Grădina de vară – vol. 3 din seria Călărețul de aramă de Paullina Simons, Editura Epica – recenzie

Grădina de vară

(The Summer Garden – 2006)

Paullina Simons

Editura Epica

Traducere: Iris-Manuela Anghel

Nr. de pagini: 976

An apariție: 2020

Paullina Simons s-a născut în Sankt Petersburg și la vârsta de zece ani a emigrat în Statele Unite împreună cu familia ei. A absolvit Științe Politice la Universitatea din Kansas și a lucrat ca jurnalistă în domeniul financiar și traducătoare. Pe lângă bine-cunoscuta sa trilogie, Călărețul de aramă, multe dintre romanele Paullinei au dobândit popularitate internațională, ajungând pe listele celor mai vândute cărți în numeroase țări. În prezent, Paullina și soțul ei locuiesc în Long Island, New York, și au patru copii, una dintre fete purtând numele eroinei din Călărețul de aramă, Tatiana.

Este greu să ignori povestea de dragoste inserată într-o narațiune cu adevărat grandioasă. Romanul Pe aripile vântului al lui Margaret Mitchell rămâne prototipul acestui gen literar, în care Război și pace al lui Tolstoi culege elogiile literare… Se observă repede că autoarea de origine rusă Paullina Simons stăpânește acest gen de saga romantică… Ea poate să facă demonstrații puternice despre trăinicia spiritului uman, dar niciodată în detrimentul pasajelor descriptive pline de strălucire, forță și frumusețe. – Barry Forshaw, Amazon, despre Călărețul de aramă

• Seria Călărețul de aramă (The Bronze Horseman)

0.5. Children of Liberty – 2012

0.75. Bellagrand – 2013

1. Călărețul de aramă (The Bronze Horseman – 2001) – recenzie

2. Tatiana și Alexander (Tatiana and Alexander – 2003) – recenzie

3. Grădina de vară (The Summer Garden – 2006)

3.5. Tatiana’s Table: Tatiana And Alexander’s Life Of Food And Love – 2007

Ultimul volum al trilogiei Călărețul de aramă 

O epopee magistral zugrăvită, un adevărat regal literar, unic și răvășitor, care cuprinde două treimi din secolul XX și se întinde pe trei continente

Totul a început cu povestea de dragoste dintre Tatiana și Alexander în Leningradul sfâșiat de război.

Acum, destinul lor se împlinește în țara tuturor posibilităților - sau așa pare...

Tatiana și Alexander au trăit toate experiențele îngrozitoare ale secolului XX. După ani de despărțire, au reușit să-și împletească din nou destinele în America, tărâmul visurilor lor. Îl au pe Anthony, încununarea dragostei lor, o dragoste ce s-a dovedit mai puternică decât năpasta pogorâtă asupra întregii omeniri. Dar se simt străini. Într-o lume dominată de teamă și neîncredere, sub norii amenințători ai Războiului Rece, forțe malefice le pun soarta în pericol. Vor reuși oare să-și croiască o nouă viață și să-și găsească fericirea în acest nou Tărâm al Făgăduinței? Sau fantomele trecutului le vor spulbera speranțele, înnegurând până și destinul primului lor născut?

Grădina de vară încununează o serie fascinantă, memorabilă, a cărei acțiune se desfășoară de-a lungul mai multor decenii și ne poartă pe trei continente.

Paullina Simons reușește să îmbine magistral ficțiunea cu date istorice reale, oferindu-ne cu acuratețe un crâmpei de istorie dintr-o perioadă extrem de zbuciumată. După ce în Călărețul de aramă și în Tatiana și Alexander autoarea a surprins foarte bine evenimentele cutremurătoare din timpul Marii Epurări din Rusia, precum și tragediile petrecute în Cel de-al Doilea Război Mondial, în Grădina de vară asistăm la anii zbuciumați de după război în America, în care o întreagă națiune se străduia să-și regăsească ritmul. Războiul Rece era în plină desfășurare, toți cei care aveau rădăcini rusești fiind luați în colimatorul autorităților și priviți cu suspiciune de toți cei din jur.

Câteva capitole intercalate din loc în loc ne poartă în copilăria Tatianei, la Luga. Am aflat astfel câteva informații fascinante despre cultul Yazidiților – care îl venera pe Lucifer -, dar și faptul că Tatiana era o ”piatră tare” încă de atunci, fiind greu de manipulat și dovedind un curaj ieșit din comun, în ciuda aparentei sale fragilități.

Ultima parte a cărții ne duce tocmai în Vietnam, unde vom avea parte de multe întâmplări dramatice, pe muchie de cuțit.

Mi-a plăcut că autoarea nu și-a idealizat deloc personajele. Atât Tatiana cât și Alexander greșesc unul față de celălalt, sunt măcinați de incertitudini și nu iau cele mai bune decizii de fiecare dată, punându-și în pericol nu doar relația lor ci și viitorul primului lor născut.

Este un fapt bine cunoscut că toți cei veniți de pe front au dificultăți în a se adapta la viața civilă.

În primele două volume din serie, Tatiana și Alexander au trăit clipe de teroare, au fost martori la orori cumplite, i-au văzut pe cei dragi murind în chinuri sub ochii lor, au suferit de foame și de frig extrem, au fost vânați fără milă, au fost de mai multe ori la un pas de moarte, și-au simțit inima făcută bucăți crezând că și-au pierdut sufletul pereche pentru totdeauna. Tatiana s-a îmbolnăvit grav după ce a ajuns în America și doar gândul că fiul ei va rămâne orfan de ambii părinți a ajutat-o să revină la viață. Alexander a fost trădat de cel mai bun prieten, hăituit, degradat, luat prizonier, supus unor interogatorii nemiloase ore în șir, trimis în cele mai periculoase misiuni din care nu se credea că cineva ar putea scăpa cu viață. A fost pedepsit cumplit pentru tentativele lui de evadare, fiind torturat, biciuit și însemnat cu fierul roșu.

Nimic din toate acestea nu le-a înfrânt spiritul. Însă tocmai libertatea era cât pe ce să o facă…

La sfârșitul primului volum din serie, Călărețul de aramă, Alexander a lăsat-o intenționat pe Tatiana să creadă că el a murit, pentru că altfel era convins că ea nu ar fi plecat fără el. În Tatiana și Alexander, Tatiana, după ce a găsit un indiciu care i-a sădit o firavă speranță cum că el ar mai putea fi în viață, și-a lăsat fiul de doar doi ani în grija unei prietene și a plecat în Europa pentru a-i da de urmă. Regăsirea celor doi a fost extrem de dramatică și emoționantă, fiind evident că, fără ajutorul Tatianei, Alexander nu ar fi avut nicio șansă să scape din iadul unde era ținut captiv.

La începutul acțiunii din Grădina de vară îi regăsim pe cei doi încercând din greu să se adapteze noii lor vieți din ”tărâmul făgăduinței”. Se iubeau la fel de mult, dar oare se și cunoșteau cu adevărat? Tăceri nesfârșite se lăsau adesea între ei, fiecare dintre ei fiind mult prea chinuit de proprii demoni interiori pentru a-l putea înțelege pe deplin și ajuta pe celălalt. Doar în momentele de intimitate păreau că se regăsesc cu adevărat, însă și acelea erau îngrădite de faptul că locuiau în aceeași cameră cu Anthony, care refuza să doarmă singur, vrând să fie mereu aproape de mama lui. Faptul că Tatiana îl părăsise când plecase să îl caute pe tatăl lui lăsase o traumă adâncă în sufletul lui, fiind chinuit de coșmaruri în care visa că mama lui pleca și nu se mai întorcea.

Poate că rănile sufletești s-ar fi vindecat în mai puțin timp și armonia s-ar fi instalat mai repede între ei dacă, fiecare dintre ei, nu ar fi purtat cicatrici sufletești adânci care-i împiedicau să vadă limpede și să găsească cele mai bune soluții. În plus, mentalitățile rusești își lăsaseră o amprentă puternică asupra lor. Mi-a venit de mai multe ori să intru în carte și să-i zgâlțâi pe amândoi, atât de tare mă enervau, ba unul, ba altul!

Tatiana… Pentru sufletul chinuit al lui Alexander, ea era atât balsam cât și blestem. Blondă, minionă, cu o aparență angelică, extrem de bună și blândă, era de fapt un aliaj de oțel cu un înveliș de catifea. De fapt, ea era cea care făcea regulile în relația lor, ea cânta melodia pe care dansa Alexander, impunându-și voința de fiecare dată, luând adesea decizii fără să îl consulte.

Aflând că Sam Gulotta, oficialul de la ambasadă, îl căuta pe Alexander pentru a-i lua o declarație, Tatiana a intrat în panică, disperată că totul era o stratagemă pentru a-l prinde și a-l extrăda. Fără să-i comunice informația aflată lui Alexander, l-a convins pe acesta să ducă, timp de doi ani de zile, o viață de nomazi, fugind practic într-una, fără a prinde rădăcini nicăieri. Astfel, ceea ce fusese inițial doar un bulgăre de zăpadă s-a transformat într-o adevărată avalanșă, Alexander intrând în atenția a trei departamente, fiecare vânându-l în alt scop. Noroc că Alexander a aflat, din întâmplare, despre ce era vorba și… vă las să descoperiți singuri în carte cum a reușit, în cele din urmă, să scape din acea situație tulbure.

Știam deja, din Tatiana și Alexander, că Tatiana a cumpărat 97 acri de pământ în Arizona, din banii lăsați de mama lui Alexander, pe care acesta îi ascunsese în cartea ”Călărețul de aramă” și pe care i-o dăruise Tatianei. Zona în care cumpărase pământul Tatiana nu fusese aleasă la întâmplare, ci avea legătură cu cuvintele pe care Alexander i le spusese în perioada idilică petrecută în Lazarevo.

”- Tatia, ți-ar plăcea să trăiești în Arizona, în tărâmul micuței primăveri?”

Datorită unor investiții ale guvernului în zonă, prețul pământului practic explodase, iar Tatiana și Alexander ar fi putut vinde pământul cu un profit de milioane de dolari. Cu toate acestea, Tatiana refuzase categoric să vândă, considerând că pământul avea o valoare sentimentală inestimabilă, convingându-l și pe Alexander în acest sens. Încercând să transforme în realitate un vis, era cât pe ce să se afunde într-un veritabil coșmar…

Dacă am considera pământul un scop în sine, este adevărat că valoarea acestuia a continuat să crească, devenind o mină de aur peste timp. Totuși, ani de zile, Tatiana și Alexander s-au zbătut în lipsuri materiale, muncind peste puterile lor, iar relația dintre ei a devenit tot mai încordată, până la punctul de rupere. Încercând să nu facă un compromis, au făcut mai multe…

Când iei o decizie, este ca și cum te-ai afla la o întretăiere de drumuri, cu destinație necunoscută. O apuci pe unul dintre ele și descoperi pe parcurs unde ajungi, însă nu ai nicio idee unde te-ar fi condus celelalte destinații. Nu putem ști ce s-ar fi întâmplat dacă cei doi soți ar fi ales să-și vândă pământul și să-și recreeze Grădina de vară în altă parte, dar am aflat ce carusel de evenimente a declanșat încăpățânarea lor de a nu vinde.

O idee asemănătoare am întâlnit-o în Castelul de sticlă de Jeanette Walls, doar că acolo nici măcar nu era vorba de ficțiune, ci erau redate întâmplări inspirate din viața reală a autoarei. După ce și-a petrecut toată copilăria și adolescența în lipsuri materiale, ducând o viață de nomazi, iar părinții ei au ajuns să locuiască în adăposturi improvizate, autoarea a aflat cu stupoare, aflată la vârsta maturității, că, în tot acest timp, părinții ei deținuseră un pământ ce valora peste un milion de dolari. ”Pământul nu se vinde” a justificat tatăl ei, dar cu ce preț? Jeanette a reușit să se realizeze prin propriile puteri, însă sora ei mai mică a ajuns internată într-un spital de boli mintale…

La un moment dat, Tatiana și Alexander ar fi putut vinde pământul cu un profit de 26 milioane de dolari. Cu banii aceștia, Alexander și-ar fi putut înființa, încă de atunci, propria lui societate de construcții, mai ales că avea stofă de conducător, după cum demonstrase cu prisosință în timpul războiului. Tatiana putea finanța construcția unui spital, reușind să ajute mult mai mulți oameni decât spetindu-se ture duble, cu toate acestea ambii au refuzat categoric, justificând că vor să ducă o viață simplă și că doreau să aibă propria lor oază de liniște, în care să nu fie înconjurați de nimeni. Da, frumos în teorie, doar că nu petreceau prea mult timp în colțul lor de rai, fiind mult prea preocupați să câștige banii necesari traiului de zi cu zi. Ca să nu mai spunem că, pentru că Alexander nu s-a desprins de anturajul toxic în care lucra, la un moment dat Tatiana ajunge aproape să fie violată, Alexander fiind nevoit, pentru a o salva, să-l împuște în cap pe agresor, la doar câțiva centimetri de capul Tatianei. Doar puțin să-i fi tremurat mâna, iar consecințele ar fi fost cumplite…

Într-o ceartă avută cu Alexander, Tatiana i-a reproșat că și-a dedicat întreaga viață satisfacerii nevoilor lui, că i-a dat tot ce i-a cerut, iar el tot nemulțumit este. Așa să fie oare? Într-adevăr, Tatiana îi gătea zilnic felurile de mâncare preferate (și nu ceva simplu și ușor, ci mâncăruri care îți iau ceva timp de preparare), îi spăla și călca hainele, făcea aprovizionarea, făcea curat, își ducea fiul la școală, lucra peste 60 de ore săptămânal la spital, unde făcea naveta 60 km cu propria ei mașină, iar noaptea răspundea dornică la avansurile lui Alexander. Sinceră să fiu, chiar și eu, care muncesc zilnic destul de mult atât la serviciu cât și acasă – și nu fac naveta 60 de km -, m-am simțit umilită de asemenea eficacitate. Poate avea o rețetă magică să se lipsească de somn.

Dacă pentru Tatiana terenul din Arizona era un subiect tabuu, refuzând să vândă și măcar un acru din el, întrucât i se părea că astfel și-ar fi spulberat pentru totdeauna șansa ca visul ei de a avea o viață idilică în ”grădina de vară” să devină realitate, Alexander făcuse o adevărată obsesie în a avea un al doilea copil. O nouă viață însemna un nou început, care să alunge demonii trecutului și amintirile chinuitoare. Însă, cât timp Tatiana era animată în permanență de dorința de a pune o pâine pe masă și încrâncenată în eforturile ei de a-și proteja cuibul, corpul ei părea să respingă o nouă sarcină care ar fi putut să o împiedice de la misiunea autoimpusă.

Eforturile neobosite ale Tatianei de la spital n-au trecut neobservate, fiind promovată la postul de asistentă șefă la urgențe, post pe care l-a acceptat fără ezitare și fără să se consulte în prealabil cu Alexander, deși asta însemna și mai multă muncă pe săptămână. Pacienții o adorau, doctorii o apreciau, bărbații o adulau, Anthony o venera, văzând-o ca pe o adevărată eroină. Cu un asemenea taifun de energie și luminozitate lângă el, nu este de mirare că bietul Alexander se simțea mic și neînsemnat, o anexă a Tatianei. Tot ce își dorea Alexander era să se simtă bărbatul casei, să fie el cel care le oferă confort soției și fiului său, iar când ajungea acasă să fie întâmpinat de o soție odihnită și zâmbitoare. În schimb, Tatiana câștiga aproape la fel de mult ca el, iar timpul petrecut împreună se diminuase considerabil. Nici măcar când Alexander a venit la spital, încercând să mai câștige câteva clipe alături de soția sa, Tatiana nu i-a acordat prioritate, ci s-a ocupat mai întâi de pacienții ce-i reclamau atenția. În plus, deși era conștientă că doctorul cu care lucra era îndrăgostit de ea, Tatiana avea o atitudine relaxată față de el și râdea la glumele acestuia, înnebunindu-l de gelozie pe Alexander, care i-a observat fără ca ea să știe.

Faptele lui Alexander la un moment dat, de care voi pomeni în continuare, sunt cu adevărat reprobabile și de neiertat, însă consider că și Tatiana l-a împins dincolo de limite, nesesizându-i zbuciumul interior și învolburându-i sufletul și așa mult prea chinuit de traumele trecutului.

Alexander… La cât a pătimit el în primii lui ani de viață, este un miracol că a rămas cu mintea întreagă! Tatiana a părut ca un înger în viața lui, aducând o boare de aer proaspăt și speranța într-un viitor luminos. Totodată însă, ea a fost ca un drog pentru el, oferindu-i atât clipe de extaz, dar și dându-i dependență și înnebunindu-l. Dașa nu reprezentase nimic pentru el, ar fi fost doar una din mulțime, însă continuase relația cu ea doar pentru că era singura soluție de a fi aproape de Tatiana, care îi precizase clar că nu va putea sta niciodată în calea fericirii surorii ei.

Alexander fusese uluit și copleșit de fericire când Tatiana venise după el și îl salvase, însă noua viață începută în America nu-i adusese liniștea necesară. De la început fusese chinuit de gelozie, viziuni cu Tatiana în brațele altor bărbați chinuindu-i imaginația, deși era conștient că ea nu îi datora nimic în perioada pe care o petrecuse la New York, întrucât chiar el se asigurase ca ea să îl creadă mort. De fapt, Tatiana nu l-a înșelat niciodată, în ciuda faptului că mulți bărbați au roit în jurul ei. Sufletul lui Alexander îi șoptea să aibă încredere în ea, însă mintea lui continua să-i joace feste, creând scenarii în care ea îl înșela și îl părăsea, adăugând noi demoni interiori la cei care îl chinuiau deja…

Bântuit de incertitudini, încercând din răsputeri să dobândească o stabilitate financiară pentru familia lui, Alexander a dat dovadă la un moment dat de o naivitate surprinzătoare pentru experiența lui, nesesizând din ce aluat erau făcuți Bill Backman, patronul firmei de construcții la care se angajase ca șef de echipă, și Steve, fiul acestuia, în ciuda avertismentelor Tatianei în privința acestora. Credulitatea lui ar fi putut avea consecințe tragice…

Mă voi referi în continuare la cel mai controversat moment al cărții, din punctul meu de vedere, în care Alexander m-a dezamăgit cumplit, dovedind o slăbiciune de caracter la care nu m-aș fi așteptat din partea lui.

După cincisprezece ani de căsnicie, relația dintre Tatiana și Alexander era mai tensionată ca niciodată. Tatiana era tot mai ocupată, o nouă sarcină părea o utopie, iar Alexander era copleșit de imposibilitatea lui de a mai ajunge pe primul loc în viața soției sale, gelozia întunecându-i mințile. Ca un animal rănit, care simte nevoia să atace pentru a se apăra, Alexander a început să acționeze haotic, acceptând, pentru prima dată de când se căsătorise cu Tatiana, avansurile unei femei, ducându-se cu aceasta în camioneta ei, mângâindu-i sânii și acceptând ca ea să-i facă sex oral. Deși gândul la Tatiana răzbătea, chiar și în acele momente, prin conștiința lui anesteziată, doar lipsa unui prezervativ l-a făcut, de fapt, să nu finalizeze actul, programând însă o întâlnire viitoare. Este adevărat că, între timp, amintirile momentelor fericite din trecut l-au năpădit, trezindu-l la realitate, însă fapta rămâne. Și asta nu e tot!

Printr-un complex de împrejurări, Tatiana a aflat de aventura lui, e drept că mult deformată și amplificată. Fiind informată că femeia ar fi însărcinată cu Alexander, Tatiana a reacționat exploziv, amenințându-l pe Alexander că îl părăsește împreună cu fiul lor. Cearta a degenerat, Alexander, chinuit de remușcări, a încercat să se dezvinovățească, neputându-se însă abține în a-i reproșa că ea nu rămânea însărcinată, moment în care Tatiana, furioasă la culme și rănită cumplit sufletește la rândul ei, a urlat că, și dacă ar rămâne, ar scăpa de copil cu un umeraș. Vă vine să credeți ce a făcut atunci Alexander? I-a tras o palmă pe față cu atâta putere încât i-a spart buza și a trântit-o pe jos!! Gestul lui a fost cu atât mai incredibil cu cât știm că, în Călărețul de aramă, Alexander a sărit în apărarea Tatianei când tatăl ei a plesnit-o peste față, înfruntând-o și pe Dașa, care dorea să o lovească și ea, arătându-se categoric împotriva violenței conjugale. În respectiva scenă găsim, cred, și explicația pentru care Tatiana a trecut destul de ușor peste palma primită. Să ne aducem aminte replica ei de atunci: ”- Dar tu pe ce lume trăiești? îl întrebă Tatiana. În America ta nu se întâmplă asemenea lucruri? Aici, în Rusia, părinții își bat copiii, iar copiii îndură fără să crâcnească. Surorile mai mari își bat surorile mai mici, iar acestea îndură cu stoicism. E un fapt cât se poate de firesc.”

Norocul lui Alexander a fost că Tatiana îl iubea fără limite, fiind capabilă, conform propriilor declarații, să-i ierte orice, mai puțin infidelitatea. Dar, până la urmă, i-a iertat-o și pe aceasta…

”- Îți iert totul, în afară de asta, îi spuse, cu glasul înecat în lacrimi. Îți iert totul. Sărut până și pământul pe care calci, Alexander, continuă, în șoaptă. Asta am făcut încă de la bun început. Așadar, dacă ridici vocea sau mâna la mine, îmi las supusă capul în pământ. Dacă ai nevoie de mine, îți dăruiesc trupul meu oricând și oricum. Mă înclin în fața sceptrului tău. Iar dacă, într-o zi, îți vei simți inima împietrită, îți voi sta alături și voi aștepta să mă iubești din nou. Asta e crucea pe care mi-e dat s-o port, murmură cu glasul frânt. Tu ești crucea mea. (…) Ți-am făcut o promisiune în biserica din Lazarevo. Ți-am dăruit mâna mea și ți-am promis că, indiferent ce-mi vei face, îți voi rămâne alături. Și sunt ferm hotărâtă să-mi respect făgăduiala.”

Crescuți într-o altă cultură, nouă ne este greu să acceptăm sau să iertăm violența domestică. Pe de altă parte, iertarea face bine și celui care o acordă și celui care o primește. Dacă ar fi refuzat să-l ierte pe Alexander, Tatiana și-ar fi refuzat propria ei șansă la fericire. De altfel, acela a fost singurul episod violent sau de ”rătăcire” al lui Alexander.

Paradoxal, așa cum câteodată trebuie să tulburi apele pentru a le limpezi, cearta dramatică dintre cei doi soți a avut drept consecință revenirea armoniei în viața lor.

În ultima parte a cărții, accentul se schimbă, iar relația dintre Tatiana și Alexander nu mai este în prim plan.

Mai sus m-am referit la mai multe greșeli și erori de judecată ale lui Tatiana și Alexander, care ar fi putut să le ruineze pentru totdeauna șansa la un viitor fericit. Însă ei au fost mici copii pe lângă Anthony! Un psihanalist ar putea face o întreagă temă de dizertație analizând comportamentul lor și motivațiile din spatele acestuia!

După părerea mea de nespecialist, crescând în umbra legendei lui Alexander, pe care mama lui îl ridicase pe un piedestal, Anthony a dezvoltat o formă a Complexului lui Oedip.

Conform Complexului lui Oedip – un celebru concept al doctrine psihanalitice -, băieții care își idolatrizează mama ajung mai întâi să-și urască tatăl, ca mai apoi să-și caute mama în viitoarele partenere.

N-aș putea spune că Anthony își ura tatăl însă, începând de la vârsta de cincisprezece ani, a început să-l contrazică pe acesta în toate privințele, chiar dincolo de logică, reproșându-i totodată mamei lui că, în ochii ei, nimeni nu ar putea atinge standardele înalte ale lui Alexander, ”înalte dincolo de cer!”.

Prin urmare, Anthony s-a înscris la Academia militară de la West Point fără să le ceară părerea iar apoi, după ce a absolvit-o cu brio la 22 de ani, s-a înrolat să lupte în Vietnam, sfidând eforturile tatălui său care îi găsise un post conform pregătirii sale, dar care să îl țină departe de front.

Este destul de greu de înțeles relația clandestină și nesănătoasă pe care Anthony a avut-o, timp de patru ani, cu Vikki, prietena mamei lui, mai mare cu doi ani decât Tatiana, cea în grija căreia îl lăsase Tatiana pe Anthony când plecase la Berlin să-l caute pe Alexander. În plus, Vikki mai era și soția lui Tom Richter, colonelul sub a cărui comandă se înrolase Anthony să plece în Vietnam.

Cred însă că mi-ar trebui cunoștințe aprofundate de specialitate ca să pot pricepe de ce s-a însurat Anthony cu o prostituată vietnameză, Moon Lai, căreia îi lipsea un ochi și două degete de la mână, în plus și însărcinată cu un copil al cărui tată putea fi oricine! Și asta nu e tot! Deși o cunoscuse doar superficial, petrecând un timp limitat cu Monn Lai în puținele permisii pe care putea să le obțină, Anthony căpătase o încredere nelimitată în ea, dezvăluindu-i informații vitale, care ar fi trebuit să rămână confidențiale, despre el și familia lui, precum și despre misiunile pe care le desfășura. Din punctul meu de vedere, este incredibilă naivitatea lui crasă și lipsa totală de profesionalism. În fond, Anthony nu mai era un puștan cu caș la gură, avea pe atunci 27 de ani, iar cunoștințele militare aprofundate pe care le avea, precum și vasta experiență dobândită în misiunile periculoase de pe front ar fi trebuit să-l facă mai perspicace și mai precaut, cu atât mai mult cu cât se afla într-o zonă de război, și se știe că prostituatele au fost folosite adesea pe post de spion, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat și în cazul de față.

Când Tatiana și Alexander au aflat că fiul lor nu s-a mai întors din ultima permisie, au fost înnebuniți de îngrijorare. Zilele s-au transformat în săptămâni, apoi în luni și, în ciuda căutărilor, Anthony părea că intrase în pământ.

Când Alexander a aflat de la Vikki informația halucinantă că fiul său se însurase cu o vietnameză, a decis, întocmai ca și Tatiana în urmă cu 25 de ani, să-și lase în urmă familia și să plece să-l caute, fiind perfect conștient că exista riscul să nu se mai întoarcă niciodată.

Vă las să descoperiți singuri în carte cum a reușit Alexander să îl găsească și să îl salveze pe Anthony. Mie această misiune de salvare mi-a adus aminte atât de filmul Rambo (unsprezece oameni ajung să decimeze peste cinci sute de vietnamezi), cât și de filmul Salvați soldatul Ryan (Anthony este salvat, însă cu prețul pierderii vieții a șapte oameni din echipa de salvare, inclusiv colonelul Tom Richter, comandantul său).

După atâtea întâmplări zbuciumate, care m-au făcut să trec printr-o întreagă gamă de sentimente contradictorii, epilogul a venit ca un balsam. Îi regăsim pe Tatiana și Alexander în pragul noului mileniu, în vârstă de 80, respectiv 85 de ani, ducând o viață împlinită și fericită, înconjurați de toți cei patru copii ai lor și o droaie de nepoți. Până și Anthony, cel atât de năpăstuit de soartă, și-a găsit în cele din urmă fericirea și armonia conjugală în cea de-a treia căsnicie.

În ciuda imperfecțiunilor lor, sau poate tocmai de aceea, am îndrăgit cuplul Tatiana și Alexander, am suferit alături de ei în momentele de cumpănă și m-am bucurat când și-au găsit, în cele din urmă, calea spre fericire. Povestea lor îmi va dăinui, cu siguranță, multă vreme în memorie.

Vă recomand cu drag întreaga serie! Primele două cărți rămân preferatele mele, dar mă bucur că am citit-o și pe cea de-a treia.