Houston, avem o problema de Kararzyna Grochola, Editura ALL – recenzie

16

Houston, avem o problemă 

(Houston, mamy problem – 2012) 

Kararzyna Grochola

Editura ALL

Traducere: Anca-Irina Ionescu

Nr.pagini: 408

O poveste tumultuoasă și tragicomică
Trebuie să ai ghinion. Asta nu înseamnă că trebuie în sensul că e nevoie, ci trebuie să ai ghinion așa, ca Jeremiasz, ca să ratezi toate ocaziile de a prinde contracte noi, din cauza unor încurcături puțin probabile în cazul oricui altcuiva. S-a născut pe 29 februarie, deci își serbează ziua o dată la patru ani. Pe asta dă vina și pentru că se maturizează atât de greu. Jeremiasz Chuckiewicz se consideră un ghinionist în adevăratul sens al cuvântului. Este operator de film și încearcă să-și clădească o carieră în industria cinematografică, dar, din cauza temperamentului aprig, nu reușește să ajungă prea departe. Ca să-și plătească chiria, repară televizoare, conectează antene, pune net și instalează wi-fi în apartamente. Alternativa ar fi să locuiască în aceeași casă cu mama lui, ceea ce i se pare de conceput. Oricum, ea și cățelul ei Herakles îi invadează suficient viața, amintindu-i mereu că mai există și alte lucruri importante pe lume în afară de el. Când aude ce om fantastic era tatăl lui, de i-ar fi semănat măcar un pic, i se face rău de-a dreptul.
Nici în cele mai aberante vise n-ar fi bănuit că o să fie singur cuc în ziua în care va împlini treizeci și doi de ani. Totul era mai ușor de acceptat alături de Marta până când, într-o zi, a descoperit că nici măcar ea nu era cine spera el și s-au despărțit. Așa s-a trezit Jeremiasz prins într-un vârtej de problemele care par să nu se mai sfârșească.
Houston, avem o problemă este un roman al inițierii, al transformării unui bărbat, în care evenimentele se înlănțuie într-un ritm amețitor, iar comicul pândește la fiecare colț. Jeremiasz se dovedește un personaj plurivalent și credibil pentru care viața devine o cursă a supraviețuirii de pe o zi pe alta. Fără Marta, totul pare mult mai dificil. Dar, dincolo de toate acestea, ni se oferă imaginea unei Polonii în care orice problemă își găsește, într-un fel sau altul, rezolvarea.
Fără îndoială, forța acestei cărți constă în complexitatea personalității eroului. Cititorii vor trece de la amuzament la compasiune, de la furie la empatie.” – Onet.pl
Una dintre cele mai vândute cărți din Polonia, Houston, avem o problemă este pe cale să devină un fenomen internațional.” – Publisher Weekly

Ați auzit probabil adeseori zicala „Viața bate filmul”. Cam așa stau lucrurile și în romanul „Houston, avem o problemă„, titlu preluat din replica din filmul Apollo 13 bazată pe faimosul dialog purtat de Lovell cu baza, în momentul în care au realizat că se află într-un mare pericol, în cadrul misiunii cu același nume.
Un roman care se poate încadra în categoria chick-lit, însă are anumite particularități. Una dintre ele este faptul că protagonistul este bărbat: Jeremiasz, în vârstă de 32 de ani, născut pe 29 februarie. Acesta, la momentul de început al cărții, are o sumedenie de probleme: s-a despărțit de femeia pe care o iubea, a fost eliminat din circuitul filmelor (fiind cameraman) datorită unor evenimente pe care le vom descoperi pe parcurs, se întreține făcând reparații și intervenții în domeniul cablu TV- internet și duce o viață destul de dezordonată de burlac. Are o mamă rămasă văduvă de 20 de ani, destul de pisăloagă și cu care nu reușește să dezvolte un raport foarte armonios, lucru destul de întâlnit, de ce să nu recunoaștem. Îi duce rufele la spălat în fiecare săptămână fiindcă nu mai are mașină de spălat de când s-a despărțit de Marta, când iau și masa împreună și este nevoit să-l suporte pe cel mai nesuferit animal de companie – cățelul chihuahua Herakles. În rest, zilele lui se desfășoară între comenzi, ieșiri cu prietenii săi și bătăi cu coada măturii în podea, sursa lor fiind vecina de dedesubt, numită sugestiv „Cotoroanța”. Anturajul lui îi cuprinde pe: Grasul, Dzery, Maurycy, Bartek și, ocazional, camarada sa Alina, pe care o consideră un fel de frate onorific.
Treptat, am reușit să desfac nodurile acțiunii și să descopăr că în spatele acestui Jeremiasz aparent superficial se ascunde un suflet sensibil, un băiat orfan de tată care a depășit cu mare greutate acel moment din copilărie. El este un cameraman deosebit de talentat care a suferit o mare dezamăgire profesională în momentul în care altcineva și-a arogat creditul pentru filmul „Teiul”, filmat în întregime de Jeremiasz, în care el surprinde momente din ultimul an din viața teiului din fața ferestrei sale, inclusiv momentul când acesta este tăiat spre a face loc unei alte clădiri din beton.
A fost unul dintre cele mai emoționante momente, modul în care el a reușit să surprindă viața care se desfășura în jurul acestui arbore, martor al atâtor și atâtor frânturi de existență, o parte a acestei lumi. Cu atât mai rănit a fost de gestul mârșav al celui pe care îl considerase un mentor, de a-i fura acest proiect atât de important pentru el, din toate punctele de vedere. Reacția sa violentă îi închide ușile lumii filmului și televiziunii, cel puțin așa crede el.
Devastat de trădarea Martei, nu își dorește o altă relație, iar în momentul în care mama sa încearcă să îi facă „lipeala” cu fiica unor prieteni, o blondă frumoasă, aceasta îi mărturisește că este lesbiană. Chiar și așa, prietenia Ingăi devine importantă pentru el, ca și cea a fiicei vecinilor, Ania. Pasionat de păsări, Jeremiasz face adeseori analogii cu înaripatele creaturi.
Romanul abundă în umor, am râs de multe ori tare în timp ce citeam, veți găsi o multitudine de situații urbane arhicunoscute și pe la noi. Cu adevărat pot spune că polonezii și românii, ca de altfel majoritatea celor din Europa de Est, au multe lucruri în comun.
Un roman cu două laturi interesante: una plină de comic și de vervă, iar în spatele ei, ca într-un cadru de film, tristețea lui Jeremiasz.
Un alt moment emoționant este cel în care protagonistul merge să repare televizorul unor surori bătrâne, care, fiindcă nu primiseră încă pensia îi oferă borcane cu dulceață și o piesă elegantă, din sticlă și argint, pentru sare.
O problemă nu vine niciodată singură și, cum apare încă ceva, Jeremiasz rostește celebra frază: „Houston, avem o problemă”. Și ce de probleme apar!
Am descoperit un mix foarte uman de râs și plâns, un personaj plin de defecte dar și de calități. Autoarea a înglobat în Jeremiasz toată versiunea sa despre masculinitate și modul în care gândesc bărbații, inclusiv multe clișee comice. Rezultatul este de-a dreptul spumos.
Jeremiasz realizează că, în multe privințe, a mers prin viață cu ochelari de cal. Descoperă multe lucruri despre mama lui, despre Marta, chiar și despre antipaticul Herakles, despre vecini, prieteni și persoana care l-a sabotat în tot acest timp. Mai poate să îndrepte lucrurile? Acțiunile lui și mâna Providenței pot aduce o rezolvare problemelor?
Vă invit să citiți acest roman, unde umorul se împletește cu emoția pentru a crea un cadru de viață.
„Impresioniștii sunt cei mai formidabili operatori – operează cu lumina și cu emoțiile așa de bine, că am rămas înmărmurit. Trebuie să vezi cu propriii ochi, să fii față în față cu tabloul original, nicio reproducere nu stârnește în tine acel sentiment pe care ți-l insuflă tabloul original. Marea este udă, pânza realmente mustește de apă, strălucirile sunt tremurătoare ca în ceață, culorile, pătate de soare, se simte mirosul de iarbă în zăpușeala și briza mării; nu știu dacă nuferii au miros, dar, dacă i-aș atinge, cu siguranță aș simți delicatețea unei flori adevărate.
Fiecare tablou este un cadru genial desăvârșit.
Cum am putut să trăiesc treizeci de ani fără asta? De un an îi iubesc pe impresioniști, cu cea mai autentică dragoste.”
„Știam că sunt genial.
Datorită teiului.
Și ultima zi, ziua morții. Nu mi-am notat ce s-a întâmplat, dar camera de filmat a prins foarte bine momentul în care în casă a năvălit dintr-o dată lumina.
Soarele a intrat pentru prima dată în camera mea, teiul nu mai exista și nu mai reprezenta niciun obstacol în calea razelor. Imaginile erau supraexpuse.
Am lucrat la montajul Teiului un an întreg. Mi-a ieșit un film de o oră, care îți taie respirația. Aveam viitorul în față.
Cu prețul vieții teiului.
Nu sunt cuvintele mele, este un citat dintr-o recenzie de după festival.”

Cartea poate fi comandată pe all.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, dol.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura ALL

About Author

16 comentarii

  1. O recenzie foarte frumoasă și convingătoare! Pare o carte amuzantă, dar cu mesaj, tocmai pe gustul meu! Mulțumesc pentru recomandare! ❤

  2. Mirela Barbalata on

    Pare o carte haioasa si puternica in acelasi timp. In spatele comicului se ascunde o particularitate anume. M-ai facut curioasa cu recenzia ta. Chiar simt nevoia unei carti de genul acesta. Merci de recomandare si felicitari pentru recenzie!

  3. O recenzie savuroasa, cum se vede ca e si cartea. Multumesc pentru recomandare,Ana, imi plac cartile de genul asta, am trecut-o pe lista de dorinte.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: