Delicatese Literare
Recenzii

Inimă sălbatică de Elizabeth Hoyt, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste – recenzie

Inimă sălbatică

(To Desire a Devil

Elizabeth Hoyt

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

Traducere: Elena Arhire / Graal Soft

271 pagini

  1. Gustul ispitei (To Taste Temptation – 2008) – recenzia 
  2. Seducerea unui păcătos (To Seduce a Sinner – 2008) recenzia
  3. Îmblânzirea Bestiei (To Beguile a Beast – 2009) – recenzia
  4. Inimă sălbatică (To Desire a Devil – 2009)

Inimă sălbatică este o carte superbă, sfârșitul unei serii de excepții. Toate cărțile din această serie au fost deosebit de frumoase și emoționante. Toți cei patru soldați au fost marcați de experiența dură a războiului și purtau traumele trădării în urma căreia fuseseră capturați și torturați de indieni în urmă cu șapte ani.

În această carte vom afla povestea celui de-al patrulea soldat – Reynaud St. Aubyn, despre care toți crezuseră că murise în chinuri cumplite, torturat de indieni. Așa cum ne-a obișnuit deja, alături de firul acțiunii, la începutul fiecărui capitol este un fragment dintr-o legendă, cu un erou și o domniță, cu vrăjitoare și spiriduși, ce simbolizează practic povestea principală. De această dată aflăm legenda lui Longsword, un soldat neînfricat ce se întorcea acasă, după mult timp în care fusese plecat și nimeni nu îl mai aștepta, întrucât cei care l-ar fi întâmpinat cu drag muriseră de mult, iar cei care mai erau în viață nu aveau să-l recunoască pe bărbatul care devenise. Întocmai ca eroul nostru…

”Când un bărbat pleacă la război, el nu mai este același când se întoarce acasă. Frica și dorința, curajul și pierderile, omorurile și oboseala, toate își lasă subtil amprenta asupra lui, minut de minut, zi de zi, an de an până când, în cele din urmă, se schimbă întru totul, o transformare în bine sau în rău a omului ce fusese deja.”

Apariția neașteptată a lui Reynaud St. Aubyn în mijlocul unei reuniuni organizate în reședința familiei din Londra avea să-i șocheze pe toți cei prezenți.

”Ușa salonului albastru se deschise brutal și se trânti de perete. Fiecare cap din încăpere se întoarse ca să îl privească pe bărbatul care rămase pironit în pragul ei. Era înalt, cu umeri extraordinar de lați, care ocupau intrarea. Purta un fel de pantaloni din piele tocită și o cămașă, sub haina de un albastru-deschis. Părul negru lung îi cădea în dezordine pe spate, și o barbă prea mare aproape îi acoperea obrajii supți. O cruce de fier se legăna în urechea lui și un pumnal imens, scos din teacă era atârnat de o sfoară la brâu.”

Arogant și nerăbdător, bărbatul se adresează în franceză celor prezenți, reclamându-și drepturile ancestrale, după care își pierde cunoștința.

Beatrice Corning, nepoata lui Reginald St. Aubyn, cel care moștenise toată averea în urma presupusei morți a lui Reynaud, o adevărată domnișoară englezoaică, bine-crescută și cu maniere impecabile, l-a recunoscut prima pe bărbat, întrucât, de ani de zile era fascinată în secret de el, petrecând ore în șir în fața portretul lui aflat în casa unchiului ei.

Îngrijorată de starea sănătății sale, s-a grăbit să îi vină în ajutor, moment în care i s-a tăiat respirația văzându-l de aproape.

”Bărbatul fusese tatuat. Trei păsări de pradă, stilizate, zburau crunt și sălbatic sub ochiul lui drept. Impresionanții lui ochi negri erau închiși, dar sprâncenele îi erau groase și ușor încruntate, de parcă bărbatul ar fi condamnat-o chiar inconștient fiind. Barba lui era netunsă și avea peste cinci centimetri, dar Beatrice eliberă de sub ea gura lui nepotrivit de elegantă. Buzele îi erau ferme, iar cea de sus era plină și senzual arcuită.”

În momentul în care își recapătă cunoștința, bărbatul se dovedește a fi departe de cel din închipuirile ei romantice. Dur și necruțător, pare dispus să facă orice pentru a-și recăpăta titlul și averea.

Cel mai bun prieten al lui Beatrice era Jeremy, pe care îl cunoștea încă din copilărie, un tânăr bun și curajos, cu un înalt simț al onoarei dar care, din nefericire, rămăsese fără ambele picioare în timpul războiului. Întors acasă, logodnica îl părăsise, iar el se izolase complet de societate, Beatrice fiind singura care îl vizita și cu care purta lungi conversații pe diverse teme. Amândoi complotau pentru a face să fie adoptată în Parlament o lege pentru ajutorarea veteranilor de război, în secret față de unchiul ei, pe care îl iubea nespus dar care era conservator convins.

Jeremy o tachinează în legătură cu apariția bulversantă a lui Reynaud, întrucât știa de mult de obsesia ei pentru el.

”- Sunt prostuță, nu? Să mă aștept ca un bărbat pe care îl cunosc dintr-un portret să fie un prinț romantic.

– Poate, recunoscu el. Dar dacă nu am avea visuri romantice, viața ar fi teribil de plicticoasă, nu crezi?”

Curând, se produce un prim atentat la viața lui Reynaud, răsunând împușcături tocmai în momentul în care el ieșise să o întâmpine pe Beatrice pe scările din față. Prompt, el se aruncă asupra lui Beatrice pentru a o proteja, o sărută instinctiv, după care o lasă la adăpost sub trăsură și se întoarce să-i dea primul ajutor lacheului rănit. Din păcate, deși este foarte eficient, reușind să înlăture pericolul și să-i salveze viața lacheului, faptul că îi confundă pe servitori cu soldați și insistă că au fost atacați de indieni avea să răspândească zvonul că era nebun, deși el își revenise rapid după scurtul moment de rătăcire.

Reynaud este din ce în ce mai atras de Beatrice ba, mai mult, și-a dat seama că atracția era reciprocă.

„Se aplecă spre ea și se apropie până ce șuviţele de lângă urechea ei îi atinseră buzele și inspiră adânc parfumul dulce de flori englezești.
– Mi-aţi răspuns la sărut, să nu credeţi că nu am observat.
Și chiar observase. Buzele ei moi se deschiseseră pentru o fracţiune de secundă înainte ca el să se întoarcă și să alerge spre lacheul rănit. Sărutul acela avea să rămână imprimat în amintirea lui pentru totdeauna.”

Reynaud reia legătura cu Vale, prietenul lui din copilărie. Acesta îi sugerează că cel mai bun mijloc pentru a combate zvonurile că este nebun este să se însoare cu o tânără ireproșabilă din punct de vedere al societății. Sugestia lui Vale îi stârnește un sentiment primitiv lui Reynaud, care își dă seama că singura pe care o dorea să-i fie soție era Beatrice, fiind uluit de prima idee care îi vine în minte: ”A mea!”.

De altfel, înnebunit de gelozie, o urmărește pe Beatrice și dă buzna în camera lui Jeremy, unde aceasta se afla în vizită. Jeremy se amuză copios, pentru prima dată după mult timp, dându-și seama că Reynaud era oricum față de ea, numai indiferent nu. După ce Beatrice a ieșit din încăpere, Jeremy i-a cerut insistent lui Reynaud să-i promită că va avea grijă de Beatrice și o va proteja chiar cu prețul vieții. Uitându-se în ochii lui, Reynaud și-a dat seama cu tristețe că acesta era pe moarte, astfel că i-a promis solemn ceea ce îi ceruse.

”- Jur pe ce am mai sfânt că voi avea grijă de ea, o voi proteja și voi face orice ca să fie fericită.

Oates încuviință din cap.

– Nu pot să mai cer nimic altceva.”

La plecarea de la reședința lui Jeremy se produce un nou atentat, iar de data aceasta Beatrice este rănită. Reynaud este înnebunit de grijă și durere, o duce la reședința ei și o îngrijește personal.

După ce Beatrice își revine, este copleșită de durere aflând că Jeremy s-a stins iar Reynaud simte nevoia instinctivă de a o consola, realizând că ea era tot ceea ce lui îi trebuia, chiar dacă nu o merita.

”Șoptea în părul ei, mângâindu-i tandru obrazul, umărul și lăsând-o să plângă ghemuită în el. Durerea ei era necontrolată, copilărească și sălbatică, lipsită de grație, și emoția aceea atât de sinceră îl zgudui profund. Femeia asta era adevărată. Poate că el nu avea să mai fie niciodată domnul civilizat pe care îl merita, dar ea era exact ce își dorea el. Ce îi trebuia. Era caldă și afectuaosă și ea era acasă.

Pe ea o voia.”

Pentru a o scoate din starea de amorțeală în care intrase, Reynaud face dragoste pasional cu ea.

În curând, Reynaud își pierde răbdarea și o revendică de la unchiul ei pentru a-i fi soție, fără a se obosi să o întrebe dacă este de acord în prealabil. Deși rănită de faptul că el nu pomenise nimic de dragoste, lui Beatrice îi este imposibil să îl refuze.

„El avea dreptate, și o parte din ea o recunoștea. I se oferise. Îi aparţinea într-un fel mult mai primitiv care părea să se situeze dincolo de iubire.”

„În loc de răspuns, ea îi întinse mâna pentru că nu avea încredere în vocea ei. Ceea ce făcea contrazicea absolut tot ce fusese învăţată despre cum trebuia să se poarte o doamnă. I se spusese că lucrul pe care îl făcea în clipa aceea era rău. Că nu avea să ducă decât la suferinţă și rușine. Dar inima ei părea să îi spună altceva, și nu mai avea de la cine să ceară un sfat. „

După ce se căsătoresc, Beatrice insistă ca el să-i povestească toate experiențele cumplite prin care el trecuse cât fusese în captivitate.

”El supraviețuise și era cu adevărat bucuroasă pentru el, dar cu ce preț? Ceea ce îndurase îl schimbase. De parcă trecuse printr-un cuptor încins care arsese toate părțile lui sensibile și care nu lăsase în urmă decât o inimă călită, insensibilă la durere sau sentiment, insensibilă poate și la iubire.”

Deși Beatrice se temea în sinea ei că el nu va putea să aibă nicicând vreun sentiment de iubire pentru ea, era îndrăgostită de el profund și necondiționat.

”Și totuși, nu părea să mai conteze. Beatrice descoperise că iubirea nu trebuia să fie reciprocă ca să înflorească. Părea că iubirea ei putea să crească foarte fericită și să înflorească în totala absență a iubirii lui. Nu mai putea să își controleze sentimentele.”

to-desire-a-devil

Când însă trădătorul, cineva cu totul neașteptat, o răpește pe Beatrice în momentul în care este descoperit, Reynaud realizează că nici averea, nici chiar viața lui nu mai aveau nici o valoare fără ea și că era dispus să renunțe la ambele pentru a o salva.

”De când revenise, nu se gândise decât la tot ceea ce pierduse și deloc la ceea ce câștigase. Își dorise titlul, pământurile, banii, dar ele nu însemnau nimic dacă ea nu îi era alături.”

Finalul este emoționant și romantic, cercul închizându-se și reunindu-i pe toți cei patru soldați – Samuel, Vale, Alistair și Reynaud. Toți au străbătut un drum lung, presărat cu multe greutăți, trădări și suferințe, dar fiecare și-a găsit în final fericirea alături de persoana iubită.

”- Te iubesc, Beatrice. Acum și pentru totdeauna. Te iubesc.

Ea zâmbi.

– Și eu te iubesc. Acum și pentru totdeauna.

Era ca un nou început. O nouă înțelegere.”

Simbolic, fiecare pereche a primit un exemplar din cartea în care erau adunate cele patru legende (Inimă de Fier, Jack Zâmbărețul, Povestitorul de adevăruri, Longsword) și la care fiecare eroină în parte contribuise cu câte ceva.

Epilogul legendei lui Longsword subliniază, de asemenea, puterea magică a iubirii. Când atât Longsword cât și soția lui, Prințesa Serenitate, aleg fiecare, pe rând, să se sacrifice de dragul celuilalt, regele spiridușilor își pierde întreaga putere, fiind învins de sentimentele pure ale acestora.

”- Aaah! Strigă descumpănit regele spiridușilor și își smulse părul din cap. Atunci aceasta este Iubirea Adevărată – lucru teribil! – pentru că nu am nici o putere în fața forței pe care o are Iubirea Adevărată.”

Superb!

Cărțile autoarei Elizabeth Hoyt pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librariadelfin.ro, librarie.netcarturesti.ro, emag.rocartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Elizabeth Hoyt

 

 

37 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *