Furtuna pe care am dezlănțuit-o de Vanessa Chan, Editura Trei – fragment în avanpremieră

Furtuna pe care am dezlănțuit-o

Vanessa Chan

Titlu original: The Storm We Made – 2024

Limba originală: engleză

Traducere și note: Monica Șerban

ISBN: 978-606-40-2222-6

Format: 130x200mm, paperback cu clape

368 pagini

Colecția Fiction Connection

Editura Trei

Vanessa Chan este o scriitoare malaysiană. Furtuna pe care am dezlănțuit-o este romanul său de debut, care urmează să fie publicat în douăzeci de țări din întreaga lume. Celelalte scrieri ale sale au apărut în Electric Lit, Kenyon Review și altele publicații prestigioase. Locuiește în cea mai mare parte a timpului în Brooklyn.

Decizia ei a schimbat istoria. Acum copiii săi trebuie să suporte consecințele și să supraviețuiască

MALAYA BRITANICĂ, ANII 1930

Cecily, o casnică veșnic nemulțumită, este sedusă de generalul japonez Fujiwara și de viitorul glorios promis de el: o Malaya „independentă“, eliberată de sub stăpânirea britanică. Pe măsură ce se adâncește în rolul de spioană personală a generalului, Cecily schimbă fără să vrea destinul propriei țări, întâmpinând cu brațele deschise o formă distrugătoare de dictatură japoneză, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

MALAYA OCUPATĂ DE JAPONEZI, 1945

Cecily și familia ei supraviețuiesc cu greu. Copiii săi, Jujube, Abel și Jasmin, sunt înconjurați de tot felul de amenințări și se bazează pe mama lor ca să rămână la adăpost de pericole. Însă Cecily nu le poate vorbi despre implicarea sa în război și nici nu știe cum să îi mai protejeze după instalarea noului regim. Oare poate Cecily să-și înfrunte trecutul pentru a-și salva copiii? Sau e deja prea târziu?

„Curajos și deosebit de emoționant, Furtuna pe care am dezlănțuit-o este unul dintre cele mai impresionante și mai reușite romane de debut pe care le-am citit vreodată.“ – Tracy Chevalier

„Ceea ce face cartea să vibreze de viață nu este amploarea ideilor, ci tandrețea detaliilor. Prieteniile neașteptate abundă, dar nu sunt niciodată frivole, în fiecare dintre ele Vanessa Chan evocă posibilitățile transformatoare pe care le are iubirea atunci când le permitem celorlalți să se apropie de noi.“ – The New York Times

„Cu autenticitate și pasiune, Vanessa Chan reușește să zugrăvească durerea și voința de a trăi ale unor personaje deosebite, cu defecte și contradicții la fel de fascinate ca forța lor.“ – The Washington Post

„O cercetare amănunțită și tulburătoare a costurilor slăbiciunii și dorinței omenești, într-un context istoric convingător și viu.“ – Kirkus Reviews

FRAGMENT

                În aprilie, Cecily și Lina aflară că sunt însărcinate. Prima bucurie pe care nu o împărtășiră reciproc. Lina era exagerat de entuziasmată, în felul înfricoșător în care fe­meile se comportă când aud că poartă în pântec primul lor copil. Mânca numai ierburi, își mângâia abdomenul fără oprire, depunea ofrande pe altarul budist și la cape­la catolică, plecându‑se și îngenunchind pentru a avea un băiețel care să ducă mai departe numele de familie. Femeile o înconjurară extaziate în grupuri mici, gângu­rind și sufocând‑o cu sfaturi nesolicitate.

— Dacă mănânci mult pește, copilul va fi un bun îno­tător! proclamă doamna Low.

Nimeni nu comentă, pentru că unul dintre băieții ei se înecase cu mulți ani în urmă într‑un lac minier.

— Dacă dormi cu fața spre ferestrele dinspre est, copilul va primi mai mult soare dimineața și va avea o persona­litate optimistă! decretă doamna Chin.

Toată lumea presupuse că asta e o greșeală făcută de doamna Chin însăși, cu cei cinci fii ai ei răzgâiați și mohorâți, pe care oricine îi ocolea.

Cecily, pe de altă parte, nici măcar nu băgă de seamă că nu‑i venise ciclul decât după a doua lună de întârziere. Când înțelese ce se petrece, calculă frenetic, dar îi era imposibil să determine cu certitudine cine e tatăl — se culcase atât cu Gordon, cât și cu Fujiwara, întâlnirile lor de rutină suprapunându‑i‑se în minte, fără ca vreuna să iasă clar în evidență.

