Inainte sa te cunosc de Jojo Moyes, Editura Litera

76

Înainte să te cunosc

jojo

Jojo Moyes
Nr. pagini: 416
Titlu original: Me Before You
Este primul volum din seria: Me Before You:
O poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care vă va provoca să vă întrebați ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.
Lou Clark ştie o mulţime de lucruri. Ştie câţi paşi sunt de la staţia de autobuz până acasă. Ştie că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun şi că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu ştie este că e pe cale să-şi piardă locul de muncă şi că viaţa ei rămâne normală doar pentru că e, în esenţă, previzibilă.
Will Traynor ştie că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-şi piardă dorinţa de a trăi. Ştie că totul i se pare acum insignifiant şi lipsit de bucurie şi ştie totodată şi cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu ştie este că Lou e pe cale să-şi facă apariţia în lumea lui într-o explozie de culoare. Şi nici unul dintre ei nu ştie că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.
„Ochii lui Will mă măsurară de sus până jos. Abia atunci mi-am dat seama că se schimbase și el, într-o cămașă albă și un sacou elegant. Proaspăt bărbierit și cu părul tuns, arăta surprinzător de chipeș și, văzându-l, nu m-am putut abține să nu surâd. Și nu atât pentru cum arăta, ci pentru că-și dăduse silința.
-Asta e! zise el cu o voce calmă și lipsită de expresie, adăugând însă, atunci când m-am aplecat să-mi aranjez decolteul: Dar renunță la jacheta de deasupra!
Avea dreptate. Știusem că e ceva în neregulă. Mi-am scos boleroul, împăturindu-l cu grijă, și l-am pus pe scaun.
-Și eșarfa.
Am dus instinctiv mâinile la gât:
-Eșarfa? De ce?
-Nu se asortează. Și arăți de parcă ai vrea să ascunzi ceva sub ea.
– Dar altfel… o să fiu numai decolteu!
-Așa, și? râse el. Clark, uite ce-i: dacă vrei să porți o rochie ca asta, va trebui să fii sigură pe tine. Trebuie să te îmbraci cu ea nu doar fizic, ci și mental.
-Doar tu, Will Traynor, poți spune unei femei cum să poarte o afurisită de rochie!” 

me before you 1

O narațiune ingenioasă, cu personaje încântătoare. O poveste dulce-amăruie despre dragoste și renunțare. O lectură extraordinară.” Daily Mail

Vă invităm să citiți recenzia pe site.

În continuare puteți citi un fragment din emoţionanta poveste de dragoste „Înainte să te cunosc„, de Jojo Moyes!
Prolog
2007
Când el iese din baie, ea e deja trează, tolănită, în capul oaselor, între perne şi răsfoind pliantele turistice de lângă pat. Poartă unul dintre tricourile lui, iar părul ei lung e ciufulit intr‑un fel care pe elîl face să‑şi amintească visător de deliciile nopţii trecute. El stă în picioare la marginea patului, savurând amintirea acelor clipe minunate, în vreme ce‑şi freacă rapid părul cu un prosop.
Ea ridică ochii de pe o broşură şi strâmbă din nas. Poate că e puţin cam mare pentru un asemenea gest copilăresc, dar asta nu o face mai puţin drăgălaşă.
– Chiar trebuie să facem ceva care să implice hălăduitul prinmunţi sau traversarea a cine ştie ce râpă periculoasă? E prima vacanţă adevărată pe care o petrecem în doi, şi în pliantele astea nu văd nici măcar o singură excursie în care să nu fii nevoit să te arunci de undeva sau – se preface ea că tremură– să stai înfofolit în pulovere de lână!
Ea aruncă broşura din pat şi‑şi întinde braţele de culoarea caramelului peste cap. Are o voce răguşită, mărturie a orelor de nesomn. – Ce‑ai zice de o staţiune de lux din Bali? Am putea sta pe plajă…. ore întregi, răsfăţaţi… Ar fi nişte nopţi lungi şi relaxante… – Nu‑mi place genul ăsta de vacanţă. Trebuie să fac ceva… – De pildă, să te arunci din avion. – Nu spune că nu‑ţi place un lucru până nu l‑ai încercat! – Dacă pentru tine tot nu contează, cred că nici n‑am să‑l încerc.
Cămaşa, uşor umedă, i se lipeşte de piele. Îşi aranjează părul cu un pieptene şi apoi îşi deschide telefonul mobil, tresărind la vederea nenumăratelor mesaje care dau năvală pe ecranul minuscul.
– În regulă, zice el. Trebuie să plec, te poţi servi şi singură cu micul dejun.
Se apleacă peste pat şi o sărută. Trupul ei e cald şi senzual, răspândind un parfum plăcut. El îi plimbă degetele peste ceafă, inspirând cu nesaţ mirosul, iar gândurile i se amestecă în minte când ea îl cuprinde cu braţele pe după gât, trăgandu‑l în pat. – Plecăm undeva la sfârşitul săptămânii?
El se smulge cu regret din îmbrăţişare. – Totul depinde de tranzacţia asta. Deocamdată, nu sunt sigur de nimic. Dar e posibil să fiu nevoit să ajung la New York. Oricum, am putea lua o cină drăguţă pe undeva joi, ce spui? Tu alegi restaurantul. Combinezonul lui de motociclist, din piele, e agăţat în cuierul de pe uşă, şi el se întinde să‑l ia. Ea îl priveşte cu ochi mijiţi:
– Hm, cină! Cu sau fără domnul BlackBerry? – Poftim? – Domnul BlackBerry mă face să mă simt în plus, spune ea, strâmbând iar din nas. Am impresia întotdeauna că mai e cineva cu noi, care doreşte să‑ţi capteze mereu interesul. – O să‑l dau pe silenţios.
– Will Traynor! pufneşte ea. Trebuie să existe şi momente când îl poţi închide de tot.
– Dar azi‑noapte nu l‑am închis? – Daaa, doar după mari presiuni…
– Aşa se numesc acum? rânjeşte el, satisfăcut şi îşi pune combinezonul. Vraja pe care Lissa o exercita asupra imaginaţiei lui e, în sfârşit, destrămată. Îşi aruncă jacheta de piele peste umăr şi‑i trimite o bezea cu vârfurile degetelor, din uşă. Pe BlackBerry are douăzeci şi două de mesaje, primul trimis de la New York la ora 3:42 noaptea. Vreo problemă juridică. Ia liftul până în parcarea subterană, încercând să se pună la curent cu cele întâmplate peste noapte. – ᾿Neaţa, domnule Traynor! Paznicul iese din ghereta lui acoperită cu un material impermeabil, deşi aici nu plouă niciodată. Will se întreabă uneori ce‑o fi făcând el acolo în primele ore ale dimineţii, cu ochii zgâiţi la ecranele cu circuit închis, la strălucitoarele maşini de 60 000 de lire sterline bucata, care nu se murdăresc niciodată. Îşi îmbracă jacheta din mers, în timp ce‑l întreabă:
– Cum e pe‑afară, Mike? – Groaznic, domnule! Plouă cu găleata.
Will se opreşte. – Serios? Deci nu prea e vreme de mers cu motocicleta?
Paznicul scutură din cap. – Nu prea, domnule. Poate doar dacă aveţi vreun acoperiş gonflabil la motocicletă. Sau dacă vreţi să vă sinucideţi… Will îşi priveşte motocicleta, apoi îşi dă jos combinezonul de piele. Indiferent ce crede Lissa, el nu e omul care să‑şi asume riscuri inutile. Descuie cutia mare din spatele motocicletei şi înghesuie combinezonul acolo, apoi încuie la loc şi‑i azvârle cheile lui Mick, care le prinde, îndemânatic, în pumn.
– Te rog, ia‑le şi strecoară‑le pe sub uşa de la apartamentul meu.
– Nici o problemă. Vreţi să vă chem un taxi?
– Stai aici, n‑are nici un rost să ne plouă pe amândoi. Ies singur! Mick apasă pe buton pentru a deschide bariera automată, şi Will se avântă înainte, ridicând un braţ în semn de mulţumire. Este încă întuneric şi plouă des, cu fulgere şi tunete, dar, deşi abia e trecut de şapte şi jumătate dimineaţa, traficul din centrul Londrei e deja un coşmar. Will îşi ridică gulerul în jurul gâtului şi păşeşte pe stradă către intersecţie, unde are toate şansele să găsească un taxi liber. De atâta ploaie, asfaltul luceşte, reflectând lumina cenuşie a zorilor. Înjură în gând văzând alţi indivizi la costum aflaţi deja la marginea trotuarului, în aşteptarea unui taxi. De când naiba se scoală toată Londra aşa de devreme? Parcă toată lumea a avut aceeaşi grijă ca şi el. Tocmai se întreabă unde anume să stea pentru a fi cât mai bine poziţionat, când sună telefonul. Rupert. – Da, sunt pe drum. Încerc să găsesc un taxi.
Observă un taxi cu o firmă portocalie apropiindu‑se, pe partea cealaltă a drumului, şi o ia la fugă intr‑acolo, sperând că nu l‑a mai văzut nimeni. Un autobuz huruie pe lângă el, urmat de un camion ale cărui frâne scârţâie groaznic, aproape asurzindu‑l.
– Nu te aud, Rupe! strigă el, încercând să acopere zgomotul traficului. Te rog să repeţi!
Se simte ca un izolat pe o insulă pustie, cu toate maşinile care vâjâie pe lângă el intr‑un torent neîntrerupt, dar nu‑şi dezlipeşte ochii de la lumina portocalie şi îşi ridică mâna liberă, sperând că şoferul îl poate zări prin ploaia deasă.
– Trebuie să‑l suni pe Jeff la New York. Nu s‑a culcat, aşteaptă telefonul tău. Am încercat să dăm de tine azi‑noapte. – Care‑i problema?
– Chichiţe legale. Au invocat două clase potrivit paragrafului… semnătură… hârtii…
Vocea lui e înăbuşită de o maşină care trece în viteză, cu cauciucurile şuierând pe asfaltul umed.
– N‑am auzit ce‑ai spus.
Taximetristul l‑a văzut. Încetineşte, stropind uşor înainte să oprească lângă trotuarul de vizavi. Will zăreşte un alt trecător care încearcă să prindă taxiul, dar care renunţă la cursă dandu‑şi seama că rivalul va ajunge la maşină înaintea lui. Trăieşte un vag sentiment de triumf.
– Uite cum facem, spune‑i lui Cally să mă aştepte cu documentele pe birou. În zece minute sunt acolo! ţipă el în telefon. Aruncă rapid o privire în stânga şi‑n dreapta, scuturând din cap pe când aleargă ultimii metri către taxi şi având deja pe buze adresa unde doreşte să ajungă: „Blackfriars“. Picăturile de ploaie i se scurg prin spaţiul îngust dintre gulerul jachetei şi cămaşă. Va fi ud leoarcă atunci când o să ajungă la birou, chiar dacă va trebui să facă doar câţiva paşi pe jos. Poate chiar o să fie nevoie să‑şi trimită secretara să‑i aducă altă cămaşă.
– Şi va trebui să rezolvăm problema asta înainte ca Martin să ajungă la birou… Ridică ochii, auzind un zgomot puternic – ţipătul strident al unui claxon. Vede capota de un negru strălucitor a taxiului în faţa lui şi pe şofer lăsând deja geamul portierei. Cu coada ochiului, surprinde ceva fără o formă precisă, ceva care se apropie însă de el cu o viteză de‑a dreptul imposibilă.
Se întoarce cu faţa intr‑acolo şi intr‑o fracţiune de secundă realizează că stă chiar în calea acelui bolid infernal şi că n‑are cum să se ferească. Stupefiat, lasă telefonul să‑i scape din mână şi aude un ţipăt, care e poate al lui. Ultimul lucru pe care‑l vede este o mănuşă de piele, un chip sub o cască, groaza din ochii celuilalt reflectând propria‑i groază. Se aude o explozie, şi totul se împrăştie în mii de bucăţi. Şi apoi nu mai aude nimic.
Capitolul 1
2009
Sunt exact 158 de paşi între staţia de autobuz şi casă, dar poţi face şi 180, dacă nu te grăbeşti sau dacă eşti pe tocuri. Am trecut de intersecţie, intrând pe strada noastră (68 de paşi) şi am văzut casa – o clădire cu patru dormitoare, intr‑un şir de case construite la fel, cu trei sau patru dormitoare. Maşina tatei era afară, ceea ce însemna că el nu plecase încă la lucru. În spatele meu, soarele apunea dincolo de castelul Stortfold, a cărui umbră întunecată se lăbărţa peste deal ca o uriaşă pată de ceară topită, gata să mă cuprindă. Intr‑o altfel de zi, ţi‑aş fi putut spune toate lucrurile care mi se întâmplaseră pe acest drum: locul unde tata mă învăţase să merg pe bicicletă fără roţi ajutătoare, casa în care doamna Doherty, cea care purta o perucă mereu strâmbă, ne făcea prăjituri galeze, sau gardul viu unde Treena doborâse cândva un cuib de viespi, şi noi, toate fetele, fugiserăm, ţipând, înapoi spre castel. Tricicleta lui Thomas zăcea întoarsă cu roţile în sus în mijlocul aleii de la intrare şi, închizând poarta după mine, am tras‑o sub verandă şi am deschis uşa. Căldura mă izbi cu forţa unui airbag; mama nu suporta frigul şi ţinea centrala deschisă tot timpul anului. Din cauza asta, tata deschidea mereu ferestrele, bodogănind în acelaşi timp că iar o să ne coste încălzirea o avere. Spunea că facturile noastre la căldură sunt mai mari decât PIB‑ul unei ţări africane.
– Tu eşti, drăguţo?
– Da!
Mi‑am agăţat jacheta în cuier, chinuindu‑mă să găsesc un locşor liber între celelalte haine.
– Cine anume? Lou? Treena?
– Lou.
Din uşă, am aruncat o privire prin living. Tata era lungit pe canapea, cu faţa în jos şi mâna înfiptă între perne, ca şi cum acestea i‑ar fi înghiţit tot braţul. Thomas, nepoţelul meu în vârstă de cinci ani, îi stătea în poală, privindu‑l atent.
– Lego, mormăi tata, întorcând spre mine o faţă aproape schimonosită de epuizare. De ce‑or face afurisitele astea de piese atât de mici habar n‑am!
– Unde e mami?
– E sus. Ce zici de piesa asta? E de‑a dreptul microscopică! Am ridicat privirea şi am auzit scârţâitul familiar al mesei de călcat. Josie Clark, mama mea, nu se odihnea niciodată. Era un motiv de mândrie pentru ea. Devenise faimoasă pentru că, intr‑un rând, ţinuse morţiş să se urce pe o scară şi să vopsească, pe dinafara casei, ramele ferestrelor, în vreme ce noi, ceilalţi, mâncam cina.
– Vrei, te rog, să găseşti afurisitul ăla de braţ al figurinei? Îl caut de o jumătate de oră şi acum trebuie să mă pregătesc să plec la serviciu.
– Lucrezi de noapte?
– Da. Şi e deja cinci şi jumătate.
Mi‑am aruncat privirea către ceas.
– De fapt, e patru şi jumătate
Tata îşi scoase mâna dintre perne şi se zgâi la ceasul lui.
– Hm, şi atunci de ce ai venit aşa devreme acasă?
Am tresărit abia perceptibil, ca şi cum n‑aş fi înţeles întrebarea, şi am luat‑o spre bucătărie.
Bunicul stătea în scaunul său de la fereastra bucătăriei, studiind un careu de sudoku. Medicul ne spusese că‑i face bine la memorie, ajutandu‑l să se concentreze după atacurile cerebrale. Bănuiam că eram singura care observase că, de fapt, umplea pătrăţelele cu orice număr îi trecea prin minte.
– Salut, bunicule!
Mă privi blând şi‑mi zâmbi.
– Vrei o ceaşcă de ceai?
El scutură din cap, apoi deschise gura ca şi cum ar fi vrut să spună ceva.
– Dar un suc rece?
Bunicul încuviinţă, mişcând încet bărbia în jos. Am deschis frigiderul.
– Nu mai avem suc de mere.
Sucul de mere, mi‑am amintit eu, era prea scump.
– Vrei apă?
El înclină fruntea, murmurând, pe când îi întindeam paharul, ceva ce ar fi putut să fie un „mulţumesc“.
Mama intră în cameră, purtând un coş uriaş cu rufe frumos împăturite.
– Astea‑s ale tale? mă întrebă ea, intinzandu‑mi o pereche de şosete.
– Nu, ale Treenei, cred.
– Mă gândeam eu. Fistichie culoare! Cred că au căpătat culoarea prunei de la pijamaua tatei. Te‑ai întors devreme. Ieşi undeva?
– Nu, i‑am răspuns eu, după care mi‑am umplut un pahar cu apă şi l‑am băut.
– Vine Patrick mai târziu pe aici? A sunat ceva mai devreme. Aveai telefonul închis?
– Hm…
– A spus că‑ţi caută o rezervare pentru vacanţă. Taică‑tău spune că a văzut ceva la televizor despre locul unde vrei să mergi. Unde ţi‑ar plăcea? Ipsos? Kalypsos?
– Skiathos.
– Aşa, asta e. Trebuie să suni la hotel şi să verifici, să fie totul în regulă. Caută pe internet. El şi cu taică‑tău au văzut ceva la ştiri, pe la prânz. Se pare că tipii ăia construiesc hoteluri cam de mântuială, şi nu‑ţi dai seama de asta decât după ce ajungi acolo. Tăticule, n‑ai vrea o ceaşcă de ceai? Lou nu ţi‑a oferit una? Mama puse ceainicul pe foc şi apoi îmi aruncă o privire întrebătoare.
Probabil observase, în sfârşit, că eram suspect de tăcută. Eşti bine, draga mea? Pari groaznic de palidă.
Întinse palma spre fruntea mea ca şi cum aş fi fost un copil, nu o fată de douăzeci şi şase de ani.
– Nu cred că mai plecăm în nici o vacanţă.
Mama încremeni, cu mâna pe fruntea mea. Privirea ei era mai scrutătoare decât un aparat cu raze X – o simţisem de atâtea ori în copilărie.
– Te‑ai certat cu Pat cumva?
– Mami, ştii… eu…
– Nu vreau să mă amestec între voi. Doar că sunteţi împreună de atâta timp… e normal ca uneori lucrurile să mai scârţâie, când şi când… Vreau să zic, eu şi cu taică‑tău… noi…
– Mami, mi‑am pierdut slujba.
Vocea mea se izbi de o tăcere de gheaţă. Cuvintele plutiră, lăsandu‑se apoi încet peste mica încăpere mult timp după ce sunetele se stinseseră.
– Ce‑ai făcut?
– Frank închide cafeneaua. Începând de mâine. I‑am întins plicul umed pe care‑l frământasem în palme, şocată, pe tot drumul spre casă. Toţi cei 180 de paşi de la staţia de autobuz.
– Mi‑a dat salariu compensatoriu pe trei luni.
Ziua începuse ca oricare alta. Toţi cei pe care‑i cunoşteam urau dimineţile de luni, dar pe mine nu mă deranjau. Îmi plăcea să ajung devreme la cafeneaua Buttered Bun, să pregătesc uriaşul termos pentru ceai, să aduc cutiile cu lapte şi cornuri din magazia din spate şi să stau la taifas cu Frank pe când ne pregăteam de deschidere. Adoram căldura cafenelei, încărcată de mirosul îmbietor de şuncă şi aerul rece care intra înăuntru în reprize de câte ori uşa se deschidea, murmurul scăzut al conversaţiilor şi, când era linişte, radioul lui Frank, cântând în surdină, în colţul lui. Nu era un loc prea modern – pereţii erau acoperiţi cu imagini ale castelului de pe deal,mesele aveau tăblii îngălbenite de vreme, iar meniul era neschimbatde când se deschisese localul, atâta doar că fuseseră adăugate la lista
de dulciuri negresele cu ciocolată. Dar, mai mult decât orice, îmi plăceau clienţii. Îmi plăcea de Kev şi de Angelo, instalatorii, care veneau în majoritatea dimineţilor şi‑l tachinau pe Frank, inchipuindu‑şi tot felul de locuri ciudate din care ar fi putut proveni carnea gătită de el. Îmi plăcea de „doamna Păpădie“, poreclită astfel din cauza pămătufului ei de păr alb; femeia comanda, de luni până joi, ouă cu cartofi prăjiţi şi citea ziarele în timp ce dădea gata două ceşti mari de ceai. Întotdeauna mă străduiam să vorbesc cu ea. Bănuiam că erau singurele cuvinte pe care sărmana femeie le schimba cu cineva, toată ziua. Îmi plăceau şi turiştii, care se opreau în drumul lor spre şi dinspre castel, şcolarii gălăgioşi, care veneau la cafenea după orele de curs, funcţionarii din birourile de peste drum. Şi‑mi mai plăceau Nina şi Cherie, coafezele, care ştiau pe de rost conţinutul caloric al fiecărui preparat pe care‑l puteai mânca la Buttered Bun. Nici măcar clienţii enervanţi, precum femeia cu păr roşu care avea magazinul de jucării şi mă acuza cel puţin o dată pe săptămână că nu i‑am dat restul corect, nu mă deranjau.

me before you

Fragment din Jojo Moyes, „Înainte să te cunosc”, apărută la Editura Litera.  Traducere din limba engleză de Gabriel Tudor
Sursa: Ziarul de Duminica

Vă invităm să citiți recenzia pe site.

Cartea se poate comanda pe site-ul litera.ro, pe elefant.ro, pe librarie.net, pe libris.ro sau pe alte librării on-line.

About Author

76 de comentarii

  1. Clipa Narcisa on

    Eu am citit-o recent in engleza si mi-a placut foarte mult. Cand va aparea o voi cumpara pentru ca vreau sa o citesc si in romana. 🙂

  2. Si eu o vreau, deocamdată o am împrumutată de la cineva in italiana, când am putin timp ma apuc de ea.

  3. Stiu ca trisez (si probabil n o sa fie la fel de intens) insa mi am facut deja rezervare pentru duminica la filmul asta cu prietenele 🙂

  4. Denisa Alina on

    Cat am asteptat aceasta carte..vai abia astept sa le aflu povestea celor doi. Insa ma intristat sa aflu ca el va muri.. Dar asa e viata asa ca sper doar sa o citesc cat mai curand posibil.. Felicitari pentru recenzie..

  5. Un film cu totul senzational! Un scenariu extraordinar, locul de filmare perfect, coloana sonora deosebita, interpretare excelenta! Ador filmul asta si cu toate ca sfarsitul este trist, nu face decat ca totul sa ne demonstreze realitatea, acea realitate cruda face ca nu intotdeuna toate sfarsiturile sunt cu „happy end”. Si asta , tocmai asta il face un film cu desavarsire special, de unde toata sala a iesit cu ochii in lacrimi, indiferent de varsta sau sex.
    Un film de exceptie!
    Mirela, ai dreptate cu siguranta voi citi si cartea , fiindca sunt convinsa ca este cel putin atat de intensa ca filmul daca nu mult mai mult.

    • Barbalata Mirela on

      FALLON vreau sa spun ca sunt tentata, din ce in ce mai mult , sa vad filmul 😛 . In mine se da o lupta, ce va fi mai intai: cartea sau filmul???!!! Off

    • Daniela Cusa on

      Am auzit numai impresii bune despre film. Vreau si eu sa-l vad, dar cred ca ma voi mai abtine putin, pana sa citesc cartea.

    • Mirela,crede-ma ca in primele minute si eu am fost dezamagita. Probabil din cauza lacrimilor :). Judecand la rece, cred (parerea mea pesonala), ca a fost cel mai frumos sfarsit de care putea sa aiba parte povestea asta minunata. Si as putea sa argumentez de ce, dar numai dupa ce vei citi cartea si atunci, daca nu o sa vezi si tu ce am vazut eu in acel sfarsit, spune-mi si iti voi explica parerea mea 🙂 .
      Pupici.

      • Multumesc FALLON!Cu siguranta am sa citesc cartea pt ca mi-am dorit-o prea mult si cu siguranta am sa-mi spun parerea.Sper sa se intample asta cat mai curand.Pupici!

      • Tudusciuc Cornelia Elena on

        Sunt de acord cu tine, daca atunci când am citit cartea m-am înfuriat pe Will pentru decizia lui, atunci când am vazut filmul l-am înțeles, cel puțin asa cred.

  6. Am terminat si eu cartea o poveste emoționantă si impresionantă de viata. O carte ce merita citită. Nu mi-a placut alegerea lui Will si in momentul de față nu il pot intelege, dar recomand cartea cu drag chiar daca finalul este trist.

  7. Acum îmi doresc sa vad si filmul, coperta cartii este foarte frumoasă si chiar se potriveste, este un fragment in carte unde chiar asa mi i-am imaginat. El si ea îmbrăcați elegant pentru o iesire de seara.

  8. Oprea Denisa on

    Cartea asta imi va intrista cel putin o noapte de vara, dar merita cu varf si indesat! Am citit fragmentul acum ceva timp, cand a si apărut si m-a facut si mai curioasa!

  9. Cornelia eu chiar il inteleg pe Will, inteleg alegerea lui, care ma face sa il iubesc si mai mult. Mi-e teama sa iti explic de ce, n-as vrea sa supar pe cineva care n-a citit cartea/n-a vazut filmul si n-as vrea sa le stric cheful de a o face. 🙂 .

    • Exact, Fallon, si eu il inteleg. Era un om foarte demn, inainte de orice .
      Eu acum patru zile am vazut filmul si nu mi-l pot scoate din cap, parca nu pot sa ies din povestea asta… Autoarea cartii spunea ca povestea este despre acea intalnire din viata noastra cu acel om special, care ne schimba si dupa care nimic nu mai e la fel Fix asa am simtit si eu povestea. Abia astept sa citesc si cartea.

    • Tudusciuc Cornelia Elena on

      A trecut doua saptamani de când am citit cartea si ieri am vazut filmul. Cred ca de vină sunt eu pentru ca nu l-am înțeles, a fost ceva personal (după ce am citit cartea am aflat ca mătușa mea a pierdut llupta cu cancerul, cu care a luptat doi ani doar ca sa trăiască, era foarte tânără ,si cred ca de asta am fost furioasa pe Will si nu am înțeles.

  10. Tudusciuc Cornelia Elena on

    Eu am citit cartea si apoi am vazut si filmul. Cu toate ca nu pot spune ca e cea mai frumoasă carte citită vreodată, este totusi o carte care emoționantă.

  11. Dau buzna aici, pentru ca mi se pare cel mai corect loc sa o fac.
    Deci, tocmai am citit o carte de-a autoarei – Ultima scrisoare de dragoste.
    Cred, in sinea mea, ca autoarea asta are un talent decorativ si foarte, foarte special. Am traversat in lumea cartii atat de bine, am trait impreuna cu personajele, mi s-a facut pielea de gaina ! Senzationala (si cartea) autoarea asta!
    Pupici.

  12. Simona Stavăr on

    Vreau, vreau, vreau!!! Am citit „Jertfa iubirii” de Jojo Moyes si mi-a placut enooorm, asa ca sunt sigura ca toate titlurile autoarei vor fi pe gustul meu <3 <3

  13. Barbalata Mirela on

    Ce credeti fetelor??? Cand mi-am spus si eu ca imi iau cartea 🙂 cu ajutorul elefantelului 😛 na-ti-o buna!!!! nu mai este pe stoc 🙁 . Pe bune??? Voua vi se pare corect????

  14. Barbalata Mirela on

    Am citit cartea. Mi-a placut foarte mult. O poveste trista si realista in acelasi timp. Sunt atat de multe cazuri de acest gen, din pacate 🙁 . Mi-au placut personajele, Lou si Will, fiecare cu emotiile/starile sale. Am admirat-*o pe Lou pentru felul ei de a fi, bunatatea, puterea sufleteasca. Pe Will l-am inteles ( nu pot spune ca in adevaratul sens al cuvantului ) si mi s-a parut normala alegerea lui.
    Nu mi-a placut familia lui Lou iar pe mama ei nici atat. Serios??? O facem pe moralista la final dar banii fetei erau tare buni 😀
    Din pacate, scene foarte realiste.
    Astept sa vad filmul, nu de alta dar mie nu mi-au dat deloc lacrimile 😛 😛 😛

    • Barbalata Mirela on

      Dana, stiu 😉 dar ce sa-i faci ?! Probabil unde am citit atat de multe recenzii si am vazut trailerul de prea multe ori incat in subconstient, probabil, nu am mai trait la maxim. Asta sa imi fie invatatura de minte 😛

Lasă un răspuns