Delicatese Literare
Recenzii

Focul viu de Yamen Manai, Editura RAO – recenzie

Focul viu

(The Ardent Swarm – 2017)

Yamen Manai

Editura RAO

An apariție: 2021

Nr. pagini: 240

Traducător: Oana Safta

• Premiul celor Cinci Continente Francofone.

Pornind de la realitățile tunisiene de după Revoluția Iasomiei (2010-2011), care a dat startul Primăverii Arabe, Yamen Manai țese o poveste fermecătoare și tulburătoare. Cartea a fost publicată pentru prima dată în limba sa originală (franceză) în 2017.

La marginea satului Nawa, apicultorul Don duce o viață retrasă alături de albinele sale, departe de agitația vieții contemporane. Însă când descoperă trupurile mutilate ale „fiicelor” sale, trebuie să recunoască adevărul: trecerea neobosită a timpului l-a prins din urmă, punându-l față în față cu un adversar redutabil.
Pentru a salva tot ce are mai de preț, Don va trebui să înfrunte realitatea și să caute soluții tocmai în Țara Soarelui Răsare. În confruntarea cu schimbările sosite pe nesimțite în sătucul sau adormit, Don va afla că singura cale de a rămâne liberi este să trezim focul viu din fiecare dintre noi.

Focul viu – o mică bijuterie literară, un roman frumos și emoționant, scris într-un stil simplu, ușor de citit, presărat cu descrieri, simboluri, metafore.

Povestea este situată într-o țară arabă (autorul este tunisian) la câțiva ani după Primăvara Arabă. Democrația este nouă și fundamentalismul încearcă să se instaleze. Însă și alți prădători își fac apariția…
Cartea abordează teme sensibile, dureroase, și, din păcate, reale, și asta nu numai pentru țările arabe: totalitarismul, abuzul de putere, jocurile politice și democrația prost înțeleasă, ravagiile sărăciei și ale ignoranței și cât de expuse sunt, din toate punctele de vedere, comunitățile izolate.
Romanul are șase părți, intitulate sugestiv: Haosul, Vrajba, Confuzia, În aparteu, Birocrația, Urmările. Acțiunea cărții se petrece, în cea mai mare parte, într-o mică, săracă și izolată comunitate arabă, un sat numit Nawa. Un sat în mare parte părăsit, cu oameni simpli, naivi, neșcoliți, dar cu sufletul curat. Un apicultor, doi cei mai buni prieteni ce apucă pe căi diferite, viclenia străinilor, răutatea și ignoranța pe de o parte, bunătatea și ajutorul necondiționat, pe de altă parte.
Avem în centrul cărții o poveste frumoasă și sensibilă, pusă în rama realităților politice și sociale ale momentului respectiv.
Don, un apicultor în vârstă, care trăia solitar la marginea satului, este disperat să afle cum câteva mii din iubitele sale albine, ”fiicele sale”, așa cum le numea, au fost ucise de niște creaturi necunoscute și nemaivăzute. Astfel, el se trezește într-o dimineață și descoperă că ceva i-a atacat unul dintre stupii lui, ucigând cu brutalitate fiecare locuitor. Cu inima zdrobită, Don află curând că un roi misterios de viespi a comis crima în masă. Niște viespi ucigașe enorme, mari cât un deget!
”Lasă la urmă stupul distrus și, în timp ce se îndrepta către el inima îi strivea pieptul. Chiar în acea dimineață, la picioarele acestei cutii din lemn, zăcuseră corpurile a treizeci de mii de albine. Cea mai mare parte dintre ele sfârtecate. Treizeci de mii de albine. Lucrătoare. Culegătoare. Gardieni. Nici miezul stupului nu fusese iertat. Răul era incomensurabil și se strecurase până în locurile sacre. Celulele fuseseră profanate, plintele sfâșiate iar larvele smulse din căldura coconului… Mierea? Nicio picătură. dispărută de parcă ar fi fost sorbită cu paiul! Și, chiar în mijlocul ravagiului, regina… Rănită mortal, cu piciorușele ridicate spre cer, ca într-o ultimă rugăciune. O întreagă colonie distrusă și prădată în decursul a două ore. Un masacru.”
De unde veneau viespile și cum le poate opri? Realitatea este că a proteja albinele este o prioritate majoră, căci fără polenizare însăși existența planetei ar fi în pericol. Am citit despre acest subiect într-o carte foarte interesantă, pe care de asemenea o recomand cu plăcere, ”Istoria albinelor”.
Dacă are de gând să dezvăluie misterul viespilor ucigașe și să-și salveze albinele de la anihilare, Don trebuie să se aventureze afară din sat și să înfrunte orașul mare în căutarea răspunsurilor. Pentru a reuși în căutarea lui și pentru a găsi o sclipire de speranță pentru a proteja tot ceea ce îi este drag, Don va trebui să caute mai departe decât și-a imaginat vreodată. Ce este de fapt ”focul viu” și, mai ales, cum îl putem trezi în fiecare dintre noi?
Am redat în cele ce urmează un citat care m-a impresionat, mi s-a părut, sub nota ușor comică, plin de înțelesuri:
”Atacul suferit de Don nu era singura ciudățenie din istoria recentă a Nawei. În anul precedent, în septembrie o caravană electorală alcătuită din vreo zece mașini ce arborau steagul țării își făcuse intrarea în sat într-un un mod ce nu putea fi trecut cu vederea. O caravană care nu era decât una dintre multe altele pornite să brăzdeze zona rurală cu obiectivul de a-i înscrie pe țărani pe listele electorale și de a instala o secție de votare. (…) Căci acești bărbați și femei veniseră să le explice faptul că lumea nu mai era aceeași și că timpurile se schimbaseră. De altfel, unul tună într-un megafon:
– Preaiubiți concetățeni, a venit momentul schimbării!
Locuitorii priviră în jur, dar nu observară nicio schimbare, ceea ce-i făcu să întrebe:
– Cum adică al schimbării?
– De acum înainte puteți alege să fii ce guvernați de unul sau de altul.
– Aici, la Nawa?
– Aici, la Nawa și chiar la scara întregii țări!
Sătenii erau zăpăciți. Cei mai mulți nu-și aleseseră singur nici măcar consortul, iar astăzi să aleagă de cine să fie guvernați… E adevărat că în urmă cu trei luni unii auziseră că se petrecuse ceva important acolo sus, dar nimeni nu înțelesese prea bine despre ce era vorba încât să fie capabili să le explice și altora. Ca numeroase alte artefacte, presa nu ajungea la Nawa, iar mare parte a populației era analfabetă. Doar câțiva copilași cărora ale lua câteva ore să traverseze stepa pentru a ajunge la școală știau să citească. Televizor, posibilă sursă de informație, nu exista decât unul, și acesta era cel de la cafenea, dar Louz nu îl pornea decât în timpul Campionatului Mondial de Fotbal.
– (…) acum poporul este cel ce trebuie să aleagă pe cine să pună în locul lui.
– Și poporul ăsta suntem noi?
– Cu siguranță. Cine altcineva?
Locuitorii din Nawa erau încântați să afle că ei erau poporul, dar de când asta? În singurătatea lor, ajunseseră să creadă că nu erau decât oameni din Nawa și că soarta lor nu conta în ochii nimănui, cu atât mai puțin părerea lor. Înainte nimeni nu-i întrebase nimic, și nimeni nu stătea acolo cu ei să suporte înghețul iernilor spre când le lipseau încălzirea, lâna și ghetele, când spectacolul copiilor mergând cu picioarele goale prin zăpadă le zdrobea inima adulților neputincioși. Nimeni nu venea în Nawa. În fine, aproape nimeni.”
Pe parcurs, descoperim o țară și un popor bulversat de realitățile Primăverii Arabe, deoarece fundamentaliștii islamici caută să influențeze voturile în orice mod pot în ajunul primelor alegeri democratice din țară.
Este un roman scurt, dar cu o acțiune ce suprapune mai multe planuri, oferind teme de gândire. Inițial ai impresia că citești un thriller politic, apoi o dramă pastorală cu ușoare nuanțe comice, dar și emoționantă în același timp, dublată de o minunată incursiune în viața stupului (făcând o paranteză, vreau să spun că am descoperit foarte multe informații extrem de interesante despre albine și modul lor de organizare), apoi o călătorie în Japonia, descoperind un alt mod de viață și de gândire și, în final, acțiunea se închide rotund, trăgând concluzii și dând speranță pentru viitor.
În această parabolă modernă dulce-amăruie, extrem de accesibilă, având pe alocuri aerul unei povești pentru copii, Yamen Manai folosește un amestec magistral de umor și dramă pentru a dezvălui ceea ce se întâmplă într-o țară zguduită de schimbările revoluționare. Un mic roman cu mai multe straturi, emoționant, plin de umor și ”important”. O poveste simplă, dar cu nuanțe complexe, o poveste care impresionează și tulbură cititorul, propunând teme de gândire. O lectură încântătoare, un omagiu adus naturii, o lecție despre curaj, un exemplu de idealism și dăruire, dar și un avertisment.
”Donul mătură de pe viziera căștii câteva viespi; văzuse destule.
Se întoarse să-l recupereze pe Staka și reluă drumul spre sat, blestemându-i în sufletul lui pe emir, katiba acestuia pe toți asasinii și negustorii de război care îl prostituau pe Allah după propriile interese. Acel Allah care, prin blândețe albinelor lui, încă mai reușea să-l consoleze în fața cruzimii omenești.”

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, librariadelfin.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii, prezentări cărți și articole Editura RAO

10 Comments

Spune-ți părerea!