Incotro? Etapa constientizării, AMRATRA, Editura Smart Publishing – recenzie

7

ÎNCOTRO?

Etapa conștientizării

AMRATRA
Publicată în 2016 de Smart Publishing
Data apariției: Noiembrie 2016
Număr pagini: 106
Cartea conține o redresare  a modului în care oamenii trebuie să-și modifice gândirea în concordanță cu vremurile de acum. Intrarea în Etapa Constientizarii a început deja. Etapa Conștientizării este ultima filă care încheie ciclul primar de transformare a civilizației umane pe planeta Pământ.
Cartea este scrisă prin channeling (nu am găsit traducerea în română a acestui termen) şi cuprinde modul în care orice om trebuie să reînveţe să gândească.
Încotro? Etapa Conştientizării este prima carte dintr-un ciclu de cinci cărţi care vor constitui ghidul de traversare a perioadei actuale şi viitoare pe care omenirea le va parcurge.
Transformă-ţi acum gândirea, înţelegerea, schimbă-ţi mentalitatea şi fii pregătit pentru saltul iminent al Umanităţii!
Cartea a fost scrisă ca mesajele noastre să ajungă la voi, cei care trebuie să luați foarte în serios viitorul inevitabil al transformării voastre.
Citind prezentarea de mai sus, am fost ușor nedumerită și nu știam la ce să mă aștept de la această carte.
Este o carte motivațională, de dezvoltare personală, care ne îndeamnă să ne redescoperim ca persoană, să redefinim și să vedem într-o altă lumină sau perspectivă idei cunoscute și interpretate de fiecare în felul propriu.
Recunosc că este prima carte de acest gen pe care am citit-o, așa că am  parcurs-o cu interes și curiozitate.

Ideile/lecțiile cuprinse în carte, douăzeci și cinci la număr, sunt prezentate capitol cu capitol, propunându-ne să aprofundăm noțiuni ca: om versus divinitate, binele și răul, credința, minciuna și adevărul, cunoașterea și educația, comportamentul fată de ceilalți, răbdarea  și nerăbdarea, orgoliul și modestia, delasarea și entuziasmul, respectul, așteptările și dezamăgirea, destin și alegerile proprii, banii, norocul și reușita, dragostea, viitorul și evoluția, ordinea valorilor in societate.
Toate temele oferite spre interpretare/reinterpretare sunt de bun simț, și ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi. Cu toții de altfel le-am dat deja în sinea nostră propria interpretare și valoare, în funcție de felul de a fi, caracterul,  și experiențele personale ale fiecăruia. Totodată, ne sunt adresate învățăminte și îndemnuri care mi s-au părut pertinente.
Abordarea temelor are și o trimitere spre divinitate, spre sensul existenței.
În continuare, o să mă opresc asupra câtorva din aceste teme, dezvăluindu-vă o parte din conținutul lor, așa cum e redat în carte, și lăsându-vă să le decoperiți pe celelalte.

Acțiune/reacțiune – faptele noastre și consecințele lor

Ne sunt amintite câteva afirmații și zicale pe care le-am folosit de multe ori, gândind că cine face rău va plăti până la urmă, iar binele făcut se întoarce sub o formă sau alta.
Totul în viață se plătește”
”Nu există efect fără cauză”
”Nu iese fum fără foc”
Aș putea adăuga încă una, în același sens: ”Cine seamănă vânt, culege furtună”
Îmi place cum este dezvoltată și exemplificată această idee, ca și îndemnul de a respecta dacă vrem să fim respectați, de a fi corecți cu noi înșine și cu ceilalți, de a avea o atitudine deschisă și de a ne controla frustrările, stările de nervizitate și nemulțumire și să încercăm să nu le răsfrângem asupra celorlalți.
”Fiecare om care se naște și trăiește pe pământ are propria cale, multe de învățat și de îndreptat. Nimeni, nicăieri, nu este perfect, iar a te corecta înseamnă a evolua.”

Binele și răul

”Binele și răul sunt noțiuni relative, pentru că ce înseamnă bine pentru mine poate fi rău pentru tine…”
Ne sunt aduse aminte fapte petrecute de-a lungul istoriei, cu consecințe tragice, considerându-se la momentul respectiv că sunt făcute în numele binelui.
Îmi vine în minte, în acest sens, un citat celebru ”Drumul spre iad e pavat cu intenții bune.”
Binele, din aceasta perspectiva, trebuie apreciat prin prisma efectului ulterior, pe care il are actiunea respectivă. Trebuie să învățăm să gândim în perspectivă, pentru a nu regreta anumite alegeri care se dovedesc ”rele”, și ale căror consecințe suntem nevoiți să ni le asumăm.

Minciuna și adevărul

La fel ca și binele și răul, minciuna și adevărul sunt relațive.
Fiecare din noi este unic și are propriul mod de analiză, ceea ce conduce către decizii și percepții diferite ale aceluiași lucru. Adevărul nu poate fi același pentru toți, pentru că oamenii sunt diferiți, au emoții diferite, păreri diferite, ca și considerarea adevărului în sine.”
Cât despre minciună:
”A minți că ascundem o percepție despre ce știm că s-a întâmplat, dar o denaturăm, pentru ca alții să perceapă și să acționeze diferit.”

Comportamentul față de ceilalți

O temă foarte interesant abordată!
”Comportamentul reprezintă tendința de a afișa către exterior modelul pe care considerăm că ceilalți în așteaptă de la noi.”
Suntem avertizați, în același timp, să corelăm modul de a ne purta cu ceea ce simțim, cu emoțiile noastre, și cu propria cunoaștere și educație, să nu cădem în capcana unui comportament fals, care nu ne definește ca persoană.

Sănătate versus boală

Sănătatea, definită ca starea de echilibru și funcționare perfectă a organismului, este strâns legată de condițiile de mediu, munca depusă zilnic de fiecare, ce mâncăm și felul în care ne hrănim, felul în care gândim și modul în care ne desfasurăm programul zilnic, emoțiile personale și mișcarea, un factor foarte important!
În acest capitol sunt analizați fiecare din factorii de mai sus, cu sfaturi utile, demne de reținut și aplicat de fiecare, în viața de zi cu zi, spre a ne bucura de o sănătate cât mai bună.

Respectul și stima

Știți diferența dintre cele două, și ce înseamnă fiecare?
Ne sunt enunțate următoarele accepțiuni:
”Respectul este starea de acceptare a faptului că fiecare este unic.”
Foarte interesant este faptul că se consideră că respectul trebuie acordat automat față de tot ce ne înconjoară, acceptând unicitatea creației, implicit, o fiecărui individ.
Respectul nu se câștigă și nu se pierde. Întotdeauna trebuie să ne purtăm cu respect fașă de oricine și orice. Dacă tu nu acorzi respect, nu poți impune respect.”
Sunt de acord cu faptul că trebuie să te porți cu respect pentru a impune respect, și cu faptul că trebuie acordat ”din oficiu”. Însă nu sunt de acord că trebuie menținut în orice condiții, față de oricine. Eu cred că respectul se poate și câțtiga, dar și pierde…
Stima reprezintă admirația față de o persoană.”
O persoană pe care o stimezi este o persoană ale cărei calități le admiri, devenind un model de urmat.

Legile universului

În viziunea lucrării de fată, acestea sunt:
  1. Legea consensului și echilibrului
  2. Legea respectului
  3. Legea liberului arbitru
  4. Legea transformării
      5. Legea cunoașterii
  1. Legea dezvoltării și creației
  2. Legea armoniei
  3. Legea existenței
  4. Dragostea
Despre ce înseamnă și presupune fiecare, puteți citi în carte. Cartea oferă o lectură plăcută, din care poți lua unele învățăminte, însuși unele îndemnuri și, în același timp, oferă teme de gândire pornind de la temele propuse.
Visează și crează, folosindu-ți cunoștințele și imaginația, dorința din suflet, iar entuziasmul și dragostea te vor duce în direcția în care dorești să ajungi.”
Cartea a fost oferită spre recenzie de Smart Publishing .
Cartea poate fi comandata de aici.
 

 

About Author

7 comentarii

  1. E o lectură interesantă! E prima carte motivationala/ de dezvoltare personală pe care am citit-o, și am fost surprinsă în mod plăcut. Se citește foarte ușor.

Lasă un răspuns