Grădina uitată de Kate Morton, Editura Humanitas – recenzie

16

Grădina uitată

Kate Morton

Editura Humanitas

An apariție: 2011
Colectie: Raftul Denisei
Nr. pagini: 480
Titlu original: The Forgotten Garden, 2008
Traducător: Sinziana Dragos
„Grădina uitată”, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, egalează succesul internațional al cărții sale de debut, „Casa de la Riverton”, devenind, în 2008, mai întâi bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie și bestseller New York Times în SUA. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA). Romanele lui Kate Morton sunt publicate în peste treizeci și cinci de țări.
În ajunul Primului Război Mondial o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar această a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina să uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătură dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.

Grădina uitată este prima carte semnată Kate Morton pe care am citit-o și am fost impresionată de stilul alert, închegat și captivant de scriere al autoarei, de imaginația de care dă dovadă, ca și de măiestria cu care leagă toate firele încâlcite ale poveștilor din carte în final.
Cartea, alternând trei planuri narative situate diferit în timp (începând din 1900 până în 2005, în acest interval fiind evidențiați în principal anii 1913, 1975, 1976, prin ceea ce s-a întâmplat pe parcursul lor) și spațiu (Australia și Anglia), ne spune povestea a patru generaţii din familia Mountrachet, derulată pe parcursul unui secol, ajungând până în prezent. E o carte cu povești în poveste, povești pline de mister, suspans și secrete bine ascunse. Destinul fiecărui personaj din carte este ieșit din comun, marcat de obstacole care au stat în calea propriei împliniri. Cartea este construită ca o saga de familie aparte, în care legăturile de sânge ies la iveală peste generații, iar fiecare personaj implicat e în căutarea propriei identități.
Cartea, deși captivantă, nu se citește foarte ușor din cauza trecerilor de la un plan temporal la altul, de la un personaj la altul, iar aceste ”ruperi de ritm” mențin atenția cititorului trează în permanență, pentru a nu pierde firul întâmplărilor. Nu este o carte pe care o citești relaxându-te prea mult…
Cartea are un inconfundabil aer gotic (atmosfera întunecată de la castelul și de pe domeniul Blackhurst) care aduce un plus de farmec lecturii.
Acțiunea debutează în 1913, când facem cunoștință cu o fetiță în vârstă de 4 ani care se ascundea la bordul unei nave ce pleca din Londra spre Australia, așteptând-o pe cea care o lăsase acolo, spunându-i să se ascundă până când va veni să o ia, și să nu spună cuiva numele ei! Era o doamnă tânără, căreia fetița îi spunea Autoarea, și care nu a mai venit, lăsând-o pe copila dezorientată să ajungă de una singură la destinație, având cu ea doar un mic geamantan de lemn cu o carte de povești, o perie de păr și o rochiță…
Este luată acasă de unul din paznicii portului, care a crescut-o cu dragoste împreună cu soția lui, iubind-o la fel de mult ca și pe fiicele lor biologice, iar tatăl ei, poate chiar mai mult decât pe acestea! Au numit-o Eleanor, Nell, căci micuța uitase complet cum o cheamă în urma traumei călătoriei și a interdicției de a nu-și spune numele. Abia la 21 de ani, Nell a aflat adevărul, iar acesta i-a spulberat intreaga lume. E dovada că, de mult ori, adevărul nu te eliberează, ba chiar din contră, unele lucruri e mai bine să stea nespuse, iar trecutul să rămână la locul lui!
A făcut o criză de identitate, de dezrădăcinare, care a făcut-o să rupă legăturile afective cu viața de până atunci (lucru pe care, sincer, nu l-am înțeles), și să pornească în căutarea originilor sale.
Astfel, o însoțim, în 1975, când călătorește în Anglia, în decorul romantic al Cornwall-ului, pe urmele autoarei cărții de povești din micuțul ei geamantan, aceeași cu ”Autoarea” care o lăsase de izbeliște pe navă…
