Fugara de Alice Munro, Editura Litera – recenzie

Fugara 

(Runaway – 2003)

Alice Munro

Editura Litera

Traducere: Mihnea Gafița

Nr.pagini: 432

Premiul Man Booker Internațional (2009)

Oamenii despre care scrie Munro – femei de toate vârstele și stările sociale, cu prietenii, părinții și copiii lor – capătă sub ochii noștri o viață absolut reală, ca și cum ne-ar fi vecini. Alice Munro are darul miraculos de a face povestirile acestea la fel de autentice și de memorabile ca povestea propriei noastre vieți.

Cartea scriitoarei Alice Munro cuprinde opt povestiri extraordinare despre natura infinit oscilantă şi surprinzătoare a dragostei. De la prima povestire, despre o tânără femeie care se dovedeşte incapabilă să-şi părăsească soţul, deşi îşi închipuie că este hotărâtă s-o facă, până la cele trei povestiri ce dezvăluie emoţiile complexe ale eroinei lor, o femeie pe nume Juliet, oamenii despre care scrie Munro – femei de toate vârstele şi stările sociale, cu prietenii, părinţii şi copiii lor – capătă sub ochii noştri o viaţă absolut reală, ca şi cum ne-ar fi vecini. Scriitoarea are darul miraculos de a face povestirile acestea la fel de autentice şi de memorabile ca povestea propriei noastre vieţi.

„Fugara este o carte atât de bună, încât nu vreau s-o discut într-o recenzie. Nici citatele, nici vreun sumar nu pot da seamă de calităţile ei. Singurul mod în care o puteţi aprecia cu adevărat este s-o citiţi. … Revin de aceea la îndemnul de la care am pornit: Citiţi-o pe Munro! Citiţi-o pe Munro!“ – Jonathan Franzen, The New York Times Review of Books

„Un adevărat maestru al formei.” – Salman Rushdie

„A devenit un obicei ca Munro să fie considerată unul dintre cei mai buni scriitori în viață. Luați oricare dintre cele opt povestiri din Fugara și veți vedea de ce.” – Times

„N-ai niciodată de unde să știi cum se va sfârși o povestire de Munro, ci doar că vei rămâne marcat la finalul ei.” – Publishers Weekly

Volumul „Fugara” de Alice Munro cuprinde opt lucrări de proză scurtă, toate fiind plasate în peisajul parțial civilizat, parțial sălbatic al Canadei, o lume modernă dar unde poți simți în aer măreția naturii și ceva din tăria vechilor populații de pe acel teritoriu.

„Fugara”, prima lucrare din volum, are la bază istoria unei femei pe nume Carla, o femeie care, într-un anumit moment al vieții simte nevoia să fugă de soțul ei, să se îndepărteze de el. Cei doi au o fermă de cai, dau lecții de echitație și păstrează cai în custodie. Vecina Carlei, o doamnă în vârstă pe nume Sylvia, recent ajunsă văduvă, are pentru tânără o afecțiune stranie, dominată de senzații antagonice. Oricum ar fi, ea decide să o ajute să fugă. Este interesant modul în care Munro își introduce eroinele în acțiune, un mod foarte direct, abrupt, ulterior cizelând istoria lor personală cu minuțiozitate, scoțând la iveală acele aspecte, acele detalii care se dovedesc fundamentale în creionarea poveștii.

Autoarea creează un strat și un substrat în acțiunile sale: stratul este o zonă a cotidianului, a unor fapte aparent banale, eroi obișnuiți, sub care descoperim un alt nivel, cel ascuns, al trăirilor și părților subtile, o față nevăzută a lunii.

Aceeași tehnică vine aplicată și în următoarele trei titluri: „Ocazie”, „Curând”, „Tăcere” care au în centru aceeași protagonistă, profesoara de limbi clasice Juliet. Din nou, fapte și evenimente banale capătă adâncimi nebănuite, până acolo unde simți că străbați prăpăstii ale conștiinței pe poduri suspendate.

În „Ocazie”, tânăra Juliet călătorește spre Vancouver cu trenul, neștiind că acea călătorie va reprezenta un nod semnificativ în pânza destinului său. Feminitatea frustă a eroinei irumpe într-un mod aproape intim, care rareori transpare atât de evident la o narațiune la persoana a III-a. Aproape că ne simțim ca niște însoțitori ai tinerei, stăm lângă ea pe banchetă, o însoțim la toaleta femeilor sau pe coridor, îi urmărim reacțiile față de alte personaje cu care intră în contact. Un episod tragic petrecut pe acel traseu se suprapune cu o întâlnire de mare impact asupra sa, cunoscându-l pe Eric, un bărbat a cărui soție era paralizată în urma unui accident. Autoarea se joacă cu planurile temporale,din trecut înspre prezent într-un du-te vino al emoțiilor. La moartea soției lui Eric, cei doi se reunesc, fapt care va sta la baza următoarelor două nuvele.

În „Curând”, Juliet este o tânără mamă care face o incursiune în casa părintească împreună cu fiica ei Penelope, în vârstă de un an. Motivul este cel de a petrece ceva timp cu mama sa bolnavă, înainte ca aceasta să treacă în lumea celor drepți. O vom cunoaște pe Juliet mai în profunzime, în acest cadru familial, atât din perspectiva de mamă dar și din cea de fiică. Partenerul său, Eric, nu este prezent în acest episod din viața lui Juliet, decât în gândurile ei. Vedem raporturile sale cu ambii părinți, cu femeia care îi îngrijește, Irene, dar și părerile sale cu privire la religie, care vor constitui un liant cu cea de-a treia povestire având-o ca eroină.

În „Tăcere”, este vremea maturitățîi pentru Juliet. Este momentul toamnei indiene a vieții, al anotimpului bogat al recoltei. Anii au trecut, însă tot ceea ce Juliet culege de la fiica sa este tăcerea. Aceasta se înstrăinează, alege să plece departe de mamă, după dispariția tatălui. Reacția lui Juliet este scindată, tot în dublu plan: vrea să se convingă pe sine că nu îi pasă în timp ce se macină căutând motive. Ce anume alege să își asume și ce nu, veți descoperi citind aceste povestiri.

În „Pasiune”, regăsim acel context îndrăgit de autoare, unde eroina vine după un număr de ani să se reculeagă la locul unor întâmplări trecute, care i-au marcat destinul. Odată ajunsă acolo, amintirile preiau controlul și Grace este ca și teleportată în acel trecut aparent banal, unde a avut o prezență meteorică în viața familiei Travers. Nu cunoaștem motivul acestei reîntoarceri, ar putea fi o călătorie de rememorare, după ce aflăm succesiunea acelor evenimente de demult. Este cumva un punct de plecare în viața tinerei Grace, așa cum deducem la final iar însemnătatea lui o face să îi acorde atenția cuvenită.

„Greșeli” aduce în prim plan o adolescentă care descoperă că părinții săi nonconformiști ascund niște secrete. Află că a avut o soră, un bebeluș care a murit într-un accident înainte de nașterea ei și ajunge să creadă că ea însăși ar putea fi adoptată. Cine a fost de fapt cealaltă Lauren, de dinaintea ei? Cine este ea? Este convocată pentru un ritual neobișnuit și află cum s-au petrecut lucrurile.

Urmează povestirea „Trucuri”, pe care eu am numit-o în minte Tragedia erorilor, cu un ecou shakespearian. Nu degeaba o bună parte a acțiunii este plasată în orașul Stratford, varianta canadiană. Ce alt cadru mai bun în care să înveți că aparențele înșală, iar viața seamănă uneori cu piesele de teatru?

În ultima lucrare, „Puteri”, te simți ca și cum ai merge cu o mașină a timpului, dinspre tinerețea personajelor până la bătrânețe. Este compusă din fragmente care au titlu propriu și stiluri diferite de compunere. Uimitoare de la un capăt la celălalt.

Personajele feminine aduse în prim plan de Alice Munro au anumite aspecte în comun: sunt persoane aparent comune, dar care de fapt nu se încadrează în tiparele comunităților de care aparțin, care iau decizii îndrăznețe și își asumă, în general, consecințele acestor decizii. Un aer de înțelegere resemnată, după lupte îndelungi vine să întregească un tablou al secolului trecut.

Finalurile sunt o altă componentă care face aceste lecturi deosebite. În general, deși important la orice operă literară, finalul este crucial în cazul nuvelelor și povestirilor, iar Alice Munro reușește să creeze finaluri cu o amprentă proprie.

Preferatele mele din acest volum au fost ultimele două, vă invit să pătrundeți în lumea creionată de Alice Munro, printre personajele sale și să descoperiți pe care le găsiți mai tulburătoare.

„În orașul unde crescuse, inteligența de felul celei pe care o dovedea ea nu era mai bine văzută decât ar fi fost, de pildă, un șchiopătat sau chiar un al șaselea deget la mână, iar oamenii se întrecuseră să-i sublinieze neajunsurile pe care cu siguranță i le-ar fi adus – cum n-ar fi fost ea în stare să folosească o mașină de cusut, sau să împacheteze frumos ceva, sau măcar să observe că i se vedea juponul. Întrebarea era ce avea să se aleagă de ea.” – Ocazie

„Și ea care crezuse că era vorba de atingere! Guri, limbi, porțiuni de piele, trupuri, oase ciocnindu-se unele de altele. Înflăcărare. Pasiune. Dar nu asta le fusese menit – nicidecum asta. Toate erau joacă de copii în comparație cu felul în care-l cunoscuse pe Neil, cu cât de adânc privise de acum înăuntrul său.

Ceea ce văzuse era foarte concludent. Ca și cum ar fi fost la țărmul unei întinderi calme și sumbre de apă, care se lungea și se lățea în toate direcțiile. O apă rece, perfect netedă. Privise în largul unei asemenea întinderi de apă sumbră, rece și plată, și iată – știa clar că nu mai era nimic altceva.” – Pasiune

Cartea Fugara de Alice Munro a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera

Cărțile autoarei Alice Munro pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro