Impresii despre Gaudeamus 2016
Impresii despre Gaudeamus 2016
”Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța.” – Fernando Savater
”Jurnalistic” vorbind, Târgul de carte Gaudeamus 2016 este cel mai mare eveniment editorial al anului, desfăşurat între 16-20 noiembrie în incinta pavilionului Romexpo. Însă este mult mai mult de atât! Este un uriaș rezervor de energie pozitivă! Noi așa l-am perceput și suntem încă sub impresia lui.
Ziua de sâmbătă, 19 noiembrie a fost o zi plină: zeci de lansări de carte, şedinţe de autografe şi mii de vizitatori. Aglomerație, alergătură de la un stand la altul, tentații peste tentații, un ocean de cărți cu mirosul și magnetismul irezistibil al acestora, întâlniri/reîntâlniri cu oameni dragi, colegi, colaboratori, autori îndrăgiți și cititori pasionați ca și noi, de care ne leagă dragostea de lectură.
Am plecat de dimineață din Craiova, pentru a ajunge la timp la lansările de carte la care doream să participăm. Din prima vă spunem că timpul a fost insuficient și, deși am petrecut peste șase ore la Gaudeamus, nu am atins nici pe departe tot ce ne propusesem. Dar, pe de altă parte, ceea ce a însemnat ziua de ieri pentru noi e mai presus de cuvinte. Evenimentul Gaudeamus a fost foarte cuprinzător, dar noi ne vom referi în articol doar la experiența noastră (de șase ore, mult prea puțin, dar atât ne-am putut permite) la Târgul de Carte.
Am vizitat standurile câtorva Edituri îndrăgite – Litera, Trei, Nemira, All, am răsfoit și cumpărat cărți și, în primul rând, am participat – trup și suflet – la lansările de carte ale unor autoare foarte dragi nouă, la Editura Librex, Editura Quantum, Editura Herg Benet.
Avem regretul că nu am reușit să ajungem la toate lansările la care doream, dar, cu sufletul și gândurile noastre bune am fost prezente! Tot respectul și lauda pentru felul în care aceste edituri au organizat lansările de carte. Departe de a fi ceva formal, ne-am simțit ca între prieteni vechi care ne reîntâlneam la un eveniment extraordinar, ceea ce, de fapt, în mare parte era și adevărat. Încă o dată ținem să remarcăm superbele coperți ale cărților apărute la acestea.
Am fost întâmpinate cu surprize, oferte, promoții și bună-dispoziție.
La Editura Librex a ”spart gheața” dubla lansare a Corinei Cîndea – ”Măști și secrete” și ”Micuța balerină”.
Cu mult drag am participat la lansarea cărții prietenei noastre Oana Arion – ”Dincolo de timp”, al treilea volum al minunatei serii ”Nemuritor”.
A urmat mult-așteptata carte a Natașei Alina Culea ”Nopți la Monaco”, apoi dubla lansare a primelor două volume dintr-o serie pe care o apreciez în mod deosebit: ”Cercurile mistice” și ”Orașul de deasupra” de Nicoleta Tudor, urmată de o altă dublă lansare: ”Secrete” și ”Anotimpul iubirii” de Rodica Mijaiche.
Foarte tinerele și talentatele autoare Davine M. Vesco și Lexi B. Newman au lansat volumul al doilea al seriei ”Tratament special”, însoțită și de reeditarea primului volum.
Au încheiat spectaculoasa galerie a lansărilor de la Editura Librex – Gabriélle Güvenel cu ”Eria – Dezvăluiri” și ”Eria – Perspective”, și Andreea Blându cu ”Sclipind la ultimul vagon”.
De menționat și admirat felul în care au fost oferite cărțile la Editura Librex, în frumoase pachete, la prețuri promoționale, legate cu panglici, însoțite mici surprize pentru cumpărători, care ne-au încântat: măști, medalioane, micuțe voalete, semne de carte…
Am participat, cu multă plăcere, la evenimentele Editurii Quantum, unde s-au lansat trei cărți foarte tentante: ”Eu împotriva mea” de Daniel Botea, ”Felinare stinse” de Cristina Oțel și ”I.R.En” de Sandra Coroian.
Ne-a făcut mare plăcere s-o cunoaștem de asemenea pe Theo Anghel (și i-am ”furat” autografe pe cărțile ei – seria ”Am murit, din fericire”, având în vedere că nu vom putea veni, din păcate, la lansarea de duminică al volumului patru al seriei – Purgatorio).
De remarcat oferta foarte generoasă, ca titluri, dar și prețuri, a Editurii Quantum!
La Editura Herg Benet am fost tentate de ”Tentații” de Corina Ozon – o carte despre curajul de a face schimbări.
Avem și regrete: că nu am participat la lansarea cărții Cristinei Nemerovschi – ”Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată” la Editura Herg Benet, și a Monicăi Ramirez de la Editura Tritonic – ”Recviem pentru un asasin”. Din păcate, timpul, deși minunat petrecut, nu a ținut cu noi, fiind prea scurt. Am fi vrut să-l dilatăm la maxim, dacă s-ar fi putut…Și, deloc de neglijat, distanțele mari între standurile editurilor, la etaje diferite, printr-o mare de oameni, care nu ne-au permis să ne atingem toate ”obiectivele” pe care ni le-am propus pentru această ediție a Târgului de carte.
Mare noroc cu scările de la un etaj la altul, că le mai foloseam pe post de băncuțe!
Ca impresie generală, a fost…magic! Ne-am lăsat prinse în atmosfera extraordinară a târgului căci despre asta vrem să vorbim în primul rând, despre atmosfera, socializare, prietenie, energie pozitivă, bună-dispoziție, zâmbete, amintiri prețioase, o zi de neuitat!
Ne-am reîntâlnit cu prieteni, am legat prietenii noi, am cunoscut persoane minunate, autori – Oana Arion, Nicoleta Tudor, Natașa Alina Culea, Theo Anghel, Corina Cîndea, Rodica Mijaiche, Cristina Oțel, Sandra Coroian, Daniel Botea, Corina Ozon, Simona Ștefana Stoica, Teresa Wojcik, Davine M. Vesco, Lexi B. Newman, Gabriélle Güvenel, Alexandru Mogoșanu, Allex Trușcă, Nelu Sorin Stancu (Diamantul din șatră); bloggeri – Just Reading My Books, Drumul vieții, Praf de stele-bookysme, Porția de citit, Literatura pe tocuri, Crâmpeie de suflet, Hope less, Chick Lit Magazine; și, în primul rând, oameni de care ne leagă pasiunea pentru lumea magică a cărților, cititori pasionați ca și noi. Ne-a bucurat întâlnirea cu prietenele noastre Geo Marcovici și Dana Petraru. Ne-a făcut plăcere să cunoaștem personal prieteni de pe facebook: Alia Ana, Antoaneta Smaranda, Maria Dolores Cozma, Catalina Coman, Oana Mariam și mulți alți oameni frumoși.
Cât despre ”recolta” zilei, a fost bogată – achiziții noi, cadouri, cărți oferite pentru recenzii. Minuni pentru suflet, povești pe care abia așteptăm să le descoperim! Și anticiparea lecturii e încărcată de propria magie: așteptarea clipelor plăcute e ea însăși o plăcere!
”Vă mulțumesc!
Le multumesc cititorilor mei dragi care m-au onorat cu prezenta lor, le multumesc blog-urilor de carte pentru interes si sustinere. Multumesc incredibilei echipe Librex Publishing pentru efortul depus si pentru o zi impecabila (Ioana si Ionut Radu, Alexandra Tolocenco). Si, nu in ultimul rand le multumesc „colegelor” mele de editura (Cindea Corina, Rodica Mijaiche – Author, Natașa Alina Culea, Gabriélle Güvenel, Lina Moacă, Nicoleta Tudor, Davine M. Vesco&Lexi B. Newman, Andreea Blându, Monica Ramirez). Sunteti minunate!” – Oana Arion
”Mulțumesc tuturor acelora care au fost alături de mine! Intregii echipe de la Librex pentru uriașa munca depusa, increderea pe care mi-au acordat-o si pentru faptul ca au facut in asa fel incat ziua sa fie una cu adevarat speciala! Le multumesc cititorilor care au fost alaturi de mine, fie prin prezenta, fie prin mesajele trimise. Sunteti minunati! Si, nu in ultimul rand, le multumesc doamnelor deosebite aflate in spatele blogurilor Delicatese literare, Literatura pe tocuri, Chicklitmagazine și Praf de stele pentru sustinerea neconditionată pe care mi-au arătat-o și care mi-a dat încredere în mine!” – Corina Cîndea
”Cuvintele sunt prea puține pentru a exprima ceea ce am simțit la prima mea lansare de carte, de fapt a fost o dublă lansare de carte: Anotimpul iubirii si Secrete. Am fost înconjurată de oameni minunați.” – Rodica Mijaiche – Author
”Gaudeamus – La paradisul cărților! O minunăție. Prieteni, autori îndrăgiți si cartile- liantul nostru” – Geo
”Motive sa ador Gaudeamus-ul…
Cărți. …. si cu asta am spus aproape totul și în primul rând așa am reușit să întâlnesc niște persoane miiiiinuuuunaaaateeee!!!!!!!!! Fetelor, este o onoare să vă cunosc și să fac parte din grupurile astea. Vă mulțumesc!!!!!!” – Veronica Amuza
”După 7 ore epuizante la Gaudeamus… sunt ATÂT DE FERICITĂ. M-am întâlnit cu persoane minunate, pe care îmi doream de mult timp să le văd.
Îmbrățișări. Poze. Autografe. Lansări.
Bloggeri. Autori. Traducători.
CĂRȚI.
This is my world.” – Simona Ștefana Stoica
”Ziua de ieri a fost despre oameni frumoși. Despre bucurie și entuziasm. Despre ceea ce poate lega mai mulți oameni, pasiunea pentru cărți si lectură. Pe unii ii știam de mult, interacționând prin comentarii sau mesaje, pe alții i-am cunoscut ieri. A fost o zi în care n-a mai contat oboseala si învălmășeala de-acolo, nici căldura înăbușitoare, nici greutatea bagajelor pline cu cărți… Nici goana de la un stand la altul, să nu pierdem lansările autorilor noștri preferați. Au contat îmbrățișările si zâmbetele… Bucuria întâlnirii. A contat si senzația că ne cunoaștem de multa vreme, desi nu ne văzusem niciodată. De ieri sunt mai bogată sufletește datorită vouă, oameni minunați!” – Maria Dolores Cozma
”… o zi specială la Gaudeamus, cu lansări una și una și cu oameni minunați…”- Oana Mariam
”O zi magică!” – Dana Petraru
53 Comments
Luiza
Ce super!As fi vrut sa ajung si eu,dar din pacate anul asta nu s-a putut la anul ne vedem acolo,nu voi mai sta acasa cu gandul doar la voi
Tyna
Abia aștept să facem trupa completă!
Geo
Exact așa a fost: aglomeratie, veselie, zâmbete si îmbrățișări, si foarte multi pupici!
Autori, prieteni si carti!
Oli
La anul ramane stabilit! Ne intalnim cu toate!
Luiza
Exact asa o sa facem!
Geo
Anul viitor nu mai ai scapare, Luiza! Cu copil cu tot vei veni!
corinacindea
Va multumesc pentru sustinere si incurajari! Prezenta voastra si entuziasmul debordant pe care l-ati aratat au facut ca ziua sa fie una cu adevarat speciala! Lecturi placute si la cat mai multe recenzii!
Tyna
Mulțumim!
Oli
Cu drag! Multumim si noi
Tyna
Ești o persoană cu totul specială pentru mine! Abia aștept să îți descopar noile cărți, la care vor urma impresiile cât mai curând
Geo
Cu multă placere❤️ Ne-am simțit foarte bine. Poate reușim sa venim si data viitoare
Cornelia
Ce frumos! Felicitări tuturor! Eu recunosc ca în aceste zile îmi venea de multe ori sa numai întru pe facebook pentru ca îmi părea rău ca nu sunt si eu acolo în mijlocul acestui minunat eveniment, dar m-am si bucurat când am vazut pozele atâtor oameni pe care ii cunosc (numai virtual, dar ii cunosc ). Oricum țin sa mentionez ca cu ajutorul unei persoane minunate am fost si euvintr-un fel acolo si mi-am achiziționat multe carti frumoase care abia astept sa ajungă la mine. Sper va anul viitor sa am posibilitatea sa particip si personal.
Tyna
M-aș bucura foarte mult ca la anul să ne întâlnim cu toate!
Oli
Multumim Cornelia! A fost frumos, extraordinar, de neuitat! Sper ca la anul sa ne cunoastem personal!
Geo
Ar fi frumos! Poate se va putea…
Antoaneta
A fost foarte-foarte frumos!
Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec asa repede, dar poate ne intalnim altadata si va dura mai mult
Tyna
Ar fi foarte frumos să ne întâlnim mai des!
Antoaneta
DAAAA!!!!
Oli
Sper din suflet sa ne intalnim si la anul, Anto! M-am bucurat foarte mult ca ne-am cunoscut personal! E o senzatie extraordinara cum prieteniile de pe fb trec granitele virtualului, transformandu-se in relatii si prietenii reale!
Geo
Bine ca s-a putut si atat Anto! ma bucur ca am avut ocazia sa ne cunoaștem si personal!!!
Mirela Nenciu
Atat de frumos……Anul acesta nu am putut ajunge chiar daca mi-am dorit foarte mult dar anul viitor am sa fac chiar si imposibilul si tot am sa fiu prezenta.Felicitari celor care ati ajuns si ne transmiteti si noua lucruri atat de frumoase .
Oli
Ma bucur ca ti-au placut impresiile si pozele noastre si ca am transmis un strop din ceea ce inseamna Gaudeamus, dincolo de cifre, statistici si carti.
La anul ne intalnim sigur, nu se dau „invoiri”. Eu abia astept sa ne vedem fata-in-fata
Tyna
Cu mult drag! M-aș bucura mult să ne întâlnim data viitoare!
Geo
Anul viitor Marim formația
Mirela Nenciu
Cu siguranta!Macar la un astfel de eveniment sa ne intalnim si noi.
Geo
Mare dreptate ai, Mirela!
FALLON
Geloasa.
Da, clar, geloasa este cuvantul potrivit. In primul rand pentru ca ati „atins” si rasfoit atatea carti, in al doilea rand pentru intalnirea dintre voi .
Felicitari.
Pentru munca depusa, si nu in ultimul rand pentru recomandarile voastre!
Tyna
Mulțumim!
Oli
Multumim pentru apreciere si pentru ca ne esti alaturi!
Balan Daniela
un eveniment reusit,multumim pentru poze fetelor si asteptam recenzii :)) mi-ar fi placut sa fiu acolo din pacate nu se poate dar cu sufletul am fost acolo :)) lectura placuta
Oli
Cu mult drag, Daniela!
Multumim! Ne-ar fi placut sa ne intalnim…
Tyna
Mulțumim! Poate data viitoare reușim să ne întâlnim și față în față
Fratiloiu Dorina Petronela
Sper sa fiu si eu la anul printre voi, imi doresc tare mult!! Felicitari Oli, Leo, Geo si multumim, datorita voua am simtit si eu un pic din Gaudeamus 2016.
Tyna
Ne bucurăm dacă am reușit să transmitem ce atmosferă deosebită a fost! Și noi ne-am bucura mult ca la anul să mergem toate acolo!
Oli
Ne-am „infuzat” cu energie pozitiva din toate interactiunile facute si am incercat sa transmitem mai departe un strop ceea ce am simtit. Ne bucuram ca am reusit!
Geo
Cu multa placere Dorina! Ne-am atins scopul! Am vrut sa simtiti ca sunteti langa noi!
Mirela Nenciu
Dorina,anul viitor nu trebuie sa mai lipsim.Eu am sa fac tot ce pot in aceasta priviinta.
Oana Arion
Va pup si va multumesc!!!!!!!
Tyna
Și noi te pupăm și te îmbrățișăm cu drag!
Oli
Cu toata dragostea, cici!!! Multumim si noi!
Geo
Cu drag Oana! Sper sa fie posibil si data viitoare!
Barbalata Mirela
Wow!! Cat de frumos!! Doamne, ma bucur mult pentru voi fetelor . Eu nu am maqi fost buna de munca zilele acestea tot gandindu-ma la voi . Nu pot decat sa imi imaginez cat de frumos a fost si sa va cred pe cuvant . Sper la anul sa ajung si eu
BRAVO!!!
Oli
Si eu sper sa poti ajunge la anul si sa ne putem cunoaste personal!
Toate aceste interactiuni si intalniri fata-in-fata au un extraordinat potential de a transmite o stare de bine. Iar lansarile la care am participat au fost niste evenimente de nota maxima! Totul a fost la superlativ!
Geo
Mirela, chiar ar fi frumos sa mergem impreuna!!!!
Natasa Alina Culea
Vă mulțumesc, Leontina și Oliviana! Îmi pare rău că timpul nu ne-a permis să putem sta de vorbă în voie. Încă mai visez la acea zi, dar până atunci sunt recunoscătoare pentru că ne cunoaștem. Vă îmbrățișez cu mult drag!
Tyna
Ești o persoană foarte dragă nouă! Ne bucurăm mult că ne-am întâlnit!
Oli
Si eu recunosc ca nu am iesit inca din atmosfera evenimentului. Imi pare nespus de bine ca ne-am reintalnit, dar timpul intr-adevar a zburat pe nesimtite! Mii de imbratisari, pana data viitoare – sper sa fie la Bookfest
Dana Petraru
A fost o zi care a recompensat un an intreg…….
Tyna
Exact!
Oli
Asa, Dana, ca bine zici!
Geo
Ai dreptate Dana! Revederea a fost ca o reuniune de familie!
Luiza
Sunt super-invidioasa cum nu s-au aliniat planetele sa pot merge si eu!
Dar la anul nu o sa ratez!
Geo
Ramane stabilit!