Delicatese Literare
Recenzii

Hoțul de visuri de Mary Balogh, Editura Litera/Lira, Colecția Cărți Romantice – recenzie

Hoțul de visuri

Mary Balogh

Editura Litera/Lira
Colecția Cărți Romantice
Traducerea: Cristina Radu
Nr. pagini: 317
Titlu original: Thief of Dreams
În ajunul balului prilejuit de aniversarea împlinirii vârstei de douăzeci și unu de ani, Cassandra simte că urmează să fie în sfârșit liberă. Scapată de doliul după tatăl ei și liberă să înceapă o nouă viață în calitate de contesă de Worthing, Cass nu are nici o intenție să se mărite. Plănuiește sa-și conducă moșia și să se bucure de independența proaspăt obținută.
Însă la balul de vis al Cassandrei apare un oaspete nepoftit – chipeșul Nigel
Wetherby, care se prezintă drept un prieten al tatalui ei. Cum Cassandra și-a iubit extrem de mult tatăl, este nerăbdatoare să auda povești despre el. Nigel este bogat, frumos și extrem de fermecator. Pentru tânăra Cass, el reprezintă cea mai dulce dintre pasiuni, drept pentru care, spre uluirea rudelor sale, acceptă să se marite după numai o săptamână.
Dar Nigel are propriile planuri și, mai ales, secrete întunecate care implică istoria familiei Cassandrei și care ar putea să distruga pentru totdeauna dragostea lor. Astfel că Nigel se poate dovedi cel mai urât coșmar al ei, dar totodata și visul devenit realitate…
O autoare pe care o îndrăgesc foarte mult datorită stilului sau de scriere. Mary Balogh scrie cu sensibilitate, gingăşie şi eleganță, cărţile ei au darul de a te cuceri, iar „Hoţul de visuri” nu face excepţie.
E o carte frumoasă despre destin, alegeri, încredere, dar şi încredere trădată, tărie de caracter şi iubire, multă iubire.
Mi-a plăcut minunată poveste de dragoste din planul principal al cărţii, dar şi cele două poveşti din „spatele scenei”, ai căror protagonişti m-au cucerit, de asemenea. Vă voi spune despre cine este vorba.
Pentru început, o cunoaştem pe Cassandra în ziua în care împlinea 21 de ani, şi toată viaţa urma să i se schimbe. Devenea contesă şi propria deţinătoare a moşiei şi averii sale, fără să depindă de un bărbat pentru acest lucru. Era un caz foarte rar la acea vreme şi era conştientă de norocul ei. Tatăl ei murise în urmă cu un an şi de atunci Cass fusese sub tutela binevoitoare a unchiului sau, şi sub ocrotirea iubitoarelor ei mătuşi, care în această zi făcuseră un consiliu de familie în lipsa ei, punîndu-i la cale viitorul. Au căzut de acord că cel mai bun lucru de făcut este ca Barr-Hampton să o ceară de soţie. Acesta era fiul vitreg al unchiului sau, un moşier foarte onorabil. El, împreună cu Cass şi cu verişoara ei mai mică, Patience, crescuseră împreună, se jucaseră împreună copii fiind, iar ca adulţi ţineau foarte mult unii la alţii. Barr Hampton e de acord cu propunerea, de fapt chiar el o făcuse, deşi o iubea pe Cass ca pe o sora, nefiind îndrăgostit de ea. În schimb, Patience îl iubea pe el în taină, din suflet, dar el nu era conștient de acest lucru.
Încep să vină musafirii. Primul sosit e un necunoscut, care se prezintă: Nigel Wetherby,  viconte Wroxley şi bun prieten al tatălui ei. A spus că a venit special de la Londra pentru a-şi aduce omagiile şi a o felicita de ziua ei. Este întâmpinat cu căldură de Cass şi Patience, şi cu reticență de toţi ceilalţi.
Lordul Wroxley era un bărbat tânăr şi atrăgător – ”Înalt, elegant, chipeș, era de asemenea prototipul eleganței și al rafinamentului” – spre deosebire de însoţitorul  său, William Stubbs, care era cel mai urât om pe care ţi-l poţi închipui.
Totul era masiv la William Stubbs, de la capul ras, aproape chel – refuzase cu fermitate să poarte perucă, numind-o cuib de purici ce ar trebui pusă oriunde altundeva decât pe capul unui om – până la picioarele robuste, ce rivalizau în circumferință cu trunchiurile de copaci pe lângă care treceau. De asemenea, era aproape incredibil de urât, cu un nas ce fusese rupt de nenumărate ori și niciodată pus la loc cum trebuie, dinți mari și gălbejiți, o ureche conopidă și un ochi încă în locașul lui, dar sticlos și aproape fără vedere.”
Dar  vedea destul de bine, și mai ales, era un fin observator.
N-ai vrea să te întâlneşti cu el noaptea pe stradă. Şi nici ziua, la o adică… După cum vom vedea însă, acesta era un om de caracter şi surprinzător de blând cu femeile, în ciuda înfăţişării şi trecutului său. Trecut pe care, în ultimii opt ani îl împărţise cu Nigel. De un an îi era prieten şi valet – din proprie voință, dar înainte de asta, şapte ani de zile fuseseră legaţi unul de altul la propriu şi la figurat – cu lanţuri de picior, pe o galeră…
Cum se ajunsese aici? În urma unei înscenări, pusă la cale de un bărbat pe care Nigel îl considerase prieten: lordul Worthing, tatăl Cassandrei! William Stubbs nu avea nici o legătură cu asta, era doar unul dintre deportaţi şi îi fusese tovarăş de chin…
După şapte ani de iad, Nigel venise cu gânduri de răzbunare, îl provocase pe Worthing la un joc de cărţi – la care excela – şi îl făcuse să- şi piardă moşia, al cărei proprietar cu acte în regulă devenise, iar acum, după ce o lăsase pe Cassandra să treacă anul de doliu şi să devină majoră, în ziua când aceasta împlinea 21 de ani, venise să-şi desăvârşească răzbunarea şi să-şi preia moşia. Om de caracter însă, nu dorea să o izgonească pe Cass din casa ei, intenţionând să-i spună adevărul şi să-i propună o căsătorie.
Nu a prevăzut însă puternica impresie pe care fata o va face asupra lui, nici amabilitatea cu care l-a întâmpinat, așa că s-a trezit că îi face curte sincer, fără să-i spună motivul care îl adusese aici.

mireasa

Cassandra, la rândul ei, se simte foarte atrasă de elegantul Nigel, care nu pierde timpul și, după câteva zile de galanterii și complimente, o cere în căsătorie. Cassandra ar fi acceptat pe loc, dar, punând un strop de rațiune în locul primului impuls, îi cere un răgaz de o săptămână, pe care Nigel i-l acordă.
Cassandra s-a convins pe ea însăși că ceea ce a simțit pentru chipeșul străin a fost o atracție de moment și se hotărăște în sinea ei să-i respingă cererea, asta până când, după o săptămână,  îl revede… și îi spune da! Imprevizibile sunt căile inimii…
Fac nunta imediat, întrucât el venise pregătit cu o licență specială, iar fericirea lor părea că e deplină.
„Ea se agăţă de el, cu o mâna după mijlocul lui şi cu cealaltă luându-l de ceafă, ştiind cu o putere de înţelegere dincolo de gândire că ceva ireversibil i se întâmplă. Descoperea lături ale feminităţii ei de care nu fusese conştientă. Acum că era, nu o va mai putea uită vreodată. Întregul ei trup răspundea îmbrăţişării. O durea şi palpită în locuri departe de sărutul însuşi. Şi cu toate astea, sărutul o absorbi.”
„Partea pasională din ea îl ştia dintotdeauna, de dinainte de copilărie sau chiar de naştere drept iubitul inimii sale. Partea raţională refuză aceste prostii sentimentale şi putea vedea un bărbat pe care de fapt nu-l cunoştea deloc. Dar partea pasională din ea preluase controlul.”
Și așa ar fi fost dacă a doua zi după nuntă, pe când Cassandra, binevoitoare și generoasă, îi spune că ea consideră moșia ca și a lui, propunându-i să se implice amândoi în conducerea ei astfel încât el să nu se simtă dat deoparte, Nigel  o informează că moșia era deja a lui, câștigată la un joc de cărți de la tatăl ei, cu un an în urmă. Nu-i spune însă și conjunctura în care s-a petrecut totul, astfel încât Cassandra îl acuză de ce e mai rău.

lady

Balonul roz în care plutea, bucuroasă, s-a spart, și ura și antipatia au luat locul dragostei pe care o simțea pentru soțul ei.
Nigel regretă din suflet că, datorită lui, tristețea a luat locul seninătății și zâmbetului de pe fața soției sale, dar nu știe ce altceva putea să facă. Iar în sinea lui, sperase ca ea să-i acorde beneficiul îndoielii și să-l creadă bine intenționat, așa cum de fapt și era!
Singura explicație pe care i-a dat-o, clar și răspicat, a fost că nu a furat și nu a înșelat niciodată, pe nimeni. Dar ea nu l-a crezut, iar el nu a încercat s-o convingă.
Era conștientă însă că ceva cumplit se întâmplase în trecutul lui, iar dovadă stăteau urmele adânci de bici ce îi brăzdau spatele.
“El se lasă pe spate sprijinindu-şi coatele pe braţele fotoliului şi ţinându-şi degetele adunate la gură. Îi plăcea de ea mai mult că niciodată, îşi dădu el seama.
– Eşti soţia mea, Cassandra, spuse el, şi pe cuvântul meu nu mă vei face să te tratez că pe o servitoare. Asta e căminul tău şi vei continuă să trăieşti şi să te comporţi aici aşa cum ai făcut-o mereu. Când suntem în societate şi când suntem împreună singuri, o să te tratez cu consideraţia pe care o simt pentru ţine. Acum – moşia e prosperă din nou. În plus, am o avere considerabilă – câştigată la masă de joc, bineînţeles. O să avem mai multe convorbiri de acest fel în următoarele zile pentru a discuta împreună cum trebuie cheltuiţi mai bine banii noştri pe tot ceea ce e de făcut. Vom încerca să împărţim resursele noastre între necesităţile arendaşilor noştri şi ale fermelor şi necesităţile casei noastre. O să hotărâm împreună, doamnă.
– Kedleston e al tău, spuse ea dispreţuitor. Eu sunt doar soţia ta, proprietatea ta. Sunt doar o femeie, incapabilă de a hotărî în chestiuni de o asemenea semnificaţie.
– În inima mea, regret că eşti tristă, spuse el încet. Dar irascibilitatea nu-ţi stă bine, dragă mea. Am spus că vom decide împreună. O să fac din asta un ordin. Îţi vei reaminti fără îndoială că exact acum două zile ai promis să-mi dai ascultare. Vom decide împreună toate chestiunile importante ce privesc moşia şi casă noastră.
Ea nu spuse nimic, dar nu-şi lua ochii de la el. Şi apoi spuse totuşi ceva.
– Ce s-a întâmplat cu spatele tău? întreba ea. Cine te-a biciuit? A avut ceva de-a face cu tatăl meu?
El nu răspunse imediat.
– Ar fi mai bine dacă am lasă chestiunea asta deoparte o dată pentru totdeauna, spuse el. N-ai vrea să ştii răspunsurile, Cassandra. Şi ele nu te privesc pe ţine.”
Neîmpăcată, neștiind adevărul, îl roagă pe vărul ei, Barr Hampton, să se ducă la Londra și să facă cercetări. Acesta i-a făcut pe plac, dar ce a aflat a lăsat-o și mai nedumerită…
Între timp, relația lor evoluează totuși, întrucât ea s-a hotărât să-i fie o soție devotată – alternativa ar fi durut-o prea tare – iar el era un soț foarte atent. Iar ea era deja însărcinată căci, lăsând la o parte neînțelegerile dintre ei, fizic erau foarte compatibili!
Alături de frumoasa și tumultuoasa poveste de dragoste dintre Cass și Nigel, m-au încântat alte două povești de dragoste – cea dintre Patience și Barr Hampton, care realizează că o iubește pe Patience exact când era pe punctul de a o pierde definitiv. Barr Hampton era un bărbat respectabil și plictisitor în ochii tuturor, mai puțin în ai lui Patience.  Nu realizase că sentimentele ei, și ale lui, de altfel, erau complet diferite de cele frățești. Oricum, erau rude doar prin alianță, dar, după cum am spus, crescuseră împreună.
”    –    Îmi faci o propunere? Îl întrebă Patience.
El dădu din cap.
– De ce? Întrebă ea. Pentru că știai că plângeam după tine și îți părea rău de mine?
Ochii ei, observă el, erau adânci ca marea – plini de îndoială, dor, suferință, speranță.
– Pentru că nu pot să plec acasă fără tine, spuse el. Pentru că nu există acasă pentru mine fără tine. Pentru că tu ești casa mea. La naiba, Patience, niciodată nu m-am priceput la cuvinte. Pentru că te iubesc. Iată! E mai bine? (…)
Patience îl prinse strâns de mijloc și își lăsă capul pe umărul lui cuibărindu-se acolo de parcă acela i-ar fi fost locul dintotdeauna, dar abia acum își găsise drumul spre casă – pentru a rămâne definitiv.”
Cealaltă poveste de dragoste este complet imprevizibilă și neobișnuită, dar nu face decât să demonstreze că dragostea poate înflori oriunde, chiar și într-un han sătesc, între o umilă servitoare batjocorită de toți, și valetul incredibil de urât al unui viconte. V-ați dat seama de cine e vorba, nu-i așa? Doar că Sally – ăsta e numele sărmanei servitoare – nu îl vedea deloc urât…
”     –   Ești cel mai minunat bărbat din lume, spuse ea. Te ador, domnule Stubbs.
– Și-s urât ca dracu, spuse el. 
– Și io-s frumoasă ca o prințesă, spuse ea cu singura încercare de a glumi pe care o auzise de la ea. (…) 
– Tre’ să vorbesc cu Nige, spuse el încruntându-se. Vreau să zic cu stăpânu’ adică. Tre’ să aflu ce se face ca să-ți pui pirostriile. Trebuie să mergem la biserică și s-o facem ca lumea, Sal. Suntem la țară aicea și trebuie să fim respectabili. O să avem hanul și o să fim oameni cu stare. Dacă crezi cu adevărat ce-ai spus că mă iubești și că nu vrei pe-altcineva decât pe mine să se culce cu tine, atunci trebuie să-mi fii nevastă după lege. N-am de gând să te am drept târfă, fetițo, și nimeni n-o să-ți mai spună de-acuma așa. O să-ți spună doamna Stubbs, cât de politicos se poate. Ori o să-I întreb io că de ce nu.”
Revenind la firul principal al acțiunii, de ce se purtase contele Worthing cu o asemenea cruzime față de Nigel, pe când era doar un tânăr necopt de nici 20 de ani, nici chiar Nigel nu știa, iar Cassandra era incapabilă să creadă despre tatăl său că era capabil de așa ceva. În plus, propria lui familie îl renegase. De ce oare? Vom afla misterul la sfârșit. Nu vi-l dezvălui, vă spun doar că nebănuite sunt potecile și capriciile destinului.
Ce încercări îi mai așteaptă pe eroii noștri până să-și împlinească dragostea, și cum le vor face față, vă las să descoperiți. Visele îți pot fi furate, ce-i drept, dar cu noroc, răbdare și încredere, le poți câștiga înapoi.
E o poveste minunată, pe care v-o recomand cu drag!
Dăruiseră amândoi, așteptându-se să piardă. Și astfel, amândoi primiseră. Și câștigaseră totul. Unul pe celălalt. Întreaga lume. Totul.
Și întreaga fericire care a existat vreodată.”

cuplu regency

Cărțile autoarei Mary Balogh pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

Cărțile apărute la Editura Litera / Lira în colecția Cărți Romantice pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro

Recenzii Mary Balogh

25 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *