Ginny Moon, din secretele unei fetite autiste de Benjamin Ludwig, Editura RAO

4

Ginny Moon, din secretele unei fetite autiste

Benjamin Ludwig

Editura: RAO
An aparitie: 2017
Nr. pagini: 368
Titlu original: Ginny Moon
Traducator: Lingua Connexion
După mai mulţi ani petrecuţi în sistemul de adopţie, Ginny Moon, o fetiţă autistă de 14 ani, a fost, în sfârşit, adoptată de o familie iubitoare. Dar umbrele trecutului încă o bântuie, iar Ginny pune la cale, în secret, un plan de evadare: să fugă în Canada cu mama ei naturală, Gloria.
În ce le din urmă, fetiţa îşi dă seama că adevărată fericire e acolo unde poate spune că este acasă, cu noii săi părinţi, Brian şi Maura, care o iubesc necondiţionat.
Fragment :
4.48 DUPĂ-AMIAZĂ, CU EXACTITATE, JOI, 20 IANUARIE
– Alo? rosteşte Gloria.
– Păpuşă mea Bebeluş mai este acolo? întreb eu.
Brian şi Maură sunt în camera de sus şi îi fac baie Micuţei Wendy. Eu sunt în dormitorul meu cu uşa închisă.
– Ginny? De ce îmi telefonezi? Da, desigur că sora ta e încă aici. Ce s-a întâmplat?
– Patrice a zis că poliţia va veni să o ia de acolo. La sfârşitul a săptămâni sau în acest weekend. Nu îi dai să mănânce destul.
Gloria tace.
– La naiba! La naiba, la naiba! Ştiam eu că ticăloşii… Ascultă! E grozav că m-ai sunat, dar acum trebuie să-mi iau tălpăşiţa de aici, să împachetez totul şi să plecăm înainte să apară ei.
– Mai vii la micul nostru rendez-vous de marţi, 25 ianuarie, la Cumberland Farms?
– Da, da, desigur. Însă trebuie să mă gândesc unde să mă duc pentru următoarele trei zile.
– Patru zile.
– Aşa e. Patru zile. Nu mai contează. Dumnezeule mare, nu să va pierd pe amândouă! Chiar mi-ar prinde bine ajutorul surorii mele acum! Ticăloşii!
– Trebuie să-i dai mai mult de mâncare, zic eu, dar apoi aud paşi apropiindu-se pe hol. Vine cineva.
– Ea face mofturi la mâncare! Aşa cum făceai şi tu! Ascultă, de dată asta păstrează telefonul. S-ar putea să te sun dacă se întâmplă ceva. Păstrează-l şi ascunde-l. Închide-l şi apoi verifică dacă ţi-am lăsat vreun mesaj după ce te duci la culcare. Însă nu-l ascunde în camera ta, ci în altă parte. Afară, dacă poţi.
Uşa se deschide.
Este Maura.
– Ginny, o să luăm cină ceva mai târziu în seară asta, anunţă ea.
Telefonul e la spatele meu. Îl strecor în buzunar.
– Wendy a făcut o iritatie de la scutece şi trebuie să o spălăm bine. Apoi o voi hrăni şi o voi culca. O să mâncăm la ora 6.00 în seară asta. Aproximativ la 6.00, bine?
– Bine.
Închide uşa. Scot telefonul din buzunar şi îl pun la ureche.
– Alo? întreb eu, dar Gloria a închis deja.
Deschid uşa dulapului meu şi întind mâna după cutia de şah chinezesc. Îmi amintesc că Gloria a spus nu-l ascunde în camera ta. Nu cred că voi putea să-mi iau căciulă, paltonul şi cizmele fără că Brian sau Maură să nu mă audă. Nici să deschid uşa pentru a ieşi afară fără să nu mă audă cineva. Mă duc în bucătărie şi iau bandă adezivă. Lipesc telefonul de zidul casei. Pe urmă trag înapoi plasa, închid fereastră şi mă aşez pe pat. Îmi ţin păturică aproape de nas şi mă afund în gânduri. „Încă puţin, îi spun eu Păpuşii mele Bebeluş. Voi fi acolo în curând că să mă asigur că eşti în siguranţă.„”

About Author

4 comentarii

Lasă un răspuns