Ginny Moon, din secretele unei fetițe autiste de Benjamin Ludwig, Editura RAO – recenzie

22

Ginny Moon, din secretele unei fetițe autiste

Benjamin Ludwig

Editura RAO

An apariție: 2017
Nr. pagini: 368
Titlu original: Ginny Moon
Traducător: Lingua Connexion
După mai mulţi ani petrecuţi în sistemul de adopţie, Ginny Moon, o fetiţă autistă de 14 ani, a fost, în sfârşit, adoptată de o familie iubitoare. Dar umbrele trecutului încă o bântuie, iar Ginny pune la cale, în secret, un plan de evadare: să fugă în Canada cu mama ei naturală, Gloria.
În ce le din urmă, fetiţa îşi dă seama că adevărată fericire e acolo unde poate spune că este acasă, cu noii săi părinţi, Brian şi Maura, care o iubesc necondiţionat.
Ginny Moon, din secretele unei fetițe autiste e o carte fermecătoare, pe care am citit-o înduioșată până la lacrimi, de la primul până la ultimul rând! A fost o reală încântare lectura ei și mă bucur din suflet că am citit-o!
Este o carte scrisă cu multă empatie și sensibilitate, într-un stil simplu, dar ascunzând profunzimi nebănuite și surprinzătoare. Autorul, profesor de limba engleză și artele limbajului, a adoptat, împreună cu soția sa, un adolescent autist, iar cartea de față este inspirată din experiențele personale, dar și din conversațiile cu mai mulți părinți din cadrul Jocurilor de baschet Special Olympics, la care se face la un moment dat referire în carte.
Povestea m-a răvășit, emoționat, impresionat, dar m-a și amuzat pe alocuri. Iar personajul Ginny Moon e adorabil, nu poți să nu-l îndrăgești!
Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Ginny, o fetiță autistă în vârstă de 13 ani, care trăiește într-un univers al ei, semnificativ diferit de al celor din jur, unde totul trebuie să fie simplu, clar și logic, astfel încât să poată înțelege ceea ce i se întâmplă. Se simte confortabil în prezența regulilor și a cifrelor, urmând o rutină zilnică. Are probleme de afectivitate, însă nu e insesibilă, și nici incapabilă de angajamente. Înțelege dacă i se explică clar un lucru, e ascultătoare, însă – surprinzător – știe, când e cazul, să-și susțină punctul de vedere, iar când are o motivație puternică dă dovadă de multă inventivitate în ocolirea regulilor.
Până la vârsta de 9 ani, Ginny locuise împreună cu mama ei, Gloria, o persoană slabă, dependentă de droguri, cu un anturaj prost, incapabilă să aibă grijă de un copil. Atunci când a fost preluată de Serviciile Sociale, Ginny era subnutrită, abuzată emoțional, bătută și cu o mână ruptă! Sărmana micuță! A trecut, pe rând, prin două case adoptive, unde nu s-a putut integra, pentru ca apoi să fie adoptată de o familie iubitoare și dornică să o înțeleagă – Brian și Maura Moon. Brian era consilier școlar, iar Maura era medic. Nu aveau alți copii, însă, la scurt timp după ce au înfiat-o pe Ginny, Maura a rămas gravidă, iar atmosfera din familie a început să se schimbe subtil, dar semnificativ. Deși Brian era un tată model – mi-a plăcut foarte mult acest personaj, care se implica trup și suflet în creșterea și educarea lui Ginny – Maura, treptat, nu mai dă dovadă de aceeași disponibilitate în privința ei, mai ales după ce se naște copilul, micuța Wendy.
Adevărul e că și Ginny a contribuit la acest lucru, chiar dacă nu înadins…
Iar primul hop pe care fata nu l-a putut trece și care le-a dat de gândit părinţilor adoptivi a fost când, încercând să o acomodeze cu ideea unui copil în casă, i-au luat un bebeluș electronic de care trebuia să aibă grijă. Când acesta s-a blocat pe plâns, Ginny a încercat să-l facă să tacă (erau anumiți pași care trebuiau urmați) dar, nereușind, l-a închis într-o valiză acoperit cu pături să nu-l mai audă. A fost certată și trasă la răspundere pentru ceea ce a ales să facă cu bebelușul de jucărie, însă ea se dezvinovățea de zor, susținând că e doar un „bebeluș electronic de plastic”, nu o „Păpușă Bebeluș Adevărată”, cum era cea pe care o avea pe când stătea cu Gloria. Iar asta a adus-o iar la fixația pe care o avea de patru ani, de când fusese luată de acolo: trebuia să i se aducă păpușa ei bebeluș să aibă grija de ea, sau trebuia să se întoarcă la Gloria, care „nu era o persoană de încredere” pentru a o ajuta pe aceasta să aibă mare grija de păpușa bebeluș, pe care trebuia să o schimbe și să-i dea să mănânce, căci Gloria uita acest lucru, la fel cum uita și cu ea pe vremea când stătea cu ea. Degeaba i s-a explicat lui Ginny că nu s-a găsit nicio păpușă bebeluș acolo, iar noii ei părinți adoptivi s-au oferit să îi cumpere una la fel ca aceea, însă oferta asta o scotea din minți pe Ginny și o înfuria teribil. Nu vroia altă păpușă, ea vroia Păpușa ei bebeluș, de care trebuia să aibă mare grijă!
Firul poveștii urmărește gândurile, ideile, trăirile lui Ginny, zi cu zi, pe o perioadă de câteva luni, între lunile septembrie și ianuarie. Fiecare capitol, sub forma unui jurnal pe care fetița și-l spunea în minte, începe cu data la care se petrece acțiunea, data „exactă” sau „aproximativă”, căci știa cele două noțiuni și le acorda mare importanță. O însoțim pe Ginny la școală, interacționând cu alți copii cu nevoi speciale, o însoțim la ședințele de terapie cu Patrice, terapeuta ei (un alt personaj de care mi-a plăcut mult), sau o urmărim interacționând cu părinții ei adoptivi pe parcursul acestei perioade. Și totul ar fi fost ok în lumea ei, dacă cei din jur ar fi putut să înțeleagă că ea trebuia să aibă grijă de Păpușa ei bebeluș. Dar nimeni nu înțelegea acest lucru, așa că ea încerca constant să ia legătura cu Gloria (deși nu avea voie sa facă acest lucru, ba, mai mult, Gloria avea interdicție de la poliție să se apropie de ea).
În peisaj apare la un moment dat mătușa ei, Crystal cu un „C”, sora Gloriei, care avusese o influență buna asupra lui Ginny pe când aceasta stătea cu Gloria, în sensul că îi vorbea tot timpul pe înțelesul ei și „era cea carea îi spunea adevărul„. Crystal îi spune că a avut ea grijă de păpușa bebeluș a lui Ginny, iar acum aceasta se afla la Gloria. Crystal, deși o persoană ce pare rațională, o va răpi pe Ginny – cu acordul deplin al acesteia – pentru a o duce în Canada, unde urma să ajungă și Gloria, care avea să aducă, bineînțeles, păpușa bebeluș cu ea. Planul acesta nu reușește până la urmă – nu vă dau amănunte, veți vedea ce și cum – dar asta nu înseamnă că Ginny renunță la ideea ei fixă şi clară!
Va apărea la un moment dat în viața fetei – care între timp împlinește 14 ani, și tatăl ei natural, Rick, ce nu mai știuse nimic despre ea de când Gloria îl părăsise la scurt timp după nașterea lui Ginny. Mi-a plăcut mult de Rick, e o persoană decentă și dornică să facă parte din viața fiicei sale, atât cât familia adoptivă a lui Ginny o va permite.
Recunosc că, la un moment dat, le-am dat dreptate părinților adoptivi ai lui Ginny care erau exasperați de fixația ei pentru păpușa bebeluș și de constantele ei încercări de a fugi sau de a lua legătura cu Gloria (plus ceea ce era în stare să facă pentru asta, să mintă sau să fure telefoane de la colegi) pentru a ajunge la Păpușa ei bebeluș. Cât despre relația lui Ginny cu surioara ei, micuța Wendy, Brian și Maura i-au interzis categoric să o atingă! Nu o lăsau nici s-o privească prea mult, și îi enervau constantele ei încercări de a le spune că trebuie hrănită cu lapte „adevărat”, din frigider, nu lapte din sâni, că are și ea sâni și știe că aceștia nu au lapte! Și toată lumea știe ca laptele vine de la vaci!
În context, am înțeles îngrijorarea și punctul de vedere al părinților adoptivi în privința capacității lui Ginny de a sta în preajma celei mici.
Asta până când am realizat care este de fapt realitatea în privința fixației lui Ginny. Și atunci am pus totul într-o altă lumină.
Sper că v-am făcut curioși asupra cărții și că v-am atras atenția asupra ei. Nu vă spun mai multe, vă las să aflați singuri despre ce e vorba, și cum vor evolua lucrurile pentru Ginny și familia ei, cea adoptivă și cea naturală. Ce alegeri va face Ginny și ce decizii vor fi luate în privința ei de către cei implicaţi. Vă mai spun doar că finalul este unul optimist, la care speram și care m-a emoționat.
Fragment :
4.48 DUPĂ-AMIAZĂ, CU EXACTITATE, JOI, 20 IANUARIE
– Alo? rosteşte Gloria.
– Păpuşa mea Bebeluş mai este acolo? întreb eu.
Brian şi Maura sunt în camera de sus şi îi fac baie Micuţei Wendy. Eu sunt în dormitorul meu cu uşa închisă.
– Ginny? De ce îmi telefonezi? Da, desigur că sora ta e încă aici. Ce s-a întâmplat?
– Patrice a zis că poliţia va veni să o ia de acolo. La sfârşitul a săptămânii sau în acest weekend. Nu îi dai să mănânce destul.
Gloria tace.
– La naiba! La naiba, la naiba! Ştiam eu că ticăloşii… Ascultă! E grozav că m-ai sunat, dar acum trebuie să-mi iau tălpăşiţa de aici, să împachetez totul şi să plecăm înainte să apară ei.
– Mai vii la micul nostru rendez-vous de marţi, 25 ianuarie, la Cumberland Farms?
– Da, da, desigur. Însă trebuie să mă gândesc unde să mă duc pentru următoarele trei zile.
– Patru zile.
– Aşa e. Patru zile. Nu mai contează. Dumnezeule mare, să nu vă pierd pe amândouă! Chiar mi-ar prinde bine ajutorul surorii mele acum! Ticăloşii!
– Trebuie să-i dai mai mult de mâncare, zic eu, dar apoi aud paşi apropiindu-se pe hol. Vine cineva.
– Ea face mofturi la mâncare! Aşa cum făceai şi tu! Ascultă, de data asta păstrează telefonul. S-ar putea să te sun dacă se întâmplă ceva. Păstrează-l şi ascunde-l. Închide-l şi apoi verifică dacă ţi-am lăsat vreun mesaj după ce te duci la culcare. Însă nu-l ascunde în camera ta, ci în altă parte. Afară, dacă poţi.
Uşa se deschide.
Este Maura.
– Ginny, o să luăm cina ceva mai târziu în seara asta, anunţă ea.
Telefonul e la spatele meu. Îl strecor în buzunar.
– Wendy a făcut o iritație de la scutece şi trebuie să o spălăm bine. Apoi o voi hrăni şi o voi culca. O să mâncăm la ora 6.00 în seara asta. Aproximativ la 6.00, bine?
– Bine.
Închide uşa. Scot telefonul din buzunar şi îl pun la ureche.
– Alo? întreb eu, dar Gloria a închis deja.
Deschid uşa dulapului meu şi întind mâna după cutia de şah chinezesc. Îmi amintesc că Gloria a spus ”nu-l ascunde în camera ta”. Nu cred că voi putea să-mi iau căciula, paltonul şi cizmele fără că Brian sau Maura să nu mă audă. Nici să deschid uşa pentru a ieşi afară fără să nu mă audă cineva. Mă duc în bucătărie şi iau banda adezivă. Lipesc telefonul de zidul casei. Pe urmă trag înapoi plasa, închid fereastra şi mă aşez pe pat. Îmi ţin păturica aproape de nas şi mă afund în gânduri. „Încă puţin, îi spun eu Păpuşii mele Bebeluş. Voi fi acolo în curând ca să mă asigur că eşti în siguranţă.„”

Mulțumim Editurii RAO pentru cartea Ginny Moon, din secretele unei fetite autiste de Benjamin Ludwig, oferită pentru recenzie

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii Editura RAO

About Author

22 de comentarii

  1. O recenzie foarte emoționantă și sensibilă, cu un subiect deosebit de interesant! Felicitări! Vreau să citesc și eu această carte.

  2. M-ai facut si pe mine curioasa in privinta cartii, din fericire se pare ca autismul lui Ginny nu este asociat si cu retard. Felicitari pentru recenzie!

    • Multumesc, ma bucur ca te-am tentat. Avea probleme de intelegere a lumii inconjuratoare, sau le interpreta aiurea, dupa logica ei, nu stiu daca poate fi interpretat ca retard, desi gandea ca un copil mai mic decat varsta ei reala. Insa e adorabila, am indragit mult acest personaj!

  3. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O carte cu un subiect sensibil si interesant Oli! Felicitari pentru minunata recenzie! Inca o carte pe lista mea!

  4. O recenzie emoționantă si plină de sensibilitate. Foarte frumoasa. Felicitări, Oli! O sa țin cont de recomandarea ta.

Spune-ți părerea!