Flavius Simion

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 145

~înAlta iubire~ este un fel de jurnal intim despre dragoste al unui bărbat tânăr. Cu exaltările și depresiile aferente, iubiri și despărțiri, trăiri intense și căderi în cel mai întunecat abis.

„Ţi-aş sugera, cititorule, să iubești persoana cu care-ți petreci diminețile. S-o iubești cu toată ființa. Și s-o prețuiești, da, s-o prețuiești precum o tonă de diamante. Ba nu, mai mult de atât. Nu e de ajuns, iar eu nu pot compara iubirea cu pietrele prețioase. E prea puțin, prea neînsemnat.

Nu te cert, ci îți spun doar că iubirea nu se cumpără și nici nu se compară. Eu am încercat totul. N-a mers. L-am mituit și pe Cupidon să reaprindă iubirea, dar era sleit de puteri și n-a reușit. Nu avea atâta forță cât să distrugă orgoliul ei. A murit și el, poate că până la urmă n-a fost niciun fel de iubire în ea. Sau poate că a fost prea multă… Nici nu vreau să mă mai gândesc, pentru că acest text este pentru tine.

Ca să iubești, frate. Iubește! Cu toate și de toate. Fără aer, cu pasiune și dor. Cu patos, ca și când mâine persoana iubită ar pleca și n-ai mai reuși s-o mai vezi vreodată.”

Chiar sunt curioasă să citesc părerile unui bărbat despre iubire! Sunt curioasă să văd cum percep ei iubirea. Din experiență am observat că au o profunzime și o sensibilitate aparte în redarea acestui sentiment.

„Și nu cumva este dragoste când spun că tu ești ce am eu mai drag?

Dragostea înseamnă că tu-mi ești cuțitul cu care umblu prin mine.„

– Franz Kafka

Autorul Flavius Simion ne spune despre el că în 2008 s-a apucat de scris. În prezent este student în anul doi, al facultății de Jurnalism din cadrul Universității București. Spune că tocmai pasiunea pentru scris l-a îndemnat să aleagă această facultate. După publicarea romanului „Resurecție”, această experiență l-a făcut să realizeze că legătura dintre el și cuvinte a devenit una extrem de puternică.

Cartea alternează între mici scrisori de dragoste, povești din care ai de învățat câte ceva și gânduri; toate acestea transmise cititorului cu emoție.

Mi-a plăcut foarte mult această carte, așa că, de acum înainte, voi urmări cu interes evoluția tânărului nostru scriitor.

„Noi nu plătim cu viața niciodată, plătim în oameni pe care-i pierdem, în drumuri greșite pe care apucăm să mergem. Și nu există plată mai mare de atât. Nu s-a pomenit vreodată să doară ceva mai mult decât să pierzi pe cineva iubit. E ca și cum nu ți-ar mai pompa sângele prin vene. Am devenit puternici pentru că am ales să sufocăm din noi iubirea.

Cum mai ești, mai trăiești?”

Iubirea este subiectul principal al cărții, personajul captivant care ne pune mereu la încercare, ne face să punem totul în balanță, nu ascultă de rațiune și totuși, ne dă aripi și ne învață să zburăm, să fim cu adevărat liberi.

Iubirea tristă, perfidă și înșelătoare ne este prezentată în „Înec”:

„Nu m-ai învățat să înot, mi-ai spus că nu voi avea nevoie atâta timp cât sunt lângă tine.

Poate am făcut un pas greșit, poate mai mulți. Nici nu știu. Cu toate că ar cam trebui, nu?”

Aceste gânduri ating întreaga paletă diversificată a emoțiilor pe care le poate experimenta cineva. Iar autorul, în stilul său unic și captivant, alege să ni-l împărtășească și nouă.

Acest elogiu adus iubirii, aceasta scrisoare la care cu greu primești răspuns; oferă celui care s-a încumetat să citească această carte, clipe de reflectare asupra iubirii, în care constată că autorul are dreptate. Așa gândește fiecare dintre noi deși puțini sunt cei care admit acest lucru.

„Ai umblat prin mine. Așa cum umblă artiștii după muze. Așa te-am căutat, așa te-am iertat. Încercam să mă mint că aveam să găsim pansamente să putem acoperi toate rănile. Dar nu mai aveam ce vindeca.”

Nu este o carte care să abunde în optimism, din contră, este o carte plină de pesimism, de strigăte mute de durere, de lacrimi vărsate în suflet, de sângerări neștiute de mulți. Dar, cu toate acestea, pot trage concluzia că și durerea creează frumusețe, artă, poezie…

„Iubito, faptul că scriu despre tine te face să fii o eroină. O zeitate a literaturii și a epocilor. Vei trăi veșnic.

… Și cum zicea cineva, artistul moare, dar arta în sine, nu. Ți-am dat și eternitate, și viață și moarte. Întuneric, lumină și existență. Trăiești mai mult decât va trăi orice ființă umană.”

Situațiile în care te pune destinul, persoanele pe care ți le scoate în cale, urmele pe care unii oameni le lasă după trecerea lor, totul este redat în aceste gânduri, cu o sinceritate crudă, dureroasă, reală, ca și când aceste dezamăgiri le-am fi trăit chiar noi. Unii dintre noi poate chiar au făcut-o!

„Iubirea nu se înțelege, se simte și se acceptă. Suntem cu toții niște călători în timp și spațiu, nu ne oprim decât atunci când ne găsim adevărata dragoste.”

Foarte adevărat! Omul este într-o continuă căutare a ceva nedefinit, care să-i umple sufletul și viața, să-i ofere puterea de a lupta și a merge mai departe, ceva neștiut până în momentul în care acel ceva este găsit: iubirea!

Unii mai norocoși, o găsesc destul de repede. Dar, atâția alții, o caută o viață-ntreagă fără să o găsească.

Dar ce te faci atunci când ai avut șansa să o descoperi și nu ai avut puterea și dăruirea să pui totul pe altarul iubirii, să o păstrezi în viața ta?

„Un prieten nu încarcă, un prieten descarcă. Regrete pline de patimă și regrete pline de fericire. Noi cred că asta am avut, un fel de regret bucuros. Ca și cum ne-am iubi și ne-am trăda în același timp.„

Dar, cum fiecare decepție pe care soarta ne-o aruncă în cale, fiecare destrămare a unei iluzii, ne întărește, după un anumit timp pornim la drum. Încrezători. Plini de speranțe. Cu forțe proaspete pentru a întâlni o altă iluzie, un alt posibil succes… sau eșec. Cert este că niciodată nu ne oprim din căutat.

„Îți mulțumesc că m-ai învățat să am emoții și să le hrănesc. M-ai învățat să iubesc cu o IUBIRE ÎNALTĂ și nu vreau să fiu ÎN ALTA.„

Și astfel, se face simțită speranța! Speranța fericirii până la adânci bătrâneți este cea care ne face să mergem mai departe; teama de a nu fii singuri. Așa că preferăm iluzia, încercăm să o facem să devină realitate, chiar și înfruntând suferința care riscă să apară în momentul când adevărul iese la iveală. Iluzia se sparge, particulele de așa zisă iubire dispar…

Omul are o mare calitate: poate iubi de mai multe ori, într-o mulțime de feluri. Are acest har, care îl face să își dorească fericirea.

O carte în care autorul scoate în evidență despărțirea… emoțională. De persoana pe care credeam că o iubim.

Memorialul durerii, exorcizarea demonilor ce bântuie sufletul, așa aș putea caracteriza această carte.

„Te las acum în ceață.

Nu ca să vezi ce tare greu îmi e

să te privesc departe.

Te las în taină c-un sărut

Ca să îmi ții pe veci un loc aparte.„

Ei bine, de un lucru pot să vă asigur: un loc aparte va avea această carte în biblioteca mea. Din ea am învățat ce înseamnă suferința. Suferința după persoana care se presupunea că te iubea până la final…

autorul, cu ajutorul suferinței și durerii a reușit să aștearnă pe hârtie emoții, frumusețe, sensibilitate.

Felicitări!

„Din moment ce-ai ales să citești această carte, înseamnă ori că ți-a recomandat cineva, ori chiar îți plac cuvintele mele. Deci, într-un fel, am dreptul să-ți spun să-ți iubești partenerul cu toată inima ta. Și în primul rând să-l respecți atât de mult pe cât îți respecți viața. Să găsești apreciere și în lucrurile mici și în cele mari.„

Mulțumim Editurii Librex Publishing pentru cartea oferită.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Librex.

Recenzii și prezentări cărți autori români