Delicatese Literare
DIVERSE

Editura Humanitas și Humanitas Fiction la Gaudeamus 2018

Humanitas și Humanitas Fiction la Gaudeamus 2018

Peste 1000 de titluri, 70 de cărți-eveniment, 28 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori și jurnaliști celebri

Humanitas și Humanitas Fiction vă așteaptă la Gaudeamus 2018, în perioada 14–18 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.
Cele 28 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul Central Romexpo vă vor oferi prilejul de a vă întâlni cu Horia-Roman Patapievici, Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Thierry Wolton, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Robert Adam, Mircea Vasilescu, Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Ioana Bot, Mirela Nagâț, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Irina Horea, Denisa Comănescu, Liviu Ornea, Cristian Presură, Corina Șuteu, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile, Cătălin Augustin Stoica, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Raluca Alexandrescu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Cristian Pătrășconiu, Luana Schidu, Bogdan Ghiu, Andreea Niță, Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu, Bianca Mereuță, Marinela V. Ardelean, Adela Greceanu, Doru Căstăian, Nona Rapotan,Voicu Hetel.
La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton, autorul trilogiei O istorie mondială a comunismului, va fi prezent la București, la Gaudeamus 2018, în perioada 16–17 noiembrie, cu ocazia lansării ediției în limba română a primului volum. O istorie mondială a comunismului este cea mai amplă întreprindere de acest gen (peste 3300 de pagini) și explică sistemul comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: călăii (vol. I), victimele (vol. II) și complicii (vol. III).
Toate cele peste 1 000 de titluri, cărți și audiobookuri, vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Gaudeamus.
A 25-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus va avea loc în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo. Program de vizitare zilnic: 10–20.

Vineri, 16 noiembrie

16.30
Lansarea antologiei 16 prozatori de azi.lit
Texte de Diana Bădica, Lavinia Braniște, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coșa, Augustin Cupșa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perța, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“, coordonată de Andreea Răsuceanu
Vor vorbi: Adela Greceanu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu
17.00
Lansare de carte
Lorenzo MaroneTentația de a fi fericit
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comănescu
17.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Robert AdamDouă veacuri de populism românesc
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Robert Adam, Raluca Alexandrescu, Radu Vancu
18.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu VancuTransparența
Colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani“
Vor vorbi: Radu Vancu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu
18.30
Lansarea romanelor
Nikos KazantzakisGrădina de piatră
J.M. CoetzeeScene de viață provincială
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Bot, Irina Horea, Nona Rapotan, Denisa Comănescu
19.00
Eveniment dedicat volumului
The Wine Book of Romania/Cartea vinurilor românești de Marinela V. Ardelean
Degustare de vinuri

Sâmbătă, 17 noiembrie

11.00
Eveniment Humanitas Junior
Atelier de lectură interactivă cu Bianca Mereuță din volumul Basme de Wilhelm Hauff
12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Lucian BoiaDe la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi
Serie de autor
Vor vorbi: Lucian Boia, Ioan Stanomir
12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ioana PârvulescuDialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Mirela Nagâț, Horia-Roman Patapievici
13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Thierry WoltonO istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică
Vol. 1: Cu pumnul de fier. Călăii
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Thierry Wolton, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu
14.00
Lansare de carte
Robert MusilOmul fără însușiri
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu
14.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Gabriel LiiceanuAșteptând o altă omenire
Serie de autor
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu
15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Ana BlandianaVariațiuni pe o temă dată
Vor vorbi: Ana Blandiana, Lidia Bodea
15.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu ParaschivescuOrice om îi este teamă. Un partid, trei ani și doi premieri
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Ioan Stanomir
16.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Horia-Roman PatapieviciDouă eseuri despre paradis și o încheiere
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș
17.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Vlad ZografiȘapte Octombrie
Vor vorbi: Vlad Zografi, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu
17.30
Lansare de carte
Heather MorrisTatuatorul de la Auschwitz
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Denisa Comănescu
18.00
Lansare de carte
Ioan StanomirLa Centenar. Recitind secolul României mari
Colecția „Istorie“
Vor vorbi: Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Cristian Vasile
18.30
Lansarea volumelor
Jim, BaggottOrigini. Povestea științifică a creației
Paolo ZelliniMatematica zeilor și algoritmii oamenilor
Colecția „Știință“
Vor vorbi: Liviu Ornea, Cristian Presură, Doru Căstăian, Vlad Zografi
19.00
Lansare de carte
Amos OzDragi fanatici
Serie de autor, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Marian Voicu, Andrei Cornea, Ioana Petridean, Denisa Comănescu

Duminică, 18 noiembrie

11.00
Eveniment Humanitas Junior
Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii
Vor vorbi: Silvia Irina Zimmermann, Alina Pavelescu
Lectură: Voicu Hetel, actor, Teatrul „Ion Creangă“
12.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Mircea VasilescuCultura română pe înțelesul patrioților
Vor vorbi: Mircea Vasilescu, Horia-Roman Patapievici, Corina Șuteu, Cosmin Ciotloș
12.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
Dan C. MihăilescuPlăceri vinovate și datorii împlinite. 12 confesiuni (o antologie)
Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea
13.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
România, te iubesc!
Texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu
Cuvânt înainte de Cristian Leonte
Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Lidia Bodea
14.00
Eveniment Humanitas Multimedia
Lansarea audiobookului Maria regina RomânieiJurnal de război. 1916–1918
Lectura: Oana Pellea
Vor vorbi: Oana Pellea, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea
14.30
Lansare de carte
Ludmila UlițkaiaScara lui Iakov
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu
15.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
Cătălin Augustin StoicaRomânia continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism
Vor vorbi: Cătălin Augustin Stoica, Marian Voicu, Andreea Niță
15.30
Lansare de carte
Boualem SansalSatul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller
Colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Bogdan Ghiu, Denisa Comănescu
Sursa: Editura Humanitas

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *