Grădina cu fluturi de Dot Hutchison, Editura Herg Benet – recenzie

14

Grădina cu fluturi

(The Butterfly Garden – 2016)

Dot Hutchison

Editura Herg Benet

Colecția Passport

Traducere: Cristina Nemerovschi

Nr. de pagini: 304

An apariție: 2018

1. Grădina cu fluturi – The Butterfly Garden – 2016
2. Trandafirii de mai – Roses of May – 2017
3. Copiii verii – The Summer Children – 2018
4. The Vanishing Season – 2019
Dot Hutchison este autoarea romanului pentru adolescenți Un nume prihănit, inspirat de Hamlet, și al thrillerului Grădina cu Fluturi. A lucrat în tabere de cercetași, într-un magazin artizanal, într-o librărie și la Târgul Renascentist (unde a întruchipat un pion de șah). Se mândrește că nu a pierdut niciodată legătura cu adolescenta pe care o poartă în interior. Iubește furtunile, mitologia, istoria și filmele pe care le vezi pe repeat.
Pentru mai multe informații despre proiectele ei, vizitați site-ul www.dothutchison.com, sau Tumblr (www.dothutchison.tumblr.com), Twitter (@DotHutchison), Facebook (www.facebook.com/DotHutchison).
Lângă un conac impresionant se află o grădină.
În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase.
Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat.
Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…

Sunt fascinată, dar și tulburată în același timp, de amestecul ciudat de trăiri care-și fac loc în mintea mea când lecturez thrillere, în special cele din subcategoria psihologicului. De ce? Pentru că rămân fără cuvinte în fața multiplelor fațete ale psihicului uman, a tulburărilor mintale, a stranietății care taie răsuflarea și a fiorilor de teamă care mă copleșesc. Și când autoarea posedă știința de a se juca cu mintea mea și îmi oferă, pagină cu pagină, emoție intensă care completează imensul puzzle al poveștii nu ai cum să nu lecturezi cartea cu genunchii moi și stomacul ghem!
Dot Hutchison și-a propus, în „Grădina cu fluturi„, să șocheze, să atragă și să imprime firului epic o tensiune ce crește gradual făcându-mă să devin prizonierul temerilor și fricilor protagoniștilor. Prin această carte autoarea aduce în prim plan tipare de comportament anormal, relații instabile între protagoniști, emoții puternice, o poveste provocatoare și inteligență în care personajele încearcă să supraviețuiască într-un mediu ostil.
Un caz ciudat este anchetat de agentul FBI Victor Hanoverian și agentul special Brandon Eddison, un caz cu multiple victime, toate fiind adolescente sau tinere până în douăzeci și unu de ani care au reușit să scape dintr-un loc de coșmar, straniu, oribil, terifiant și tulburător, Grădina cu fluturi!  Grădina este un loc aflat pe proprietatea unui psihopat, o ființă cu viață dublă, un nenorocit de bipolar care răpește și ține captive adolescente până când împlinesc douăzeci și unu de ani sau până când se imbolnăvesc rău sau rămân însărcinate sau nu se adaptează! A proiectat această construcție cu flori în orice nuanță imaginabilă, arbuști, frunze și roiuri de fluturi, cu pereți mați și groși, cupolă de sticlă și camere mici, minimaliste pentru a feri fetele de ochii curioși. O colivie în care fetele-fluturi sunt ținute captive de către un dement sociopat care pune semnul egal între iubire și crimă, care vede doar ceea ce dorește el să vadă, un sadic plin de contraste cu multe circuite arse între neuroni căruia puțîn îi pasă de viață omenească!
„Fluturii sunt frumoși. (…) Dar, ca toate ființele minunate trăiesc prea puțin”
„Grădinarul” are un hobby, o tulburare psihiatrică pe care oricât m-am chinuit s-o înțeleg nu am reușit: colecționează adolescente cărora le tatueaza pe spate aripi de fluture, altora, supuselor, desenându-le pe față aceste aripi de fluture, fluturi din specii diferite, le ține captive într-un loc izolat de restul lumii, bine mascat de priviri indiscrete, le asigură cele necesare supraviețuirii, le violează repetat și în ziua în care fac douăzeci și unu de ani le ucide „cu dragoste” și „milă” îmbălsămându-le în formol. Și pentru că i se face dor de ele, le expune aliniate în sticlă și rășină de-a lungul holului construcției, admirându-le ori de câte ori dorește și amintindu-le permanent fetelor soarta care le așteaptă! Total bolnav, dezgustător și oripilant!
Atmosfera din „Grădina cu fluturi” este tristă, apăsătoare, groaznică,  unele fete având un comportament depresiv, altele fiind  furioase sau impulsive, câteva încercând să se sinucidă sau să se opună violurilor, dar absolut toate sunt traumatizate și cu dată expirării atârnând „ca o secure” deasupra capului. Disperare, teamă, resemnare!
„La un anumit moment cu toate urma să murim. (…) Dacă te voia Grădinarul, nu avea altceva de făcut decât să se uite pe camerele de filmat și să vină apoi să te găsescă.”
Din acest amalgam de caractere din „Grădina cu fluturi” , Maya (Inara), căci Grădinarul le dădea nume noi odată ajunse cu forța în proprietatea lui, se remarcă de departe, nu neapărat prin frumusețe, căci fiecare adolescentă are farmecul ei, ci prin ceea ce o definește ca ființă. O adolescență greu încercată care provine dintr-o familie ignorantă, un copil neglijat total care nu cunoaște noțiunea de „acasă” sau de „părinți”, ce a crescut învățând cum să aibă grijă de ea și cum să se ferească de demenți pedofili îngropându-și  sentimentele adânc, găsindu-și un vid interior în care încearcă să-și păstreze echilibrul mintal.
Încăpățânată, aparent rece, directă, cu o figură impenetrabilă, care nu exprimă nimic, dar cu multe sentimente ascunse sub acesta „mască”, Maya (Inara) devine cea care are grijă de fete, atât  de cele noi cât și de cele vechi, de echilibrul relativ al minților lor, încercând și reușind să fie admirată de celelalte prizoniere și chiar de Grădinar.
Sarcastică, misterioasă, neîncrezătoare, încearcă să manipuleze plusul obținut în fața Grădinarului în favoarea fetelor și cu dibăcie observă, dă semnificație lucrurilor din jurul ei, interpretând priviri, atitudini, posturi, transformând această capacitate într-un atuu, „un as în mânecă” pentru fărâma de speranță care încă mai pâlpâie în ea, evadarea din temnița „Grădina cu fluturi”. Cu inteligență, noroc și o mână de ajutor neașteptată, ea reușește să întoarcă situația în favoarea ei și a fetelor punând capăt coșmarului prin care au trecut, deși în lumea de afară este la fel de greu să supraviețuiești ca și în lumea din Grădină.
Victor Hanoverian, agentul FBI care trebuie să deslușească drama prin care au trecut adolescentele, un expert în salvarea tinerilor răniți și maltratați, și vulcanicul și temperamentalul agent Eddison încearcă să descifreze incredibila poveste a fetelor-fluturi din Grădina cu fluturi, interogând-o și suspicionând-o pe Maya (Inara), căutând să sondeze în profunzime drama acestor tinere și rolul pe care l-a avut tânăra indescifrabilă în tot acest coșmar.
Cine a fost cu adevărat Inara înainte de a se transforma în fluturele Maya? Cum a reușit ea să-și valorifice calitățile și să nu-și piardă speranța în captivitate? Care este povestea „fluturilor” din „Grădina cu fluturi”?
Vă las vouă plăcerea să descoperiți răspunsurile acestor întrebări și povestea incredibil de dureroasă a destinelor unor suflete frânte citind acest thriller tulburător!

Cartea „Grădina cu fluturi” de Dot Hutchison poate fi comandată pe hergbenet.ro, elefant.ro, libris.rolibrariadelfin.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

Recenzii și prezentări cărți horror

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

 

About Author

14 comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Se simte că ți-a plăcut cartea! Iar recenzia transmite acest lucru. Felicitări!

    Recunosc că la aceasta zic pas. Este prea înfricoșătoare pentru mine .

    • familiasimionescuyahooro on

      Multumesc mult, Mirela!❤Mi-a placut foarte mult cartea, asa este! Stranie, infricosatoare dar atragatoare!❤Imbratisari!

  2. Carolina Bianca on

    Felicitări pentru recenzie! Se simte cât de mult îți place acest gen. Îmbrățișări!

  3. Excelenta recenzia, felicitari, Carmen! Am inteles ca este o carte foarte apreciata pritnre fanii genului, iar recenzia ta este foarte convingatoare in acest sens.

    • familiasimionescuyahooro on

      Multumesc mult, Ana, cu mare drag!❤O carte foarte bine scrisa care mi-a placut extrem de mult !❤

  4. Super recenzia! ❤ Se vede cât de mult ți-a plăcut! O carte bulversantă, cu tentă psihologică, dar foarte captivantă! Mulțumesc mult pentru recomandare! ❤

    • familiasimionescuyahooro on

      Multumesc mult, Tyna, cu mare drag!❤ O poveste deosebita! Sunt convinsa ca ti-ar place! Imbratisari❤

  5. Felicitari Carmen ❤, grozava recenzie, foarte intensa si ravasitoare! Multumesc pentru excelenta recomandare! ❤

  6. Cu siguranta o recenzie care-mi stârnește interesul. Iar povestea pare ceva incitant și interesant. Îți mulțumesc, Carmen! Felicitări!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: