Frânturi din el de Colleen Hoover, Editura Epica – recenzie

Cu Frânturi din el, Colleen Hoover își reafirmă pe deplin statutul de regina lecturii emoționale. Această poveste a fost sfâșietoare și încântătoare și plină de speranță în același timp, în stilul propriu al autoarei.

Aș fi crezut că, după ce am citit mai toate cărțile lui Colleen Hoover apărute la noi, aș fi pe deplin pregătită pentru încă o poveste tulburătoare, dar recunosc că nu m-am așteptat la o adevărată furtună emoțională.

Protagonista cărții, Kenna Rowan, tocmai a fost eliberată din închisoare, unde și-a ispășit pedeapsa în urma unei întâmplări cumplite care i-a schimbat pentru totdeauna cursul vieții. Au trecut puțin peste cinci ani de la acea noapte fatidică. Kenna și iubitul ei, Scotty, se întorceau cu mașina într-o noapte de la o petrecere, amândoi prea beți pentru a conduce. Dar Kenna a ales să se urce oricum la volan…

Cu sufletul frânt în bucăți, cu inima încă o rană vie, se întoarce în orașul unde totul a mers prost, în speranța de a se reîntâlni cu Diem, fiica pe care a născut-o în închisoare și pe care nu a cunoscut-o niciodată. Dar vechile ranchiuni mor greu, iar orașul nu este atât de pregătit să o primeasă înapoi. Kenna este hotărâtă să-și câștige iertarea și, în sfârșit, să-și cunoască fiica de patru ani, dar nimeni din trecutul ei nu vrea să aibă nimic de-a face cu ea. Singurul aliat pe care îl poate avea este Ledger Ward, proprietarul unui bar din oraș, care are propriile legături cu trecutul ei.

Există atât de multe fațete ale acestei povești, atât de multe moduri diferite de a o privi. Nu există un singur punct de vedere, adevărat sau fals, ci doar foarte multe nuanțe de gri. Acesta este exact genul de poveste care îți ține emoțiile în balans pe o muchie subțire, trăgându-ți sforile inimii într-o parte, apoi în alta. Nu m-ar surprinde dacă mulți cititori ar simți cu tărie că reacția față de situația Kennei este prea dură sau, din contră, prea îngăduitoare, sau, paradoxal, ambele la un loc. Personal, fără să o judec în vreun fel, nu cred că va putea trece vreodată, cu adevărat, peste amintirile care o bântuie, căci unele fapte au consecințe foarte greu de gestionat, de iertat sau acceptat.

Am simțit fiecare emoție picurată în paginile cărții și am înțeles punctele de vedere ale fiecărei părți implicate. Am rezonat cu Ledger, i-am simțit neputința, frustrarea și zbuciumul sufletesc, prins într-o luptă între sentimentele sale de loialitate și de trădare.

În același timp, nu m-am putut abține să nu o susțin pe Kenna în privința copilului ei – o mamă ar trebui să aibă dreptul să aibă o relație cu copilul ei la care n-ar fi renunțat de bunăvoie niciodată, sau cel puțin să aibă dreptul să-l cunoască. Dar Kenna a fost condamnată și închisă fără nicio șansă de mântuire sau de a-și arăta adevăratul caracter. Când toate dovezile sunt împotriva ta și nimeni nu este în favoarea ta – nici propria mamă, nici măcar tu însuți! – ești condamnat. Fără drept de apel.

Din fericire, Kenna a reușit să-l atragă pe Ledger de partea ei, dar asta nu înseamnă că ”lupta” a fost câștigată automat. Din contră, miza e și mai mare, sunt și mai multe în joc.

Oricum, podurile pe care le-a ars Kenna se dovedesc imposibil de reconstruit. Toți cei din viața fiicei ei sunt hotărâți să o excludă pe Kenna, mai puțin Ledger, care ajunge, treptat, să o cunoască. Este foarte frumoasă povestea lor de iubire, care crește treptat, în ciuda resentimentelor și imensului bagaj emoțional al fiecăruia. Kenna trebuie să găsească o modalitate de a absolvi greșelile trecutului ei, de a se ierta și de a-și pansa sufletul (de vindecat complet nu ar avea cum) pentru a-și putea construi un viitor.

Scrisorile scrise de Kenna către Scotty mi-au adus lacrimi în ochi. E atâta suferință și sunt atâtea regrete acolo!

Dacă am avut o singură observație, este aceea că ritmul poveștii s-a simțit oarecum neregulat, inegal. La un moment dat, acțiunea trenează cam mult, apoi, când ajungem la final, lucrurile se precipită cumva pe neașteptate și sfârșitul mi s-a părut puțin brusc. Mi-ar fi plăcut să se insiste mai mult pe ceea ce se întîmplă în final. Însă, cu toate acestea, poveste e minunată, m-a emoționat și impresionat și o recomand călduros iubitorilor genului. Sfat: să aveți neaparat la îndemână o cutie de șervețele când începeți să citiți această carte!

Fragment:

„Mi-au dat un avocat din oficiu, însă nimeni nu mi-a plătit cauțiunea. Chiar dacă aș fi avut bani de cauțiune, nu aveam unde să mă duc. Mă consola întru câtva să stau în celula aceea, așa că nu mă deranja să rămân acolo. Dacă nu mai puteam urca în mașină ta, nu voiam să fiu în altă parte decât în celula mea, unde refuzam mâncarea pe care mi-o aduceau. Speram că, în cele din urmă, inima mea să nu mai bată, așa cum se întâmplase cu inima ta, în acea noapte.