Imblanzirea reginei de Philippa Gregory, Editura Polirom

Îmblânzirea reginei

Philippa Gregory

Editura Polirom

Titlu original: The Taming of the Queen

Traducator: Mihaela Negrila

Nr. pagini: 452

An aparitie: 2016

Îmblînzirea reginei este povestea frumoasei Kateryn Parr, ultima soţie a regelui Henric al VIII-lea şi una dintre cele mai complexe figuri feminine din Anglia secolului al XVI-lea. Rămasă văduva pentru a două oară la doar treizeci de ani, Kateryn este curtată de rege şi trebuie să-l accepte drept soţ, căci cine ar refuză un suveran capricios, care are putere de viaţă şi de moarte asupra întregii ţări? Nouă regina este nevoită să îşi învingă repulsia faţă de acest bărbat bătrîn şi bolnav, să facă faţă intrigilor de la curte şi, în acelaşi timp, să lupte pentru impunerea religiei anglicane. Odată cu trecerea timpului, Kateryn se dovedeşte a fi mai puternică şi mai inteligenţă decît pare, iar personalitatea ei îl cucereşte treptat pe Henric. Însă ea trebuie să-şi ascundă adevărată iubire, faţă de lordul Thomas Seymour, căci descoperirea acestei taine le-ar aduce amîndurora moartea. Dragostea, credinţă, simţul datoriei, teamă şi tandreţea domină firea reginei erudite, care trebuie să îndure toanele unui rege crud şi imprevizibil, înconjurat de curteni vicleni şi uneltitori, într-o epoca în care viaţă unei femei – fie ea şi cea mai importantă femeie din regat – nu înseamnă nimic, iar cea mai mică suspiciune poate aduce moartea.

Fragment din roman:

„Palatul Whitehall, Londra, vara anului 1544
Previziunile astronomului îl conving pe rege că ar trebui să pornească spre Franţa cât Marte e încă în poziţie dominantă pe harta lui. Medicii îi bandajează rana, îi dau doctorii care îi alina durerea şi îl fac să rămână la fel de avântat că un tânăr beat la primul lui turnir. Consiliul de Coroana se lasă în voia entuziasmului regelui şi vine la palatul Whitehall că să-l vadă plecând cu vasul regal, cu care urmează să meargă în josul fluviului până la Gravesend, iar de acolo, călare, până la Dover. Va trece Canalul Mânecii că să-l întâlnească pe împăratul spaniol şi să pună la cale un atac prin dublă învăluire asupra Parisului cu cele două armate ale lor.
Odăile regelui de la Whitehall sunt pline cu hărţi şi liste cu echipamentul ce trebuie adunat şi cu bunurile care trebuie trimise în urmă lui. Armata din Franţa se plânge deja că nu are destul praf de puşcă şi nici ghiulele. Deja îi jefuim pe soldaţii scoţieni de la graniţa pentru a aproviziona invazia Franţei. O dată pe zi, fără greş, regele comentează că singurul om care putea organiza un război era cardinalul Wolsey şi că oamenii care l-au chinuit pe acel mare împărţitor de pomeni ar trebui să ajungă ei înşişi în iad pentru că au lipsit Anglia de o asemenea comoară. Uneori se încurcă la nume şi blestemă pe toată lumea că i l-a răpit pe Thomas Cromwell. Asta ne face pe toţi să fim stânjeniţi într-un fel ciudat, că şi cum cardinalul în robă roşie ar putea răsări din mormânt la chemarea vechiului sau stăpân, cu sfetnicul său înveşmântat în blană venind încet în urma lui, ca şi cum regele ar putea să-i aducă iar la viaţă pe cei decapitaţi şi să-i îndemne să-l slujească din nou.”