Focul din adâncuri de Amanda Quick, Editura Litera/Lira, Colecţia Cărţi Romantice

1

Focul din adâncuri (Promise Not to Tell – 2018)

Amanda Quick

Editura Litera/Lira

Colecţia Cărţi Romantice

Seria Cutler, Sutter & Salinas
  1. Când toate fetele au dispărut – When All The Girls Have Gone – 2016 – prezentare
  2. Focul din adâncuri Promise Not to Tell – 2018
  3. Untouchable – 2019
Virginia Troy, proprietara unei galerii de artă, și-a petrecut ani din viață luptându-se cu demonii care au chinuit-o încă din copilărie, când un incendiu devastator i-a ucis mama. Acum una dintre pictorițele pe care o reprezenta și-a luat viața, dar nu înainte de a-i trimite Virginiei un ultim tablou, care o face să pună la îndoială motivele sinuciderii – dar și amintirile despre propriul trecut.
La fel ca Virginia, detectivul particular Cabot Sutter a fost unul dintre copiii supraviețuitori ai incendiului… și singurul care o poate ajuta pe Virginia acum. În timp ce amândoi se străduiesc să descâlcească ițele misterului ce învăluie tabloul, devine evident că cineva crede că Virginia cunoaște secrete care nu trebuie să iasă la iveală – și trebuie redusă la tăcere cu orice preț. Aruncați într-un infern de minciuni și înșelătorii, Virginia și Cabot sunt atrași nu doar unul de celălalt, ci și de tainele nedescoperite ale trecutului comun – precum și de soarta omului care are încă puterea de a distruge tot ce au mai scump.
„O strânse şi mai tare, o apropie şi mai mult de el şi îi acoperi gura cu gura lui, totul printr-o mişcare rapidă, neînduplecată şi irezistibilă.
Sărutul deveni pătimaş şi intens, o copleşi şi o învălui cu totul. Nu era sigură la ce se aşteptase, dar nu la această senzaţie devastatoare şi tulburătoare. Se agăţă de el, ca şi când viaţa ei ar fi atârnat de acest lucru.”
„Sub imperiul unui impuls, întinse braţele şi o trase la pieptul lui. Ea nu se opuse. Dimpotrivă, aproape i se prăbuşi în braţe şi plânse o vreme care păru o veşnicie.
Îşi dădu seama că lacrimile ei ţâşnesc de undeva de departe, dintr-un loc întunecat. Cunoştea locul acela.
De-a lungul anilor, vizitase din când în când un tărâm foarte asemănător, adeseori la unu şi jumătate noaptea.”
„El se ridică, o ridică şi pe ea uşor în picioare şi o sărută.
N-a fost un sărut ca un tangou pasional; n-a fost un sărut seducător şi fascinant. A fost un sărut cu înţelesuri mult mai profunde – genul de sărut care pecetluieşte un jurământ.”
Vom citi întreaga poveste în romanul FOCUL DIN ADÂNCURI de Amanda Quick – apariţie vineri, 05.04.2019, la chioșcuri alături de revista Libertatea pentru Femei.
Sursa: Cărţi Romantice

 

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, librarie.netcartepedia.ro, carturesti.roemag.ro

Cărțile apărute la Editura Litera / Lira în colecția Cărți Romantice pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Cărți Romantice

Colecția Cărți Romantice aprilie 2019

About Author

Un comentariu

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: