Frumoasele adormite de Stephen King, Owen King, Editura Nemira – recenzie

25

Frumoasele adormite

Stephen King, Owen King

Editura Nemira

Colecţia Armada

An apariţie: 2018
Nr. pagini: 838
Titlu Original: Sleeping Beauties – 2017
Traducător: Ruxandra Toma

 

Bestseller New York Times
Stephen King s-a născut în Portland, Maine, în 1947 și este cel de-al doilea fiu al lui Donald și Nellie Ruth Pillsbury King. Când avea doi ani, tatăl sau și-a abandonat familia, astfel că micul Stephen King a avut o copilărie grea, marcată de repetate mutări dintr-un oraș în altul. Stephen King  a îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau în special filme de groază și SF.
În 1960, Stephen King l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influență decisivă asupra carierei sale. Acesta a fost momentul în care marele autor a început să scrie povești la o mașină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery. Între 1962 și 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, iar între 1966 și 1970 a urmat cursurile Universității Maine din Orono. În această perioada a lucrat la biblioteca facultății și a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ținut și o rubrica permanentă. În iunie 1970 a obținut licență în literatură, un certificat de profesor de liceu și o diplomă pentru elocuţiune și artă dramatică. În 1971 s-a căsătorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare și poetă T. King, cu care a avut trei copii. O vreme a trăit într-o rulotă și a lucrat într-o spălătorie industrială, apoi a devenit profesor de engleză la Hampden Academy, Maine. În aceea perioada, Stephen King a dus o viață grea, plină de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A început să scrie Carrie, dar fiindcă romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Soția să însă, care nu se îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul și l-a convins să-l ducă la bun sfârșit.
În 1973 declicul s-a produs: concernul editorial Doubleday a acceptat spre publicare Carrie, iar New American Library a cumpărat drepturile ediției de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. În 1975 familia să și-a cumpărat prima casă la Bridgton, Mâine, iar Stephen King a publicat Salem’s Lot. Din acest moment Stephen King își va consacră viața exclusiv creației literare și, într-o mai mică măsură, producției cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate. De asemenea, Stephen King acordă permisiunea studenților la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. Stephen King a doborât toate recordurile de vânzare și a primit numeroase premii, printre care și prestigioasă Medalie pentru Contribuții Deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferită de Național Book Foundation.
Într-o colaborare spectaculoasă, Stephen King și fiul sau, Owen King, pornesc de la o premisa originală și incendiară: ce s-ar întâmplă dacă ar dispărea femeile?
Într-un viitor deloc îndepărtat, după ce adorm, femeile sunt acoperite de coconi asemenea fluturilor, iar dacă cineva îndrăznește să le tulbure somnul le va transformă în creaturi incredibil de agresive. Una singură, Evie Black, e imună la blestem.
Abandonați și lăsați pradă instinctelor primare, bărbații se împart în facțiuni: unii vor s-o salveze pe Evie, iar alții nu vor decât să mențină haosul. Într-o lume a bărbaților, totul se reduce la agresivitate foarte rapid.
Un carusel violent, distopic, care te va îngrozi și te va prinde de la prima pagină. – People
Încă un thriller blockbuster, în care Mr. Mercedes se întâlnește cu Închisoarea îngerilor: bărbați brutali, femei care s-au săturat de starea de fapt, alcool, sărăcie rurală. O plăcere vinovată, murdară de sânge. – Kirkus Reviews
Este prima carte a autorului pe care o citesc și pot spune că mi-a depășit toate așteptările! Chiar dacă acest gen nu este printre preferatele mele, apreciez o carte bună, indiferent de genul abordat, iar Frumoasele adormite este cu siguranță o carte bună, de calitate, din toate punctele de vedere: coperta minunata, editarea și prezentarea grafică, traducerea, subiectul foarte interesant și inedit și, bineînțeles valoarea incontestabilă a scriiturii.
Este un thriller fantasy, o distopie, dar în același timp o parabolă, o carte cu mesaj și care propune câteva teme de gândire destul de dureroase. Iar premisa de la care pornește ideea cărții e devastatoare în sine: ce ar fi dacă, într-o buna zi, ar dispărea femeile? Așa, deodată! Ar adormi, s-ar transforma în coconi precum fluturii și nu s-ar mai trezi? Sau, mai exact, nu s-ar mai trezi în această lume și în acest plan al existenței?
Cartea, foarte vastă ca întindere, e structurată în trei părți, care definesc foarte bine acțiunea: Trianglul de demult, O să dorm după ce mor și Dimineața.
Acțiunea este plasată în orașul Dooling, capitala provinciei cu același nume din statul Georgia, și în închisoarea pentru femei din Dooling.
După cum vom remarca pe parcurs, comunitatea din Dooling e luată ca reper pentru ce se întâmplă în întreaga lume, iar reacția membrilor acestei comunități e considerată, prin extrapolare, reacția lumii întregi, a populației masculine mai exact, în fața unui scenariu ca cel propus în carte.
La începutul cărții avem un glosar foarte util cu numele tuturor personajelor care apar în carte, cu o scurtă prezentare a fiecăruia, grupați în două categorii: locuitori ai orașului Dooling, respectiv personal și deținute ale închisorii.
Cartea e extrem de generoasă în detalii și amănunte, tot ce se întâmplă în cele câteva sute de pagini acoperind o perioadă de doar câteva zile. Din acest punct de vedere, chiar dacă sunt de părere că povestea putea fi scurtată pe alocuri, am citit cu plăcere fiecare rând al cărții.
Ca încadrare în timp, acțiunea e situată intr-un viitor apropiat, putând fi chiar… de mâine? Să sperăm că nu!!
Galeria de personaje e foarte diversificată și complexă, fiind surprinse tipologii umane diferite, și modul de gândire și de acțiune a acestora în viața de zi cu zi, față în față cu ceea ce ar face în situații limită și în împrejurări excepționale.
Printre temele dureroase și, din păcate, de actualitate, ale cărții se află consumul de droguri, violența domestică, controlul furiei, sărăcia și degradarea umană, misoginismul, dar e surprinsă de asemenea umanitatea în forma ei frumoasă, spiritul de sacrificiu pentru familie, dar și în numele unei convingeri. Și, în ciuda tuturor extremelor cărții, am recunoscut iubirea ca fiind o motivație foarte puternică.
Am fost acaparată de poveste de la prima pagină, în care ne este picurat un strop din ceea ce ne așteaptă. Se face referire la un personaj misterios – Evie, care nu întâmplător poartă numele primei femei, la șarpele în care ea nu poate avea încredere (a mai avut de-a face cu el și înainte și stie), și la un roi de molii, acestea din urmă fiind foarte bine exploatate ca simbol în carte. Avem așadar stabilit filonul magic, elementul paranormal al cărții.
Prima parte a cărții, denumită foarte inspirat, în raport cu conținutul său,  Trianglul de demult (The Auld Triangle e titlul unui cântec despre viața în închisoare) ne introduce în interiorul zidurilor închisorii de femei din Dooling, fiind martorii unui crâmpei din viața femeilor închise acolo. Chiar dacă faptele pentru care erau închise erau reale – mergând până la crimă – am empatizat cu multe dintre deținutele de acolo. Majoritatea erau victimele unei soarte zgârcite și a unei conjuncturi în care nu au avut prea multe opțiuni. Aveau în ele părți întunecate, dar nu numai, așa cum am văzut la Jeanette Sorley, Kitty McDavid, Ree Dempster, Kayleigh Rawlings, Claudia sau chiar Angel Fitzroy. Nu mi-a plăcut de Maura Dumbarton, mi s-a părut foarte instabilă și imprevizibilă.
Printre personajele care mi-au plăcut și pe care le-am admirat sunt directoarea penitenciarului Janice Coates, o femeie matură, înţeleaptă și înțelegătoare dar fermă, ca și gardiana Vanessa Lampley, spre deosebire de unul din gardienii bărbaţi, care m-a revoltat şi scârbit. De asemenea, mi-a plăcut de dr. Clinton Norcross, medicul psihiatru al penitenciarului, căsătorit cu Lila Norcross, șeriful orașului.
Intrând în poveste facem cunoștință și cu alte personaje – pozitive sau negative – care populează lumea cărții.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri – în oraș și în închisoare, dar cele două planuri se întrepătrund treptat.
O zi din viața unei comunități americane. Familii cu bune și rele, care se confruntă, fiecare, cu problemele lor.
Lila și Clinton Norcross – după cum am spus mai înainte, șeriful orașului și mediul psihiatru al închisorii – sunt un cuplu stabil, înstărit, o familie sudată între două persoane active și influente social, fiecare cu cariera sa, care îmbină destul de bine viața de familie cu serviciul. Au un fiu adolescent, Jared, de care sunt amândoi mândrii, pe drept cuvânt. Însă nu e totul roz în paradis, iar familia lor se află în fața unei crize: Lila bănuiește că Clinton nu i-a fost fidel și că i-a ascuns ani de zile că are o fiică! Dacă e adevărat sau nu, vă las să aflați singuri.
Clinton crescuse la orfelinat, fiind marcat de acea perioadă, despre care vom afla detalii din amintirile acestuia, iar frustrările și nedreptățile îndurate îl făcuseră să-și blocheze amintirile despre copilărie și adolescență, fiind foarte reticent în a vorbi despre ele, iar Lila considera că e ținută în afara unei părți din viața soțului ei.
Facem cunoștință și cu Jared și o parte din colegii acestuia – foarte nesuferiți – dar și cu Mary, tânăra de care era îndrăgostit acesta și care, chiar dacă îl considera prieten și ținea la el, nu îi răspunde totuși la sentimente.
Un incident violent, soldat cu victime și cu aruncarea în aer a unui depozit ilegal de droguri duce la declanșarea unei anchete cu urmări și concluzii surprinzătoare. Iar Lila va aresta în scurt timp principala suspectă, care mergea, dezbrăcată, plină de sânge și cu o privire aeriană, pe mijlocul șoselei…. Era misterioasa Evie, iar gesturile și vorbele acesteia, după ce a băgat-o în mașina de poliție, au făcut-o pe Lila să considere că cel mai bun lucru pe care îl poate face e să o închidă nu la secție, ci la închisoarea pentru femei, unde Clinton să o poată evalua psihiatric. Femeia clar nu părea în toate mințile, însă era ceva mult mai mult acolo, în atitudinea si aiurelile spuse de necunoscută, după cum sesizează corect șeriful.
O altă familie care este adusă în prim plan este cea a lui Frank Geary, hingherul orașului (care însă era foarte preocupat de soarta patrupedelor a căror grijă o ducea). Se separase de curând de soția lui, mai bine zis aceasta se despărțise de el speriată de problemele pe care le avea acesta cu controlul furiei. Aveau împreună o fată de doisprezece ani, un copil sensibil, pe care îl iubeau amândoi foarte mult. De fapt, nu era nimic de care Frank să nu fie capabil pentru ceea ce considera el că e spre binele fetei lui. Pe parcursul cărții, chiar dacă l-am condamnat uneori sau mi s-au părut exagerate și nepotrivite reacțiile sale, pe undeva i-am înțeles și apreciat motivațiile.
Povestea se țese treptat, împletind prezentarea personajelor și a vieților acestora pe fundalul „molimei” care apare pe neașteptate în lume. Prima dată într-un colt de lume îndepărtat, iar locuitorii din Dooling, deși aud știrea, o consideră prea fantasmagorică pentru a-i da creare și oricum prea departe de ei pentru a-i afecta.
La fel și Janice, directoarea penitenciarului, nu dă prea mare credit știrii respective până când nu o sună fiica ei, reporter la un cunoscut cotidian, și îi spune disperată să nu cumva să adoarmă, că știrea e reală!
Fiecare femeie care adoarme începe instantaneu să-și țese fire în care se învelește și sub care se poate vedea cum respiră, însă de trezit nu se mai trezește din această stare. Și, cel mai cumplit e altceva: dacă cineva îi rupe firele și o trezește, trezește o fiară, care ucide fără discernământ pe oricine se află în apropiere, după care adoarme iar. Cu o singură excepție: mamele nu-și ucid copiii preadolescenţi! Prin toată această nebunie inexplicabilă, e ceva mai puternic: iubirea unei mame pentru pruncul ei. Ca în transă, îi duc din apropierea lor și îi lasă lângă prima persoană întâlnită, în grija acesteia, apoi cad din nou în starea de „frumoasa adormită învelită în cocon”.

Din momentul în care apar primele cazuri în Dooling, evenimentele încep să se succeadă cu repeziciune, iar totul e stropit din belșug cu suspans, mister, dramatism, violență, dar și multă emoție.
Femeile sunt îngrozite, se luptă să nu adoarmă, toate cele care au acces la medicamente energizante încep să le ia cu pumnul, iar cafeaua doar în vene nu şi-o injectează. Însă cele mai multe adorm…
Iar  „Somnul desface fuiorul încâlcit al grijii.” (Shakespeare)

La rândul lor, bărbații sunt înnebuniți de frică pentru soarta femeilor lor dragi. Însă, în curând, se vor forma două tabere: unii vor să protejeze coconii cu orice preț, în speranța că se va găsi în cele din urmă remediul bolii, iar alții încep să distrugă coconii (dându-le foc), pentru a nu risca să trezească fiara din ei. Bineînțeles, apar probleme de conștiință, de morală, de mentalitate. Și adevărul care planează deasupra tuturor: dacă femeile nu se vor trezi sau dacă se va ajunge la distrugerea în masă a coconilor, omenirea va fi în pragul dispariției…

Peste tot în lume apar violențele, se pare că acesta e modul în care știu bărbații să rezolve problemele. Și dacă se va dovedi că acesta e „singurul” mod în care bărbații pot gestiona o asemenea criză, omenirea va fi condamnată. Dacă nu, o șansă ar mai fi, după cum vom vedea…
La penitenciar, femeile încep să cadă pe rând, în somnul „de fluture”. Dar, există o excepție: Evie, care adoarme și se trezește normal, fără probleme.
Un plan al cărții foarte aparte și extrem de interesant, e cel cu trezirea într-o altă lume, sau o altă dimensiune a lumii noastre. Căci femeile din Dooling, odată adormite, se trezesc într-un alt spațiu, un „Dincolo” foarte ciudat, într-o altă dimensiune temporală a spațiului din care au venit. Se trezesc tot în Dooling, dar într-un peisaj dezolant, unde totul era în paragină, ca și când trecuseră zeci de ani de când lumea, așa cum o știau, dispăruse.
”În bezna din jur țipau bufnitele și urlau câinii, sălbăticiți după cine știe câte generații canine trecute de când universul, așa cum îl știau ei, se sfârșise.”
Era o lume doar a femeilor, așa cum în urma lor rămăsese o lume a bărbaților. Și încep reconstrucția acestei noi lumi, în care timpul curgea altfel. Au numit locul în care au ajuns ”Orașul nostru”. Din când în când, mai apărea câte o femeie de la „suprafață”, care adormise între timp. Însă, pe când în lumea aceea nouă trecuseră luni de zile, în lumea noastră trecuseră doar ore, sau, cel mult, zile.
Exista și un portal între cele două lumi: într-o pădure din apropierea orașului, într-o poiană, apăruse un copac imens, cu ramuri ce păreau că se întind până la cer. Și lângă el era un splendid tigru alb, iar un vulpoi îi dădea târcoale. Iar infamul șarpe i se încolăcea pe trunchi, și roiuri de molii își luau zborul dintre frunzele lui. Copacul era portalul, iar vulpoiul, și tigrul, și moliile erau solii. Șarpele nu, acesta era doar o ispită de rea credința, după cum știm cu toții.

Iar Evie… Ei bine, ea e puntea de legătură, mesagerul, dar și calea spre o lume sau alta. Se lucrează foarte mult cu simboluri în carte, ceea ce mi-a plăcut și am apreciat în mod deosebit.
”- Moliile astea maro, ce înseamnă când vezi o molie maro?
– A, este foarte interesant, răspunse Mary. Indienii din tribul Picioarele Negre sunt de părere că moliile maro aduc somnul și visele.”
Iar „Cel Ales” pentru a fi „piatra de încercare”, este Dr. Clinton Norcross, căruia Evie îi va transmite în ce constă misiunea sa. Având în vedere că se aflase de „imunitatea” ei, Evie a început să fie vânată. Dacă dr. Norcross reușea să o ţină în viață următoarele câteva zile, femeile se vor putea trezi. Nu doar cele din Dooling, ci în toată lumea. Însă dacă nu va reuși, iar bărbații o vor omorî, confirmând că doar așa știau să rezolve „problema”, totul e pierdut. Însă… căci era un mare „însă”, femeile se vor trezi doar dacă vor alege astfel. Dacă una singură va alege să rămână în lumea de dincolo de copac, atunci, zarurile au fost definitiv aruncate.
Dacă și cum va încerca dr. Norcross să ducă enorma sarcină și responsabilitate la bun sfârșit, cu ce anume se va confrunta și ce vor face semenii săi într-o criză de asemenea proporții, rămâne de aflat. Sunt foarte multe personaje în carte, foarte detaliat prezentate, atât ca și caractere, motivații și mod de gândire, cât și ca mod în care acționează. Nu voi intra mai mult în amănunte, am pus accent în prezentarea mea pe ideea în sine și pe mesajul cărții, care mi s-au părut foarte ofertante și „puse în scenă” într-un mod excepţional. 
Interesant e că, în timp ce, fără femei, lumea bărbaților e clar sortită dispariției, lumea de „dincolo de copac”, cea în care s-au trezit femeile, ar fi putut prospera și supraviețui. Femeile ajunse acolo însărcinate, dacă nășteau băieți, aceștia rămâneau acolo, alături de ele. Este cumva o utopie, dar bine exploatată ideea. Însă și acolo a început să se petreacă ceva ciudat: unele femei dispăreau, pur și simplu! Erau cele ale căror coconi erau distruși în lumea noastră…
Spre finalul celei de-a doua părți a cărții, avem parte de o înfruntare „epică” între cele două tabere, fiecare cu adepții și aliații săi, iar suspansul și dramatismul ating cote maxime.
În ultima parte, Dimineața, are loc trezirea. Dar în care din cele două lumi? Ce se întâmplă cu fiecare din personajele principale, cine s-a sacrificat și cine a fost sacrificat, dacă viața își va putea relua cursul „normal” după o asemenea criză, și prețul plătit de fiecare în numele propriilor alegeri, convingeri și sentimente, rămâne să aflați citind cartea. Eu v-o recomand din suflet!
Fragment din carte:
„Provinciile McDowell, Bridger și Dooling aveau o populație totală de aproximativ șaptezeci și două de mii de persoane, dintre care cincizeci și cinci la sută erau bărbați și patruzeci și cinci la sută femei. Astfel, zona respectivă avea acum mai puțin cu cinci mii de locuitori de la ultimul recensământ național, din cauza fenomenului de migrație internă. Erau acolo doar două spitale – unul în provincia McDowell (”Superb magazin cu cadouri!” zicea singura postare din secțiunea de comentarii a website-ului Spitalului McDowell) și unul mult mai mare în Dooling, care avea și cel mai mare număr de locuitori: treizeci și două de mii. În regiune mai existau zece policlinici, plus încă douăzeci și patru de așa-zise „cabinete de medicină alternativă”. Acestea din urmă se aflau în zonele împădurite și de acolo se puteau obține felurite opioide pe baza unor rețete scrise pe loc. Pe vremuri, înainte că majoritatea minelor să fie secătuite, regiunea celor trei provincii fusese cunoscută drept Republica Bărbaților Fără Degete. Acum devenise Republica Șomerilor. Dar exista și o parte bună: majoritatea bărbaților sub cincizeci de ani aveau toate degetele la locul lor și trecuseră zece ani de la ultimul deces înregistrat în surparea galeriilor vreunei mine.
În dimineața în care Evie Doe (astfel o înregistrase Lila Norcross, deoarece femeia nu voia să spună care îi era numele de familie) făcuse memorabila vizită la rulota lui Truman Mayweather, majoritatea celor aproximativ paisprezece mii de femei din provincia Dooling se treziseră din somn ca în fiecare zi și se apucaseră de treburile lor. Multe s-au uitat la reportajele televizate despre extinderea bolii contagioase care, la început, fusese botezată Boala Australiană a Somnului, după care i s-a spus Gripa Femeiască a Somnului, iar, mai încolo, Gripa Aurora – după numele prințesei din ecranizarea lui Walt Disney a basmului Frumoasă adormită. Prea puține dintre femeile din cele trei provincii s-au speriat la vederea reportajelor respective; în fond, Australia, Hawaii și Los Angeles erau departe. Și chiar dacă transmisiunea Michaelei Morgan de la azilul acela de bătrâni din Georgetown era întru câtva mai alarmantă, iar Washington D.C. era mai aproape din punct de vedere geografic – la mai puțin de o zi de mers cu mașină -, Washington era totuși o metropolă, iar în mintea locuitorilor din cele trei provincii asta îl plasa într-o cu altă categorie. De altfel, prea puțină lume din regiune se uita la NewsAmerica, cei mai mulți preferând emisiunea de știri mondene Good Day Wheeling sau emisiunea lui Ellen DeGeneres.
Primul indiciu că până și aici ceva nu era tocmai în regulă, în ținutul asta uitat de Dumnezeu, a apărut imediat după ora opt dimineață, pe treptele Spitalului St. Theresa, în persoana lui Yvette Quinn. Își parcase strâmb Jeepul Cherokee cam vechiuţ și se repezise în camera de gardă, ținându-și în brațe cele două gemene pe care le născuse de curând. De fiecare sân i se sprijinea câte un căpșor înfășurat în ceva ce semăna cu gogoașa unui vierme de mătase. Urla ca o sirenă de pompieri. Doctorii și asistentele au dat fuga la ea.
– Ajutați-mi copilașii! Nu se trezesc! Nu vor să se trezească orice le-aș face!”

Cartea Frumoasele adormite a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira

Cărțile autorului Stephen King pot fi comandate de pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

About Author

25 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow! Recenzia este atât de bine punctată încât am rămas uimită .
    Eu nu citesc Stephen King. Este cunoscut pentru stilul său horror .
    Nu ştiu dacă voi citi cartea dar niciodată să nu spui niciodată

  2. Carolina Bianca on

    Wowww. Felicitări pentru recenzie! Ce bine ai descris atmosfera și subiectul cărții. Eu nu știu dacă as indrazni sa o citesc!

    • Multumesc, Caro! De ce sa nu indraznesti? Eu una n-am putut s-o las din mana odata ce am inceput-o, mi-a depasit asteptarile si m-a impresionat.

  3. Foarte faina recenzia! Felicitări!
    In veci nu m-as fi așteptat sa văd ca citești King, asta da surpriza.
    După cum știi, eu nu citesc cărțile lui. Nu îmi plac. Pur si simplu nu reușesc sa le duc pana la final.

    • Multumesc, Geo! Te asigur ca asta ti-ar placea!! Eu una n-am putut s-o las din mana, am citit-o la foc automat in doua zile.

  4. Ce interesanta recenzie! Am citit doar Carrie, de Stephen King, si nu prea ma delectez cu acest gen, dar uite ca acesta duce in zona fantasy cumva si ma atrage.

    • Multumesc Ana! Nici mie nu imi place genul horror, dar aceasta e in cu totul alt registru, e putin spus ca am fost placut impresionata, nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult.

  5. Am citit tot ce se putea de acest autor…însă recenzia acestei cărți m-a cucerit total..Felicitări, Oli…

    • Multumesc Dana, ma bucur ca ti-a placut. Ce surpriza, nu stiam ca citesti cartile lui, la mine a fost prima intalnire cu Stephen King (dupa Carrie, dar am vazut doar filmul). Iti recomand cartea asta!

  6. Fratiloiu Dorina Petronela on

    De abia iti asteptam impresiile la aceasta carte! E clar o carte cu un subiect interesant. Si cand ma uit la cate pagini are ma cam pune pe ganduri daca sa o citesc vreodata sau nu! Felicitari pt recenzia deosebita!

    • Multumesc, Dorina! Nu te lasa descurajata, e atat de captivanta ca nici nu stii cand ai ajuns la final. Putea fi scurtata putin povestea pe alocuri, am scris si in recenzie, dar per total nu mi s-a parut obositoare sau greu de citit din cauza numarului de pagini.

  7. Am citit recenzia cu placere. Felicitari, Oli!
    Am o oarecare atractie pentru opera lui King inca in copilarie, am vizionat toate ecranizarile, dar am evitat sa-i citesc cartile (doar Carrie am reusit sa lecturez, in urma cu vreo 20-25 de ani) pentru ca am convingerea ca toate operele sale au un final aiurea. Am o teama aproape viscerala ca dupa ce voi parcurge sutele alea de pagini voi fi nimicita de final. Sper ca intr-o zi sa las la o parte aceasta teama. Ciudat, avand in vedere ca filmele le-am savurat cu atata drag. Nici nu mai stiu de cate ori am vizionat IT, Turnul intunecat, Sleepwalkers, Culoarul mortii, Shawshank Redemption (da, celebrul film care de ani de zile sta in fruntea tuturor topurilor, este dupa nuvela lui King), Camera 1408, The Mist, Children of the Corn, dar si magnificul Stand By Me. Si totusi, fug de cartile lui. De unde atata lipsa de curaj?

    • Multumesc Alina! Eu nu am interactionat pana acum cu acest autor, dar cartea de fata mi-a depasit toate asteptarile, iar finalul nu m-a dezamagit, chiar deloc. Iti recomand cartea, sunt curioasa ce impresie iti va face, dar cred sincer ca te va prinde! Nu vei regreta ca ai citit-o, asta e sigur!

      • Stii ce impresie mi-a lasat finalul? Cam ca dupa o inundatie devastatoare, cand se retrag apele, totul se linisteste, dar ramane in urma mocirla si multa mizerie care trebuie curatata. Dar care, cu munca, se poate curata…

  8. Daniela Balan on

    Un autor pe care il evit de foarte mult timp ,am citit câteva rânduri dintr-o carte scrisă de el și am renunțat nu sunt adepta stilului horror cu toate că am vizionat câteva ecranizari după romanele lui ! Foarte frumoasă, captivantă și complexă recenzia ,felicitari Oli ❤️

    • Multumesc, Daniela! Nici mie nu imi plac cartile horror, iar :Frumoasele adormite” nu se incadreaza in acest gen, a fost o surpriza foarte placuta!

  9. Uau! Minunată recenzie! Un subiect foarte ofertant și interesant! Vreau să citesc și eu această carte, sunt foarte curioasă cum se desfășoară acțiunea până la final. Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: