Delicatese Literare
Recenzii

În lipsa președintelui de Bill Clinton și James Patterson, Editura RAO – recenzie

În lipsa președintelui 

(The President is Missing – 2018)

Bill Clinton, James Patterson

Editura RAO

Nr. pagini: 416

An apariție: 2018

Un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie.
În lipsa președintelui descrie o amenințare atât de gravă, încât ar putea periclita toată America. Nesiguranța și frica pun stăpânire pe preşedintele Duncan şi stafful lui. Evenimentele, neaşteptate şi surprinzătoare, se petrec pe parcursul a trei zile, când zvonurile despre eventuale atacuri cibernetice, spionaj și trădare la Casa Albă se răspândesc cu repeziciune. Însuși președintele devine suspect, apoi dispare, pur și simplu, din ochii tuturor, creând o şi mai mare panică. Informația de bună calitate, care ar fi putut veni doar de la un fost comandant-șef, face din În lipsa președintelui cel mai original și mai înfricoșător roman apărut în ultimii ani. O carte în care agresorii devin eroi, cetățenii-model devin trădători.
În lipsa președintelui, cel mai important thriller politic al anuluiare ca subiect lipsa președintelui SUA.  Jonathan Lincoln Duncan, un președinte integru, este acuzat că ar avea o relație strânsă cu o rețea teroristă. Nici presa și nici publicul nu știu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Președintele află de amenințarea cu un virus cibernetic. Ar putea să lipsească un președinte în exercițiul funcțiunii, așa cum se întâmplă în carte?
Iată un scenariu perfect posibil. Prima carte de ficțiune semnată de fostul președinte al Statelor Unite și de cunoscutul autor James Patterson a fost publicată în România pe 10 octombrie 2018. A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a șansă sunt doar câteva dintre cărțile  semnate de James Patterson și publicate la Editura RAO. Volumul de memorii Viața mea, scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la București în prezența autorului.
Da, În lipsa președintelui este un roman de ficțiune, un thriller politic, însă eu și James Patterson ne-am închipuit cum ar arăta trei dintre cele mai terifiante zile ale unei președinții. Un scenariu deloc imposibil,” afirma fostul președinte american la lansarea cărții în Statele Unite. 
Aprecieri critice: „„Această carte imprimă o dinamică precum a aeronavei prezidențiale a SUA, Air Force One: mare și rapidă. Clinton și Patterson sunt într-un tandem excepțional,  fiind doi mari povestitori: unul din interior, cunoscător al funcționării sistemelor și mecanismelor puterii în stat, și unul din exterior, ambii situați în final în clasa superioară a jocului. Ei au construit o poveste a unei călătorii care frizează cu realitatea prin ițele ascunse ale puterii și ale politicii. Această carte oferă scenarii foarte posibile, ce pot instrui cititorii tot atât de mult pe cât îi și distrează.”  – Michael Connelly

