Intoarcerea de Theo Anghel, Editura Quantum Publishers – recenzie

80

Întoarcerea

Theo Anghel

Editura Quantum Publishers
An aparţie: 2016
Număr pagini: 295
Este primul volum din seria ”Am murit, din fericire”: 1.”Întoarcerea”; 2. ”Chaos”; 3. ”Dincolo”; 4. Purgatorio; 5. Diabolic
Mă încântă cărţile fantasy, rezonez cu ele, iar unele dintre acestea sunt generos presărate cu umor, cum e şi „Întoarcerea”, o carte care m-a amuzat şi emoţionat în egală măsură. Filonul fantasy al cărţii e grefat pe întâmplări şi situaţii reale, dar nu e vorba de o realitate romanţată, sau de partea frumoasă a vieţii, ci cunoaştem, cutremuraţi, o lume a neputinţei, a dezolării şi a înfrângerii. Miraculos e că şi acolo poate exista speranţa, iar bunătatea ia diferite forme, printre care şi pe cea a unui înger păzitor. Citind cartea, am avut cumva senzaţia că ar putea să nu fie doar ficţiune, că de miracolul unui înger putem fi oricare din noi atinşi atunci când şi dacă speranţa dispare…
Cartea beneficiază de un titlu deosebit de original şi incitant, coperta e foarte frumoasă și inspirată, iar povestea în sine mi-a depăşit toate aşteptările.
Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunţii ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârşitul. Nu şi pentru ea. Se întoarce că recuperator de suflete, însă nu la vechea viaţă şi familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfăţul  şi confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apă Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalţi, dar şi pe sine. Apar noi prieteni, noi duşmani şi… prima iubire?
Există viaţă după moarte? Unii vor spune da, alţii că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranţă nu v-aţi gândit.
Există recuperatorii de suflete. Smulşi din existenţele lor, sunt aruncaţi în altele, neîntrebaţi de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…
Recunosc sincer că nimic din ce am citit despre această carte nu mi-a dat un indiciu despre cât de mult o să mă impresioneze poveştile de viaţă întâlnite pe parcursul ei.
Romanul suprapune mai multe planuri, avem de-a face cu o galerie de personaje surprinzătoare, fiecare cu povestea lui, care ne este dezvăluită cu înţelegere şi sensibilitate.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Oriana (minunat nume), o tânăra rebelă, pe care o cunoaştem în ziua nunţii ei. Era orfană, părinţii ei dispăruseră în împrejurări misterioase, dar crescuse înconjurată de iubire în casa mătuşii şi a verişoarei ei. Se căsătorea din dragoste (era convinsă că dragoste era ceea ce simţea faţă de Damir, altfel nu l-ar fi ales tocmai pe cel de care ştia că e îndrăgostită verişoara ei, nu-i aşa?!). Fatalismul sau destinul a făcut ca, înainte de a ajunge la biserică, deja îmbrăcată în rochia de mireasă, să se rezeme de o balustradă – care a cedat – şi s-a prăbuşit în gol, rămânând moartă pe loc!
Acela a fost ultimul moment al vieţii mele. Al primei mele vieţi. M-am simţit smulsă din propriul trup şi ridicată cu o viteză ameţitoare (…) La un moment dat, m-am pomenit aruncată într-un deşert arid, plat ca în palmă. Iar nisipul, incredibil de fin, avea culoarea albă. Cristale ca de diamant luceau blând sub tălpile mele.”

intoarcerea

Asta e prima impresie a Orianei despre lumea de dincolo. Inevitabil, ajunge la „judecată”, unde un grup de oameni aşezaţi în şir indian aşteptau apatici să fie îndrumaţi spre una din cele trei uşi ale clădirii din faţa lor: la dreapta – Raiul, la stânga – Iadul, nimeni spre uşa din mijloc…până la ea! Nedumerită, este luată în primire de către un bătrân blând şi cumsecade, Amadeus – ce se va dovedi a fi reprezentantul Raiului – care o lămureşte că se află în Atelierul Recuperatorulor, ea însăşi fiind sortită a fi un „recuperatorum”. Nici bine nu începu să explice bătrânul, că au fost intrerupţi de o apariţie de coşmar:
„…o beldie jupuită ce părea gata să se răstoarne la fiecare pas. Pe când un picior era încă în aer, se apleca în faţă, se încovoia ca un covrig, la următorul pas se redresa, pentru a repetă aceeaşi mişcare ciudată cu celălalt. Hainele largi, zdrenţuite pe trupul costeliv dădeau senzaţia cacse vor dezintegra dintr-o clipă în altă. Mirosea greu, a fum.
– Nu ştii că n-ai voie să începi instructajul recuperatorulor fără mine? strigă el către Amadeus. Voi face reclamaţie. (…)
Amadeus dădu ochii peste cap.
-Ţi-l prezint pe stimabilul Malorum, reprezentantul Iadului, spuse către mine. „
Acestea fiind zise, şi prezenţa „stimabilului” Malorum asigurată, fapt ce a băgat-o de tot în ceaţă pe Oriana, începu în sfârşit instructajul. Ea era menită să devină o recuperatoare de suflete, şi i s-a explicat cum va fi nouă ei viaţă, odată ce se va întoarce în Chaos, cum se numea lumea în care trăise până atunci. I s-a spus totul clar – probabil – dar ei pe o ureche îi intra şi pe alta îi ieşea, nereuşind să se adune suficient cât să-şi trezească atenţia, lucru pe care l-a regretat din plin când s-a trezit goală puşcă pe podeaua unui apartament ca vai de el de sărăcăcios şi mizerabil ce era, neavând habar ce se aştepta de la ea şi ce o aştepta pe ea de acum înainte. Reţinuse doar că nu avea voie sub nici un motiv să ia legătura sau să fie recunoscută de vreuna de persoanele din fosta ei viaţă, altfel era „extrasă” de acolo, iar existenţa ei înceta definitiv. Partea bună (sau nu) era faptul că avea alături doi îngeri îndrumători, unul din partea Raiului – Ama, şi unul din partea Iadului-Abel. Ama şi Abel formau un cuplu delicios: erau doi tineri abia ieşiţi din adolescenţă, care în permanenţă aveau ceva de împărţit şi reproşat unul altuia, exasperând-o pe Oriana cu ciondăneala lor. Dialogurile şi interacţiunea dintre toţi trei sunt unul din atuurile cărţii, fiind stropite din plin cu un umor fin, de bună calitate, care ne oferă momente savuroase de-a lungul lecturii.
Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiţii ăştia se cunosc încă de pe când erau în viaţă şi se pare că au multe de împărţit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanţi. Dar să nu trag concluzii pripite.”
Singurul instrument ajutător pe care îl avea la dispoziţie era un ceas special, ce-i fusese prins pe încheietura mâinii, şi care urma să se activeze atunci când va primi o misiune. În rest, trebuia să se descurce cum putea, cu propriile puteri.
Se va aduna în cele din urmă, dar după ce va trece printr-o perioada de depresie cruntă, datorită stării jalnice în care se găsea. Nu avea haine (în afară de nişte zdrenţe pe care le găsise în apartament, şi în care arata că o cerşetoare), era speriată şi îi era foame, dar cel puţin nu era singură cu desăvârşire…
„Cei mai mulți oameni nu sunt fericiți pentru că ignoră usurința cu care pot ajunge să fie. Fericirea costă mult, întodeauna mai mult decât pot sau sunt dispuși să plătească. O întrezăresc cu ochi miopi de partea cealaltă a prezentului lor. Se află în locurile mult dorite, niciodată în cele avute deja. Pentru mine, lucrurile se simplificaseră, dintr-o dată, chiar în acel moment. Fericirea se afla în umerii celor doi prieteni, lipiți de ai mei. Atât de simplu era.”
Singura soluţie pe care o găsește pentru a ieși din impas este să jefuiască pe cineva, spre mulțumirea lui Abel și dezamagirea lui Ama! Hotărârea era luată, dar pe cine să jefuiască?! S-a dus – cu Abel și Ama alături ( aceștia o însoțeau peste tot, dar erau invizibili pentru ceilalți, dar dacă Oriana dorea să fie văzuți era suficient să pronunțe formula magică ”Visio”) – într-un parc, unde a dat peste un ”stol” de păsări de noapte, ieșite la agățat, iar unul din mușteriii acestora era numai bun pentru ce avea de gând Oriana.
L-am împins în spatele unui tufiș și i-am strâns ambele brațe la spate pe când încă mai râdea (…)
  • Să nu-l rănești, insistă Ama Și să-i lași bani de taxi.
  • Asta-i cel mai jalnic jaf la care am asistat vreodată, râdea Abel. Suntem niște infractori, nu asociație de caritate.
  • Puicuțo, lasă-mă să te văd, a șoptit bărbatul
Încă nu înțelegea ce se întâmplă.
  • Cretinule, te jefuiesc! N-o să te reguleze nimeni astă-seară! I-am scrâșnit, aplecată peste el, cu buzele aproape lipite de urechea lui. (…)