Află o parte din adevăr și din secretele ascunse ale familiei Mountrachet, din care provenea, și strânge suficiente indicii pentru a-și descoperi trecutul. Cumpără Căsuța de pe stâncă aflată pe domeniul Mountrachet (la începutul cărții avem o hartă cu tot domeniul Mountrachet) care – din nou mâna destinului – era de vânzare, intenționând să se întoarcă pentru a se starbili definitiv acolo. Însă… în 1976, îi este adusă în grijă Cassandra, mica ei nepoată în vârstă de 10 ani (fiica sa evident nu era o mamă capabilă și iubitoare, dar nici Nell la rândul ei nu fusese o mamă prea bună). Iar Nell, care ca mamă dăduse greș, ca bunică nu o va face!
Astfel, Nell rămâne în Australia pentru a-și crește nepoata (și unde avea un magazin de antichități), neputând duce până la capăt încercările de a afla adevărul despre trecutul său. În timpul vieții nu i-a spus nimic fetei, dar, la moarte asa, în 2005, îi lasă moștenire această enigmă Cassandrei, împreună cu actele de proprietate a unei căsuțe în Cornwall, un loc unde unde nu fusese niciodată, și nu știa nici despre bunica ei să fi fost acolo…
Mesajul lăsat de bunica ei – ”pentru că va ști ea de ce” -, o determină pe Cass să plece în Anglia având ca ghid doar un vechi carnețel cu notițele bunicii ei.
Cassandra, ce are în trecutul său o imensă suferință – moartea într-un accident a soțului și fiului său – vede în plecarea în Anglia, peste ocean, și o șansă de a depăși cumva durerea  ce o însoțea peste tot, ca un giulgiu.
În planul din trecut, cititorii află treptat care sunt verigile lipsă ale poveștii: Eliza Makepeace şi Rose Mountrachet, două verișoare cu o viață cum nu se poate mai diferită, legate și, în același timp despărțite de un secret dureros! Nu vă spun despre ce este vorba, vă las să descoperiți singuri. Aflăm despre Georgina Mountrachet, mama Elizei, care și-a dezonorat familia fugind cu un bărbat sub condiția ei socială și condamnându-și copiii (Eliza și fratele ei geamăn, Sammy) la sărăcie și suferință în mahalalele Londrei. Georgina va muri de tânără, iar cei doi frați vor rămâne de izbeliște la mila unei proprietărese crude și avare, care îi va exploata fără milă, până când vor fi găsiți (prea târziu pentru Sammy, din păcate) de Linus, fratele Georginei, care își căuta sora pierdută de ani de zile. Vorbind de Linus, acesta dezvoltatse o iubire bolnăvicioasă față de sora lui, pe care va încerca s-o transfere și asupra nepoatei, Eliza. Nu mi-a plăcut deloc de acest personaj morbid și frustrat, Linus.
Adusă la domeniul Blackhurst, Eliza va avea parte de respingerea categorică a Adelinei, soția lui Linus, însă va lega o relație de prietenie cu Rose, verișoara ei cea bolnăvicioasă.
Cartea este scrisă la persoana a treia aducând pe rând în prim plan fragmente din viața diferitelor personaje – atât principale, cât și secundare sau episodice -, dar Kate Morton a ales și un artificiu foarte inspirat: a inserat în naraţiune basme din cartea de povești a lui Nell, scrise de Eliza Mountrachet (aceasta fiind ”Autoarea”), iar acestea, pe lângă faptul că sunt minunate ca basme în sine și pline de tâlc, reprezintă cheia spre descoperirea misterelor familiei, fiecare din acestea aducând un indiciu în plus, căci Eliza a pus fiecare dramă din viața ei într-o poveste. Trebuie doar ca cititorul să identifice personajele…
Cassandra va merge pe firul indiciilor despre viața celor două verișoare, despre afecțiunea și devotamentul care le unea, cel puțin până la un punct, despre uneltirile mamei lui Rose, o femeie invidioasă, egoistă și mărginită, și despre căsătoria lui Rose cu Nathaniel Walker, un pictor de succes, ale cărui desene ilustrau cărțile Elizei. Ce secrete ascundeau toate aceste personaje, de ce a fost îndepărtată Eliza din viața lor, ce s-a întâmplat cu fiecare și care este conexiunea lor cu Nell, respectiv cu Cass, veți afla citind cartea.
Deși are și povești de iubire printre rânduri, cartea nu este una romantică. Spre plăcuta mea surprindere însă, Cassandra va găsi pe parcursul căutărilor sale în Anglia pe cel care o va face să-și depășească proprii demoni și să poată privi cu speranță în viitor. Deși nu se pune accent în carte pe această poveste, este o parte a cărții care mi-a plăcut mult. Deși povestea Elizei e fascinantă, personajul meu preferat din carte este Cassandra. Mi se pare cea mai echilibrată, rațională și sensibilă dintre cele trei personaje feminine principale (Cass, Nell și Eliza). Pe Nell nu am înțeles-o, iar cu deciziile Elizei nu am putut fi de acord. Dar, dintre toate, de Eliza mi-a părut cel mai rău…

Cartea este plină de simboluri și înțelesuri ascunse, începând cu grădina de lângă Căsuța de pe stâncă (unde locuise Eliza) și care acum era a Cassandrei – grădina uitată – , cu mărul bătrân din grădină, care încă dădea roade (mărul e considerat un element aproape magic în multe cărți, merele fiind fructele primordiale), ca și cu labirintul care unea și despărțea totodată castelul Blackhurst de Căsuță.
Intri în labirint? Crezi că vei reuși să-l străbați fără să te pierzi în el? Ce te așteaptă odată ajuns la capăt?
E o poveste cu povești de viață marcate de un destin adesea nemilos, cu personaje extrem de interesante și ”umane”, imperfecte, supuse propriilor greșeli și victime ale greșelilor și deciziilor celor apropiați, povești marcate de nedreptăți și învelite în straturi de secrete. Mi-a plăcut cartea, deși nu am rezonat în mod deosebit cu o parte din personajele ei, care par să-și fi irosit viața căutând ceea ce le lipsește și vânând iluzii, în loc să aprecieze și să se bucure de ceea ce aveau sau ar fi putut avea. Însă finalul e unul optimist, iar senzația pe care am avut-o la sfârșitul cărții e ca și când am mers pe o potecă sinuoasă, înconjurată de ceață, pentru a ajunge la un liman – grădina uitată – iar ceața s-a risipit.
„De cum păși pe poartă, Cassandra fu din nou izbită de liniștea grea și ciudată care învăluia căsuța. Dar mai era și altceva, ce simțea dar nu putea să descrie. Un sentiment straniu de complicitate, de parcă, trecând pragul, acceptă un pact ale cărui reguli nu le cunoștea. Venise ceva mai devreme decât dată trecută și razele soarelui se zbenguiau în grădina. Grădinarul trebuia să apară peste vreun sfert de ora, așa că își puse cheia la loc în buzunar și se hotărî să cerceteze locul.
O potecă îngustă de piatră, năpădită aproape în întregime de mușchi, șerpuia către intrarea din față, că să dispară apoi după colț. Buruienile de lângă casă crescuseră înalte și vânjoase și-a fost nevoită să le smulgă că să poată pași mai departe.
Era ceva în grădina asta care-i amintea de curtea din spatele casei lui Nell, din Brisbane. Nu atât plantele, cât atmosfera. De când o știa Cassandra, grădina lui Nell fusese o învălmășeală de flori de casă, ierburi aromatice și plante anuale viu colorate. Cu potecuțe de ciment șerpuind printre ele, atât de diferită de celelalte grădini din zonă, cu peluzele lor arse de soare și tufele scorojite de trandafiri plantate în cauciucuri de mașină văruite în alb.
Cassandra a ajuns în spatele casei și s-a oprit. Un mărăciniș de aproape trei metri înălțime crescuse de-a curmezișul potecii. S-a apropiat, înălțându-se pe vârfurile picioarelor ca să poată vedea dincolo de el. Părea uniform, linear, de parcă plantele ar fi format un zid.
A pășit de-a lungul rugilor, atingând ușor cu mâna frunzele zdrențuite de iederă. Înainta cu greu, desișul îi trecea de genunchi și era pe punctul să-și încurce picioarele în el. Ceva mai încolo, pe la mijloc, a observat un gol în mărăciniș, ca o gaură mică, din care nu răzbătea nici o rază de lumină, de parcă în dosul lui s-ar fi aflat ceva solid. Cassandra a băgat mâna, atentă să nu se zgârie, aplecându-se până când desișul i-a cuprins tot brațul, până la umăr.”

 

Mulțumim Diverta pentru cartea oferită pentru recenzie!

Cartea Grădina uitată de Kate Morton poate fi comandată de pe dol.ro

Recenzii Editura Humanitas

About Author

16 comentarii

  1. Mirela Nenciu on

    Nu am citit nimic de Kate Morton dar cred că mi-ar plăcea! Felicitări, Oli! Foarte frumoasă recenzia ta!

  2. Superbă recenzia! Felicitări! Ai surprins foarte bine aerul plin de mister care înconjoară cărțile lui Kate Morton. Am citit trei dintre cărțile ei, dar m-ai convins că trebuie să o citesc neapărat și pe aceasta!

    • Multumesc Tyna! La mine a fost, dupa cum am spus, prima carte a autoarei pe care am citit-o, si m-a incantat! Ti-o recomand, sigur e pe gustul tau!

  3. Balan Daniela on

    Foarte frumoasă și ispititoare recenzia, felicitări ❤️ Încă nu am citit nici o carte scrisă de autoare dar m-ai convins sa o fac !

  4. Foarte frumoasa recenzia, imi place modul cum ai pus accentul pe simboluri. Sunt interesante aceste povesti vechi care se intrepatrund cu cele din prezent, cu aerul lor de epoca.

  5. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Superba recenzia Oli, felicitari! M-ai convins ca merita citita si aceasta carte a ei! Pupici!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: