Generalul armatei moarte de Ismail Kadare, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

12

Generalul armatei moarte

(Gjenerali i ushtrisë së vdekur – 1963)

Ismail Kadare

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere din limba albaneză de Marius Dobrescu

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2020

Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în peste 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție – personală și colectivă – și destin, definitorie pentru întreaga opera a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée.

La 20 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a recupera și repatria rămășițele soldațiilor căzuți în luptă. Ajuns acolo, întâlnește un general german sosit într-o misiune similară. Călătoria, proiectată într-o atmosferă onirică, în timpul căreia încearcă să își îndeplinească sarcina – o datorie de onoare față de cei care și-au pierdut viața –, se transformă într-o explorare de sine și o coborâre în infern.

„Ceea ce impresionează de la început este ironia fină a autorului: generalul său italian nu e o caricatură. Are virtuți, principala fiind aceea că nu crede decât pe jumătate în misiunea lui; și mai multe defecte, mai ales acela de a manifesta o neașteptată indiferență pentru tot.“ – Le Monde
„Uluitoare… cea mai bună carte a lui Kadare.“ – The Guardian
„Obsedant, plin de umor amar și, în ultimă instanță, terifiant.“ – The Times

Aflându-mă la finele celei de-a treia cărți semnate de Ismail Kadare, ”Generalul armatei moarte”, pot să afirm că acesta știe ca nimeni altul să dezvăluie tot ceea ce înseamnă, de fapt, războiul. Dincolo de ideologii, de eroisme, de discursuri sforăitoare, războiul este o mașinărie sinistră care macină, de-a valma, corpuri și suflete deopotrivă.

Protagonistul acestui roman este un general străin care este trimis de guvernul său să recupereze trupurile celor căzuți cu douăzeci de ani în urmă în luptele date în Albania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și să le repatrieze. O misiune importantă, sumbră, în care este însoțit de un preot, colonel, un specialist albanez și o echipă de gropari. Vine înarmat cu liste, cu date despre fiecare soldat în parte, înălțime, fișa dentară, locul aproximativ unde s-ar putea afla, ca să redea pământului patriei-mamă aceste trupuri frânte atât de departe de casă. Înainte de plecare, a fost vizitat de mulți dintre cei care aveau pe cineva căzut la datorie în Albania, toți cu același gând: să le redea măcar osemintele pentru a se odihni aproape de ai lor. Dintre toți, se remarcă mama și soția colonelului Z., singurul cu acest grad al cărui trup rămăsese undeva, în munții sălbatici ai Albaniei. Era tânăr, proaspăt căsătorit, măsura 1.82 m, nu s-a mai întors niciodată și nimeni nu a aflat de soarta lui.

Ajunși în Albania, generalul și preotul încep o muncă titanică, de răscolire a gropilor din nenumărate cimitire militare sau alte locuri pe unde aveau informația că pot găsi rămășițele pământești ale soldaților. Pe tărâmul vechilor inamici, simt o greutate în suflet la orice contact cu acești oameni, care parcă îi învinovățesc din priviri și gesturi pentru vechea invazie, acești oameni – de multe ori niște simpli munteni, dar atât de mândri și de aprigi, cătând către cei care s-au revărsat asupra pământurilor lor cu peste două decenii în urmă.

Mergând din loc în loc, în această muncă de uzură, generalul reușește să adune frânturi din dramele războiului: moartea unei prostituate, în urma unor evenimente neclare dintr-o localitate; restituirea rămășițelor unui dezertor, de către cel care i-a fost stăpân; o frântură de jurnal, niște povestiri de-ale localnicilor, munții străini și înfricoșători, bubuitul tunetului și ropotul ploii, cântecele aspre ale muntenilor, în amintirea celor căzuți.

Kadare redă, așa cum erau percepute de generalul străin și de preotul care îl însoțea, mentalitatea poporului albanez, obiceiurile, tradițiile, felul de a fi și de a se lupta, trăsăturile dominante cu privire la calea armelor și a răzbunării. Întâlnirea cu un alt general, de această dată german, mult mai puțin dotat cu date și informații despre conaționalii lui căzuți, capătă pe alocuri accente ilare, dacă nu ar fi încărcate de tot acest aer de dramatism și amărăciune care reiese din fiecare filă a acestei cărți relativ mici ca întindere, dar atât de intensă ca mesaj și trăire.

Povești peste povești de război, oase peste oase dezgropate și puse în saci, toate ajung să îl obsedeze pe general, până într-acolo încât își dorește să se termine odată cu această misiune atât de consumatoare, fizic și psihic. Autorul știe să transmită cititorului mesajul său despre fețele războiului de o manieră atât de densă, de covârșitoare, încât te pune total pe gânduri cu privire la acest străvechi blestem al omenirii, deșertăciunea deșertăciunilor, în urma căruia rămân doar oase albite de timp, minți sfărâmate și supraviețuitori plini de răni vechi, care încă supurează după decenii, la cea mai mică atingere.

„Vedeta” acestei căutări este chiar colonelul Z., fiul unei contese, amintit drept un tânăr atât de promițător. Care a fost soarta lui, veți afla citind cartea, însă este foarte amară ironia sorții, care a decis ca dezertorul și colonelul să aibă aceeași înălțime și un sfârșit sumbru, din motive diferite. Generalul va ajunge să se familiarizeze cu un sentiment de zădărnicie, de colaps pe alocuri, cu armata sa moartă și dezgropată, a cărei liniște este perturbată încă o dată, pentru o călătorie finală atât de măreață în aparență și atât de golită de sens, în realitate. Cât despre generalul celeilalte armate, chiar mai rău stăteau lucrurile în cazul lui, fiindcă din lipsa de date și de probe morții erau cumva dezgropați la nimereală, într-un rând fiind luați chiar soldați de-ai generalului italian, ajuns prea târziu la fața locului.

Astfel este senzația de absurd a războiului, care nivelează pe toată lumea, care se reduce numai la pierderi inutile de vieți, de ambele părți ale baricadelor. Pământul albanez i-a primit pe atacatori, iar acum îi redă generalului armatei moarte, păstrându-și propriii eroi. Întocmai ca în „Mesagerii ploii”, toate părțile combatante sunt văzute din perspectiva pierderii – războiul, de fapt, nu are victorioși și învinși în mod concret. Războiul e dramă totală. A fost un detaliu foarte bine gândit descoperirea unor oseminte vechi de câteva sute de ani în pivnița unei fortărețe – o legătură cu romanul de care aminteam, „Mesagerii ploii”. Nu doar peste două decenii se revarsă asupra minții enormitatea actului de război, dar și după sute de ani, din vremea lui Skanderbeg.

Aceasta nu este o carte pe care o citiți pentru relaxare, ci o carte pentru aducere-aminte și, mai ales, luare-aminte. Nu este o lectură plăcută, este o lectură inteligentă și cruntă, despre lecții care ar trebui, odată și odată, învățate de această omenire atât de încercată. Drept încheiere, las aceste versuri din „Scrisoarea III” a marelui nostru poet, valabile pentru orice cotropitori, oricând.

„Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă —
Și nu voi că să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ.”

„Din ziua în care realizase că nu numai în discuții, dar și în orice altceva, începuse să folosească rămășițe din gândurile altora, fraze ale vizitatorilor săi de acasă, fragmente din scrisorile și jurnalele soldaților morți, încercase să pună capăt acestei adevărate invazii. Dar ea era atât de puternică, încât cuvinte, fraze și uneori chiar fragmente întregi din povestirile morților deveneau obsedante și-l dominau.

Uneori se liniștea singur, spunându-și că fenomenul era normal. Iar teama că, folosind frazele și vorbele celor dispăruți, pătrundea și el în lumea lor i se părea fără sens. El le aparținea oricum, intrase încetul cu încetul, zi după zi și anotimp după anotimp, în universul acela, de unde îi era imposibil să mai iasă.

Acum încerca să se acomodeze acolo, avea chiar momente în care, în locul groazei de altădată, încerca un sentiment de liniște. Și o bucurie rece că lumea aceea îl acceptase.”

Cartea Generalul armatei moarte de Ismail Kadare poate fi comandată pe libhumanitas.ro, elefant.ro, carturesti.ro, libris.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    O recenzie cu o încărcătură emoțională puternică! Felicitări!
    Clar, este o carte cutremurătoare! M-ai făcut tare curioasă :). Cu siguranță voi căuta să o citesc .
    Mulțumesc pentru recomandare!

  2. Minunată recenzie! Mulțumesc pentru această recomandare deosebită! Mi-am propus să citesc cărțile autorului încă de când am citit recenzia ta la ”Călărețul cu șoim”, iar acum m-am convins că nu dau greș cu niciuna din cărțile sale!

  3. familiasimionescuyahooro on

    Foarte buna recenzia, felicitari, Ana!❤ Un subiect cu o puternica incarcatura emotionala . Multumesc pentru recomandarea deosebita!

    • Multumesc mult, Oli! Autorul stie sa atinga puncte sensibile, de mare importanta pentru toata lumea, chestiuni care pot fi invatate din trecut, pentru a fi evitate pe viitor.

Spune-ți părerea!