Ingerul intunecat de Mihaela Strenc, Editura Quantum Publishers – recenzie

49

Îngerul întunecat

Mihaela Strenc

Editura Quantum Publishers
Data apariție: Mai 2016
Categoria: Fantasy fanatic
Nr. pagini: 229
Este prima carte din seria ”Orașul îngerilor”:
1. Îngerul întunecat;
2. Valentina
3. Doamna umbrelor
ingerul intunecatDe milenii, Veghetorii îi apără pe oameni de strigoi și de creaturile lumii de dincolo. Ana ignoră regulile ce le obligă pe Veghetoare să-și aleagă tineri la fel ca ele și intră într-o relație cu un bărbat fermecător, dar cu un trecut întunecat. Iubitul ei ascunde însă un secret care o va pune față în față cu cele mai negre coșmaruri ale ei. Acesta este în realitate fiul conducătorului, un Veghetor care a fost izgonit din familie după ce s-a aflat că s-a dedat unor practici interzise. Dar asta nu e cea mai mare problemă a Anei…
O carte fascinantă şi captivantă, o poveste care ne arată o faţă alternativă a realităţii, în care nimic nu e cum pare la prima vedere, realitatea e o „chestie” subiectivă, strict a celui care o priveşte, iar răsturnările de situații mi-au dat de câteva ori emoțiile peste cap!
O poveste care ne poartă într-o lume în care există Cei de dincolo, Cei treziţi, Cei adormiţi, Cei ascunşi… există Strigoi, Umbre şi Demoni, şi există Veghetori, cei care stau pavăză între lumea creaturilor întunericului şi lumea oamenilor.
Ana e veghetoare, ultimul descendent din Casa Norilor, având misiunea şi tradiţia de a apara zona de nord a orașului. Zonele erau împărţite de către Conducătorul veghetorilor, reprezentantul Casei Soarelui – ce se afla pe cea mai înalta treaptă în ierarhie. Veghetorii nu se deosebeau de oameni, trăind printre oameni, interacţionând şi trăind în acelaşi mod ca orice om, dar nu se puteau căsători decât între ei. Dacă alegeau să se căsătorească cu un om, îşi pierdeau statutul de veghetor.
Întâmplările din carte se derulează pe graniţa subţire dintre real şi imaginar, dintre vis şi trezie, lumina şi întuneric.
Citind această carte, am avut senzaţia că privesc un caleidoscop ce-şi schimbă mereu imaginea, neştiind niciodată ce urmează să se întâmple pe pagina următoare, şi, nu de puţine ori, m-am trezit că-mi ţin respiraţia de uimire. Am fost cucerită, uluită, nedumerită, contrariată şi încântată de povestea  în care am însoţit-o pe eroina cărţii.
O cunoaştem pe Ana într-o seară mohorâtă de toamnă, în timp ce stătea, tristă şi îngândurată, ca de obicei, la fereastră modestului ei apartament. Era singură, nu avea pe nimeni, părinţii îi muriseră, iar iubitul şi logodnicul ei, Sebastian, o părăsise după o relaţie de cinci ani, având ”revelaţia” că o iubeşte doar ca pe o soră! Mult i-a luat să-şi dea seama de asta…
Ana a rămas cu inima frântă, ea îl iubise sincer, şi, din păcate, îl iubea încă, nici unul din bărbaţii pe care-i întâlnise de atunci neridicându-se la înălţimea imaginii lui Sebastian.
Tristeţea ei era atât de profundă, încât îi afecta aura, ceea ce era o slăbiciune pe care Cei de Dincolo o sesizau, fapt dovedit atunci când dăduse de curând peste un strigoi în peregrinările ei nocturne, când…
„Se folosise de toate simbolurile ştiute, dar, dintr-un motiv necunoscut, lumina ei nu reuşise să-l îndepărteze. Creatura nu părea a se teme de nimic, iar în cele din urmă o îngenunchease (…) strigoiul se apropiase de ea şi o privise cu ochii lui găunoşi.
– Porţi în tine întunericul…
Asta-i tot ce-i spusese, dar cuvintele lui îi dăduseră fiori, rezonându-i în creier.”
În acea seară însă nu a rămas singură cu tristeţea ei, pe care o purta firesc, ca pe-o pecete, căci Silvia şi Laura, cele două prietene ale ei  încă de când erau colege de liceu – au venit şi au luat-o pe sus la o petrecere în club. S-a simţit bine, asta până când s-a trezit mahmură a două zi dimineaţă…în apartamentul unui străin cu care îşi amintea vag că dansase cu o seară în urmă…
Înalt, brunet, frumos şi cu o aura întunecată, bărbatul era de o senzualitate irezistibilă.
Un zgomot de pași o făcu să-și tragă în grabă rochia pe ea și să sară în picioare, în așteptarea iubitului de ocazie. (…) Când ușa se deschise însă, își uită pe loc discursul pregătit și înghiți în sec, holbându-se la bărbatul din fața ei. Acesta era înalt și bine clădit. Părul lung și negru îi trecea de umeri, încă ud după dușul de dimineața, iar pe braț i se deslușea un tatuaj – un semn tribal.
– Bună, făcu el sprijinindu-se de ușă.
Nu părea deloc stânjenit că umbla dezbrăcat prin fața unei femei pe care abia o cunoscuse. Stătea relaxat și o privea cu o umbră de zâmbet cum se înroșea, pendulând între emoții.
– Eu sunt Alex, se prezentă bărbatul, venindu-i în ajutor. (…)
– ..nu…, șopti ea sugrumat, nu sunt genul acela…Nu obișnuiesc să mă culc cu necunoscuți, vreau să spun.
– Sunt convins, făcu el. Femeile care fac asta nu-și strigă foștii iubiți cînd sunt cu altul.
Vorbele lui îi sporiră confuzia, alarmând-o și mai mult. Bărbatul nu arăta supărat, doar puțin amuzat, iar acest lucru o dezorientă. ”
Stânjenită și nesigură de ea, Ana părăseşte apartamentul în pripă, catalogându-se singură drept o cucerire de-o seară a misteriosului străin.
La serviciu – era recepţioneră la un hotel – a realizat că îi lipseşte inelul, simbol al menirii ei de veghetoare, aşa că seara se întoarce acasă la Alex să-l recupereze, deşi n-ar mai fi dorit să dea ochii cu el niciodată.
Bărbatul o aştepta, sigur că se va întoarce, ba, mai mult, îi propune o întâlnire la cină, fără nici o obligaţie, iar Ana acceptă, aproape împotriva voinţei ei.
Pornind de aici, relaţia celor doi evoluează, ajungând amanţi, Ana fiind incapabilă să reziste atracţiei copleşitoare ce o împingea spre el, deşi acest gen de relaţie era împotriva tuturor principiilor ei, ba mai mult, era chiar împotriva regulilor clasei veghetorilor.

cuplu ingerul

Ana era fascinată de el, însă nu îl iubea, ce simțea pentru el nu se compara cu ce simţise pentru Sebastian. O deranja însă o oarecare detaşare pe care a observat-o la el când făceau sex. În plus, deşi  în urma propunerii lui Alex s-a mutat acasă la el, unde el o trata cu o deosebită atenţie, ea a început să se simtă din ce în ce mai slăbită, fiind momente în care era atât de epuizată încât abia se ţinea pe picioare. Ceva nu era în regulă…
Alex a început foarte curând să-i vorbească despre căsătorie, lucru care a dat-o complet peste cap. O căsătorie cu unul care nu era veghetor ca și ea ieșea din discuție, în caz contrar trebuind să-l înștiințeze pe conducătorul veghetorilor, domnul Elian, că renunță la menirea ei. Nici diferența de vârstă nu era în favoarea lor (Alex avea 40 de ani).
Şi, peste toate acestea, coşmarurile, vedeniile…
Se trezi spre miezul nopții cu inima bătându-i puternic. Alex dormea lângă ea, cu capul întors spre fereastră, și dacă pieptul nu i s-ar fi mișcat în ritmul respirației, ar fi crezut că-i mort. Senzația că mai era cineva cu ei în cameră o cutremură de spaimă, dar când vru să se ridice, nu reuși. Și atunci văzu cu groază un chip descărnat de femeie ieșind din întuneric, chiar deasupra iubitului adormit. Îl privea cu ochii ei goi, întinzând mâna să-l atingă. Cu un răcnet, se săltă de pe pernă, dar când privi din nou, chipul dispăruse. Doar perdeaua se mișca ușor, deși fereastra fusese bine închisă, iar în dormitor nu era curent.”
Ana realizează că nu știe foarte multe despre iubitul ei, dar acesta se eschivează de fiecare dată când îl întreabă în privința familiei sau trecutului său, doar faptul că a fost un depravat nu i-l ascunde, asigurând-o însă că acum își dorește o viață echilibrată, cu o singură femeie.
”- Ai fost…Ai fost cu multe femei?
El râse încetișor, îndepărtându-și mâna de fața ei.
– Dacă mă întrebi cu câte am fost, voi avea o mare problemă, fiindcă nu-mi mai amintesc.
– Asta nu-mi sună bine, bombăni Ana.
– Nu-mi amintesc pentru că de multe ori eram prea beat ca să mai știu ce fac și cu cine (…) Stai liniștită, de când te-am cunoscut am renunțat la excese. Țin prea mult la relația asta ca s-o pun în pericol prin vreo faptă tâmpită.”
Asigurările lui însă nu o linișteau pe Ana. Era nesigură pe ea, pe el, pe relația lor, chiar propria ei prietenă, Silvia încerca să i-l ”sufle”, spunându-i că ăsta e genul de bărbat cu care să ai doar o aventură, apoi fiecare să plece pe drumul lui. Nu mi-a plăcut de Silvia, era mult prea superficială.
Din păcate, presentimentul  Anei că totul e prea frumos să poată fi adevărat s-a adeverit atunci când, căutând prin biroul lui Alex după un indiciu, cât de mic, despre familia și trecutul lui a găsit un inel, iar vederea acestuia a umplut-o de neîncredere: era un simbol al Casei Soarelui, ceea ce însemna fără îndoială că Alex nu era străin de existența Veghetorilor. Dar cum ajunsese în posesia inelului? Pentru a afla, se adresează Elenei – o veche  prietenă, mai în vârstă, cu experiență și cunoștințe mai multe, Veghetoare ca și ea, iar ceea ce a aflat a îngrozit-o! Se pare că Alex era în realitate Iustin, fiul renegat al domnului Elian, conducătorul veghetorilor. Și nu doar atât!
”- Ascultă, e unul dintre cei ascunși, căci inima lui n-a murit încă și poate să se dea cu ușurință drept simplu om. Ei sunt cei mai periculoși demoni, fiindcă nu se tem de lumină. Știu cum să te seducă cu vorbele lor, și dacă nu le afli identitatea, te vor trage în iadul lor. Nu te uita la cum arată, bărbatul asta e un incubus nenorocit. Cei ca el nu pot iubi pe nimeni, doar se folosesc de ceilalți ca să obțină ce-și doresc.”
Speriată, înnebunită de suferință, realizează de ce se simțea atât de slăbită în ultimul timp: Alex se hrănea cu lumina ei!
Elena o sfătuise să fugă fără să privească înapoi, dar, deși înspăimântată, Ana vroia să-l confrunte, să-l facă să o privească în ochi și să-i spună de ce a profitat astfel de ea.
La orice s-ar fi așteptat, dar imaginea lui Alex înfrânt, deznădăjduit și îngenunchiat la picioarele ei, rugând-o să nu-l părăsească, a terminat-o emoțional.
”- M-am agățat de lumina ta ca să supraviețuiesc, de asta! Pentru că nu mai am propria mea lumină și risc să mă prefac în strigoi…Nu mă părăsi, Ana! Nu mă lăsa singur.
Zdrobită, tânăra se împletici, luând-o spre ușă ca un om beat, dar bărbatul îi îngenunche la picioare.”
Doar faptul că știa că demonii se foloseau fără scrupule de emoțiile adversarilor și că singura lor regulă e că nu aveau reguli, a făcut-o să reziste rugăminților arzătoare ale bărbatului și să fugă fără a privi înapoi, după cum o sfătuise Elena.
A doua zi s-a întors să-și ia lucrurile, alegând ora la care știa sigur că Alex e plecat, dar ajunsă în prag, a izbit-o dezordinea cumplită din apartament, în mijlocul căreia Alex zăcea prăbușit, cu fața în jos. Cu greu l-a făcut să-și vină în simțiri, era evident că băuse până nu mai știuse de el și, în plus, era bătut și purta urme adânci de zgârieturi pe corp. Poate că spunea adevărul, poate că el lupta din greu să nu fie acaparat cu totul de întuneric, iar demonii se răzbunau pe el. Hotărându-se într-o clipă că nu putea să-l abandoneze într-o asemenea stare, Ana l-a luat acasă la ea, sperând să fie protejat acolo. Zadarnică speranță, după cum vom vedea…
În fața atacului demonilor, ce se manifesta ca și când în apartament avea loc un cutremur devastator, cei doi reușesc cu greu să fugă. Neștiind încotro s-o ia, Ana se refugiază cu iubitul ei la Elena, dar aceasta, lămurindu-se rapid cum stau treburile, a sunat după conducătorul veghetorilor, tatăl lui Alex/Iustin, cel care îl alungase, și nu fără motiv, dar motivul vă las să-l aflați singuri. Ceea ce-l adusese pe Alex în starea de acum era rezultatul unor alegeri greșite și a unei iubiri distrugătoare din trecutul lui, căreia nu i se putuse opune.
Domnul Elian a sosit, însoțit de Gabriel, fiul său de suflet și l-a luat pe Alex, care între timp își pierduse cunoștința, spunând rece că acum se ocupau ei de ”problemă”. Cu toată împotrivirea lor, Ana i-a urmat, însă Alex nu-și mai revenea, din contră, viața îl părăsea picătură cu picătură sub privirile neputincioase ale Anei și indiferente ale celorlalți. Domnul Elian, în ciuda afirmațiilor că-și iubește fiul, nu mi s-a părut că s-a luptat prea mult pentru viața lui. Nu mi-a plăcut resemnarea cu care privea trecerea definitivă a lui Alex în lumea întunericului. Cea care nu a vrut să accepte inevitabilul a fost Ana, care a refuzat să-l abandoneze pe cel pe care ajunsese să-l adore. L-a însoțit în vis în lumea celor de dincolo, încercând să-l smulgă umbrelor cu prețul propriei vieți, pe care chiar și-ar fi pierdut-o fără intervenția, în ultimul moment, chiar a lui Alex.  Momentele prin care a trecut în timpul acestei traumatizante experiențe sunt dramatice, însă a meritat – Alex s-a trezit, scăpat de amenințarea strigoilor.
Pentru Ana însă, o altă suferință începe:  a doua zi, Alex îi dă de înțeles că relația lor s-a terminat, și că ar face bine să-l uite și să-și reia viața ca și când nimic nu s-a întâmplat.
Îndurerată, cu sufletul rănit, Ana părăsește Casa Soarelui pentru a se întoarce în tristul ei apartament, dar nimic nu era la fel ca înainte, amintirea lui Alex o strivea.
Au trecut astfel două luni…
Până când, în urma unui coșmar, s-a trezit..în brațele lui Alex, care o privea senin, întrebând-o cum a dormit!
Nu reușește să-și dea seama ce s-a întâmplat, Alex nu mai avea inelul, pretindea că nu știe ce e Casa Soarelui, iar Ana constată, cu stupoare, că i s-au șters din amintire ultimele luni… Ce era real și ce nu? Cine era Alex, până la urmă, și cât de departe va merge Ana pentru a-și clarifica amintirile, trăirile, presimțirile și, până la urmă, sentimentele, veți vedea.
Mi-au plăcut mult ambele personaje, atât Ana, cât și Alex, sunt pline de forță.
Ce mi-a plăcut la Ana? Că indiferent de suspiciuni, avertizări, premoniții, sau chiar în ciuda propriilor principii refuza să renunțe la Alex. Dorea să știe adevărul, și dorea să rămână Veghetoare, dar, mai mult decât orice, îl dorea pe Alex. Va reuși să-l păstreze?
Din întunericul lăsat se desprindea doar strălucirea sinistră a doi ochi hipnotici. I se părea că se îneacă într-o apă sălcie, și oricât s-ar fi zbătut, trupul i se ducea la fund. Îl iubea pe Alex, pe acel Alex care ținea la ea. Dar acum nu mai știa ce căuta, și nici cine era. Nimic nu mai avea sens. Cu ce se lupta de fapt? Cu ea însăși, cu umbra? Sau poate cu bărbatul de care era îndrăgostită?
Doar citind cartea veți afla…

ingerul colaj

 Mulțumim Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Quantum

Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii, de AICI.

 

About Author

49 de comentarii

  1. Waww! Superba recenzie!
    Si bineinteles ca ai reusit sa ma tentezi si pe mine! Acum, abia astept sa ajunga si la mine cartea!

  2. Foarte interesantă recenzia, felicitări! Si eu o am pe lista, sper sa apuc sa o cumpăr cat de curând.

      • Si eu sper, cu toate ca nu prea e genul meu. Anul acesta am pe lista vreo 2-3 de acest gen care vreau sa le citesc si asta datorită recenziilor voastre.

        • Ma bucur Cornelia! Sa le citesti cu placere, iti astept parerea dupa ce le citesti, sunt curioasa ce impresie o sa-ti faca!

  3. Balan Daniela on

    o carte tentanta si interesanta,o autoare de care n-am auzit pana acum dar dupa cum se vede scrie foarte bine ! felicitari ,recenzia e superba <3

    • Autoarea scrie foarte bine, intr-adevar, iar cartea a aparut de curand, de aceea nu e inca foarte cunoscuta, dar va fi, cu siguranta! Eu una, abia astept urmatoarea ei carte!

  4. Barbalata Mirela on

    Pe bune!!!! Oli ai idee de cate ori a vazut cartea aceasta pe net si am ocolit-o??!!! Recenzia ta este atat de bine prezentata (scurt dar concis) incat mi-a placut numai sa o citesc dar sa mai citesc si cartea 🙂

    • Pe bune!!! E grozava cartea, data viitoare sa n-o mai ocolesti. Ma bucur ca te-am convins cu recenzia mea (care nu-i chiar scurta, imi place sa dau detalii, dar fara sa stric placerea cititului)
      Iti astept cu mult interes impresiile dupa ce o citesti! 🙂

      • Barbalata Mirela on

        Probabil am fost asa de captivata de recenzia ta incat nici nu mi-am dat seama ca „nu este scurta” . Serios, acum vorbind, nu stiu ce e cu mine !!!!! daca cineva imi spunea ca am sa ajung sa apreciez cartile de genul acesta ii spuneam ca e nebun/a…hahaha 🙂

        • Te inteleg perfect, la fel ziceam si eu pana am citit prima carte de acest gen, iar de atunci a devenit slabiciunea mea, fantasy-romance e clar unul din genurile mele favorite!

    • barbalata mirela on

      Se pare ca nu Dana 😉
      Asa ca…..capul sus, pieptul inaintw si ….portofelul larg deschis 😉
      Glumesc 🙂 . Te inteleg, daca am avea bani ce bine ar fi!!!

  5. Clipa Narcisa on

    Superba recenzia! Am vazut de atatea ori aceasta carte, insa nu prea i-am acordat importanta. Pur si simplu am ,,absorbit” fiecare cuvant din aceasta recenzie. Acum imi doresc extrem de tare sa citesc aceasta carte. Nici nu stiam ca si la noi se scriu carti asa de bune.

    • Waw, Narcisa, ce bine imi pare ca am reusit sa te tentez cu o carte! Sper sa o citesti cat de curand si iti astept cu interes impresiile. Cartea e intr-adevar grozava, si pe mine m-a surprins un cel mai placut mod, si sunt incantata ca e prima dintr-o serie, asa ca abia le astept pe urmatoarele!
      Iti recomand si seria „Am murit, din fericire” de Theo Anghel, ca si „Ultimul viking” de Oana Arion, sunt acelasi gen, si sunt super!!!
      Ma bucur ca esti fan fantasy, si eu sunt 🙂

      • Clipa Narcisa on

        Cu siguranta o sa vreau sa citesc si „Ultimul viking” si „Am murit, din fericire” pentru ca mi se par foarte interesante. 🙂

    • barbalata mirela on

      Narcisa, sincer, eu ma asteptam sa iti placa 🙂
      Poate ma insel dar am banuit ca aceste carti sau, mai bine zis, genul acesta de carti este mai apropiat sufletului tau 🙂
      Daca citesti cartea inaintea mea 😉 revino cu impresiile tale 🙂

      • Clipa Narcisa on

        Asa este, genul acesta de carti imi place foarte mult. O sa revin cu impresii de indata ce o sa reusesc sa imi cumpar cartea. Momentan interiorul portofelului meu seamana cu desertul Sahara. :))

    • Barbalata Mirela on

      Dana, daca ne unim toate nu cred ca o sa ne ajunga banii 😉 🙂 ….poate doua banci????

  6. Încă nu am reusit sa o cumpăr si sa o citesc, poate pentru ca face parte dintr-o serie si încerc sa le evit pana sunt complete în general. Felicitări încă odată pentru recenzie!

    • Multumesc Cornelia! Volumul doi deja a aparut, are lansarea oficiala la Gaudeamus! Eu abia astept sa-l citesc si iar „navalesc” cu tentatiile pe voi…

Lasă un răspuns