În altă viață de Marc Levy, Editura Trei – recenzie

În altă viață 

(La prochaine fois – 2004)

Marc Levy

An apariție: 2005

Editura Trei

Nr. pagini: 244

Traducere: Aliza Ardeleanu

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărțile lui sunt traduse în 47 limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller-uri din țările în care a fost publicat.

Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roșie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franța.

Cariera sa de scriitor a demarat cu maxim de succes în anul 2000, când a publicat romanul Și dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat de Steven Spielberg (2005).

“Încercând să dezvăluie destinul misterios al unei picturi, Jonathan se va întâlni cu Clara. Și unul, și celălalt simt că s-au mai văzut cândva. Dar când? Și unde? La Londra, în urmă cu un secol… Versiune modernă a lui ”Romeo si Julieta”, romanul de față creează o poveste plină de suspans, pornind de la o sugestie metempsihotică.”

În altă viață de Marc Levy este o carte foarte emoționantă, bine scrisă, care te face să crezi în suflete pereche, care se caută și se descoperă în fiecare viață, ca într-o poveste fără sfârșit.

Autorul reușește să-ți suscite interesul încă din prolog. Citiți-l cu atenție întrucât conține indicii importante, pe care le veți înțelege abia la momentul oportun.

Cartea se citește ușor, are o intrigă interesantă și personaje bine construite. Cei doi eroi ai cărții, Jonathan și Clara, te conving că o iubire magică poate exista, fiind capabilă să reziste în fața tuturor intrigilor și provocărilor, dincolo de viață și de moarte.

„Crezi că ne putem iubi atât de mult, încât moartea să nu șteargă amintirea? Crezi că e cu putință ca un sentiment să ne supraviețuiască și să ne readucă la viață? Crezi că timpul îi poate reuni la nesfârșit pe aceia care s-au iubit îndeajuns de tare ca să nu-l piardă?”

”Daca ai ști cum te iubesc. Fără tine, niciun minut nu merită osteneala de a fi. Ascultă-mă, cred că nu mai am mult. Ultimele săptămâni au fost cele mai frumoase din viața mea, nimic din ce-am trăit nu-i pe măsura fericirii pe care tu mi-ai oferit-o. Va trebui să-mi promiți că acum ai să fii si tu fericit. Vreau să trăiesti. Nu renunța la fericire. În ochii tăi există atâtea uimiri! Intr-o bună zi, ne vom reîntâlni, poate încă o dată.”

„Te iubesc, fără să știu cum să mă opresc din a te iubi, fără să știu nici cum, nici de ce. Te iubesc așa, pentru că nu știu altfel. Unde nu ești nici eu nu mai sunt.”

Multe lucruri nu sunt ce par a fi la prima vedere, autorul reușind să ne surprindă pe parcursul acțiunii cu câteva răsturnări spectaculoase de situație.

În primul capitol al cărții facem cunoștință cu Jonathan, istoric și expert în domeniul artei. Prietenul lui cel mai bun, Peter, era organizator de licitații. Jonathan își găsise pasiunea pentru această meserie încă din copilărie. Pe atunci, mergând împreună cu tatăl său la o expoziție de pictură, a fost pur și simplu subjugat de o pictură a lui Radskin, înfățișând un bătrân. Jonathan a avut strania senzație că bătrânul îl privea doar pe el și, oriunde se deplasa, ochii bătrânului îl urmăreau. Din acel moment a fost fascinat de arta picturii, iar cariera de expert în acest domeniu a venit firesc, ca ceva ce trebuia să se întâmple. Lesne de înțeles, pictorul preferat al lui Jonathan, în opera căruia se specializase și ținea diferite conferințe pe această temă, a rămas Vladimir Radskin, ale cărui picturi îi marcaseră destinul.

După o conferință ținută la Miami, având ca temă opera lui Radskin, în timp ce îl aștepta pe Peter la un bar, Jonathan va avea parte de o întâlnire profetică, ce îl va bulversa profund. Astfel, lângă el s-a așezat o doamnă distinsă, cu păr argintiu, care s-a recomandat a fi profesoară ce conducea un laborator de cercetare la universitatea Yale. Tema studiului era sindromul ”déjà vu”, despre care ea a afirmat că ar fi, de fapt, o manifestare a memoriei, o amintire a ceva ce am trăit în altă viață.

”- Credeți într-adevăr că, după moarte, sufletele noastre ne supraviețuiesc?

– Un lucru nu încetează să existe numai pentru că nu-l vedem cu ochiul liber!”

„Lucrul care nu poate să reflecteze lumina este transparent, spuse ea cu o voce răgușită, și totuși există. Nici noi nu putem vedea viața atunci când ne părăsește trupul.”

Deși Jonathan a fost intrigat de cele auzite, era în continuare sceptic, astfel că doamna i-a adus noi argumente pentru a-l convinge.

”Lumina unei stele nu are nevoie de un anumit timp ca să ne ajungă,ci timpul este acela care o îndrumă spre noi. Să înţelegi cu adevărat ce este timpul, înseamnă să-ţi oferi mijloacele unei călătorii în dimensiunea lui. Corpurile ne sunt limitate de forţele fizice care ni se împotrivesc, dar sufletele noastre nu depind de ele.”

„Și, la fel de ignoranți ca strămoșii noștri, considerăm că tot ceea ce ne scapă și ne tulbură cunoașterea este paranormal ori ezoteric. Suntem o specie pasionată de căutare, dar căreia îi este groază să descopere. Le răspundem temerilor noastre cu credințe, cam ca acei marinari din vechime care refuzau gândul călătoriei, încredințați fiind că, aflându-se departe de certitudinile lor, lumea se termină intr-un hău fără sfârșit.” 

În momentul în care Jonathan se pregătea să plece, bătrâna doamnă i-a mai aruncat câteva vorbe enigmatice, care l-au tulburat profund pe Jonathan prin implicațiile sugerate. Abia spre final vom descoperi cine era cu adevărat doamna cu păr argintiu, ce urmărea ea și ce rol va avea în desfășurarea evenimentelor ulterioare.

”Reţineţi un lucru din tot ce v-am povestit. Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată.Unul nu-şi poate continua călătoria fară celălalt.”

”Fiți foarte atent la ce vă spun acum: nu vă lăsați! Ea s-a întors, ea este aici. Undeva, pe acest pământ, vă așteaptă și vă caută. De-acum, clipele amândurora sunt numărate. Dacă renunțați unul la celălalt, nu numai că n-o să vă trăiți viețile, ci mai rău, o să vă pierdeți sufletele. Sfârșitul ambelor călătorii ar fi un haos pentru voi, voi care sunteți așa de aproape de țintă. Când o să vă recunoașteți, nu treceți unul pe lângă celălalt.”

Spusele bătrânei păreau de-a dreptul un nonsens, întrucât Jonathan se pregătea de căsătorie cu Anna, o pictoriță cu care avea o relație de peste doi ani. Însă, în ultima vreme, o oarecare răceală se produsese în relația lor, cauzată, paradoxal, tocmai de pregătirile pentru nuntă. Anna, obsedată să aibă o nuntă perfectă, în cele mai mici detalii, începuse să îl neglijeze pe Jonathan. Când Jonathan a acuzat-o de acest lucru, Anna s-a apărat, justificând că tot ceea ce făcea era spre binele lui, pentru a-i crea o imagine ireproșabilă în fața lumii.

”- Jonathan, toată lumea trebuie să te invidieze, continuă ea. De-aia mă machiez, chiar și atunci când mă duc la cumpărături, de-aia casa asta e întotdeauna curată lună, de-aia dineurile pe care le oferim n-au pereche. Fără invidie, țara asta n-ar merge, așa că nu te apuca să-mi reproșezi dorință de perfecțiune, sunt exigentă pentru viitorul tău.”

Mi-a plăcut mult punctul de vedere al lui Jonathan. Pentru acesta nu conta aparența, ci esența, iar ceea ce-și dorea el era ca ei doi să petreacă împreună un timp de calitate, care să-i apropie.

”Puțin îmi pasă de ce crede lumea și, de vreme ce ne căsătorim, trebuie să-ți mărturisesc un lucru foarte important: machiajul nu contează, căci dimineața, când mă uit la tine când dormi, te găsesc mult mai frumoasă decât atunci când te pregatești pentru vreo serată. În zorii zilei, în intimitatea patului nostru, nicio altă privire nu o tulbură pe a mea. Aș vrea ca timpul să ne aproprie și nu să ne despartă, așa cum face de câteva săptămâni încoace.”

După cum vom descoperi ceva mai târziu, Anna avea propriile ei secrete…

Curând, viața lui Jonathan va fi zdruncinată din temelii, profeția bătrânei începând să capete contur.

Auzind că cinci picturi ale lui Vladimir Radskin vor fi expuse la o expoziție la Londra, Jonathan și Peter pleacă acolo în grabă, extrem de surescitați de ipoteza că una dintre acele picturi ar putea fi ultima lucrare a lui Radskin, una în jurul căreia se născuse o adevărată legendă, fiind singura operă a sa în care apărea o femeie și în care folosise un roșu vibrant. Acea pictură nu fusese niciodată expusă pâna acum.

Ajuns la Londra, Jonathan va avea o puternică senzație de déjà vu în momentul în care o va întâlni pe Clara, proprietara galeriei unde trebuiau să fie expuse tablourile. Când cei doi s-au atins întâmplător, o adevărată magie s-a produs, transportându-i pe amândoi, pentru câteva clipe, într-un alt timp și o altă dimensiune.

Pe măsură ce apar noi indicii, mai multe secrete vor fi dezvăluite, legăturile dintre personaje sunt surprinzătoare, iar cei doi vor constata cu uimire că misterul ultimului tablou al pictorului are legătură chiar cu ei doi!

Vă las să descoperiți singuri în carte ce se va întâmpla în continuare, asigurându-vă că deznodământul e de-a dreptul uimitor, lăsându-te cu multă speranță în suflet.

Câteva citate care mi-au plăcut în mod deosebit.

”Nu cunosc decât o alchimie care conferă frumusețe vârstei: sentimentul!”

”Bărbaţii complică întotdeauna totul. Bagă de seamă, până la urmă inima se frânge dacă o hărţuieşti prea mult. Ca să auzi ce-ţi spune, e de-ajuns să ştii s-o asculţi.”

”Ar fi vrut să vorbească, să găsească măcar câteva cuvinte potrivite, dar poate că, în această clipă, între ei tot tăcerea se potrivea cel mai bine.”

Cartea În altă viață de Marc Levy poate fi comandată pe targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți Marc Levy