Insula urâților de G.C. Kelis, Editura Creator – recenzie

Insula urâților

G.C. Kelis

Editura: CREATOR

Nr. pagini: 132

An apariție: 2023

Într-o lume în care Frumosul a devenit normă a perfecțiunii și omul a tins către ambele, urâtul devenise un viciu, o formă a decadenței și a disoluției morale și mentale. Până când estetica urâtului a repus în drepturi formele imperfecțiunii și, odată cu ele, urâtul și valențele sale artistice. Același lucru îl face și frumoasa carte Insula urâților adresată copiilor și scrisă cu o delicatețe admirabilă, cu o imaginație fecundă și un limbaj încărcat de poezie de către minunata G.C. Kelis. Cartea este plină de peripeții care mai de care mai îngrozitoare, dar și mai fascinante prin care trece micul Artes, băiatul cu fața mutilată de ghearele unei pisici, în încercarea lui de a salva copiii așa-zis urâți, prizonierii unei samavolnice regine Trufia, de pe Insula Urâților. Ajutat de Libelulă, prietenul firav și neînsemnat, dar loial și inventiv din basmele românilor, Artes, cu un nume neechivoc ca semnificație în acest război pentru dreptate, lumină, înțelegere și iubire, preia funcțiile artei în această confruntare între bine și rău. Copiilor le sunt deschise nenumărate porți în această carte-ghid către frumos, prietenie și spirit de sacrificiu tocmai de acest băiat, Artes, care poartă pe chip o cicatrice. Numai că în loc să-l sluțească, cicatricea scânteiază ca o flacără vie uneori în afară, de cele mai multe ori înăuntru, transformându-l pe Artes în cel mai frumos și mai curat dintre toți copiii lumii, cel care va aduce, ca și artă, lumina și blândețea, înțelepciunea și cunoașterea pentru fiecare - adevărata Frumusețe care nu piere niciodată, ci sporește și se adâncește pe măsură ce copiii vor crește. O carte minunată pentru toate vârstele, un îndemn plin de poezie către idealurile umaniste ale tuturor epocilor - frumusețe, adevăr și dreptate. - Conf. univ. dr. Aloisia Sorop

Insula urâților de G.C. Kelis este o carte încântătoare pentru copii, plină de peripeții, dar și de mesaje profunde strecurate subtil în paginile cărții, ajutându-i pe cei mici să înțeleagă importanța speranței, iubirii,  prieteniei, bunătății, altruismului, curajului și a privi dincolo de aparențe, dar și cât de mult rău pot face aroganța, trufia, înfumurarea, răutatea, lipsa de empatie, invidia, frica și  lașitatea!

În buna tradiție a basmelor românești, întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, iar Artes, eroul din poveste, este ajutat de personaje cu puteri supranaturale reprezentând binele (Libelulă, pisica violet Nebula, copacul Slovă, Oglinda Inimilor), care îl ajută în lupta cu personajele cu puteri supranaturale reprezentând răul, precum tenebrele și Oglinda Aroganței.

Lumea creată de autoare este una fascinantă, ajutându-i pe cei mici să-și dezvolte imaginația. Aș vrea să remarc și coperta, foarte sugestivă.

A fost odată ca niciodată, nici prea demult dar nici  prea  de  curând,  între  trecut  și  viitor,  la  granița  dintre  colo  și  nicăieri,  o  mare  cu  valuri  de  nestemate  lichide  cu  sclipiri  blânde  din  aurul  soarelui uneori și alteori cu scânteieri tăioase, ascuțite de întunericul și mânia furtunii. Frumusețea apelor n-ar fi fost deplină însă, fără cele două insule gemene care  ar  fi  stârnit  curiozitatea  oricărui  pământean  care  ar  fi  călătorit  prin  apropiere.  Și  nu  era  vorba  despre fluturii marini care se jucau cu peștii cât acul până aproape de țărm prin valurile pitice sau despre sirenele  care  se  spune  ca  își  ițeau  capetele  sidefate  și pletoase sub fiecare clar de lună, intonând triluri cristaline,  ci  era  vorba  de  ceva  puțin  mai  curios…  Anume de o insulă care plutea în văzduh de parcă ar fi fost ținută în palmă de o mână invizibilă, având chiar și copaci și flori care creșteau cu capul în jos pe spatele-i verde-maroniu. În umbra acestei pălării plutitoare de verdeață, se ridica din valurile străvezii sora  ei  geamănă,  ca  un  moț  de  mușchi  zbârcit,  crescut din umezeală și lumină neagră.

La  capătul  zărilor  luminate  ale  Insulei  de  sus,  unde   locuiau   doar   oamenii   pe   care   Aroganța,   oglinda Reginei Trufie, îi numea frumoși, se putea vedea o casă veche, cu ferestre înalte, umbrite ușor de frunzele albe și verzi ale unei plante care semăna cu iedera. Deși la o privire fugară cineva ar fi putut spune  că  este  o  casă  părăsită,  totuși  un  trecător  atent  ar  fi  observat  florile  îngrijite  de  la  pervaz  și  pe  cele  care  însoțeau  potecuța  ce  ducea  spre  casă,  grămăjoara  cu  lemne  tăiate  sau  rufele  puse  adesea  la uscat în fața casei. Rareori puteai vedea însă cine locuia prin aceste locuri, foarte departe de celelalte case ale Insulei Frumoșilor. Singurii musafiri poftiți ai  acestei  locuințe  erau  liniștea,  șoapta  și  adierea  vântului – și adesea se puteau zări două, trei pisici violet  pândind  de  la  depărtare  prin  împrejurimi,  apoi  făcându-se  nevăzute  exact  atunci  când  ai  fi  crezut  că  începi  să  le  deslușești  mai  bine  ochii  de  culoarea chihlimbarului.

În insula de sus trăiau doar cei ”frumoși”, iar în insula de jos trăiau ”urâții”, împărțiți în comunități, după cum defectele lor fizice erau mai mult sau mai puțin vizibile.

Dar cum se ajunsese oare la o astfel de orânduire? Cândva, ținuturile fuseseră conduse de un rege bun și înțelept, care avea doi copii – o fată din cale afară de frumoasă și un băiat bun și inteligent.

Din păcate, orbit de iubirea pentru fiica sa, regele nu băgase de seamă că aceasta devenea tot mai rea și mai arogantă, supărându-se chiar pe cei care încercau să-i atragă atenția în acest sens. Când a realizat adevărul, a fost prea târziu… Fiica lui l-a înlăturat de la putere, exilându-l și instituind un regim nedrept și dictatorial.

Ca o paranteză, pornind de la această eroare de judecată a regelui, care a avut ulterior un efect de domino, declanșând un șir de evenimente cu consecințe catastrofale, cartea poate constitui și un semnal de alarmă adresat părinților care își răsfață peste măsură odraslele, ignorând toate avertismentele de pericol.

Micul Artes, protagonistul poveștii, ar fi trebuit să fi fost de mult exilat în insula de jos, având o cicatrice pe obraz, însă fusese ascuns de mama și bunica lui într-o căsuță aflată pe insula de sus. Povestea cicatricei este și ea una interesantă și ne învață să nu judecăm niciodată după aparențe, ci doar după ce am aflat toate circumstanțele.

Existau indicii că insula de sus urma să se prăbușească în curând, condamnându-i la moarte sigură pe toți cei aflați în insula de jos. În plus, iscoadele reginei patrulau insula de sus, căutându-i pe ”urâți”, pentru a-i încarcera.

Micul Artes, care era de mult timp revoltat de nedreptatea făcută și înflăcărat de dorința de a-i salva pe cei așa-zis urâți, a decis că era timpul să plece pe insula de jos.

În călătoria lui, Artes va trece prin multe peripeții, pericolele fiind la tot pasul, având de înfruntat atât vitregiile naturii cât și perfidia unor personaje malefice, precum și propriile temeri.

Cartea te ține cu sufletul la gură până la final, când ne este dezvăluită o conexiune surprinzătoare.

Deși o bună parte din pericol este înlăturat, cartea lasă loc la o continuare, care m-aș bucura să apară.

Vă recomand cu mult drag această carte plină de metafore și de mesaje cu tâlc!

”Nu există oameni urâți, ci doar inimi sluțite din cauza întunericului  pe care l-au lăsat să le cuprindă.”

Cartea Insula urâților de G.C. Kelis poate fi comandată pe libris.ro, carturesti.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți G.C. Kelis

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți autori români