În lipsa președintelui de Bill Clinton, James Patterson este un thriller extrem de captivant și tulburător, cu o intrigă foarte interesantă, care pornește de la o idee bulversantă, însă perfect posibilă. Trăim într-o epocă ultratehnologizată, în care descoperirile tehnologice ne-au asigurat un confort de care am devenit repede dependenți. Mai mult, internetul ne-a ajutat să fim conectați în permanență unii cu alții, indiferent de distanță. Ce s-ar întâmpla însă oare dacă cineva, urmărindu-și propriile scopuri malefice, ar reuși să creeze un virus extrem de periculos care, odată declanșat, ar suprascrie toate fișierele din computerul unde s-a instalat? Ar fi un dezastru, dar care s-ar transforma rapid într-o catastrofă mondială dacă, folosindu-se de internet, acest virus ar exista practic în orice calculator conectat la acesta… S-ar paraliza transporturile, comunicațiile, stațiile de epurare a apei, aprovizionarea cu hrană, întreg sistemul sanitar, administrația publică, precum și orice activitate își are datele stocate electronic. Ne-am întoarce practic în Evul Mediu, dar fără a avea adaptabilitatea de a trăi în acele vremuri…
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva eroului principal al cărții, Jonathan Duncan, președintele în funcție al Statelor Unite, un adevărat erou, cu realizări remarcabile în trecut. În timpul războiului din Irak fusese capturat însă, dând dovadă de o remarcabilă rezistență psihică, nu-și trădase nici țara, nici camarazii, în ciuda torturilor groaznice la care fusese supus. Ajuns președinte, Jonathan s-a dedicat total misiunii sale, ignorându-și propriile drame personale pentru a-și putea păstra luciditatea și puterea de decizie în momentele de criză.
Din loc în loc sunt intercalate și câteva capitole la persoana a treia, în care aflăm amănunte despre mișcările teroriștilor.
Cartea reușește să-ți captiveze imediat interesul, pompându-ți o infuzie de adrenalină încă de la primele pagini.
Jonathan Duncan este supus unei presiuni psihice incredibile, fiind nevoit să ia decizii contracronometru, pentru a evita o catastrofă cibernetică care amenința să schimbe irevocabil, cu consecințe dramatice incalculabile pe termen lung, viețile tuturor celor trei sute de milioane de cetățeni americani. Nivelul de stres creștea exponențial cu fiecare secundă care trecea și aducea mai aproape termenul limită la care aflase că urma să se declanșeze virusul, fără a ști cine l-a comandat și în ce scop și fără a se întrezări soluțiile de anihilare a acestuia. Lupta era cu atât mai grea cu cât existau indicii certe că cineva din anturajul președintelui, cu mare putere de decizie, se afla în legătură cu terorișii, furnizându-le acestora informații clasificate, care nu erau cunoscute decât de opt persoane în afara președintelui. Cu toții se aflau în posturi cheie și, neștiind care dintre ei era trădătorul, președintele trebuise să ia măsuri de protecție pe la spatele acestora, pe rute mult mai întortocheate, pierzând timp prețios în efortul de a crea o alternativă rudimentară de apărare în caz de criză.
Încercând să afle cine era în spatele atacului, președintele luase legătura cu Suliman Cindoruk, conducătorul Fiii Jihadului, o periculoasă organizație teroristă, întrucât existau indicii că acesta comandase crearea acelui virus. 
Prinzând din zbor oportunitatea, Lester Rhodes, președintele Camerei Deputaților și adversarul politic al lui Jonathan, l-a convocat pe Jonathan să dea răspunsuri despre acțiunile sale aparent ilogice și iresponsabile în fața unui Comitet special al Camerei Deputaților, deși era conștient că Jonathan acționase într-o situație de criză și nu putea să dea răspunsuri transparente fără a periclita întreaga strategie de apărare.
Setea de putere acționează adesea ca un drog care îl împinge pe cel obsedat de ea la acțiuni lipsite de etică, din dorința acerbă de a obține puterea cu orice preț…
”Nu contează ce îi spun azi. El are niște scheme de joc și le urmează. Patriotismul nu va conta niciodată pentru el. Așa cum spunea mama, dacă tipul ăsta ar avea vreodată un gând altruist, ar muri de singurătate.”
Mai mult, datorită nivelului inimaginabil de stres, o boală rară de sânge de care suferea președintele, care sătuse în formă latentă ani de zile, se acutizase, necesitând un tratament urgent cu proteine și steroizi în spital, în caz contrar punându-i în pericol însăși viața.
Cu multă autoironie, președintele punctează limitările lui fizice, asupra cărora logica și voința nu aveau nicio putere.
”E greu să fii modest când se cântă o melodie de fiecare dată când intri într-o sală, când piețele financiare din toată lumea depind de fiecare cuvânt al tău și când comanzi cel mai mare arsenal militar din lume, dar dacă vrei să cobori cu picioarele pe pământ, încearcă să verifici dacă ai sânge în scaun.”
Președintele nu este prezentat idealizat. Este un bărbat cu emoții și sentimente, ce are tulburări de conștiință din cauza deciziilor controversate pe care este nevoit să le ia. Își iubește însă cu pasiune țara, astfel că nimic nu mai contează când în joc este binele națiunii sale. Un exemplu elocvent în acest sens este momentul în care, aflând că doi importanți teroriști s-au întâlnit într-un anume loc, președintele a oscilat în a da comanda de anihilare a acestora, dat fiind faptul că unul dintre teroriști era însoțit de cei șapte copii ai săi.    
”Cum pot să ucid șapte copii?
Nu faci asta. Ucizi doi teroriști care plănuiesc următorul măcel împotriva civililor nevinovați. Al-Fadhli își ucide copiii pentru că se ascunde în spatele lor.
Adevărat, dar e o chestiune de semantică. E alegerea mea. Ei trăiesc sau mor din cauza alegerilor mele. Cum o să-mi întâlnesc Creatorul într-o zi și o să le justific morțile?”
Datoria lui era însă de a-și proteja țara cu orice preț, indiferent de sacrificii sau pierderi colaterale. Deși i-am înțeles motivele, am citit decizia președintelui cu un nod în gât… 
”Mai aștept un moment și șoptesc o rugăciune. Mă rog pentru acei copii. Mă rog ca, într-o zi, niciun președinte să nu mai fie nevoit să nu ia o decizie ca asta.
– Dumnezeu să ne-ajute! Spun. Aveți autorizația mea să atacați!”  
Când lumea a devenit teatrul de luptă între marile puteri, binele și răul se amestecă, iar mulți nevinovați cad victimă doar pentru că s-au aflat la locul și în momentul nepotrivit…
Și, ca într-un joc de domino, o piesă o antrenează pe alta și tot așa mai departe, cu consecințe incalculabile pe termen lung. 
O decizie poate fi corectă dacă o privești dintr-un anumit unghi, dar complet nedreaptă dacă schimbi perspectiva. 
Violența naște violență… O demonstrează cu prisosință Bach, asasina profesionistă trimisă în America pentru a anihila câteva ținte de o importanță vitală, care puteau periclita succesul acțiunii teroriste. Bach fusese cândva o tânără nevinovată, o bosniacă pe jumătate musulmană. Când sârbii îi asasinaseră tatăl, Bach își împietrise inima și, după multe antrenamente, se transformase într-o armă letală, răzbunându-și crunt tatăl. Ani în șir după aceea, Bach ucisese cu sânge rece și o precizie chirurgicală mai multe ținte pentru care fusese angajată să le elimine, fără să-și pună întrebări sau să-și permită mustrări de conștiință. Totuși. în ea mai exista ceva din fata de dinainte de masacrul care-i nenorocise întreaga familie, întrucât visa să-i asigure copilului ei încă nenăscut o viață lipsită de orice violență, într-un loc idilic, ferit de nedreptățile sociale. Dar, pentru a-și îndeplini dezideratul, mai trebuia să înfăptuiască o ultimă misiune, foarte bine plătită, care urma să-i asigure fondurile suficiente pentru o viață la adăpost față de orice amenințare.
”Întotdeauna e mult mai ușor să fie eliminat doar liderul.
Dacă există ceva ce trebuie învățat din istorie, atunci este faptul că, de la oameni până la animale, de la cele mai primitive până la cele mai civilizate, majoritatea indivizilor își doresc să fie conduși.
Elimină conducătorul și restul haitei va intra în panică.”
Suspansul atinge cote incredibile, pe măsură ce deadline-ul este tot mai aproape, iar soluțiile departe de a se întrezări. Este de-a dreptul tulburătoare ideea că viețile noastre ar putea fi brusc și irevovabil zdruncinate din temelii, fără vreo șansă de a ne putea apăra, doar pentru că cineva a decis să retraseze harta puterii la nivel mondial. 
Luptând cu o organizație teroristă și periculoasă, neștiind cine o finanța din umbră, președintele și-a asumat riscuri incredibile, neținând cont de propria siguranță și nici de faptul că boala de care suferea putea să-i provoace în orice clipă un colaps. Dureros era faptul că nu se putea încrede sută la sută nici în proprii consilieri, unul dintre ei fiind trădătorul din umbră, ce acționa conform unor motivații obscure și care refuzase să se deconspire nici în al douăsprezecelea ceas, deși președintele promisese să-i ofere imunitatea și șansa de a începe o nouă viață în altă țară. Dorința de faimă și putere, mascată în spatele unei măști convingătoare de integritate și profesionalism, poate întuneca mințile cuiva, care ajunge să jongleze cu viețile a milioane de oameni, împins de propriile scopuri meschine.
În situație de criză extremă, când logica se poate dovedi înșelătoare iar indiciile menite să inducă în eroare, președintele a luat decizii bazându-se pe propria intuiție, eșecul nefiind o alternativă de luat în calcul.
Vă las să descoperiți singuri în carte modul cum se va desfășura acțiunea, care era trădătorul din interior și cum va fi evitată in extremis o criză mondială.
Finalul este pozitiv și moralizator, cu un mesaj puternic.
”La sfârșitul Adunării Constituționale, un cetățean l-a întrebat pe Benjamin Franklin ce fel de guvern ne-au oferit întemeietorii noștri. El i-a răspuns: ”O republică, dacă puteți să o păstrați”. Aceasta este o misiune pe care niciun președinte nu o poate îndeplini singur. Depinde de noi toți să o păstrăm. Și să facem ce este mai bun din ea.”
Cartea este cu atât mai remarcabilă și impresionantă cu cât unul dintre autori este un fost președinte al Statelor Unite, care nu speculează, ci știe modul cum funcționează administrația prezidențială, cum se desfășoară tratativele pe plan mondial și modul de acțiune într-o situație de criză.
Fragment din carte:
JOI, 10 MAI
CAPITOLUL 1
– Comitetul Select al Camerei Reprezentanților se va aduna…
Rechinii mă înconjoară, le tremură nările când simt mirosul sângelui. Sunt treisprezece, ca să fiu exact, opt de la partidul de opoziție și cinci de la partidul meu. Sunt rechini împotriva cărora mi-am pregătit apărarea împreună cu avocații și consilierii mei. Am învățat pe pielea mea că, oricât de pregătit ai fi, există puține moduri de apărare care să funcționeze împotriva prădătorilor. La un moment dat, nu mai poți face nimic altceva decât să sari la luptă și să ripostezi.
Nu o faceți!”, m-a rugat din nou, azi-noapte, Carolyn Brock, șefa cancelariei, așa cum a făcut-o de multe ori. ”Domnule, nu puteți merge la audierea comitetului. Puteți pierde totul și nu aveți nimic de câștigat.
Domnule, nu puteți răspunde la întrebările lor.
Va fi sfârșitul președinției dumneavoastră.“
Scrutez cele treisprezece fețe ale celor care stau vizavi de mine, așezați într-un rând lung, ca o adunare modernă a Inchiziției spaniole. Bărbatul cu părul argintiu din centru, care stă în spatele plăcuței cu numele DL RHODES, își drege glasul.
De obicei, Lester Rhodes, președintele Camerei Reprezentanților, nu participă la audierile comitetului, dar a făcut o excepție pentru acest comitet select pe care l-a compus din membri ai Congresului care sunt de partea lui și al căror scop principal în viață pare a fi să-mi oprească agenda și să mă distrugă din punct de vedere politic și personal. Cruzimea în lupta pentru putere e mai veche decât Biblia, dar unii dintre adversarii mei mă urăsc de moarte. Nu vor doar să fiu înlăturat din funcție. Nu vor fi mulțumiți decât dacă voi fi trimis la închisoare, târât de cai, ciopârțit și șters din cărțile de istorie. La naiba, dacă ar fi după voia lor, probabil că mi-ar arde casa din Carolina de Nord și ar scuipa pe mormântul soției mele.
Îndrept tija curbată a microfonului, ca să fie întinsă la maxim, cât mai aproape de mine. Nu vreau să mă aplec în față ca să vorbesc în timp ce membrii comitetului stau drepți în scaunele lor de piele cu spătare înalte, ca niște regi și regine pe tronuri. Dacă m-aș apleca în fața lor aș arăta slab, supus – ar fi un mesaj subliminal că sunt la mila lor.
Sunt singur, pe scaunul meu. Fără asistenți, fără avocați, fără notițe. Poporul american nu mă va vedea vorbind în șoaptă, discret, cu un avocat, cu mâna pe microfon, pe care să o îndepărtez doar ca să mărturisesc: „Nu-mi amintesc asta, domnule membru al congresului“. Nu mă ascund, nu ar trebui să fiu aici și sunt sigur că nu vreau să fiu aici, dar iată-mă. Sunt doar eu. Președintele Statelor Unite, față în față cu o gloată de acuzatori.
În colțul camerei, triumviratul celor mai buni asistenți ai mei stă și supraveghează: șefa Cancelariei, Carolyn Brock; Danny Akers, cel mai vechi prieten al meu și consilier la Casa Albă; și Jenny Brickman, asistenta șefei cancelariei și consilier politic de rang înalt. Toți sunt stoici, cu fețele împietrite și îngrijorați. Niciunul dintre ei nu a vrut să fac asta. Concluzia lor unanimă a fost că fac cea mai mare greșeală din mandatul meu de președinte.
Dar sunt aici. A venit vremea pentru asta. Vom vedea dacă au avut dreptate.
– Domnule președinte.
– Domnule președinte al Camerei Reprezentanților.
Practic, în acest context, probabil că ar trebui să-i spun doar „domnule președinte“, dar aș putea să-l numesc în multe feluri și, totuși, nu o fac.
Ar putea începe în mai multe feluri. Cu un discurs în care președintele Camerei Reprezentanților se felicită singur, dar sub forma unei întrebări. Sau cu niște întrebări introductive ușoare care sunt, de fapt, o capcană. Dar am văzut destule videoclipuri cu Lester Rhodes interogând martorii înainte să fie președinte al Camerei Reprezentanților, pe când era un membru mediocru al congresului în Comitetul de Supraveghere al Camerei Reprezentanților, ca să știu că are tendința de a începe în forță, de a ataca direct la jugulară, de a doborî martorul. Știe – de fapt, după 1988, când Michael Dukakis a greșit la prima întrebare a dezbaterii despre pedeapsa cu moartea, toată lumea știe că, dacă greșești la început, nimeni nu-și mai amintește altceva.
Oare președintele Camerei Reprezentanților va urma același plan de atac cu un președinte în funcție?
Bineînțeles că asta va face.

Am menționat cartea în Top 10 cărți thriller și de mister care ne-am dori să fie ecranizate

Cartea În lipsa președintelui de Bill Clinton, James Patterson a fost oferită pentru recenzie de Editura Rao și poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

 

16 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *