Imblanzirea Bestiei de Elizabeth Hoyt, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste – recenzie

36

Îmblânzirea Bestiei  (To Beguile a Beast ) beast

Elizabeth Hoyt

Editura Litera / Alma
Colecția Iubiri de poveste
Traducere: Elena Arhire / Graal Soft
273 pagini
Al treilea volum al seriei Legenda celor 4 soldați
  1. Gustul ispitei (To Taste Temptation – 2008) – recenzia 
  2. Seducerea unui păcătos (To Seduce a Sinner – 2008) recenzia
  3. Îmblânzirea Bestiei (To Beguile a Beast – 2009)
  4. Inimă sălbatică (To Desire a Devil – 2009) – recenzia
Așteptam cu multă nerăbdare această carte, încă de când am terminat al doilea volum din serie – Seducerea unui păcătos, la sfârșitul căruia Melisande, lady Vale, a trimis-o pe fermecătoarea Helen să se angajeze menajeră la morocănosul Alistair Munroe.
Tema Frumoasa și Bestia m-a captivat întotdeauna, mi-aduc aminte de încă două cărți superbe pe această temă – Atingerea dragostei de Eloisa James și Frumoasa și bestia de Amanda Quick.
Îmblânzirea Bestiei m-a încântat pur și simplu, am citit-o pe nerăsuflate și m-a lăsat cu o stare de bine la final.
Elizabeth Hoyt are un talent incontestabil de a crea personaje fascinante, cu caractere puternice, imperfecte dar cu atât mai credibile.
Helen era fiica unui medic de țară și preferata tatălui ei, pe care îl însoțea în vizitele sale la pacienți și îl ajuta să-și organizeze listele. La vârsta de șaptesprezece ani, într-una din aceste vizite, îl întâlnise de ducele de Lister, un bărbat impunător, mult mai în vârstă decât ea, care o fermecase. Acesta o remarcase la rândul lui și făcuse totul să o seducă. Helen se îndrăgostise până peste cap de el și, deși știa că acesta era însurat, acceptase să devină amanta lui, aceasta fiind singura situație prin care ea putea să stea în preajma lui. Familia ei o renegase, nemaidorind să știe nimic de ea. Paisprezece ani mai târziu, timp în care îi făcuse doi copii ducelui, Helen se săturase să fie doar jucărioara preferată a ducelui și, tânjind după respectabilitate, luase hotărârea impulsivă de a-l părăsi pentru ca, sub o nouă identitate, să-și ofere o nouă șansă ei și copiilor ei. Prietena ei, Melisande, lady Vale, o încurajase în acest sens și îi întinsese o mână de ajutor, trimițând-o cu o scrisoare de recomandare pentru a se angaja ca menajeră la Alistair Munroe, un botanist ce trăia complet retras la castelul lui din Scoția.
Însă, ajunși acolo și văzând castelul ce se profila amenințător, complet întunecat, Helen a început să se îndoiască de înțelepciunea deciziei ei.
”Caracterul ei impulsiv – acționa precipitat, apoi regreta pe îndelete – fusese semnul distinctiv al vieții ei. Era motivul pentru care, la treizeci și unu de ani, călătorea printr-o țară străină și era pe cale să se lase, pe ea și pe copiii ei, la îndurarea unui străin.”
După ce au bătut timp îndelungat la ușă, iar Helen se temea deja că nu era nimeni acasă și încerca cu disperare să se gândească la o soluție, ușa s-a deschis și, întocmai ca într-un roman gotic, două ființe amenințătoare s-au ivit în prag – un bărbat înalt, slab și foarte intimidant, alături de care se afla o fiară uriașă cu blana cenușie. Iar când un fulger a luminat cerul, detaliile zărite au fost și mai îngrozitoare.
”Chiar în clipa aceea, un fulger scânteie pe cer, aproape de ei și uimitor de strălucitor, luminându-i pe bărbat și pe prietenul lui ca și când s-ar fi aflat pe o scenă. Fiara era înaltă, cenușie și slăbănoagă, cu niște ochi negri scăpărători. Bărbatul arăta și mai rău. Un păr negru și drept îi cădea încurcat peste umeri. Purta niște pantaloni vechi, jambiere și o haină grosolană, mai degrabă potrivită pentru groapa de gunoi. O parte din fața lui nerasă era deformată de niște răni urâte și roșii. Un singur ochi căprui-deschis reflectă diabolic spre ei fulgerul.
Dar mai groaznic decât orice, nu mai exista decât o gaură înfundată acolo unde ar fi trebuit să fie ochiul lui stâng.”
Sir Alistair Munroe era un botanist pasionat care, în urmă cu șapte ani, însoțise armata ca civil în războiul din Colonii pentru a aduna informații despre fauna și flora de acolo, necesare pentru cartea pe care o scria. Din nefericire, chiar înainte de terminarea războiului, în urma unei trădări, fuseseră încercuiți la Spinner’s Falls, cea mai mare parte măcelăriți, iar supraviețuitorii fuseseră capturați de indieni și torturați cu sălbăticie. Întors din Colonii, groaznic mutilat, Alistair Munroe decisese să se retragă în singurătate, la castelul lui din Scoția, unde nu avea decât un singur servitor incompetent și se ocupa de pasiunea lui dintotdeauna – studiul botanicii, adunând informații și continuând să publice cărți și articole de specialitate, foarte apreciate. Iar fiara ce părea atât de amenințătoare la prima vedere era un ogar bătrân și foarte blând, lady Grey, care îl însoțea peste tot și de care el era foarte atașat.
A fost complet uluit în momentul în care o femeie de o frumusețe răpitoare a bătut în toiul unei nopți furtunoase la ușa lui, insistând că e noua lui menajeră.
”Era frumoasă. Desigur. Trebuia ca în furtună să apară la ușa lui o frumusețe răpitoare. Avea ochii exact în culoarea clopoțeilor înfloriți, părul de un blond strălucitor și niște sâni extraordinari pe care orice bărbat, până și un singuratic diform și mizantrop cum era el, i-ar fi găsit excitanți. Până la urma urmei, oricât îl nemulțumea, era reacția firească a unui mascul în fața unei femele care deținea o capacitate reproducătoare evidentă.”
În spatele ei se ițeau doi copii – Jamie, un băiețel vioi de cinci ani și Abigail, o fetiță tăcută cu doi ochi imenși, albaștri.
Deși enervat de invazia neașteptată în viața lui, Alistair nu putea să îi lase în furtună, așa că i-a primit în casă, insistând ca a doua zi să plece însă, întrucât el nu avea nevoie de nici o menajeră, deși casa lui arăta jalnic de murdară.
Helen nu intenționa să se dea bătută așa ușor. Hotărâtă să lupte pentru o nouă viață pentru ea și copiii ei, ignoră ordinul lui de a părăsi casa, arătându-se complet determinată să-și îndeplinească noile ei atribuții de menajeră.
”- Mă duc în sat în după-amiaza asta, da?
– Doamnă Halifax…
– Iar pentru ceainic, preferați ceramică sau cositor?
– Ceramică, dar…
Vorbea de unul singur. Ea închisese deja ușa în urma ei.
Alistair privi lung spre ușă. Nu mai fusese niciodată în viața lui atât de dus cu vorba – de către o bucățică de femeie frumușică care i se păruse pe jumătate săracă cu duhul cu o noapte în urmă.
Lady Grey își ridicase capul când doamna Halifax ieșise. În clipa aceea, și-l coborî din nou pe labe și păru să îi arunce o privire plină de milă.
– Măcar am apucat să aleg ceainicul, mormăi Alistar în apărarea lui.
Lady Grey oftă și se întoarse cu spatele.”
Deși prima bătălie fusese câștigată, în curând a reieșit evident că ea nu avea calificările necesare pentru a face față de una singura imensei gospodării, așa că Alistair le-a angajat o trăsură care să-i ducă înapoi la Londra. Helen se gândea descurajată la lipsa de perspective și la viața cenușie ce o aștepta, când o idee i-a venit pe neașteptate înainte de a părăsi satul. În fond, nu trebuia să se ocupe singură de toate sarcinile, ci putea foarte bine să le delege și să le supravegheze, dacă angaja suficienți oameni competenți.
Astfel că Alistair se trezi din nou cu ea la ușă, însoțită de data asta de o duzină de servitori, angajați în numele lui. Deși enervat că ordinele îi fuseseră complet ignorate, Alistair a fost complet surprins dându-și seama că de fapt, în adâncul sufletului, era bucuros.
”Iar lucrul ciudat – complet neașteptat – era că prima lui reacție fu să se bucure. La urma urmei, nu îl părăsiseră. Castelul lui nu era chiar mort.”
După mai multe replici în contradictoriu, Alistair și Helen au convenit la un pact. El i-a oferit o perioadă de grație de o săptămână, termen în care ea urma să facă dovada competențelor ei de organizare. Dacă reușea să-l convingă pe Alistair, rămâneau în continuare, în caz contrar urmau să părăsească imediat castelul.
Cu multă dăruire și muncă asiduă, Helen se dedică scopului său, nepermițându-și să se lase pradă descurajării, chiar și atunci când simțea că problemele o depășeau.
”Apoi se scutură să-și vină în fire. Un spate care o durea, niște slujitori dificili, un castel murdar, pur și simplu nu conta. Ea era responsabilă acolo. Dacă ea nu putea să pună lucrurile la punct, nimeni altcineva nu reușea. Și dacă nu putea să facă ordine, atunci Sir Alastair avea să îi alunge, pe ea și pe copii, la finele săptămânii. Atât de simplu era totul.”
Cu totul neașteptat pentru el, Alistair începe să-i simpatizeze pe copii. Jamie era adorabil, cu toată inocența specifică vârstei, plin de energie și o îndrăgise imediat pe lady Grey, alături de care îi plăcea să-și petreacă timpul.
Abigail însă era foarte serioasă, mult prea matură pentru vârsta ei.
”Abigail detesta să o dezamăgească pe mama ei.
Uneori mama o privea cu o expresie tristă pe chip, și Abigail știa: nu era chiar normală. Nu râdea precum celelalte fetițe, nu se juca deloc cu păpușile și nu avea mulți prieteni. Îi plăcea să stea singură. Îi plăcea să cugete la lucruri. Și uneori chiar își făcea griji pentru lucrurile la care cugeta; pur și simplu, nu putea să se abțină. Indiferent cât de mult ar fi dezamăgit-o pe mama.”
Felul de a fi a lui Abigail îi aducea aminte lui Alistair de cum era el când era copil, mult prea curios și retras.
Dintr-un impuls pe care nici el nu și-l poate explica prea bine, Alistair îi invită pe copii în biblioteca sa, unde le prezintă cartea scrisă de el și le explică multe informații, timp în care ei îl ascultau cu aviditate.
”Spre deosebire de multe alte biblioteci din casele mari, aceea era folosită, iar cărțile citite și răscitite.”
Din păcate, chiar după acel moment, Jamie descoperă că lady Grey a murit de bătrânețe. Suferința copiilor este cumplită, iar Helen începe să de îndoiască iar de justețea deciziilor ei.
”Helen închise ochii. Ce le făcuse puilor ei? Îi luase din siguranța casei lor din Londra, de la tot ce era familiar pentru ei și îi adusese în locul acela ciudat și întunecat în care câinii bătrâni și drăgălași mureau. Poate că se înșelase. Poate că putea să îl îndure pe Lister și viața deznădăjduită și captivă pe care o ducea în calitate de amantă a lui, numai de dragul copiilor ei.”
Alistair dispare imediat după aceea și, când apare târziu în noapte, călare pe calul lui negru, după ce mersese printr-o furtună teribilă, Helen constată că aducea cu el un cățeluș.
”Un năsuc negru, apoi un căpșor plângăcios se iviră de sub faldurile ude ale materialului.
Sir Alastair adăpostea sub haina lui un cățeluș.”
Helen este impresionată până în adâncul sufletului, dându-și seama că sub aparența lui ursuză și morocănoasă, Alistair avea o inimă de aur, aproape sinucigându-se pentru a le aduce copiilor ei un cățeluș care să le aline durerea pierderii lui lady Grey.
Mai mult, ajutându-l să ajungă în camera lui și să se dezbrace, Helen simte o atracție irezistibilă față de el, dându-și seama că și el simțea la fel pentru ea.
„Avea de gând să o sărute, și partea groaznică era că Helen își dorea să fie sărutată. Voia să simte apăsarea acelor buze uneori sarcastice, alteori răutăcioase pe ale ei. Voia să îl guste, să îi simtă parfumul masculin când el o savura. De fapt, chiar începu să se aplece spre el, să își ridice faţa, să simtă bătăile nebunești ale inimii. O, da, tânjea după sărutul lui, poate mai mult decât tânjea după următoarea suflare.”
În perioada următoare, sentimentele unuia față de celălalt cresc în intensitate. Alistair era uluit să constate că Helen, departe de a fi dezgustată de el, îl privea cu admirație și dorință în priviri. Helen, care ani de zile fusese doar un accesoriu pentru duce, care o căra peste tot cu el ca pe un trofeu, fălindu-se cu frumusețea ei uluitoare, dar în același timp neglijând-o de ani de zile, întrucât își tot alegea noi amante, era acum încântată să constate că Alistair o vedea pe ea, femeia din spatele aparenței strălucitoare.
În același timp, Helen nu poate să nu remarce cu plăcere că, spre deosebire de tatăl lor, ducele, care nu petrecea mai mult de cinci minute în compania copiilor, tratându-i cu multă indiferență, Alistair se purta cu multă afecțiune față de copiii ei, făcându-i plăcere să-și petreacă timpul în compania lor și învățându-i să pescuiască.
”Râul lui Sir Alastair era chiar grozav, un loc magic în care grijile de zi ci zi păreau să dispară.”
În curând, pasiunea dintre Helen și Alistair explodează și cei doi petrec clipe fierbinți împreună.
„Era parcă într-un vis. Era o desfrânată, o desfrânată minunată și îmbietoare, iar el era un bărbat care o adora. Îi simţi gura fierbinte pe gât, sărutând-o, și ceva se declanșă înăuntrul ei. Fiori suavi se încordară într-un iureș tremurător și vibrant de căldură și plăcere – atât de multă plăcere că, pentru un timp, se pierdu pe deplin cu firea.”
”Nu se mai simțise în viața ei atât de ușoară.
Atât de liberă.
Și apoi, o lovi un alt val de căldură, care o luă cu totul prin surprindere și o aruncă pe culmi, călăuzind-o spre vârful plăcerii absolute și splendide.”
Deși se furișează față de copii și sora lui, o femeie formidabilă, nemăritată și cu aceeași pasiune față de știință ca și fratele ei, aflată în vizită, Alistair îi spune lui Helen că i-ar făcea plăcere să-i facă curte, vorbele lui înduioșând-o și făcând-o să realizeze că se îndrăgostise pe deplin de el.
„– Nu sunt un bărbat sofisticat și trăiesc la ţară, așa că ar trebui să te mulţumești cu flori de câmp. Violete și maci primăvara devreme. Steliţe toamna. Trandafiri sălbatici și armurariu vara. Iar primăvara târziu, ţi-aș aduce clopoţei care cresc pe dealurile de aici. Clopoţei albaștri, albaștri ca ochii tăi.
Și acela fu exact momentul în care ea simţi o relaxare, o eliberare. Inima ei tresări și o luă la goană, dincolo de capacitatea ei de a înţelege, dincolo de controlul ei. Pe deplin liberă și gonind spre bărbatul complex, supărător și cu totul fascinant.”

55cf0fa7f31769d2d6c7ff0ffb22711e

Fericirea lor idilică este spulberată brusc, în momentul în care ducele, care nu suportase afrontul de a fi părăsit, îi răpește copiii pentru a o determina pe Helen să se întoarcă la el.
Helen îi cere ajutorul lui Alistair, care, după ce depășește primul moment de dezamăgire dându-și seama că ea îl mințise spunându-i că era văduvă, se implică trup și suflet în misiunea de salvare a copiilor ei.
Mi-a făcut plăcere să-i reîntâlnesc pe lord și lady Vale, pe care-i știam din Seducerea unui păcătos, care sar imediat în ajutorul lor.
Vă las să descoperiți singuri în carte metoda ingenioasă prin care Alistair a reușit să recupereze copiii, făcând în același timp ca ducele să nu mai reprezinte o amenințare în viitor.
Ambele personaje m-au impresionat foarte mult.
Alistair a dovedit multă tărie de caracter, reușind să-și găsească un echilibru după o experiență complet traumatizantă, care pe un spirit mai slab l-ar fi înfrânt. Deși munca lui de botanist îi aducea multe satisfacții, viața lui era lipsită de bucurie și veselie, pe care Helen și copiii ei i le provoacă.
Helen făcuse o alegere nefericită în tinerețe, alegând să fie amanta ducelui, de care era îndrăgostită la vremea respectivă. Într-o societate închistată de prejudecăți, în care femeilor nu li se ofereau mari șanse, fiind complet la mâna unui bărbat, este de apreciat curajul ei de a-l părăsi pe duce și a încerca să-și croiască o nouă viață. Mi-a plăcut de asemenea faptul că a avut tăria la sfârșit să refuze să se complacă în rolul de amantă a lui Alistair, deși îl iubea nespus, silindu-l astfel pe acesta să-și analizeze propriile sentimente, să-și învingă nesiguranța și să o ceară de soție.
Finalul ne reafirmă importanța adevăratelor sentimente, dincolo de lucrurile materiale strălucitoare, care, de multe ori, nu îți aduc fericirea.
”Helen fusese amanta unui duce. Într-un timp, fusese copleșită cu bijuterii și rochii, dar nu o făcuseră fericită. Acum o știa prea bine.
– Îmi doresc un singur lucru.
El își întoarse capul și îi sărută degetele.
– Și ce-ți dorești?
– Pe tine, îi șopti înainte ca el să se aplece asupra ei. Doar pe tine.”
Îmblânzirea Bestiei este o carte superbă, care te face să vibrezi emoțional, să privești dincolo de aparențe și să crezi în miracolul unui nou început.

IN-YOUR-WILDEST-SCOTTISH-DREAMS-ifc-step-back

About Author

36 de comentarii

  1. Balan Daniela on

    o autoare care-mi place mult ,astept sa apara si ultimul volum din serie si atunci le voi citi pe toate ! absolut superba recenzia ,felicitari <3

    • Mulțumesc! E o serie care mi-a plăcut enorm, Elizabeth Hoyt este una din autoarele mele preferate. Sunt convinsă că și a patra carte din serie mă va încânta.

  2. O recenzie minunata, ca si povestea pe care o prezinta! N-am citit cartea inca, dar o voi face cu multa placere! Voi citi la rand toata seria. Intre timp, m-am delectat cu recenziile tale, care mi-au mers la suflet, transmit toata emotia si placerea pe care ai avut-o citind cartile.
    De Elizabeth Hoyt nu mai trebuie sa spun ca e una din marile mele favorite de la Iubiri de Poveste…

    • Mulțumesc! Sunt absolut convinsă că această serie te va încânta și pe tine, deoarece știu cât de mult îți place Elizabeth Hoyt 🙂

  3. Abia astept sa aflu povestea lor de dragoste, din seria aceasta am reusit să citesc doar „Seducerea unui păcătos „. Felicitări pentru recenzie!

Lasă un răspuns