În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella, Editura Polirom – recenzie

12

În căutarea lui Audrey

(Finding Audrey – 2015)

Sophie Kinsella

Editura Polirom

Traducere: Anacaona Mindrila-Sonetto

Nr. pagini: 280

An apariție: 2016

Comedie, romance si roman psihologic, o poveste despre iubire și încredere la vârsta adolescenței
Audrey poartă tot timpul ochelari cu lentile negre. Nu-i scoate nici măcar în casă. Nu iese niciodată în oraș, rar când schimbă două vorbe cu cineva pe care nu-l cunoaște și i se pare aproape imposibil să se uite în ochii oamenilor. Așa e Audrey. Dar toate astea până într-o zi – când apare Linus, prietenul fratelui ei. Audrey descoperă că poate să vorbească cu Linus despre spaimele care nu-i dau pace. Linus o face să râdă și cu el nu se mai simte judecată nemilos de toată lumea. Încet-încet, Audrey se îndreaptă spre vindecare și se îndrăgostește. Dar poți să te gândești la viitor dacă n-ai rezolvat ce e tulbure și rău în trecut? Poate să te iubească cineva dacă te-a văzut, cum a văzut-o Linus pe Audrey, în clipele cele mai încercate din viața ta?
„Dialoguri scânteietoare, personaje construite convingător, relații între părinți și copii cum n-ai mai întâlnit… Lui Sophie Kinsella i-a reușit o poveste fascinantă.” – School Library Journal
„În căutarea lui Audrey e simpatic și se citește ușor, dar vorbește și despre lucruri mai profunde, precum maturizarea și responsabilitatea.” – The Guardian
„Un roman plin de sensibilitate și umor. Talentul lui S. Kinsella în maxima lui strălucire.” – Publishers Weekly
„O carte despre cât e de complicată mintea la vremea adolescenței. Sophie Kinsella știe.” – Booklist

În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella este o carte adolescentină amuzantă dar, în același timp, foarte sensibilă și emoționantă. Sophie Kinsella are marele talent de a aborda o problemă gravă cu umor și căldură, fără a o bagateliza însă. Dacă în Îți amintești de mine? eroina cărții suferea de amnezie și încerca din răsputeri să-și regăsească adevărata personalitate, în În căutarea lui Audrey eroina se luptă din greu cu anxietatea socială cu care se pricopsise în urma răutăților mai multor colege de la școală.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Audrey, o adolescentă în vârstă de paisprezece ani, care fusese nevoită să se retragă de la școală în urma traumelor psihice pe care i le provocaseră trei colege, care, de altfel, fuseseră și exmatriculate pentru faptele lor când adevărul ieșise, în cele din urmă, la iveală.
Incidentele din trecut nu ne sunt precizate prea clar, ca și cum creierul lui Audrey blocase respectivele amintiri, fiind mult prea dureroase pentru a fi retrăite. Ceea ce înțelegem însă este faptul că cele trei fete fuseseră atât de malefice, pozând în ingenue și fiind simpatizate de toată lumea, încât multă vreme nimeni nu o crezuse pe Audrey atunci când ea încercase să spună ce se petrece, cu toții având impresia că fabulează. Abuzurile psihice îndelungate îi provocaseră lui Audrey o formă gravă de anxietate socială, ajungând chiar să fie spitalizată.
Evenimentele din carte se petrec la câteva luni după ce Audrey fusese externată din spital. Întrucât Audrey nu mai putea suporta nicio formă de interacțiune socială, părinții fuseseră nevoiți să o retragă de la școală un an, urmând să o reînscrie la o altă școală anul următor. Pentru a-și putea depăși afecțiunea și a se reintegra în societate, Audrey urma ședințe de psihoterapie, în urma cărora făcuse câteva mici progrese.
Problema era că, deși logic înțelegea perfect ceea ce i se întâmplase, Audrey nu își putea controla instinctele declanșate de amigdala – acea porțiune din creier responsabilă cu instincul de supraviețuire, numită și ”creier de șopârlă”, întrucât, conform teoriei evoluției, acea bucată din creier există încă din preistorie, pe când oamenii erau la stadiul de șopârle.
”Ce poate fi periculos într-o conversație?
Dar tâmpitul de creier de șopârlă o ține pe-a lui: Alarmă! Pericol! Fugi! Panichează-te! Are o voce puternică și convingătoare. Iar corpul meu tinde să-l asculte pe el, nu pe mine. Asta-i partea nașpa.”
Prin urmare, Audrey se izolase de toată lumea, mai puțin de membrii familiei ei, petrecând ore în șir în camera ei în întuneric iar, când ieșea de acolo, purta o pereche de ochelari cu lentile negre, fiind incapabilă să privească în ochi pe nimeni.
„Dar ochii sunt ca niște vârtejuri. Sunt infinți. Te uiți direct în ochii cuiva și în tot sufletul tău poate fi absorbit într-o nanosecundă. Asta e senzația. Ochii altora sunt nemărginiți și tocmai asta mă sperie.”
La sugestia doamnei doctor Sarah, care adoptase tactica pașilor mărunți, Audrey a început să facă mici filmulețe în care apăreau membrii familiei ei, ea spionându-i din umbră, întocmai ca o ”muscă pe perete”.
Prin intermediul filmulețelor lui Audrey avem ocazia și noi să-i cunoaștem mai bine pe aceștia.
Familia lui Audrey este întocmai ca o corabie care înaintează curajos pe o mare învolburată, mereu apărând din senin drame mai mari sau mai mici, întocmai ca valurile care o ridică și o coboară. Căpitanul corabiei este, indiscutabil, – mama, tatăl acceptându-i autoritatea cu seninătate și mulțumindu-se să-i fie secondant. Frank, fratele mai mare cu un an ca Audrey, era înnebunit după LOC – un joc de pe calculator, care devenise viral în mediul online, declanșându-se adevărate competiții internaționale, premiul cel mare fiind șase milioane de dolari. Felix, fratele cel mic al lui Audrey, în vârstă de cinci ani, este un puști adorabil, energic și foarte optimist, găsind un prilej de bucurie în orice eveniment cât de mic.
Interacțiunea dintre membrii familiei dă naștere la tot felul de întâmplări savuroase, care îți stârnesc râsul.
„Casa noastră e ca vremea. Se schimbă și se înrăutățește, se dezlănțuie și se domolește. Are momente de fericire senină, zile de mohoreală cenușie și furtuni cu tunete și fulgere care izbucnesc din senin.”
Mi-a plăcut mult stilul autoarei, care a reușit să se transpună perfect în pielea unei adolescente de paisprezece ani, redându-i gândurile cu multă naturalețe, fără să pară nimic forțat sau artificial. În același timp, conflictul dintre generații este surprins foarte bine, fiind pus subtil în evidență prin multele discuții în contradictoriu dintre părinți și copii.
Mama, citind un articol în nelipsitul ei ziar zilnic – Daily Mail -, a ajuns la concluzia că fiul ei Frank era dependent de jocuri video astfel că se impuneau măsuri drastice. Audrey remarca însă, cu mult umor, că, urmând același raționament, și mama ei era dependentă  de Daily Mail.
”CELE OPT SEMNE CĂ MAMA E DEPENDENTĂ DE DAILY MAIL
  1. Îl citește în fiecare zi.
  2. Crede tot ce scrie în el.
  3. Dacă încerci să i-l smulgi din mână, îl trage înapoi imediat și spune ”Lasă-l!”, de parcă ai încerca să-i răpești scumpa odraslă.
  4. Când ziarul publică un articol panicard despre vitamina D, ne pune pe toți să ne scoatem tricourile și să facem ”băi de soare”. (Mai degrabă băi de înghețat.)
  5. Când publică un articol panicard despre melanom, ne pune pe toți să ne dăm cu cremă de protecție socială.
  6. Când publică un articol despre ”Crema pentru față care DĂ într-adevăr rezultate”, o comandă chiar în clipa aceea. Adică își scoate pe loc iPadul.
  7. Dacă nu poate face rost de ziar în vacanță, are simptome de sevraj grave. Atunci să vedeți ce-i aia iritabil și morocănos!
  8. O dată a încercat să renunțe la el în post. A rezistat jumătate de dimineață.”
Însă cum mama deținea puterea și nu copiii, ea a fost cea care a recurs la măsuri din ce în ce mai radicale contra așa-zisei dependențe a fiului ei, culminând cu aruncarea laptopului acestuia pe geam.
M-am amuzat teribil citind cum, convinsă că fiul ei a petrecut timpul doar în fața calculatorului și nu a făcut deloc exerciții fizice, mama l-a forțat pe fiul ei să iasă împreună cu ea la o partidă de alergat. Mare greșeală! Frank a surclasat-o la toate capitolele. Mai întâi, la încălzirea dinaintea cursei, Frank a executat cu ușurință treizeci de flotări, iar mama a renunțat după patru. La sfârșitul cursei, Frank, care făcea parte, de altfel, din echipa de cros a școlii, era doar puțin transpirat, pe când biata mama era roșie la față, transpirată leoarcă și pufăind ca o locomotivă de aburi. Aviz tuturor părinților, care trebuie să se gândească de două ori înainte de a le da o lecție copiilor. Dacă nu-și fac bine ”temele” dinainte, s-ar putea ca ei să fie cei care primesc ”lecția”!
În timp ce-și făcea micile filmulețe, Audrey l-a surprins pe cameră și pe Linus, colegul și prietenul lui Frank, un băiat care-i atrăsese atenția în urmă cu un an la o piesă de teatru de la școală, în care Linus îl interpretase cu mult talent pe Atticus Finch. Refuzând să-și analizeze prea mult motivele, Audrey a revăzut respectiva bucată din filmuleț de mai multe ori.
La rândul lui, Linus părea foarte interesat să interacționeze cu Audrey, apropiindu-se de ea încetul cu încetul, reușind să pătrundă în spatele apărărilor ei și reușind să o facă, prin mici provocări inteligente, să iasă din casă și să interacționeze, încetul cu încetul, cu mai multe persoane necunoscute.
Mi-a plăcut această parte romatică din carte. Povestea de iubire dintre Audrey și Linus este deosebit de frumoasă și înduioșătoare.
Sub influența lui Linus, Audrey începe să iasă din carapacea cu care se înconjurase, începând să observe lucruri pe care până atunci nu le sesizase deloc, prea preocupată de propria dramă.
”Simt că ies încet dintr-o ceaţă şi observ lucruri pe care înainte nu le-am observat. e adevărat ce a spus doamna doctor sarah: devii obsedat de propria persoană când eşti bolnav. nu vezi nimic în jurul tău. dar acum încep să văd chestii.”
Astfel, abia acum Audrey realizează că mama ei, o foarte talentată creatoare de design de branduri, nu mai lucrase nimic de când ea se îmbolnăvise, dedicându-se în totalitate copiilor ei și abandonându-și propriile pasiuni.
Dornică să se facă bine cât mai repede, Audrey a început să ignore sfaturile doctoriței, aruncându-și pe furiș medicamentele și fiind dispusă să-și asume riscuri cât mai mari pentru a se întoarce cât mai repede la o viață normală, toate acestea declanșând o nouă situație de criză.
Din fericire, orice greutate se poate depăși atâta timp cât ai alături persoane care te iubesc necondiționat. Cu sprijinul lui Linus și al familiei sale, Audrey se va regăsi în final pe ea însăși, devenind mai puternică și învățând o lecție foarte importantă. Viața te supune multor încercări care, uneori, te pot doborî. Important este să te aduni, să te ridici și să mergi mai departe.
”M-am gândit mult la toate. Și cred că mama a avut dreptate cu graficele în zigzag. Toți suntem pe un astfel de grafic. Chiar și Frank. Chiar și mama. Chiar și Felix. Cred că mi-am dat seama de un lucru: viața înseamnă să te cațeri, să aluneci și să te ridici iar. Și nu contează dacă aluneci. Cu condiția să te îndrepți mai mult sau mai puțin în sus. Doar atât poți spera. Mai mult sau mai puțin în sus.”

Cartea În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella se poate comanda pe libmag.ro

Listă cărți Sophie Kinsella

Recenzii și prezentări cărți Sophie Kinsella

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Eeeee, delicioasă recenzia!
    Deşi subiectul este unul trist si dureros, îmi dau seama ca este o poveste interesantă , cu personaje frumoase si comice

  2. Daniela Balan on

    Îmi plac cărțile autoarei ! Foarte frumoasă și tentantă recenzia, felicitări ❤️

  3. Ooo, imi place mult! Sunt unele chick-lit-uri foarte bune, unde viata nu e deloc roz, dar cu ceva umor si speranta poate sa devina iar colorata frumos. Multumesc pentru recomandare, se retine!

  4. Superba recenzia! Iar cartea sunt convinsă ca ar fi si pe gustul meu. O trec in wishlist. Mulțumesc, Tyna, m-ai convins!

  5. Oooo, mi-era dor de o carte de genul asta! Îmi plac chick-lit-urile, îmi place cum scrie Sophie Kinsella, îmi place recenzia ta, o ispită de nerezistat, multumesc pentru recomandare și felicitări pentru recenzia minunată și savuroasă!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: