Insula de sub mare de Isabel Allende, Editura Humanitas – recenzie

24

Insula de sub mare (Island Beneath the Sea)

Isabel Allende

Editura Humanitas Fiction

An apariţie: 2012
Nr. pagini: 394
ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional.
În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom.
În 1770, Toulouse Valmorain debarcă plin de speranța și de idealuri în portul Le Cap, aducând cu el cufere cu cărți, haine scumpe și peruci pudrate. Însă plantația de trestie a tatălui său îl silește să renunțe la tot acest bagaj. Tânărul devine repede un plantator, poate mai puțin crud decât cei cu vechime, dar suficient de inuman cât să-și exploateze sclavii și, mai ales, sclavele. Preferată lui, Zarite, nu îndrăznește să se revolte. Dar, când soarta îl aduce pe plantația Saint-Lazare pe tânărul sclav Gambo și Zărite se îndrăgostește, nimic nu va mai putea stă în calea tinerei care se descoperă pe sine și descoperă libertatea. Libertate pe care o va dobândi numai după ce frământările vremurilor vor însângera insula și vor alungă stăpâni și sclavi spre un nou Pământ al Făgăduinței.
Privită de pe puntea corabiei, în mijlocul apelor tropicale, insula Saint-Domingue oferă iluzia unui paradis. Munțîi ei înalți sunt acoperiți de verdeață, campiile ei fertile sunt pline de roade. Dar, odată ce pune piciorul pe uscat, călătorul descoperă că, pentru unii, colonia este un infern.
Zarite Sedella pare sortită unei vieți de supunere tăcută și nefericire. S-a născut sclavă și, pentru că este sclavă, copiii ei nu îi aparțîn, ci sunt o marfă de care stăpânii dispun cum vor. Pentru că este sclavă, nu îi este îngăduit să simtă, să vorbească, să gândească. Și totuși, frumoasa mulatră va ști să-și croiască în Lumea Nouă un drum spre fericire și libertate, în pofida tuturor uraganelor istoriei care matură, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Europa și Americile.
Insula de sub mare  de Isabel Allende – un roman extraordinar, atât ca subiect, cât și ca mod de abordare a acestuia, o poveste complexă, genul de carte cu povești în poveste, cu o galerie impresionantă de personaje detaliat prezentate. O adevărată epopee, tulburătoare și copleșitoare, o lecție de istorie extrem de bine documentată ce surprinde o epocă întunecată și o realitate dureroasă: sclavia! Și toate acestea, într-o carte cu o scriitură impecabilă! E prima carte a autoarei pe care o citesc și pot spune că m-a cucerit cu măiestria sa excepțională de povestioare. Am fost captivată, sedusă de-a dreptul de fiecare rând al cărții.
Țin să remarc de asemenea minunata copertă a cărții, prezentarea grafică, editarea și traducerea de notă maximă! O singură observaţie am de făcut: în sinopsisul cărţii apare numele Toussaint Valmorain, în loc de Toulouse Valmorain.
Acțiunea cărții se întinde pe o perioadă de 40 de ani, intre 1770 și 1810.
Cartea, deși captivantă, nu se citește ușor, este scrisă gen povestire, are puțin dialog și transmite foarte multe informații, având la bază o minuțioasă documentare în privința contextului istoric în care petrece acțiunea, în privința culturii și obiceiurilor populației – atât a sclavilor, cât și a stăpânilor acestora, sau a mulatrilor liberi, care erau o categorie aparte.
Face parte din acele cărți a căror lectură îmbogățește sufletește și emoțional cititorul. Pe mine m-a impresionat profund.
Cuprinde povești de viață marcate de nedreptăți, abuzuri, incest, violență, dezumanizare şi destine frânte, dar și de puterea de a merge mai departe, curaj, caractere nobile, iubire și speranță!
Cartea o are în prim plan pe sclava Zarite – Tete – și urmărește viața ei de când e copil și până la maturitate, când ne despărțim de ea știind-o o femeie liberă, atât ea, cât și urmașii ei! De altfel, în carte sunt inserate capitole scrise la persoana întâi – marcate cu litere cursive – din perspectiva lui Zarite, într-un limbaj propriu, fapt care ne conectează cu trăire și simțirile ei.
Citatul meu preferat din carte:
„Dansează, Zarite, dansează, căci sclavul care dansează e liber. .. cât timp dansează.” Și am dansat mereu.
Prima parte a cărții se petrece intre 177O și 1793 în insula Saint-Domingo, fostă Haiti, pe plantația de trestie de zahar Saint -Lazare a familiei Valmorain.
Îl cunoaștem pe Toulouse Valmorain, când vine din Franța în exotica insulă unde tatăl sau avea plantația de trestie de zahăr ale cărei venituri îi permiteau să-și întrețină familia în lux în Franța.
Tânăr școlit la Paris, Toulouse a sosit cu un cufăr de cărți și plin de idealuri, convins că va fi doar pentru o scurtă perioadă de timp. Însă tatăl său a murit scurt timp după aceea, și i-a lăsat plantația să o gestioneze. Toulouse nu știa pe atunci, dar nu va mai reveni în Franța decât într-o scurtă vizită, peste mulți ani…
Deși nu era un om rău, Toulouse avea un caracter slab și influențabil. A numit un vătaf extrem de dur și crud – Prosper Cambray – și, chiar dacă el personal nu a fost un stăpân la fel de rău precum tatăl său, sclavii săi tot au fost abuzați și exploatați la maxim.
Nu voi insista pe detaliile istorice ale cărții – care ne sunt oferite cu generozitate -, ci voi pune accentul pe spectaculoasa galerie de personaje ale căror povești se țes și întrepătrund pe firul principal al acțiunii.

Vă prezint în continuare un personaj care va avea un cuvânt de spus în carte: Violette Boisier, o mulatră de o frumusețe rară si una din cele mai râvnite curtezane din La Cap. Dintre toți amorezii ei, doi se vor îndrăgosti de ea: Toulouse și căpitanul Etiene Renoir – cu care Violette se va și căsători, peste câțiva ani. Cât despre relația ei cu Toulouse, aceasta se va transforma treptat dintr-una amoroasă într-una bazată pe amiciție și interese reciproce.
Astfel, după ce, în timpul unei călătorii în Cuba, Valmorain își va alege mireasa – Eugenie Garcia del Solar, ce provenea dintr-o familie de origine nobilă madrilenă, acesta se va întoarce pe plantație pentru a pregăti totul pentru venirea viitoarei sale soții și va apela la Violette să îl ajute în acest sens. El habar nu avea ce trebuie făcut sau cumpărat! Iar Violet va organiza totul ca la carte! Și, în plus, va cumpăra pentru Eugenie o micuță sclavă de nouă ani – Zarite/ Tete! Iar destinele celor trei – Valmorain, Violette și Zarite se vor întrepătrunde în moduri pe care doar soarta le poate pune la cale.
Deși la început s-au plăcut, ba chiar au existat și sentimente intre ei, căsătoria celor doi – Toulouse şi Eugenia nu a fost una fericită, tânăra neputând să se adapteze vieții de pe plantație. Avea, ce-i drept, și o predispoziție spre depresie și nebunie moștenită din familie, de care Toulouse nu a aflat decât prea târziu…
Tete îi făcea vânt cu evantaiul; îi era milă de stăpână-sa. Prinsese drag de dona Eugenia: stăpâna nu o bătea și își vărsa aleanul în fața ei. Îi povestea cum o curtase el în Cuba, copleşind-o cu galanterii și cadouri, dar pe urmă, la Saint -Lazare își vădise firea cea adevărată: clima rea îl stricase, la fel și magia negrilor, așa pățeau toți coloniștii din Antile. (…) Când o cunoscuse, Eugenia era o tânără robustă și dispusă să se adapteze proaspătului măritiş, dar doar în câteva luni decăzuse sufletește. Se speria din orice și plângea fără motiv.
Vorbind de magia negrilor, aceasta, ca și credințele, superstițiile și ceremonialurile lor vodoo sunt foarte inspirat inserate în carte, îmbogățind povestea cu elemente de realism magic. Zeitățile în care credeau aceștia – loa dragostei, loa mamă, Erzuli, Papa Bondye, sunt foarte prezente viața negrilor, apărând chiar ca personaje în carte. La fel, legendele lor, în care cred cu toată ființa.
Eugenia i-a dăruit un fiu, Maurice, pe care Valmorain l-a iubit ca pe ochii din cap. Moștenitorul său. Un copil firav, care nu ar fi supraviețuit fără îngrijirea și devotamentul lui Tete.
Cât despre soarta lui Tete pe plantație, aceasta a fost aceeași ca a oricărei sclave: la dispoziția stăpânului, s-o folosească după bunul plac. Ceea ce a și făcut. Iar copiii rezultați erau la rândul lor sclavi, proprietatea stăpânului, care nu își asuma în nici un fel paternitatea. Îi păstra sau îi vindea, fără să țină în vreun fel cont de sentimentele femeii. De fapt, îi considerau pe negrii doar cu ceva mai presus de animale, incapabili de sentimente.
Nu se gândise niciodată la sentimentele lui Tete, pleca de la principiul că erau foarte limitate. Când n-o vedea, ea se topea, dispărea în neant; reapărea doar când o chema, atunci se întrupa iar, exista doar ca să-l slujească. Nu mai era o fetiță, dar lui i se părea că nu se shimbase. Își amintea vag de copiliţa costelivă pe care i-o dăduse Violette Boisier cu ani în urmă, de fata ca un fruct care ieșise din coconul prea puțin promițător și pe care o deflorase violent în aceeași odaie în care Eugenia dormea drogată, de tânăra care născuse fără să scoată un geamăt, cu dinții încleștați pe o bucată de lemn, de mama care la 16 ani se despărțea cu un sărut pe frunte de copilul pe care n-avea să-l mai vadă nicicând, de femeia are-l legăna pe Maurice cu o dragoste nesfârșită care închidea ochii şi-și musca buzele când intra în ea, care uneori adormea lângă el epuizată de treburile de peste zi, dar se trezea tresărind și rostind numele lui Maurice, către care se repezea în fugă.
Un personaj remarcabil este tânărul sclav Gambo, un băietan de 15 ani, fiu al unui luptător african, cu sânge de luptător în vene, de care Zarite se va îndrăgosti. Îl va iubi cu patimă (eu una n-am prea înțeles cum s-a îndrăgostit Zarite la 21 de ani de acest băiat de 15 ani, chiar dacă era maturizat înainte de vreme). Însă dragostea lor nu avea nici o șansă, și asta din mai multe motive.
Te iubesc, Zarite, mai mult decât pe oricine, mai mult decât pe tata și pe cele cinci neveste ale sale, care au fost mamele mele, mai mult decât pe fratele și pe surorile mele, mai mult decât pe toți la un loc, dar nu mai mult decât pe propria-mi onoare.Un războinic își urmează destinul, asta e mai important decât dragostea.
Iar destinul său îi spunea să fugă, sa evadeze indiferent de riscuri – chiar dacă asta însemna să o lase în urma pe Tete – și să lupte împotriva asupritorilor lor, a albilor care le erau dușmani. Și a reușit!
Sclavii fugiți se refugiau în munți, se organizau, și de acolo atacau. Sclavii de pe plantații îi ajutau, le ștergeau urmele, și nu îi trădau. Și treptat, revolta lor s-a întins în întreaga insulă, au dat foc plantațiilor și vilelor albilor, au omorât și s-au răzbunat crunt.
Așa a început revoluția. Au trecut mulți ani și pământul din Haiti e și acum îmbibat de sânge, dar eu nu mai sunt acolo ca să plâng.
Gambo a venit pe furiș într-o noapte pentru a o lua cu el pe Zarite, întrucât Saint Lazare era următoarea plantație care va fi incendiată, dar ea nu a vrut să plece fără micuțul Maurice, şi fără Rossete, fiica pe care o născuse între timp. Și nu l-au lăsat în urmă nici pe Valmorain. Eugenia murise cu câteva luni în urmă…
Însă Zarite nu a ratat oportunitatea ivită:
– Vom încerca să vă salvăm viața – și pe cea a lui Maurice -, dar prețul e libertatea mea și a lui Rosette, am rostit răspicat, ca să priceapă.
Iar Valmorain, împotriva propriei voințe, dar neavând încotro, a scris documentul. Doar că acesta nu era valabil decât după ce era semnat de un judecător, după cum va afla Zarite ulterior. Dar, chiar și așa, era bunul ei cel mai de preț.
Au reușit să fugă de pe plantație, și apoi în Cuba, iar de acolo, împreună cu Sancho Garcia del Solar, cumnatul lui Valmorain, fratele Eugeniei, cu care legase o strânsă prietenie, au traversat oceanul spre un nou început, cu destinația New Orleans, Louisiana, unde, la ideea lui Sancho, au cumpărat o plantație de bumbac.
Mi-a plăcut foarte mult acest personaj pitoresc, un tip boem, cheltuitor și superficial, dar cu un suflet mare.
Partea a doua a cărții se petrece intre anii 1793 – 1810, în Louisiana – care fusese teritoriu spaniol până de curând, și cedată Frantei în urma unui acord secret – vom asista și la preluarea acesteia de către americani, ca urmare a vânzării acestei provincii de către Napoleon Bonaparte. După cum am mai spus, contextul geopolitic e foarte bine conturat în carte.
Conducerea unei plantații de bumbac nu diferă mult de una de trestie de zahăr, iar Valmorain se adaptează rapid noilor împrejurări. Numește un vătaf, dar are grijă să nu fie un despot așa cum a fost Prosper Cambray la Saint-Lazare. La recomandarea lui Sancho, a angajat un zdrahon irlandez, Owen Murphy, care era tare bun la suflet, avea o soție muncitoare și inimoasă și o familie numeroasă.
După vreo trei ani, timp în care cu toții se adaptaseră noii vieți, Toulouse Valmorain s-a recăsătorit cu o creola de stirpe bună – Hortense Guizot. Femeia părea blândă și bine educată, dar s-a dovedit că aparențele înșeală.
Sancho, care insistase atâta pentru căsătoria cumnatului său, a fost primul care a ghicit personalitatea femeii și i-a părut rău. Odată ieșită din odaia albastră, Hortense era cu totul alta, meschina, zgârcită și enervantă.
Neîndrăznind să-și țină sclava care îi era de atâta timp amantă în casă cu soția, Valmorain a mutat-o pe Tete împreună cu Rosette în casa de la oraș, cât timp el și Hortense erau la plantație.
Partea proastă e că, fiindcă din punct de vedere sexual Hortense răspundea cu multă generozitate dorințelor sale, a reușit sa-l domine și manevreze pe Valmorain și în afara dormitorului. Femeia ţinea totul sub cheie, își adusese propriul majordom și propria cameristă care îi spionau pe cei din jur, l-a îndepărtat pe Sancho, pe care nu-l agrea, și încerca din răsputeri să submineze afecțiunea lui Valmorain pentru fiul său, sperând că va da şi ea naștere unui fiu care sa concureze cu Maurice la moștenire.
Pe alte planuri ale cărții aflam ce s-a întâmplat și cu alte personaje ale căror destine se intersectează cu cele ale protagoniștilor principali: Violette Boisier, stabilită de asemenea la New Orleans, sau doctorul Parmentier, care își ținea ascunsă familia de culoare, datorită prejudecăților.
Un personaj luminos al cărții Părintele Antoine, un om de o bunătate și un devotament aparte pentru semenii săi. Va fi cel care o va ajuta pe Zarite sa-și obțină emanciparea. Foarte subtil a procedat!
Ce se întâmplă în continuare cu fiecare, vă invit să descoperiți citind cartea. Sunt foarte multe întâmplări asupra cărora aş vrea să insist, și personaje pe care mi-aş dori să vi le prezint, dar vă las plăcerea de a le descoperi singuri.
Ce va face Zarite când devine femeie liberă? Cum își va câștiga traiul? Ce soartă au copiii – primul ei născut, cel care îi fusese luat, şi Rosette și Maurice, frați după tată, atrași unul de celălalt peste granițele frățești?
Vă mai spun doar că răutatea lui Hortense Gauzot va face victime, iar Valmorain va plăti prețul deciziilor sale, inclusiv în ceea ce-l privește pe Maurice, copilul lui iubit, pe care l-a ținut departe ani de zile, la o şcoală cu internat, pentru a o mulțumi pe nemernica ce-i era soție. Iar punțile intre tată și fiu n-au mai putut fi refăcute…
Cât despre Zarite, va avea ea oare vreo șansă la o viață normală, la vreun strop de mulțumire și stabilitate? Va găsi oare un bărbat care să-i fie alături, şi să poată avea familia numeroasă şi liberă la care visa cu ardoare de când era copil? Au fost faze în carte pe care le-am citit cu lacrimi în ochi, dar și altele la care am răsuflat ușurată.
Finalul mi-a plăcut, autoarea a țesut frumos toate firele, nelăsând nici unul în aer, iar rezultatul m-a mulțumit pe deplin și m-a impresionat. Peste toate, o idee se înaltă clar: forța spiritului omenesc nu poate fi înfrântă, iar caracterele puternice nu pot fi îngrădite! Dintotdeauna au existat oameni care au schimbat destine, al lor și al celor din jur, iar în această poveste întâlnim astfel de oameni!
E o lectură ca un ospăț extravagant, pe care vă invit s-o savurați!

Mulțumim Diverta pentru cartea oferită pentru recenzie!

Cartea Insula de sub mare de Isabel Allende poate fi comandată de pe dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

About Author

24 de comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    Imi place stilul Isabelei Allende. Si aceasta carte pare foarte emotionanta. Din recenzie asa pare . Felicitari, Oli!

  2. Foarte complexa recenzia, iar cartea este plina de actiune si documentare istorica. Multumesc pentru recomandare, suna foarte bine!

  3. Balan Daniela on

    Foarte frumoasă și captivantă recenzia,felicitari Oli ❤️ cartea merita citita după această recenzie tentanta !

    • Multumesc, Daniela! E prima carte de Isabel Allende pe care am citit-o si m-a impresionat! O autoare exceptionala!

Spune-ți părerea!