Delicatese Literare
Recenzii

Harry Potter și Prințul Semisânge de J.K. Rowling, Editura Arthur – recenzie

Harry Potter și Prințul Semisânge

(Harry Potter and the Half-Blood Prince – 2005)

J. K. Rowling

Traducere: Alex Moldovan

Nr. de pagini: 617

An apariție: 2021

0.5. Harry Potter: The Prequel – 2008
1. Harry Potter și piatra filosofală – Editura Arthur – Harry Potter and the Sorcerer’s Stone – 1997 – recenzie
2. Harry Potter și Camera Secretelor – Editura Arthur – Harry Potter and the Chamber of Secrets – 1998 – recenzie1, recenzie2
3. Harry Potter și prizonierul din Azkaban – Editura Arthur – Harry Potter and the Prisoner of Azkaban – 1999 – recenzie
4. Harry Potter și Pocalul de Foc – Editura Arthur – Harry Potter and the Goblet of Fire – 2000 – recenzie
5. Harry Potter și Ordinul Phoenix – Editura Arthur – Harry Potter and the Order of the Phoenix – 2003 – recenzie
6. Harry Potter și Prințul Semisânge – Editura Arthur – Harry Potter and the Half-Blood Prince – 2005
7. Harry Potter și Talismanele morții – Editura Arthur – Harry Potter and the Deathly Hallows – 2007 – recenzie

J. K. Rowling este autoarea romanelor din seria Harry Potter, care au câștigat numeroase premii și au stabilit noi recorduri. Îndrăgite de fani din întreaga lume, romanele din serie s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi și au fost ecranizate în 8 filme de mare succes. Rowling a scris trei volume asociate, în scopuri caritabile: “Quidditch, o perspectivă istorică”, “Animale fantastice și unde le poți găsi” (ambele pentru Comic Relief) și “Povestirile Bardului Beedle” (pentru Lumos), al doilea dintre ele devenind sursa de inspirație pentru o serie de cinci filme produse de Warner Bros. A colaborat și la scrierea unei piese de teatru, “Harry Potter și copilul blestemat”, cu premiera la un teatru din West End în vara lui 2016. În 2012 a fost lansată compania digitală a lui J. K. Rowling, Pottermore, unde fanii se pot bucura de texte inedite și se pot cufunda în lumea vrăjitorilor. J. K. Rowling a scris un roman pentru cititori adulți, “Moarte subită”, și mai scrie romane polițiste sub pseudonimul Robert Galbraith. A primit multe premii și distincții, inclusiv OBE (Ordinul Imperiului Britanic) pentru servicii aduse literaturii dedicate copiilor, Legiunea de Onoare și Premiul Hans Christian Andersen.

Într-o seară de vară, când Dumbledore ajunge pe Aleea Privet ca să-l ia pe Harry Potter, mâna în care-și ține bagheta este arsă și uscată, dar el nu dezvăluie de ce. Secretele și suspiciunile învăluie lumea vrăjitorească, nici Hogwarts nemaifiind un loc sigur. Harry este convins că Malfoy poartă Semnul Întunericului: un Mortivor se află printre ei. Harry are nevoie de vrăji puternice și prieteni adevărați ca să cerceteze cele mai întunecate secrete ale Lordului Voldemort, iar Dumbledore îl pregătește să-și înfrunte destinul...

„Cărţile Harry Potter au o calitate rar întâlnită: sunt adorate de părinţi şi de copii deopotrivă.” – Daily Telegraph

Harry Potter și Prințul Semisânge de J.K. Rowling, a șasea carte din seria Harry Potter, ridică miza. Magia este mai puternică și mai întunecată, caracterele personajelor sunt tot mai bine conturate, suspansul se menține ridicat pe tot parcursul acțiunii, iar finalul este apoteotic. Ultimele pagini le-am citit cu lacrimi în ochi…

Pe lângă pericolele iminente și lecțiile de magie tot mai avansate, fiorii dragostei le dau mari bătăi de cap lui Harry, Ron și Hermione.

Cho Chang e deja istorie, iar Harry începe să o vadă cu alți ochi pe Ginny, sora lui Ron, cea care mai demult îl sorbea din priviri, neputând scoate o vorbă în prezența lui. Însă acum Ginny se transformase într-o adolescentă dezinvoltă, care bifase deja o relație în urmă cu un an și începuse o alta cu Dean, colegul lui Harry din casa Griffyndor. Gelozia și-a scos colții în momentul în care Harry a văzut-o pe Ginny sărutându-se cu Dean pe un coridor, simțind impulsul irațional de a-l da pe Dean afară din echipa de Quidditch, al cărei căpitan devenise.

Nici Ron nu o ducea prea bine pe partea sentimentală. Aflând întâmplător că Hermione l-ar fi sărutat, în urmă cu doi ani, pe Viktor Krum, Ron a început să se comporte irațional. Simțind nevoia imperioasă de a o pedepsi pe Hermione, Ron a început să iasă în timpul liber cu Lavender, care abia aștepta orice clipă liberă pentru a se încolăci pe el și a-l săruta. Bineînțeles că Hermione nu a rămas indiferentă. Nebănuind cauza comportamentului haotic al lui Ron, rănită sufletește, a început să se poarte cu multă răceală cu Ron și, prin asociere, cu Harry.

Problemele sentimentale ale celor trei prieteni erau însă o bagatelă în comparație cu pericolul imens ce plana asupra lor.

Voldemort devenea tot mai puternic, adunând tot mai mulți adepți în jurul lui. Iar Harry era perfect conștient că Voldemort nu va avea liniște până când nu îl va omorî întrucât, conform profeției despre care aflase la sfârșitul volumului precedent, Harry Potter și Ordinul Phoenix, Voldemort și Harry erau conectați printr-o stranie legătură, nici unul dintre ei neputând trăi atâta timp cât celălalt era în viață.

Din fericire, Harry avea alături de el un aliat foarte puternic – Albus Dumbledore, directorul școlii Hogwarts, care s-a oferit să-i predea lecții particulare, pentru a-l ajuta să devină mai puternic și mai înțelept, astfel încât să-l poată înfrunta cu succes pe Voldemort la momentul oportun. Sunt fascinante întâlnirile dintre Harry și Dumbledore. Discuțiile lor sunt pline de tâlc și se pot desprinde multe perle de înțelepciune din ele, precum aceea că îți poți alege singur destinul, sau că iubirea are o forță inestimabilă, capabilă să învingă multe energii negative.

Utilizând memodecantorul, Harry și Dumbledore au intrat în amintirile mai multor persoane, obținute de Dumbledore de la acestea. Astfel, încetul cu încetul, Harry ajunge să-l cunoască tot mai bine pe Voldemort, începând de la începuturile lui nefericite, ca orfan de mamă și părăsit de tată, alunecând ulterior tot mai mult pe partea întunecată, devenind avid de putere și fiind dispus să facă orice pentru a o obține.

Pe lângă lecțiile cu Dumbledore, Harry își perfecționează magia la materiile alese pentru a le studia: Tehnici de Apărare împotriva Magiei Negre, Farmece și Vrăji, Herbologie și, surprinzător… Filtre și Elixire!

Deși absolvirea cursului de Filtre și Elixire era esențială pentru a putea accede la meseria de auror, Harry era convins că Snape nu îl va accepta la cursul lui de avansați, ținând cont că îi pusese mereu bețe în roate în anii precedenți și îl defavorizase la note.

Stupoare, însă! Cursul de Filtre și Elixire urma să fie predat de Horace Slughorn, un profesor aflat la pensie dar care revenise în activitate la rugămintea lui Albus Dumbledore, Snape urmând să predea cursul la care se știa că râvnea de ani de zile – Tehnici de Apărare împotriva Magiei Negre.

Întrucât nu se aștepta să fie admis la curs, Harry nu își procurase manualul necesar de Filtre și Elixire pentru avansați, astfel că profesorul Slughorn i-a împrumutat un manual vechi, care era plin de tăieturi și adnotări, până când urma să-l primească pe cel nou. La primul curs, intrând în criză de timp, Harry a decis să riște și a urmat procedura alternativă indicată de vechiul posesor al manualului și… surpriză! A obținut un elixir perfect, care i-a adus un premiu dorit de toți elevii – un elixir magic, care îți putea asigura 12 ore perfecte într-o zi pe care o alegeai.

Deși Hermione s-a arătat foarte indignată aflând de ceea ce făcuse Harry și l-a avertizat să nu mai urmeze pe viitor indicațiile Prințului Semisânge – cum se semnase vechiul posesor al manualului -, Harry nu se putea abține, mai ales că astfel devenise cel mai bun elev de la acel curs și, în plus, învățase mai multe vrăji foarte eficiente, cu efecte spectaculoase, precum și ce putea fi folosit ca un antidot miraculos împotriva majorității otrăvurilor.

Deși Hermione era foarte intrigată și dorea să descopere identitatea misteriosului Prinț Semisânge, Harry nu manifesta nicio curiozitate în acest sens, mai ales că manualul era vechi de 50 de ani. În plus, ajunsese chiar să-l îndrăgească și să-l considere pe necunoscutul Prinț Semisânge un prieten de nădejde, ținând cont că indicațiile acestuia îl ajutaseră în câteva situații limită, inclusiv în a-i salva viața lui Ron, care înghițise din greșeală o otravă destinată altcuiva. Identitatea Prințului Semisânge o vom afla abia la sfârșitul cărții și va fi o surpriză uriașă!

Atmosfera devine tot mai apăsătoare pe măsură ce înaintăm în acțiune.

Harry observă un comportament tot mai ciudat al lui Draco Malfoy și decide să-l urmărească surprinzând, la un moment dat, o conversație între acesta și Snape, Harry deducând că Draco trecuse de partea Lordului Întunecat, iar Snape făcuse un legământ indestructibil cu mama acestuia pentru a-l proteja. Tulburat, Harry l-a informat pe Dumbledore despre ceea ce aflase. Însă, încă o dată, Dumbledore și-a reafirmat încrederea în Snape. Deși Harry îl venera pe Dumbledore, știa că până și acesta se putea înșela…

Evenimentele se precipită spre final iar dramatismul atinge cote maxime.

Dintr-o amintire încețoșată, obținută de Dumbledore de la Slughorn, însă modificată de acesta, Harry află un termen necunoscut de el până atunci – Horcrux. Bizar este faptul că, indiferent cât a încercat să afle ce reprezenta acesta, nu a găsit nicio informație clară. Însă se părea că Horcruxul avea o importanță esențială și o legătură directă cu Voldemort, astfel că Dumbledore i-a dat misiunea lui Harry de a obține de la Slughorn amintirea nemodificată. Dacă și cum a obținut-o Harry, precum și ce anume însemna Horcrux-ul, vă las plăcerea să le descoperiți singuri în carte.

Finalul, sfâșietor de emoționant, deschide calea spre ultimul volum al seriei, Harry Potter și Talismanele morții, pe care abia aștept să îl citesc!

7 Comments

Spune-ți părerea!