Furiile inimii de John Boyne, Editura RAO – recenzie

14

Furiile inimii

(The Heart’s Invisible Furies – 2017)

John Boyne

Editura RAO

Nr. pagini: 672

Traducere: GRAAL SOFT

An apariție: 2019

John Boyne este un scriitor irlandez contemporan, născut la Dublin pe 30 aprilie 1971. A scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii și s-a bucurat de traducerea cărților sale în peste 50 de limbi. A obținut doctoratul la Universitatea East din Anglia. Cartea sa Băiatul cu pijamale în dungi s-a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în 2008 de compania Miramax.

ISTORIA IRLANDEI DIN 1940 ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT, VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI OM OBIȘNUIT
Cyril Avery nu este un adevărat Avery, sau cel puțin asta obișnuiesc să-i spună părinții săi adoptivi. Și nici nu va fi vreodată. Născut în afara căsătoriei de o tânără repudiată de comunitatea de țărani irlandezi din care făcea parte și adoptat de un cuplu excentric din Dublin, prin mijlocirea unei călugărițe, Cyril duce o existență în derivă, a cărui singură relație semnificativă este prietenia sinceră cu mult mai mondenul și iresponsabilul Julian. Trăind la voia întâmplării și a coincidențelor, își va petrece întreaga viață încercând să se cunoască pe sine și să-și înțeleagă originile, pentru a avea o identitate asumată, o casă, o țară și poate ceva mai mult. Furiile inimii este un roman ce te face să râzi și să plângi în același timp, amintindu-ne de capacitatea de revigorare a spiritului uman.
”Biserica Catolică mi-a ruinat tinerețea mie și a celor ca mine.”John Boyne
Furiile inimii este un roman bulversant, care taie în carne vie, scoțând la iveală toată ipocrizia și răutatea unei societăți obtuze, marcată de bigotism și homofobie. Cartea evocă atmosfera dintr-o Irlandă recent devenită republică, în care Biserica legiferează și controlează comportamentele sociale și sexuale, iar dramele se produc în lanț, întocmai ca într-un joc multi-level, în care o dramă provoacă mai multe drame, iar la rândul lor, fiecare dintre acestea declanșând altele noi.
Din paginile pline de forță ale cărții răzbate toată durerea unui bărbat care nu a ales sau dorit să fie altfel, ci așa s-a născut. Vocea lui este cu atât mai puternică, iar sentimentele lui cu atât mai veridice cu cât autorul însuși este, la rândul lui, homosexual.
Riscând să fie pus la zid de o societate lipsită de empatie și să fie încarcerat în baza unor legi dure și nedrepte, Cyril, personajul principal al cărții, și-a ascuns mulți ani la rând orientarea sexuală, alții ca el procedând în același mod.
Astfel s-a ajuns la situații cumplite, cum ar fi ca familii întregi să afle în cel mai dureros mod că soțul sau tatăl ducea o viață duplicitară de ani de zile, trebuind să suporte alături de acesta oprobriul opiniei publice. Nu mai puțin bulversantă este situația ca o mireasă să fie părăsită la doar trei ore după ce a rostit jurămintele la altar, rămânând singură și vulnerabilă, însărcinată cu un copil în urma singurei partide jalnice de sex avute cu viitorul soț, care realizase în urma acelei unice încercări de a face dragoste cu o femeie că atracția lui sexuală a fost și va fi doar față de bărbați. Nici pericolele la care se supuneau acești bărbați nu erau deloc de neglijat, aceștia, nevoiți să se ascundă și împinși de propriile nevoi fizice imposibil de controlat, ajungând să facă sex în locuri sordide, cu parteneri necunoscuți, riscul contaminării cu boli venerice sau, mai grav, SIDA, fiind extrem de mare. Iar dacă ne gândim că mulți dintre ei erau și însurați, potențialele pericole se multiplicau exponențial.
Pentru ceilalți, comportamentul homosexualilor era incalificabil și inadmisibil, dar ei nu zgâriaseră decât suprafața lucrurilor, neavând nicio idee despre drama ascunsă a cuiva aflat în respectiva situație.
”- Ce dracului e cu voi? mă întrebă el. De ce trebuie să mințiți despre tot? Să ascundeți tot? De ce nu spuneți adevărul? Ce dracu’ e greșit în a fi cinstit de la bun început?
Am râs amar și am privit în altă parte.
– Nici să nu începi discuția asta, Julian, am spus eu, gata să ripostez acum dacă era nevoie. N-ai nici cea mai vagă idee despre ce vorbești. Dar oamenii ca tine nu au niciodată.”
Cartea începe cu un paragraf extrem de sugestiv.
”Cu mult timp înainte să se fi aflat că el însuși era tatăl a doi copii făcuți cu femei diferite, una din Drimoligue și cealălaltă din Clonakilty, părintele James Monroe stătea în altarul bisericii Our Lady, Star of the Sea, în parohia Goleen, West Cork, și o proclama pe mama mea drept târfă.”
Așa începe povestea vieții lui Cyril Avery, din perspectiva căreia ne sunt prezentate întâmplările din carte, o adevărată saga care se întinde pe o perioadă de șaptezeci de ani, începând din anul 1945 până în anul 2015, acțiunea petrecându-se în cea mai mare parte la Dublin, mutându-se apoi pentru o scurtă perioadă la Amsterdam, apoi la New York, revenind în final tot la Dublin.
Catherine Goggan a fost repudiată fără milă de familia ei și alungată de ”oamenii de ispravă” din Goleen, oripilați că un astfel de exemplar depravat s-a putut amesteca în rândurile lor. În vârstă de doar șaisprezece ani, însărcinată în aproape șase luni, doar cu o bocceluță cu haine și fără un ban în buzunar, Catherine a plecat spre Dublin, sperând să-și găsească un loc de muncă acolo.
Catherine a avut norocul să-l întânească pe drum pe Sean MacIntyre, un tânăr prietenos și fermecător, care i-a întins o nesperată mână de ajutor, invitând-o să locuiască împreună cu el și prietenul lui, Jack Smooth, care îl aștepta la Dublin. Deși Jack a întâmpinat-o inițial cu ostilitate, la insistențele lui Sean a fost în cele din urmă de acord să-i ofere un loc într-una din cele două camere ale apartamentului pe care-l avea închiriat. Șansa i-a surâs lui Catherine și în continuare, convingând-o pe administratoarea ceainăriei aflată în clădirea Parlamentului să-i ofere un loc de muncă pe post de chelneriță, în ciuda sarcinii ei avansate.
Naivă, Catherine nu realizase adevărata natură a relației dintre Sean și Jack, aflând brutal adevărul într-un moment tragic, când tatăl lui Sean, beat și furios la culme, a intrat cu forța în apartamentul lor și l-a omorât în bătaie pe Sean, după ce l-a găsit dezbrăcat, alături de Jack, în dormitor. Aceeași soartă ar fi avut-o și Jack însă Catherine, ignorând durerile facerii (întrucât tocmai atunci Cyril decisese să vină pe lume), i-a sărit în ajutor, salvându-i viața, Jack scăpând doar mutilat de un picior.
Înfiorător este faptul că tatăl lui Sean nu a fost condamnat nici măcar o zi la închisoare pentru că și-a omorât fiul, justiția considerând că a avut doar un moment de rătăcire cauzat de tulburările mentale ale fiului său.
Îl vom regăsi pe Jack Smooth în carte mult mai târziu, peste aproape treizeci de ani, deținând un bar cu specific irlandez la Amsterdam, încă cinstindu-i memoria iubitului său Sean. Inima lui încă sângera, iar durerea și revolta lui rămăseseră la fel de vii în suflet, după cum vom remarca din cadrul unei conversații avute cu Cyril.
”În acel loc nenorocit, nu se va schimba niciodată nimic. Irlanda este o țară înapoiată, condusă de preoți vicioși, malefici și sadici și un guvern cu garda atât de sugrumată, încât este practic tras de o lesă. Prim-ministrul face ce spune arhiepiscopul din Dublin și pentru supunerea lui primește ceva bun ca un cățel cuminte. Cel mai bun lucru care s-ar putea întâmpla cu Irlanda ar fi ca un tsunami să se ridice din Oceanul Atlantic și să înece totul cu răzbunarea unui potop biblic, pentru ca fiecare bărbat, femeie și copil să dispară pentru totdeauna.”
Incapabilă să aibă grijă de ea și de copil în același timp, Catherine l-a dat pe Cyril spre adopție, apelând la o călugăriță. Astfel a ajuns Cyril în grija lui Maude și Charles Avery, un cuplu excentric, plin de ciudățenii. Cei doi părinți adoptivi nu l-au maltratat, dar nici nu l-au înconjurat cu prea multă dragoste, tratându-l mai degrabă de parcă era un animal de companie, căruia îi acorzi atenție doar când dorești să te distreze sau să-ți alunge plictiseala.
Charles, un bărbat versatil care avea o grămadă de amante și conducea mai multe afaceri mai mult sau mai puțin legale, ținea mereu să-i repete lui Cyril, aproape până la ostentație, că el nu este un Avery adevărat.
Maude era scriitoare și era mereu înconjurată de un nor de fum, sudând țigară de la țigară toată ziua. În momentele ei de inspirație, nu suporta pe nimeni în preajmă, iar Cyril învățase să stea la distanță. Paradoxal, în ciuda faptului că își publicase operele, Maude nu suporta fanii sau ca cineva să-i vorbească despre cărțile ei.
Vreau să remarc umorul picant al autorului, care m-a amuzat adesea de-a lungul acțiunii cărții, deși momentele evocate erau dramatice. De exemplu, am pufnit în râs citind despre reacția lui Maude când a fost interpelată de o fană.
”- Pot să vă ajut? întrebă Maude, întorcându-se spre ea cu toată căldura lui Lizzie Borden care vine în trecere să le spună noapte bună părinților săi.”
(Pentru cine nu știe, Lizzy Borden a fost acuzată pentru moartea prin ucidere cu topor a tatălui ei și a mamei sale vitrege în noaptea de 04 august 1892).
Ironic, dar cum se întâmplă adesea în realitate, popularitatea operelor lui Maude a explodat după ce Charles a fost condamnat la închisoare, în urma unui scandal legat de fapte de înșelăciune. Maude n-a apucat să se enerveze prea mult din această cauză, întrucât cancerul provocat de fumatul în exces a răpus-o pe când Cyril avea doar opt ani, în schimb Charles a beneficiat din plin de avantajele materiale conferite de drepturile de autor ale cărților lui Maude.
Cyril și-a dat seama de mic că era altfel decât ceilalți băieți, căpătând certitudinea deplină în timpul colegiului, în care a fost coleg de cameră cu carismaticul Julian, un tânăr plin de vitalitate. Julian era însă heterosexual până în măduva oaselor, având nenumărate aventuri cu diverse partenere, nicio relație nedurând prea mult. Cyril suferea cumplit, fiind gelos pe oricine îi acapara atenția lui Julian, dar nu putea risca să se dea de gol, în caz contrar putând pierde definitiv prietenia acestuia.
Adevărata dragoste o va găsi Cyril însă mult mai târziu, aproape de vârsta de treizeci de ani, la Amsterdam. Bastiaan, un reputat medic olandez, se va dovedi un adevărat balsam pentru sufletul chinuit al lui Cyril, redându-i acestuia echilibrul și oferindu-i, măcar pentru o perioadă, bucuria și confortul unui trai liniștit și fericit alături de persoana iubită.
În carte întâlnim foarte multe tipologii umane și sunt condensate extrem de multe evenimente și transformări sociale.
Cyril va lucra pentru o vreme la Dublin în cadrul ministerului educației, iar prin prisma postului său vom asista și noi ca observatori la modul reprobabil de comportament al unor miniștri sau persoane din cadrul ministerului. Nu lipsesc nici pasajele amuzante, întrucât, după cum am precizat și anterior, autorul are marele talent de a alterna pasajele șocante, bulversante sau emoționante cu unele care au darul de a descreți frunțile, fiind pline de umor spumos.
”Domnișoara Joyce stătea în colțul din dreapta mea, partea din cameră cu cea mai bună lumină, iar în colțul din stânga era domnișoara Ambrosia, o femeie tânără, incredibil de proastă și aiurită, de vreo douăzeci și cinci de ani, căreia îi plăcea să mă șocheze flirtând scandalos și relatând regulat despre multitudinea ei de relații sexuale. În general, avea cel puțin cinci bărbați la îndemână, pe oricine, de la barmani la dansatori de bal independenți, jochei, până la pretendenți ai tronului rusesc și nu avea nicio rușine să îi jongleze ca într-o reprezentație de nimfomanie. În fiecare lună, fără excepție, exista o zi în care ea plângea la biroul ei, pretinzând că se “stricase” și că acum niciun bărbat nu o va mai dori, dar de obicei până la ora ceaiului se ridica brusc, mergea la toaleta femeilor și se întorcea cu o expresie ușurată, informându-ne că mătușa ei Jemima venise în vizită pentru câteva zile și nu fusese niciodată mai bucuroasă să o vadă. Asta m-a uimit și odată am întrebat-o unde locuia mătușa ei Jemima, pentru că părea să aibă obiceiul de a veni în Dublin în fiecare lună pentru câteva zile. Colegii mei izbucniseră în ras, iar domnișoară Joyce ne mărturisi că și ea avusese odată o mătușa Jemima, dar ultima oară o vizitase in timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că nu îi ducea deloc lipsa.”
Deosebit de răvășitoare este perioada în care Cyril a lucrat ca voluntar la New York la un spital în care erau internați bolnavii de SIDA. Autorul surprinde foarte bine drama acestor bolnavi, aflați în prima perioadă după ce cumplita maladie fusese depistată și existau multe idei preconcepute. Deși fiecare dintre ei avea o altă cauză pentru care se infectaseră, pe toți societatea îi pusese la zid, ca și cum primiseră o pedeapsă binemeritată pentru orientarea lor sexuală diferită, foarte mulți fiind abandonați inclusiv de propria lor familie. Cazurile prezentate sunt diverse și cutremurătoare – bătrâna care se infectase de la o simplă transfuzie de sânge, tânărul care se îmbolnăvise după unica lui relație de sex, dar și bărbatul care se mândrise toată viața lui cu heterosexualitatea lui profundă, având sute de relații doar cu femei, fiind absolut șocat și refuzând mult timp să accepte cumplitul diagnostic…
”Când m-am întors, m-am uitat la pacient și privirile ni s-au întâlnit într-un moment de recunoaștere care m-a înfiorat cu totul, atât de profund, încât am fost nevoit să întind o mână spre pervaz ca să mă țin pe picioare. Nu era mai bătrân ca mine, dar era aproape chel, iar cele câteva șuvițe rămase i se agățau jalnic de creștetul capului. Avea obrajii trași, ca și ochii, iar pe bărbie și pe gât avea o vânătaie întunecată, ovală, de un roșu-vinețiu. În minte mi-a venit un citat, ceva ce spusese Hannah Ardent despre poetul Auden: că viața manifestase furiile invizibile ale inimii pe chipul lui.”
În ultima parte a cărții se împletesc mai multe destine, întâlnim mai multe povești de viață impresionante, multe drame dar și întâmplări mai fericite.
Finalul este într-o notă pozitivă. Încep să dispară prejudecăți, concepțiile se schimbă și, odată cu ele, dispar legi nedrepte și apar altele, mult mai permisive, astfel ca oricine să-și poată asuma adevărata identitate și să fie liber să-și exprime sentimentele.
”Ce nu aș fi dat să mai fi fost atât de tânăr acum, să pot să trăiesc cu sinceritate și fără pic de rușine.”
O carte foarte profundă, de 5 stele, pe care o recomand!

Cartea Furiile inimii de John Boyne poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

 

About Author

14 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    O recenzie profundă! Îmi dau seama cum este cartea!
    Cred, totuși, că îți trebuie o stare anume că să o poți citi, să poți simți povestea.

  2. Fara indoiala, o lectura demna de atentie. Mi-a amintit de „Fetele de la tara” a Ednei O’Brien, care a fost interzisa in Irlanda anilor ’60, cand a fost scrisa, chiar daca nu scria despre homosexualitate, ci despre femei si viata lor intr-o lume inchistata de ipocrizie. Recenzia este foarte reusita, captiveaza atentia intr-un mare grad si transmite mesajul autorului.

  3. Extraordinara recenzie, Tyna! Imi place foarte mult cum ai surprins esenta si mesajele cartii, felicitari si multumesc de recomandare, se vede ca e o carte deosebita si impresionanta.

  4. Oana - Crâmpeie de suflet on

    O recenzie minunată și plină de sensibilitate, felicitări! Pare o carte cutremurătoare. O am și eu pe lista de dorințe. Mă incită subiectul foarte tare.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: