XVI-lea, de un medic german.
CADOU   DE LUX –  imediat după sosirea sa pe meleaguri europene, a devenit repede o floare  la modă  şi a început să fie cultivată în scopuri comerciale, bulbii de zambilă fiind la mare căutare şi la mare preț. Zambila era un cadou destul de scump, pe care și-l permiteau doar cei bogați.
AFTERSHAVE – în afara scopurilor de înfrumuseţare, s-au descoperit şi alte întrebuinţări practice. În sec XVI – XVIII se folosea sucul de zambilă pentru împrospătarea tenului după ras, zambila fiind un precursor al aftershave-ului modern. De asemenea, se credea că sucul de zambilă mai are şi proprietatea de a încetini formarea bărbii  (nu încercaţi acasă !!)
SIMBOLISTICĂ – dacă sunteţi superstiţioşi sau nu, ar trebui să ştiţi că fiecare culoare a zambilei este oglinda unui sentiment şi atunci când le faceţi cadou sau le primiţi aduceți-vă aminte că:
  • zambila galbenă – semnifică dragostea durabilă
  • zambila albă – bucuria de a iubi şi a fi iubita
  • zambila albastră – stabilitate în dragoste
  • zambila roz – iubirea care învinge orice obstacol.
RECOMANDĂRI
Zambilele sunt plante bulboase care  înfloresc primăvară.
Se pot cultiva şi în casă, dar plantele în ghiveci înfloresc doar o singură dată.
După ce se trece floarea nu aruncaţi bulbii, ci plantaţi-i în loc descoperit la adâncime de 15cm, deoarece pot înflori anul următor.
Cum procedăm?
Aşezaţi un strat de pământ pe fundul unei lădiţe sau a unui vas, iar deasupra lui, bulbii, foarte aproape unii de alţii. Acoperiţi-i cu pământ, astfel încât la suprafaţă să rămînă doar vârfurile bulbilor.
Aşezaţi lădiţa la întuneric, într-un loc răcoros şi umed, acoperit cu un strat de turbă gros de 15 cm (puteţi eventual s-o îngropaţi în grădină).
Când vârfurile frunzelor încep să se ivească din stratul de turbă mutaţi lădiţă într-un loc luminos, la cca 10 grade Celsius, crescând treptat temperatura până la 17-18 grade Celsius, cel mult.
Aşezaţi bulbii în ghiveci şi udaţi-i regulat.
Cum le înmulțim?
Se multiplică exclusiv pe cale vegetativă, separând bulbii, care se dezvoltă în jurul celui principal, şi replantându-i separat vara, în timpul perioadei de repaus. Dacă observaţi pe bulbi acarieni sau larve, introduceţi-i în apă caldă (la 45 de grade Celsius) timp de o oră, înainte de a-i planta. Nu udaţi prea mult planta, mai ales în perioada de repaus, deoarece bulbul mucegăieşte sau putrezeşte.
Să va bucuraţi de zambile, cultivate sau primite!

zambila

Vă invităm să citiți și:
Macii – rubinele verii
Narcisa ca o poezie
Laleaua – între frumusețe și blestem
Margareta – mă iubește, nu mă iubește…

24 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *