Îmi pare rău, sunt așteptată de Agnes Martin-Lugand, Editura TREI – recenzie

Îmi pare rău, sunt așteptată

(Désolée, je suis attendue – 2016)

Agnès Martin-Lugand

Editura Trei

An aparitie: 2017

Nr. pagini: 365

Traducator: Carmen Otilia Spanu

Yael trăieşte doar pentru munca ei. Interpretă de excepţie la o agenţie renumită, îşi împarte timpul între întâlniri şi cine de afaceri. Nu ştie ce înseamnă o vacanţă, e dependenţă de adrenalină. Nu renunţă niciodată la ţinuta ei office şi la pantofii cu tocuri înalte. Îşi vede rar familia şi prietenii, care îşi fac griji pentru ea. Nu ţine cont de sfaturi, pentru că simte că a făcut alegerea potrivită, animată de dorinţa neclintită de a reuşi. Până când îl întâlneşte pe Marc, cel mai bun prieten al sau din studenţie, şi viaţa ei, atât de bine organizată, sare în aer. Trecutul o ajunge din urmă şi Yael descoperă că fericirea şi succesul personal par a fi incompatibile…
Un roman emoţionant despre alegerile pe care le facem în viaţă.

“Îmi pare rău, sunt aşteptată… e scris cu aceeaşi naturaleţe care a devenit o marca a scrisului lui Agnes Martin-Lugand.” – Le Parisien

“Cred că nu ne oprim niciodată din a ne construi propria fericire. E un proces neîntrerupt. Yael poate să se schimbe, are dreptul că, la un moment dat, să aleagă altă cale. Până la urmă, putem avea mai multe vieţi.” – Agnes Martin-Lugand

Imi pare rau, sunt asteptata este o carte emoționantă despre decizii și consecințele lor, despre regrete, iertare, curajul de a recunoaște că ai greșit și puterea de a o lua de la capăt.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Yael, o tânără pe care o cunoaștem în primul capitol la vârsta de douăzeci și cinci de ani, aflată la sfârșitul stagiului la o renumită agenție de consultanță și traduceri în domeniul afacerilor, ce urmase după absolvirea școlii de comerț.

Yael era o fire boemă, petrecăreață, guralivă, îmbrăcată mereu în jeanși și pantofi sport.  În toată perioada stagiului nu încercase să se remarce în niciun fel, neavând nicio ambiție de a urma o carieră în domeniu, neplăcându-i atmosfera sobră de la serviciu unde nimeni nu zâmbea, visul ei fiind să-și ia un an sabatic și să hoinărească în cele patru colțuri ale lumii, cu rucsacul în spate. Însă, stăpânind limba engleză la perfecție (mama ei fiind o englezoaică get-beget), a făcut la un moment dat, în timp ce servea cafelele, mai mult ca să se amuze, o traducere extrem de inspirată la o expresie căruia șeful ei nu reușea să-i găsească cea mai bună formă. Deși pe moment șeful ei a părut deranjat de intervenția ei, la sfârșitul stagiului i-a făcut surprinzătoarea propunere de a o angaja traducător cu normă întreagă, cu singura condiție să se pună serios pe treabă. Năucită și amuzată de ironia sorții, Yael se gândește să-i accepte totuși propunerea, cu scopul de a-și aduna banii necesari finanțării excursiei sale mult-visate, părinții ei neavând mari posibilități financiare pentru a o susține.

Fericită, merge la barul în care se întâlnea mereu cu gașca ei gălăgioasă de prieteni: sora ei Alice și logodnicul ei Cedric, ambii calmi, timizi și echilibrați, Adrien, un coleg de la școala de comerț, care ajunsese acolo după ce eșuase timp de câțiva ani la alte facultăți, și iubita acestuia, Jeanne, vânzătoare și mamă singură a unei fetițe în vârstă de un an, și Marc, un student la istoria artei, cu un aer misterios, în jurul căruia fetele picau ca muștele. Însă Marc nu părea să le ia prea mult în seamă, petrecându-și mai mereu timpul în compania lui Yael. Vestea că Yael a căpătat prima ei slujbă serioasă e sărbătorită cu multă veselie de prietenii ei, inclusiv de Marc, deși acesta părea un pic retras, ca și cum avea ceva pe suflet.

În capitolul doi, acțiunea se reia zece ani mai târziu, regăsind-o pe Yael schimbată radical, total opusă față de fata pe care am cunoscut-o în primul capitol. Obsedată de muncă și de control, Yael deținea acum un post de conducere la agenția de interpreți, se îmbrăca doar în ținute business de culori terne și pantofi toc, locuia într-un apartament imaculat, luxos dar steril, își impusese o disciplină riguroasă, pe care o cerea și subalternilor săi, acționând mecanic ca un robot, fără urmă de sensibilitate, singurele ei satisfacții fiind doar reușitele de la locul de muncă. Ea, care fusese cândva sufletul petrecerilor, se eschiva acum de fiecare dată când sora și soțul ei Cedric o invitau să li se alăture la petreceri, alături de copiii lor și ceilalți doi buni prieteni de odinioară, Adrien și Jeanne. Propoziția ”Îmi pare rău, sunt așteptată…”, devenise laitmotivul ei.

Ce se întâmplase oare?

Încetul cu încetul, obținem informațiile și le așezăm una lângă alta, întocmai ca piesele unui joc de puzzle, până când obținem tabloul final.

După petrecerea de pomină din urmă cu zece ani, Marc dispăruse fără urmă, fără nicio explicație sau vreun mesaj de rămas bun. Înnebuniți, prietenii lui îl căutaseră peste tot, mai ales Yael care, ne dăm seama din tot ce s-a întâmplat ulterior, era îndrăgostită nebunește de el. Disperată, negăsind nimic care să o lămurească, a stat o zi întreagă în fața locuinței bunicului lui, așteptându-l să apară pentru a afla dacă acesta știa unde este. Cuvintele acestuia au fost laconice și ambigue, dar mesajul transmis a fost clar: Marc plecase în altă parte pentru mult timp, iar Yael trebuia să-și vadă de viața ei.

Cu inima distrusă, Yael s-a cufundat în muncă până la epuizare pentru a-și amorți durerea. În timp, munca a ajuns să fie ca un drog, având nevoie disperată de ea pentru a se liniști și a-și ține mintea ocupată. Voit sau inconștient, i-a îndepărtat pe prietenii de odinioară, pentru că aceștia îi aduceau prea mult aminte de Marc și de viața de dinainte de dispariția lui.

Yael a avut un adevărat șoc când l-a descoperit, absolut din întâmplare, pe Marc, intrând într-un magazin de mobilă vintage, pentru a se adăposti de ploaie. Reacția trupului ei a fost instinctivă, gâtul i s-a contractat, pumnii i s-au strâns, iar inima a început să-i bată tare, aproape să-i spargă pieptul.

”Aproape că nu se schimbase, dacă n-ar fi fost ochelarii de baga ce îi apăruseră pe nasul ușor coroiat după ce și-l spărsese făcând pe imbecilul cu Adrien; îi cursese sânge și noi, fetele, ne jucasem de-a infirmierele însoțindu-l la urgențe. Veriga lipsă a trupei se materializase aici, sub ochii mei.”

Deși primul impuls a fost să plece cât mai repede, curiozitatea a făcut-o să stea să-i audă explicațiile. De fapt, în urmă cu zece ani, comportamentul lui iresponsabil îl făcuse să-și piardă toate examenele și să fie exmatriculat. Bunicul lui, care-i finanțase cursurile, i-a pus o condiție dură: să călătorească departe, să muncească și să descopere ce dorea să facă, cu adevărat în viață. Astfel, Marc a ajuns tocmai în Canada, unde a hoinărit din loc în loc și a făcut diverse munci, realizând în final că pasiunea lui era să adune obiecte vechi, dar valoroase, întocmai ca bunicul său. Se întorsese în urmă cu cinci ani, dar nu singur, ci cu Juliette, o tânără pe care o cunoscuse acolo și care-l însoțise în toate călătoriile lui, alinându-l. Însă acum căsătoria lui ajunsese la un punct final, ambii hotărând să-i pună punct printr-un divorț amiabil, nemaigăsind puncte comune care să-i țină împreună.

Deși informațiile aflate o tulbură, Yael nu este pregătită să-i facă loc din nou lui Marc în viața ei. Dar, corectă, nu poate să le ascundă știrea re-apariției lui vechilor lui prieteni, care sar imediat în sus de bucurie aflând că ”fiul rătăcitor” se întorsese acasă.

Agitația pricinuită de apariția lui Marc o fac pe Yael să reacționeze în singurul mod pe care-l știa pentru a se apăra, luându-și tot mai multe sarcini și făcând tot mai multe ore suplimentare la serviciu, astfel că, în curând, inevitabilul se produce, Yael clacând și leșinând în timpul unei ședințe importante. Îngrijorat, șeful ei, Bertrand, pune piciorul în prag și o obligă să intre în concediu de odihnă, pe care refuzase să și-l ia de peste patru ani…

Forțată de împrejurări, Yael se alătură găștii vesele care hotărâse să-și petreacă concediul la casa de vacanță a părinților lui Yael. Încetul cu încetul, Yael redescoperă bucuriile simple, petrecând clipe minunate alături de prieteni, timp în care începe să simtă o atracție irezistibilă pentru Marc. Apelul lui Bertrand o readuce brusc la viața pe care și-o construise cu migală în ultimii zece ani, Yael întorcându-se cu entuziasm la sarcinile de serviciu atât de familiare.

Lucrurile nu mai erau însă la fel, mici crăpături apărând în armura cu care Yael se înconjurase. Apropiindu-se de colegi, observă pentru pentru prima dată dorințele și nevoile lor. Atmosfera se îmbunătățește vizibil, iar Yael constată cu surprindere că performanțele creșteau dacă lumea lucra destinsă și nu sub o tensiune permanentă.

Drumurile lui Yael și Marc se tot intersectează, amândoi părând atrași ca un magnet unul de celălalt. După un prim sărut plin de pasiune, la următoarea întâlnire cei doi nu se mai opun atracției evidente dintre ei și ajung iubiți, petrecând clipe extrem de fierbinți împreună.

”De când nu mai dorisem atât un bărbat? Poate că niciodată.”

În perioada următoare, Yael începe să-și încalce regulile stricte autoimpuse, doar de dragul de a petrece mai mult timp cu Marc, noile senzații descoperite îmbătând-o de fericire.

”Aș fi vrut ca această dulceață și această senzație să nu înceteze niciodată; uitam totul, era liniștitor și era plăcut să nu ai mintea ocupată cu o mie de lucruri, ci întoarsă doar spre acea stare de bine.”

„Mi-am dat voie să mă gândesc la ceea ce era de negândit; aşadar, asta însemna viaţa de cuplu, când aveai pe cineva căruia să-i vorbeşti sau de cine să te loveşti seara, în braţele cui să te cuibăreşti ca să te linişteşti şi să te împaci.”

Dar, ca orice dependență, nici dependența obsesivă de muncă nu se vindecă prea ușor și nici dintr-odată. Realizând că fusese dintotdeauna îndrăgostită nebunește de Marc și că dispariția acestuia din viața ei o lăsase pustiită sufletește, făcând-o să-și caute un refugiu disperat în muncă, Yael a intrat în panică la gândul catastrofei ce s-ar putea produce dacă el ar părăsi-o și a doua oară, astfel că a apelat din nou la singurul medicament pe care-l știa pentru senzația aceea de alunecare în gol: munca obsesivă, ce acționa asupra ei ca un adevărat drog, redându-i senzația, de altfel falsă, de echilibru și control.

Dar, refuzând să-ți asumi riscul emoțiilor, pierzi pentru totdeauna și beneficiul bucuriilor, iar viața devine doar o rutină, seacă și sterilă, lipsită de fericire.

Sâmburele îndoielii, sădit adânc în mintea lui Yael, a încolțit în sfârșit și ea a realizat cât de mult pierduse în toți acei ani în care se ascunsese în spatele unei platoșe, menite să o protejeze, dar care de fapt o izolase de tot ceea ce iubise cândva. Iar viața nu stă niciodată pe loc, iar la momentele trecute nu te mai poți întoarce…

„Şi după aceea, în ziua în care i-am invitat la mine, am avut un şoc să-l văd pe tata clătinându-se un pic pe picioare, cu răsuflarea tăiată după ce urcase scara imobilului. Petrecusem seara observându-i, cercetându-i cu atentie. Părinţii mei îmbătrâniseră fără să-mi dau seama. Nu vor fi veşnici. Trebuia să profit de ei mai mult.”

Câteodată însă, momentul când conștientizezi cât de grav ai greșit poate fi prea târziu să mai repari consecințele rezultate. Rănind grav pe cineva, alungându-l brutal din viața ta, nu e suficient să-i ceri scuze pentru a se mai întoarce înapoi. Sau poate că nu?

Iertând greșelile cuiva, îți ierți și propriile greșeli, primind și șansa de a fi iertat la rândul tău.

Iar dragostea se știe că face minuni…

Mi-a plăcut mult cum s-a transformat în final Yael, îmbinând cele două personalități ale sale, cea din urmă cu zece ani și cea care fusese ulterior, extrăgând ce era mai bun din fiecare, creînd o nouă personalitate, care i se potrivea cu adevărat și o făcea fericită.

„Dar înainte să mă apuc de lucru, mă duceam la cum­părături în sat: specialităţi locale, pâine prăjită, mezelărie italienească, o chiflă dulce cu aromă de portocală sau anason şi bineînţeles o sticlă de vin alb! Lucram pe muzică, cu paharul în mână, trântită pe canapeaua vechea părinţilor mei şi ronţăiam câte ceva. Îmi încheiam seara cu o baie fier­binte cu spumă din belşug, adâncită într-un vechi roman de-al mamei, găsit în bibliotecă.”

O carte sensibilă, cu un mesaj profund, o adevărată lecție de viață, care te convinge de valoarea dragostei, a prieteniei adevărate, de importanța iertării și a speranței, cu un final fericit, care te lasă cu o stare de bine!

”- Îmi pare rău că te-am făcut să mă aștepți, a murmurat.”

Cartea Îmi pare rău, sunt așteptată de Martin-Lugand Agnès a fost oferită pentru recenzie de Editura Trei

Cărțile autoarei Agnes Martin-Lugand pot fi comandate din librăriile online edituratrei.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, cartepedia.ro, librarie.net, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Agnès Martin-Lugand