De când primise vestea, Gordon nu‑și mai încăpea în piele de bucurie. Îi adorase pe Jujube și pe Abel ca bebeluși, se minunase de degețelele lor și se topise de plăcere uitându‑se la ochii lor curioși. Șansa de a trece prin toate acestea din nou îl entuziasmă atât de tare, încât se apucă imediat să decoreze camera liberă din casa lor, pentru viitorul copil. Cecily își petrecea serile urmărin­du‑l cum își flutura brațele în timp ce rearanja fosta lor cămară, murmurând posibilele configurații pentru sine, înconjurat de Abel și de Jujube care îi puneau întruna un milion de întrebări. Cecily știa că scena ar fi trebuit să‑i încălzească inima, că acest nivel de bucurie domestică era de invidiat. Însă ea se simțea trădată. Emoțiile caraghioase ale lui Gordon i se păreau o slăbiciune; considera dorința lui pentru ceva atât de simplu drept lipsită de ambiție, banală. O dezamăgea.

— Sunt gravidă, îi spuse ea lui Fujiwara la următoarea lor întâlnire de la hotel, spre finalul unei după‑amiezi în­sorite, de o veselie atât de intensă, încât până și ciripitul păsărilor răsuna mai tare decât de obicei.

Îi studie moliciunea obrajilor și duritatea liniei maxi­larului, căutând să‑i surprindă cele mai fine expresii, așa cum o învățase el să‑i citească pe alții, ca să își dea seama când mințeau. Bărbia lui rămase nemișcată, dar buza de jos i se răsfrânse. Nemulțumire? Rușine? Sau indiferență? Nu se descurcase niciodată prea bine la lucrurile astea.

— Am crezut că ai grijă să previi astfel de situații, repli­că el, scoțându‑și cravata și așezând‑o pe fotoliul verde și urât din cameră. După aceea. Te‑ai spălat mereu, nu?

Ce impertinență din partea lui, se gândi ea, să găseas­că o cale prin care să arunce vina asupra ei, dar și să‑și însușească paternitatea unui copil care ar putea foarte bine să nu fie al lui.

— Eu n‑am cerut așa ceva, dacă asta vrei să spui, rosti Cecily. Ar putea fi al tău. Dar ar putea fi și al lui Gordon.

Era convinsă că nu‑și imaginase tremurul ușor al ma­xilarului lui Fujiwara, expresia scurtă de durere, furie sau amândouă. Articulațiile degetelor i se albiră când își des­făcu nasturii de la cămașă, dar apoi, la fel de iute cum apăruse, expresia dispăru și pe chip nu i se mai citi nimic.

— Atunci, e bine. Ți se mărește familia. Transmite‑i lui Gordon felicitările mele, rosti el scoțându‑și butonii.

Cecily simți cum i se strânge stomacul. Răceala de gheață din vocea lui o răscoli. Dar, deși se luptă să reziste, spațiul tot mai mare al dorinței își semnală prezența; dez­interesul lui față de tot ce însemna dezechilibru, abilitatea lui de a elimina tot ce‑l deranja și de a merge mai departe, ușurința cu care ignora severitatea emoțiilor constituiau un deliciu. Cât erau de neașteptate — imposibil de luptat cu ele! Probabil că acesta era defectul ei, să dorească numai bărbați care o dominau, care fierbeau de mânie și refuzau să se sinchisească de alții. Se umezise între picioare și îl dorea. Îl împinse pe pat și îl încălecă, patima ei înfierbân­tându‑i pe amândoi. În ziua aceea petrecută cu Fujiwara, corpul ei se undui, se zvârcoli și trăi extazul într‑un fel în care îl simțea numai când își provoca singură plăcere.

În ciuda sarcinilor simultane, schimbările fizice ale Linei și ale lui Cecily se dovediră extrem de diferite. Apetitul lui Cecily crescu în toate privințele și Gordon glumea că nu știe dacă o să‑l mănânce sau o să‑l omoa­re din pricina epuizării sexuale. Înainte, întâlnirile ei cu Fujiwara includeau discuții de rutină urmate de sex, dar acum abia aștepta să ajungă în brațele lui. Când trupurile lor se uneau, Cecily își amintea informații importante și i le împărtășea gâfâind printre gemetele lor încărcate de dorință.

Pe Lina, trupul o trăda în feluri directe și indirecte. Se rotunji cât ai zice pește și eleganța dată de lipsa formelor voluptuoase dispăru, înlocuită de un strat de grăsime ce i se depuse pe brațe, coapse și abdomen. Vomita atât de mult, că i se sparseră vasele de pe față, lăsând‑o umflată și roșie. Lichidul biliar îi dădea un iz amar respirației; chiar și o gură de apă îi provoca o greață oribilă care o trimitea la toaletă, aproape înecându‑se din cauza spumei galbene ce îi urca pe gâtlej. Nu mai găzdui petrecerile pentru care devenise atât de faimoasă și aparițiile ei la baluri se răriră. În unele zile, susținea Lina, nu o vedea decât pe Cecily, nici măcar pe soțul ei, pentru că adormea din cauza epu­izării până când ajungea el acasă.

Lui Cecily îi părea rău pentru prietena ei. Adesea, Lina vomita de mai multe ori în timpul vizitei de două ore a lui Cecily, ieșind din baie roșie ca racul la față și tremurând, înainte să se repeadă înapoi ca să verse iar. Inițial, Cecily își urma prietena la baie și îi ținea părul cu mâna, cât trupul Linei se scutura violent din toate încheieturile. Mai târziu, Cecily rămase în salon, tresărind când icnetele Linei ră­sunau în toată casa. Între valurile de greață, Lina plângea încet. Se temea că își va pierde soțul, că nu va mai fi ce avea el nevoie, că nu mai putea să‑i farmece pe membrii societății înalte, că toată bunăvoința pe care o câștigase cu greu și întregul proces de reinventare vor fi fost în zadar.

— Are soțul tău grijă de tine când ți‑e rău? o întrebă Cecily.

Lina schiță un zâmbet.

— Îmi spune că eu și copilul nostru reprezentăm cele mai importante lucruri din lume pentru el. E foarte ama­bil, nu se plânge când cina nu e gata sau când stau bol­navă în pat. Însă…

— Însă? repetă Cecily.

— Nu mă mai privește când își ia la revedere dimineața.

În ultimele două luni ale lui 1937, musonul sosi ca de obicei. Începu la fel ca întotdeauna: picături grase și uleioase de apă răpăiau pe acoperișul casei, în vreme ce norii se strângeau cenușii pe cerul întunecat. Apoi, în doar câteva minute, tunetele însoțite de valuri de ploaie zguduiau pereții, răpăitul distrugându‑i lui Cecily orice speranță de liniște. Citise despre ploaia liniștită din ro­manele englezești, despre ploaia mocnită de la țară din cărțile lui Jane Austen, despre aerul umed și cețos adus de briza oceanului din peisajele lui Enid Blyton. În Malaya, ploaia urla de parcă s‑ar fi eliberat de furie, o neplăcere îngrozitoare. Cecily se săturase de ea. Ploile de amiază și de seară, capricioase și imprevizibile, puneau piedici întâlnirilor ei cu Fujiwara, pentru că mergea greu pe jos și era periculos.

Marțea, Jujube și Abel stăteau până mai târziu la școală; amândoi începuseră activități sportive — deloc surprinzător, Abel intrase în echipa de atletism, concen­trându‑se pe alergat și săritura în lungime și, în mod surprinzător, Jujube se dovedise o jucătoare decentă de netball. Asta însemna că Cecily avea un timp liber limi­tat, două ore și jumătate, mai precis, ca să se ducă la ho­telul Oriental Horizons să‑l vadă pe Fujiwara. Se întorcea mereu acasă la timp, ca să‑i primească pe copii, să prepare cina, să‑l spele pe Fujiwara de pe hainele și părul ei și să‑l întâmpine pe Gordon care venea de la serviciu.

Sezonul musonic dădea totul peste cap. Îi răsucea umbrela, îi îmbiba cu apă pantofii și dosarele cu docu­mente pe care le căra cu ea la hotel. Îl făcea pe Fujiwara să întârzie la rândul lui și erau mereu asudați și uzi leoar­că, umiditatea de pe corpurile lor umplea aerul închis al camerei, iar mirosul de picioare jilave omora orice dorință. Fujiwara o urmărea pe Cecily cum își stoarce apa din păr cât vorbeau și, adesea, li se părea un efort prea mare să‑și unească trupurile calde și asudate când ploa­ia răsuna printre bârne, puternică, sâcâitoare și hotărâtă să‑i întrerupă. De asemenea, trupul lui Cecily se îngre­una cu fiecare zi și, deși mai fusese însărcinată de două ori, tot o epuiza. Așa că își scoteau hainele pline de apă, le storceau și le puneau pe scaune în fața unui ventilator huruitor. Apoi se ștergeau unul pe altul cu prosoape, cu gesturi drăgăstoase, aproape ca doi soți, Fujiwara mân­gâind‑o tandru din cap până‑n picioare. Se oprea une­ori ca să‑și apese palma pe pântecul ei rotund și ochii îi sclipeau dacă simțea loviturile copilului. Cecily se în­treba dacă procedează la fel și cu Lina, dacă se oprea și asupra pântecului ei, căutând semne de viață. Dar nu‑l întreba niciodată.

Uneori, o speria cât de departe ajunsese cu Fujiwara și ce femeie îngrozitor de proastă fusese doar cu câțiva ani în urmă. Misterul bărbaților și farmecul lor caustic se pierdeau imediat ce le vedeai goliciunea dorinței și vulnerabilitatea nevoilor fizice, care păreau atât de ușor de împlinit. Își dădu seama că nu voise decât să rezolve problema numită Fujiwara și acum, când simțea că ghi­cise corect metoda, dorința pentru el nu mai era la fel. Se metamorfozase în altceva. Îi respecta și îi recunoștea magnetismul. Corpul ei încă reacționa când el intra în cameră, încă admira felul în care el atrăgea oamenii, însă dorința lui pentru ea devenise o putere de sine stătătoare. Poate că ea nu avea același talent să‑i câștige pe ceilalți de partea ei, dar îl avea pe Fujiwara și, rezolvând puzzle‑ul care era el, echilibrase pozițiile în care se aflau.

Cărțile apărute la Editura Trei se pot comanda pe edituratrei.ro, librex.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, elefant.ro, dol.ro