Delicatese Literare
Recenzii

Fracturi de Mihail Victus, Editura Vremea – recenzie

Fracturi

Mihail Victus

Editura Vremea

Nr. de pagini: 176

An apariție: 2019

Un presupus atentat cu mașină. Un manipulator media, lipsit de scrupule. Sentimentul de vinovăție. Lupta disperată de-a nu pierde controlul. Acesta este un roman fascinant despre trezirea conștiinței.

Autorul, Mihail Victus (n. 1986), a obținut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc.

Fracturi este un roman psihologic captivant despre manipulare, obsesia de a nu pierde controlul, minciună ridicată la rang de cel mai bun prieten, dar și despre trezirea conștiinței și dorința de a repara, măcar în parte, daunele produse.

Cartea este scrisă la persoana întâi sub forma unei scrisori-confesiune.

Destul de repede ne dăm seama care a fost evenimentul care i-a zdruncinat din temelii viața confortabilă de până atunci a autorului scrisorii.

O mașină lovise în plin un grup de pietoni, în centrul Bucureștiului. Autorul, a cărui implicare în accident nu este clar dezvăluită decât spre finalul cărții, profitase de panica din jur pentru a fugi de la fața locului.

Cumva am bănuit de la început cam ce făcuse el, întrucât sentimentul de vinovăție acut și toate acțiunile lui ulterioare nu s-ar fi explicat dacă ar fi fost doar un martor pasiv la tragedie.

Conștiința poate fi însă ceva complet neașteptat și supărător, după cum se va convinge eroul nostru pe propria piele.

Deși nimeni nu arăta cu degetul spre el, fracturile produse în interiorul său erau cele care nu-i dădeau pace, provocându-i insomnii și perturbându-i grav viața.

 „Ți s-a întâmplat vreodată, poate în copilărie, să comiți o faptă atât de condamnabilă, încât posibila ei aflare să te umple de frică și de rușine? Și să observi apoi că trece neobservată. Asta îți dă un fel de alinare. Știi că ai făcut ceva greșit, dar atâta vreme cât nimeni nu te învinovățește, nu înfrunți prea multe mustrări de conștiință. Mai există o teamă oarecare, o vagă părere de rău, dar poți trăi cu ele fără greutate. Cu timpul, se vor pierde. Poate vor persista, ca un tatuaj permanent, dar se va afla într-o zonă inaccesibilă celorlalți. Pe urmă, pe neașteptate, afli că fapta respectivă a avut niște urmări cu adevărat tragice. Te poți simți în siguranță. Nimeni nu știe că tu ai fost făptașul. Nu vei putea totuși să oprești apariția sentimentului de vinovăție. La început, pornește ca o pâlpâire – o scânteie în beznă. Mai departe, poate continua să mocnească sau poate să aibă loc o explozie.”

Mustrările acute de conștiință l-au determinat să ia legătura cu familia lui Damian – una dintre victime, aflată în comă, față de care se simțea vinovat, din anumite motive obscure deocamdată. Neputând furniza nici un motiv plauzibil pentru interesul său care depășea limitele normalității, a pretins că ar fi fost vechi prieten cu acesta. Deși Caterina, soția lui Damian, i-a înghițit imediat minciuna, sora lui Damian – căreia îi este, de altfel, adresată această scrisoare-confesiune, a suspectat de la bun început că era ceva putred la mijloc.

”Te-ai oferit, înaintea Caterinei, să mă conduci spre ieșire. Cuvintele pe care mi le-ai șoptit, înainte de a-mi ura o seară liniștită, m-au ținut treaz peste noapte. „Pe mine nu mă poți păcăli atât de ușor ca pe cumnată-mea.” Ai făcut referire la presupusa întâlnire cu Damian din ziua atentatului sau mi-ai dat de înțeles că nu te convinsese nimic din interpretarea mea? Am contraatacat cu o replică destul de uzuală. „Nu vreau să păcălesc pe nimeni.” Imediat ce am rostit-o, mi-am dat seama că îmi contraziceam cea mai mare parte din existență. Doar că de astă dată, pe lângă conștientizarea că păcălirea altora îmi alimenta stilul de viață (și conturile bancare), am trăit senzația că mă aflam la rândul meu printre cei trași pe sfoară, de același individ lacom și lipsit de scrupule. Nu era un sentiment plăcut.”

O minciună a condus la o alta, care la rândul ei a provocat-o pe următoarea, astfel că în scurt timp eroul nostru s-a trezit învăluit într-o plasă de minciuni din care părea imposibil să mai iasă basma curată.

”Pășeam pe o lamă de cuțit. Înțelegeam pericolul și, în loc să fug de el, mă provocam să-l înfrunt. Continuam să joc și să-mi asum riscuri, cu frică și curiozitate și totodată cu o prea mare încredere în forțele proprii. Aveam totuși o rană purulentă, ascunsă sub piele, pe care alegeam deocamdată să o ignor. Am fost mereu un tip competitiv și lipsit de limite. Pe plan profesional, mi-a adus câștiguri. Ceea ce rămâne după asta, viața cea adevărată, a încasat loviturile. Ca o consecință a celor afirmate, mă aflu aici, într-un apartament nedorit de nimeni, un fel de păianjen otrăvitor retras într-un colț întunecat, care își întinde pânza peste pereți, o pânză murdară și urât mirositoare.”

”Drumul spre iad este pavat cu intenții bune” – este o zicală de al cărei adevăr se va convinge cu brio personajul principal al cărții.

Unele dintre urmările minciunilor sale capătă accente de-a dreptul halucinante, eroul nostru ajungând să aibă o scurtă întâlnire amoroasă chiar cu soția victimei, în timp ce Damian zăcea în comă pe patul de spital! Cum și de ce s-a ajuns la acest lucru vă las să descoperiți singuri în carte.

În a doua parte a cărții intervin în povestire noi personaje, care au legătură cu trecutul personajului nostru, ajutându-ne să ne facem o idee despre modul în care își câștiga acesta existența înainte de accident și cum a ajuns la acele tehnici de manipulare, realizând că el era de fapt un luptător și un supraviețuitor.

Viața i-a oferit tot felul de cărți necâștigătoare, pe care el le-a transformat în ași, jucând la cacealma și păcălindu-i pe cei din jur. Abandonat de mic într-un orfelinat, și-a folosit din plin inventivitatea ticluind o întreagă stratagemă pentru a-și găsi o locuință gratis după majorat.

În timpul studenției, și-a creat singur șansa de a-și desăvârși tehnicile de manipulare, învățând de la un adevărat maestru cum să speculeze cât mai bine slăbiciunile și vulnerabilitățile celorlalți.

Viața lui de până în momentul accidentului se desfășurase practic după legile junglei, în care cel mai puternic învinge și nu trebuie niciodată să lași garda jos, pentru a-i da șansa adversarului să-ți cunoască slăbiciunile.

Practic, în momentul accidentului se comportase după aceleași reguli bine știute, folosindu-se de oricine și de orice pentru a câștiga (în acest caz dreptul la viață). Excepția de la regulă se produsese ulterior, când propria conștiință îl trădase, întorcându-se împotriva lui ca un bumerang și făcându-l să-și vadă într-o cu totul altă lumină și viața lui de până atunci.

Epilogul m-a surprins, dar nu foarte mult. Instinctul de conservare s-a dovedit, încă o dată, extrem de puternic, lăsând decizia la mâna destinului.

Cartea este bine scrisă, într-un ritm foarte alert, eu nu am lăsat-o din mână până nu am terminat-o.

Deși am recunoscut câteva clișee, nu m-au deranjat, întrucât autorul și-a adus propria notă de originalitate.

Recunosc însă că mi-aș fi dorit să aflu mai multe amănunte despre ce s-a întâmplat mai departe cu personajele, precum și despre misterul prezenței lui Damian în București în ziua accidentului, el trebuind să fie plecat în delegație în acea zi. M-aș bucura să existe o continuare, deși autorul nu a lăsat vreun indiciu în acest sens.

Romanul mi-a oferit o lectură plăcută și doresc să mai citesc și alte cărți ale autorului pe viitor.

 

Cartea Fracturi de Mihail Victus poate fi comandată pe edituravremea.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

 

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *