Focul îngerilor de L. A. Weatherly, seria Îngeri, Editura RAO – recenzie

15

Focul îngerilor

(Angel Fire – 2011)

L. A. Weatherly

Editura RAO

Traducere: Graal Soft

Nr. pagini: 544

An aparitie: 2020

  1. Îngeri – Angel – 2010 – recenzie
  2. Focul îngerilor – Angel Fire – 2011
  3. Angel Fever – 2013
Willow e singurul om care are puterea de a învinge periculoasa Biserică a Îngerilor, ai cărei membri vor face tot ce le stă în putință pentru a o distruge. Dar Willow nu e singură. Îl are alături pe Alex, un ucigaș de îngeri foarte bine antrenat și marea ei dragoste.
Totuși, nimic nu poate schimbă faptul că tânăra e jumătate înger, și când Alex își unește forțele cu un grup de ucigași de îngeri, e tratată cu neîncredere și suspiciune.
Asftel ajunge să se simtă foarte singură în mijlocul lor, până când îl întâlnește pe Seb. Tânărul neobișnuit de atrăgător și-a petrecut toată viața căutând-o, pentru că și el e pe jumătate înger.
Plină de acțiune, romantism și suspans, Focul îngerilor e o lectură obligatorie pentru fanii primei cărți din trilogie – School Lobrary Journal
Dacă Eoin Colfer a reinventat zânele și Stephanie Meyer a reinventat vampirii, atunci, fără îndoială, L.A. Weatherly a reinventat îngerii în aceste romane puternice, întunecate și pline de suspans, care fac fără efort trecerea de la intrigă densă și plină de aventuri la povestea de dragoste care îți oprește bătăile inimii. – LoveReading4Kids
„Focul Îngerilor” de L.A. Weatherly este al doilea volum din seria „Îngeri” și continuă, într-o manieră incitantă și deosebită, povestea din primul volum, lăsându-mă nerăbdătoare să citesc, în volumul următor, aventurile eroilor mei preferați din această splendidă serie fantasy care m-a prins cu farmecul ei!
Toate elementele unei lecturi minunate sunt frumos asamblate de către autoare, într-o poveste în care misterul, suspansul, romantismul și acțiunea sunt redate printr-un stil de scriere limpede, precis și vibrant. Autoarea are talentul de a suscita interesul prin universul deosebit pe care îl creionează în aceste două volume și încă de la prima pagină ne prezintă una dintre surprizele acestei serii, un personaj pe care eu îl ador, Sebastian (Seb).
Dar, să ne amintim în linii mari personajele principale ale primului volum și acțiunea care a dus la împletirea destinelor lor. Willow, o tânără de șaptesprezece ani, cu o frumusețe fascinantă, deși nu este conștientă de acest aspect, află că pe Pământ, printre oameni, trăiesc îngeri care provoacă rău! Ea este o ființă deosebită, jumătate om, jumătate înger, cu puteri paranormale, îi place să repare mașini și când face o „citire” unei colege de clasă „vede” cu puterea minții cum îngerii ademenesc oamenii pentru a se hrăni cu energia lor, cu puterea lor, încercând să-și împiedice colega să se lase convinsă de frumusețea ireală a ființelor cerești. Efectul ce urmează atingerii unui înger este așa numită  „arsura îngerului”, o condiție care provoacă boli și suferință. Află de asemenea că tatăl ei, îngerul Raziel, conducătorul Bisericii Îngerilor din Denver, i-a distrus mintea mamei ei pentru totdeauna, așa încât, în urma tuturor acestor evenimente, devine ținta numărul unu a îngerilor, pentru că ea este o creatură ciudată, unică pe Pământ, care poate distruge ființele cerești. Pentru a fi ucisă, căci reprezenta un adevărat pericol pentru neamul îngerilor, îl trimite pe urmele ei pe ucigașul de îngeri, Alex Kylar, care însă își da seama că Willow este o  tânăra deosebită, cu suflet bun, căreia îi pasă de oameni, salvând-o pe aceasta de la numeroasele tentative ale îngerilor de a-i curma viața!
Alex este un personaj pe care l-am iubit de la prima pagină a acestei serii, atât datorită maturității gândirii și acțiunilor lui, cât și pentru iubirea absolută și totală pe care i-o poartă lui Willow. Fost agent CIA, antrenat de tatăl lui să devină vânător de îngeri, cu un trecut dureros în care toată familia i-a fost ucisă de ființele celeste, Alex este singurul care poate lupta alături de Willow împotriva creaturilor cerești care au pus stăpânire pe lumea oamenilor vrând s-o subjuge! Planul lor este acela de a coopta alte persoane pentru a forma o echipa de vânători de îngeri care să pună capăt atrocitatilor săvârșite de aceștia. A salvat-o pe Willow de la moarte în  tentativă ei de a opri ”Al doilea Val de Îngeri pe Pământ”, iar acum sunt căutați de poliție, de adepții îngerilor care vor să-i linșeze, fotografiile cu chipurile lor fiind difuzate peste tot, așa că nu le mai rămâne decât să fugă peste granița, în Mexic.
Un vis obsedant, o premoniție a lui Willow despre un băiat pune îngrijorare pe aceasta, Willow simțind că trebuie să-l găsescă, de parcă ceva i-ar lipsi pentru totdeauna dacă nu l-ar întâlni!
V-am dezvăluit la început că un alt personaj pe care l-am adorat în acest volum este Sebastian (Seb), această carte avându-i pe Alex, Willow și Seb în centrul acțiunii. Seb este copil al străzii, hoț de buzunare, cu o copilărie marcată de abuzuri fizice și psihice, care trăiește pe unde apucă și „citește” gândurile pentru a câștiga ceva bani pentru mâncare. De o viață întreagă caută o urmă, aleargă neobosit din loc în loc după ceva ce simte că-i lipsește, iar instinctul și calitățile paranormale îi spun că acel ceva este o fată. Inima lui nu este întreagă fără ea, sufletul lui este chinuit de un dor și de dorința pe care i le poartă acestei ființe, fără să știe cum arată și cine este. A trăit într-un orfelinat, a îndurat mizerii, abuzuri și lipsuri, evadând din iadul de acolo pentru a-și purta singur de grijă, canalizandu-și durerea în căutarea celei care simte că este iubirea lui. El este jumătate om, jumătate înger și își caută sufletul pereche! Cu o înfățișare de vedetă rock, farmec și simt al umorului, o caută pe Willow de parcă o forță primară a pus stăpânire pe mintea lui!
În același timp, eroii noștri, Alex și Willow ajung în Ciudat de Mexico ținând cont de visul premonitoriu al fetei, iar acolo, printr-un lanț de evenimente întâlnesc un grup de vânători de îngeri conduși de fosta lui colegă din tabăra de antrenament a tatălui lui, Kara Mendez. Vestea cum că Marele Consiliu Serafic va sosi în Ciudat de Mexico îi convinge că aceasta este unică șansă de a stârpi neamul îngeresc pentru că acest Consiliu Serafic format din doisprezece îngeri, Primii Apăruți în istoria lor,  reprezintă forța vitală a tuturor îngerilor, existența ființelor celeste depinzând de aceștia. În același timp, în lumea oamenilor, setea de putete a îngerului Raziel, tatăl lui Willow, îl determina să pună la cale un plan diabolic, înfiorător,  pentru a obține controlul total în lumea oamenilor!
Având cea mai mare experiență în uciderea îngerilor, Alex este ales conducătorul micului grup de vânători de îngeri, responsabilitatea antrenarii acestora cât și stabilirea strategiei luptei lor pentru salvarea umanității apăsând puternic pe umerii tânărului! În cadrul grupului, Willow este primită cu reticență și suspiciune, fiind marginalizată deși ea reprezintă „cheia” distrugerii neamului îngeresc. Însingurată, tensionată,  deși iubirea lui Alex pentru ea este prezentă continuu, Willow își da seama că este exclusă și privită că o intrusă de noii ei colegi. Dilemele despre dualitatea ei că ființă, sinele uman și cel îngeresc, despre misterul asupra părții celeste din ea, neînțelegerea transformărilor și a trăirilor interioare o macină teribil pe Willow.
Când îl întâlnește pe Seb, în timpul unei vânători de îngeri, sentimente complicate, stranii și de neînțeles acaparează inima și mintea lui Willow, aflându-se la mijloc,  între doi băieți cu personalități puternice care sunt extrem de deciși să-și demonstreze iubirea pentru ea, totul fiind accentuat de adrenalină și suspansul cauzei lor comune, lupta împotriva îngerilor diabolici.
Vor reuși tinerii vânători de îngeri să salveze omenirea? Pe cine va alege inima lui Willow, pe Alex sau pe Seb? Vă las pe voi să aflați răspunsurile acestor întrebări, invitându-va să lecturați acestă poveste cu un farmec aparte!
Fragment din carte:
„Se așeză cu o expresie crispată pe chip. Alex nu-și dădu seama dacă motivul era documentul din mâna ei sau scena pe care o văzuse când intrase. Probabil, ambele.
Împinse foaia de hârtie pe masă.
– Adresa de e-mail de la Biserica Îngerilor de unde a fost trimis îi aparține preotului de la Catedrala Metropolitană de-aici, spuse ea. Probabil ați văzut că a fost transformată Biserică a Îngerilor. Și știți casa de rugăciuni de alături? A fost amenajată ca spațiu de birouri pentru Biserică. Preotul este șeful de-aici și, credeți-mă, este cât se poate de devotat.
Alex trase hârtia spre el astfel încât să o poată vedea și Willow. Simți un junghi dureros când zări familiarul scris de mâna cu bucle al lui Juan. Începu să citească:
„Da, pot confirma că se fac toate aranjamentele necesare pentru vizita pe care Consiliul Serafic intenționează să o facă în Ciudad de Mexico. Membrii săi au de îndeplinit câteva obiective vitale aici, unul dintre ele fiind alegerea unui înger ca lider al Bisericii din Mexic. După cum am discutat, este vitală asigurarea unei securități depline în timpul șederii lor aici. Astfel, populația nu trebuie să afle de prezența lor. Totuși, oficialilor Bisericii și câtorva persoane din public le va fi permis, desigur, să-și prezinte omagiile. Vom discuta despre asta data viitoare când vom vorbi.
Până atunci, te rog să-mi trimiți o prezentare a măsurilor de securitate care se impun. Nu uita că siguranța lor este vitală pentru existența întregului neam al îngerilor.”
– Consiliul Serafic? rosti Willow. Părul ei gâdilă obrazul lui Alex, când se aplecă să citească. Nu ne-a zis Nate ceva de asta?
– Ba da, dar nu mai auzisem niciodată de el. Alex se încruntă privind foaia de hârtie. Toți cei din tabăra le cunoșteam obiceiurile, însă nu știam nimic despre politica lor.
Era interesantă vestea că acel Consiliu Serafic – indiferent din cine o fi fost format – plănuia să numească un înger drept lider al Bisericii din Mexic. Alex avusese mereu impresia că Raziel, care era șeful Bisericii din SUA, pur și simplu își însușise de unul singur toată puterea. Deci, asta însemna că acel Consiliu Serafic era mai presus decât tatăl lui Willow în ierarhia îngerească?”

Cartea Focul îngerilor de L.A. Weatherly poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

Recenzii și prezentări cărți fantasy

About Author

15 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Ooo, captivantă recenzia! M-ai făcut tare curioasă . Clar aceasta serie are farmec, adrenalină și suspans . Se simte că ți-a plăcut.
    Felicitări!

  2. Splendidă recenzia! ❤ Se simte cât de mult ți-a plăcut cartea! Seria pare din ce in ce mai captivantă și plină de suspans. Abia aștept să apară și ultimul volum să o citesc integral. Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

  3. O recenzie frumoasă, captivantă, care-mi stârnește curiozitatea. Îți mulțumesc pentru recomandare, Carmen! Felicitări! ❤️❤️

Spune-ți părerea!