Întoarcerea acasă de Nicholas Sparks, Editura Litera, Colecția Blue Moon
Întoarcerea acasă
(The Return – 2020)
Nicholas Sparks
Editura Litera
Colecția Blue Moon
Data apariție: noiembrie 2020
Trevor Benson n-a avut niciodată de gând să se întoarcă la New Bern, în Carolina de Nord. Dar explozia unui obuz în fața spitalului în care lucra, din Afganistan, l-a lăsat cu o infirmitate și a fost trimis acasă . În aceste condiții, căbănuța dărăpănată lăsată moștenire de bunicul lui poate fi locul potrivit ca să se recupereze.
Îngrijind stupii pe care bunicul lui îi iubea atât de mult, Trevor nu este pregătit să se îndrăgostească de o localnică, însă, chiar de la prima lor întâlnire, simte o legătură stranie cu ajutorul de șerif Natalie Masterson. Ea pare să-i împărtășească sentimentele, dar rămâne frustrant de distantă, iar Trevor se întreabă ce ascunde.
Existența lui în New Bern este complicată de o adolescentă îmbufnată, pe nume Callie, care trăiește în parcul de rulote din apropiere. Trevor speră ca fata să poată elucida misterul morții bunicului lui, dar ea nu-i oferă multe indicii până când, într-o situație de criză, el se vede nevoit să descopere adevărul despre trecutul lui Callie, care are o legatură mult mai strânsă cu bătrânul decât și-ar fi imaginat nepotul.
În încercarea de a descifra secretele lui Natalie și Callie, Trevor va învăța ce înseamnă dragostea și iertarea și faptul că, în viață, trebuie să ne întoarcem din când în când acasă.
Veți citi întreaga poveste în romanul ÎNTOARCEREA ACASĂ de Nicholas Sparks. De vineri, 20 noiembrie, la chioșcurile din toată țara la prețul de 29,99 lei.