Delicatese Literare
Recenzii

Infidela de Daniela Faur, Editura Quantum Publishers – recenzie

Infidela

Daniela Faur

Editura: Quantum Pulishers

Colecția: 18+ Hot

An apariție: 2019

Nr. pagini: 288

Monogamia nu face parte din bagajul genetic uman, însă societatea şi regulile impuse de ea au făcut ca, de-a lungul anilor, specia umană să devină monogamă şi, cel mai important, fidelă. Sau să încerce să fie.
Cum apare tentația în viața noastră? De ce înșelăm? Care sunt mecanismele care se pun în funcțiune atunci când în viața noastră apare o persoană care dărâmă toate zidurile îndărătul cărora ne simțeam la adăpost de ispitire?
Înșelăm cu ușurință sau ne simțim zdrobiți fiindcă am trădat încrederea partenerului?
Infidela, de Daniela Faur, vă va surprinde în moduri de neimaginat și reprezintă, poate, o radiografie a celui care, împotriva tuturor principiilor sale, cade în păcat.

Infidela este o carte în care veți găsi erotism, profunzime, psihologie fină, umor, o carte pe care, garantat, n-o veți lăsa din mână până la ultima pagină.

Infidela este o poveste delicioasă, pe care am savurat-o rapid. Amuzantă, cu o linie fragilă între real și imaginar, povestea îl prinde pe cititor în mrejele ei și îl determină să trăiască intens fiecare pățanie a protagonistei. Iar personajele sunt variate, complexe, desprinse parcă din tipologii umane reale. Infidela este, categoric, un must-read! – randurilevei.ro

Infidela de Daniela Faur, publicată la Editura Quantum Publishers, a fost un deliciu literar pe care l-am savurat din plin, pregătită sufletește pentru o poveste frumoasă, și – de ce nu?! – picantă.

,,Infidela” Danielei Faur m-a prins în mrejele ei, atât datorită scriiturii, caldă, directă și, totodată, plină de patos, cât și datorită poveștii frumos conturate, ce ascunde profunzime și transmite, dincolo de cuvinte, câteva mesaje de viață subtile; nu în ultimul rând, mi-a stârnit curiozitatea titlul cărții, unul simplu și, totuși, incisiv, dar și coperta foarte incitantă. O poveste condimentată cu mult umor și ironii fine, ce aduc zâmbet pe buze, dar și în suflet.

Dar cine este infidela? Este Ela, o tânără de 25 de ani, cu suflet cald, inteligentă, dar cu o stimă de sine scăzută, timorată de imperfecțiunile fizice cu care mama natură ,,a inzestrat-o”. Este durdulie, nu dă importanță stilului vestimentar, duce o viață liniștită, fără adrenalină, și preferă să rămână în umbră, oriunde s-ar afla, pentru a nu atrage atenția. Cu toate acestea, are un farmec aparte, ochi verzi, privire angelică și, surprinzător, o energie debordantă, calități de care este conștientă, dar pe care și le ascunde. Se consideră o femeie de nota 7, iar bărbatul pe care îl are este cel potrivit condiției ei. Gabi, logodnicul și, în curând, soțul său, nu este de nota 10 – niciodată nu și-a făcut iluzii că domnul perfecțiune s-ar uita la ea! – unul de pus la rană, și de păstrat, după cum ar spune prietenele ei, dar și mama sa. Pe Gabi îl iubește, dar – paradoxal – nu se simte împlinită alături de el. Ba, mai mult, căsătoria o sperie și evită pe cât posibil să se implice în pregătirile pentru nuntă, motiv pentru micile dispute verbale dintre ei.

Pragmatismul Elei o ajută să nu alerge după himere, dar, din când în când, o voce lăuntrică o îndeamnă să iasă din carapacea sa, pentru propria eliberare și împlinire sufletească. Însă, trebuie să își schimbe mentalitatea, să își asume propria indecizie și să acționeze pentru ea însăși și nu în funcție de părerea celor din jur. Este nevoie doar de o mică scânteie pentru ca Ela să se avânte în vâltoarea vieții și să zdruncine liniștea ce o înconjoară, chiar cu riscul de a provoca haos și dezordine celor din jur, dar, mai ales, de a destrăma fărâma de fericire pe care o are.

Scânteia care va aduce schimbare în viața Elei poartă un nume, Sebastian, un bărbat de nota 10 😉. Ironic, nu?! Dar cine este Sebastian?

Ela este asistent manager la o firmă de consultanță, iar Sebastian este noul ei șef. Din păcate, prima lor interacțiune se desfășoară în împrejurări mai puțin plăcute, Ela reacționând, spre uimirea tuturor colegilor, destul de dur, la un comentariu făcut de acesta la adresa sa fără intenția însă de a o jigni. Este prima dată când Ela reacționează pentru a se proteja pe ea însăși, când își revarsă focul interior fără să îi pese de părerea celor din jur!

Dacă începutul colaborării lor este unul stângaci, treptat, cei doi reușesc să se înțeleagă, fiecare descoperind în celălalt calități pe care amândoi le apreciază. Ela descoperă în Sebastian un bărbat inteligent, bun profesionist, maleabil, galant, dincolo de perfecțiunea fizică, iar Sebastian descoperă în Ela un om pe care se poate baza la locul de muncă, serioasă și de încredere, ageră la minte, dar și o femeie frumoasă, dincolo de exteriorul anost, care însă se pierde în neîncredere și subestimare.

Deși relația lor profesională devine tot mai fructuoasă, bazată pe respect și admirație, lucrurile o iau razna atunci când Ela începe să aibă fantezii deocheate cu șeful său. Încet, încet, Ela se ,,pierde” între reverie și realitate, devenind o femeie complet diferită. Se dezbracă de inhibiții, poftește trupește, dar și sufletește, și nu-și refuză niciun deliciu. Iar Sebastian este sublimul! Ironic, acesta îi simte schimbarea interioară, dar nu bănuiește că tocmai el este ,,vinovatul”.

Dar până unde poate merge fantezia? Să fie între realitate și fantezie doar un flirt seducător? Sau realitatea și fantezia se contopesc într-un dans brutal și îmbietor deopotrivă, jucându-se cu mințile și sufletele celor doi și aruncându-i, în cele din urmă, în brațele amorului clandestin?

Tabloul literar, ce prinde viață prin vocea Elei, are dramatismul și realitatea oricărei relații extraconjugale. Este ușor a judeca și a critica din exterior fără a cunoaște toate detaliile. Autoarea nu încearcă să justifice infidelitatea ci, pur și simplu, ne amintește că actul în sine are mai multe fațete. Întotdeauna sunt mai multe persoane implicate, atât direct, cât și indirect, vina nu este doar de o singură parte, iar conflictele, interioare și exterioare, pot avea efecte dureroase sau pot aduce maturitate emoțională.

Ela, viitoare soție, și Sebastian, bărbat căsătorit, știu că relația lor este sortită eșecului, dar nu pot pune stavilă pasiunii. Se resping și, totodată, se atrag ca un magnet, se aruncă unul în brațele celuilalt, pierduți în negura minciunii față de cei dragi, dar, mai ales, față de ei înșiși. Însă, sentimentele zvâcnesc la suprafață, violent, luându-i prin surprindere. Sunt ei pregătiți să dea glas propriilor trăiri? Poate rămâne trădarea lor fără urmări? Ce alegere va face Ela pentru viitorul său: să se trădeze pe ea însăși pentru fericirea celor dragi sau propria împlinire sufletească indiferent de consecințe?

,,Infidela” este un roman delicios, care îți prezintă viața într-un mod realist, cu bune și cu rele, uneori frumoasă, surprinzătoare, alteori nedreaptă; care ne vorbește despre infidelitate și trădare, în sensul propriu, dar și figurativ, despre focul interior ce iese la suprafață pentru a aduce eliberarea din tentaculele unei realități false și distrugătoare și, nu în ultimul rând, despre iubire, forță interioară și curaj.

Sub penelul Danielei Faur ies la suprafață pasiunea, erotismul, dragostea, dar și deznădejdea, strigătul tăcut al unei amăgiri interioare, toate îmbrăcate într-un înveliș plin de simplitate și finețe deopotrivă. Dincolo de rândurile așternute pe hârtie, se simte însă speranța!

Am fost prinsă în tăvălugul emoțiilor și trăirilor unor personaje frumos conturate, imperfecte, dar realiste, ale căror destine se intersectează, involuntar și surprinzător, jucându-se cu mințile și inimile acestora într-un mod brutal și eliberator deopotrivă.

De-abia aștept să aflu ce le-a pregătit autoarea infidelilor în volumul următor! 😍

,,Am încercat să-mi pun sub lupă sentimentele, dar cum pot cântări iubirea? Cum pot ști ce va dura sau ce e trecător? Pentru Sebastian îmi bate inima mai tare, dar mi-e teamă să nu fie doar fiorii aventurii, să fie dragostea aia nebună care-ți fură mințile și judecata care trece la fel de repede cum a venit. El e alegerea inimii mele. Sentimentele pentru Gabi sunt așezate în sufletul meu ca un strat de sedimente, e o constantă în viața mea, e cel pe care mi-ar spune mama să-l aleg. El e alegerea minții mele. Cum fac să-mi aduc inima și mintea la un consens?”

,,Eu, Ela, promit cu mâna pe inimă să spun adevărul și doar adevărul în cele ce vor urma. E adevărul degradării mele, dar și cel al înfloririi. Nu mai sunt pură, sunt un joc de contraste, sunt lumină și umbră în același timp – depinde din ce poziție mă privești. Nu da cu piatră și nu mă judeca, nu înainte să mă cunoști!”

 

Cartea Infidela de Daniela Faur poate fi comandata de pe quantumpublishers.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii Editura Quantum

8 Comments

Spune-ți părerea!