  • Să nu te mai prind pe aici, i-am șuierat înainte de a mă ridica și a o lua la sănătoasa pe aleea ce urma să mă scoată din parc.”
Treptat, pe măsură ce se acomodează cu noua existență, asistăm la maturizarea Orianei, care, în paralel cu misiunile care îi sunt încredințate, începe să poarte propriul război cu abuzurile și nedreptățile ce îi macină pe cei din jurul ei, ajutându-i pe cât îi stă în puteri. Poveștile acestora, inspirate din partea întunecată a realității cotidiene, m-au impresionat, sunt cu atâta sensibilitate redate, încât am suferit efectiv alături de Mati, Anemona, Viorel și ceilalți oropsiți ai sorții pe care i-am întâlnit în carte. Am pătruns în lumea lipsită de speranță a prostituatelor, unde am cunoscut-o pe Anemona, sau în lumea aurolacilor trăitori în canale, unde l-am însoțit pe Viorel, pentru a-i cunoaște familia, și am fost martorii neputinței femeilor abuzate de bărbații din viața lor, cărora, culmea!!! tot ele le găseau justificări. În această situație se afla Mati, vecina de palier a Orianei, pe care iubitul ei o bătea regulat, temeinic și cu simț de răspundere, până o învinețea! Că omul avea o altă soție și un copil de câțiva ani și că lucra ca un cetățean destoinic  la Primărie, nu-l împiedica să fie un nemernic!
Cu ajutorul lui Mati, pe care o ajută la rândul ei – veți vedea cum – se angajază la barul la care lucra aceasta, scăpând astfel de grija zilei de mâine. Anais, patronul barului, e un personaj controversat, care m-a intrigat, nefiind chiar cum pare la prima vedere.
Am amintit mai înainte de Anemona, prostituata pe care Oriana o întâlnise prima dată în parc, iar apoi o vedea regulat la bar cu diferiți clienți după ea. Soarta acesteia m-a cutremurat. Fusese profesoară, dar boala necruțătoare de care suferea soțul ei, pe care îl iubea din tot sufletul, a adus-o în stare de a face orice pentru a câștiga banii necesari pentru tratamentul acestuia în străinătate.Tratament pe care nu a mai apucat să-l facă…
O altă poveste tristă e cea a lui Viorel, un băiețel de vreo unsprezece ani, aurolac, căreia Oriana îi cumpără de mâncare și îl însoțește să vadă unde locuieşte, iar ce vede și află acolo depășește orice  închipuire: erau douăzeci de suflete care trăiau într-un canal, lipsiți de orice atribut al civilizației. Le cunoaștem pe bunicile lui Viorel, una din ele ”șefa” adăpostului, iar despre cealaltă aflăm că a fost balerină, dar și-a pierdut familia într-un accident, iar din casa naționalizată în care locuia a fost dată afară, moment în care și-a pierdut mințile. Câte cazuri din astea or fi și în realitate?! Întâmplările unor personaje din carte chiar te pun pe gânduri!
Ochii îmi fugeau în dreapta și stânga, la creturile care doar vag aduceau a oameni. Cei mai norocoși aveau câte o saltea între ei și cimentul umed, însă alții își găsiseră culcuș pe cutii de carton sau maldăre de haine aruncate la grămadă. (…) Îngerii mă urmau tăcuți, privind cu teamă la suferința impregnată peste tot, în locul acela.”
Revenind la planul fantasy al acțiunii, o urmărim pe Oriana în misiunile ce îi sunt încredințate prin activarea ecranului ceasului, unde apărea o săgeată ce o ghida acolo unde era nevoie de intervenția ei, cu precizarea că la fața locului avea dreptul la liberul arbitru, putând să decidă singură pe cine și cum să ajute. Nu vă dezvălui mai multe, această parte a cărții vă las s-o descoperiți singuri. Vă mai povestesc însă despre un personaj misterios: este vorba de Marc, un alt recuperatorum, dar care trecuse de partea întunecată, avându-l alături doar pe îngerul Infernului…
M-am întors spre bărbat. Mă fixa cu privirea rece a singurului ochi ce i se vedea de sub perdeaua de păr castaniu. Celălalt abia se ițea printre șuvițele rebele. Sprâncenele dese sporeau intensitatea privirii și barba nerasă de câteva zile îi dădea un aer și mai întunecat…A zâmbit. Mirosea incredibil de bine și abia m-am abținut să-l întreb ce parfum folosește. (…) Mă studia milimetru cu milimetru. De parcă ar fi încercat să-mi citească gândurile. Speram să n-o poată face, altfel ar fi aflat că-l consideram destul de atrăgător și că avea un zâmbet de milioane, în ciuda aspectului de asasin plătit.”
Acesta e bărbatul care o va fascina pe Oriana, și se pare că interesul era reciproc, dar asta rămâne să descoperim în volumele următoare, deocamdată i-am văzut interacționând în câteva situații-limită în care s-a aflat Oriana și cărora nu se știe cum le-ar fi făcut față fără intervenția lui…
– Ce vrei să faci cu femeia? Întrebă satanistul.
Marc îi făcu un semn conspirativ cu ochiul.
  • Tu ce crezi?
Bărbatul rânji tălâmb.
  • De ce ți-am da-o ție și n-am păstra-o pentru noi?
Se întoarse către gașca lui. Nebunii îl aprobară zgomotos.
  • Hm, da! Asta e o întrebare bună. Dracu” să mă ia dacă știu ce să-ți răspund. Cu toate astea, insist ca domnișoara să meargă cu mine.
  • Insiști? Se hlizi bărbatul, întorcând privirile amuzate către însoțitorii lui. Cred că te vom păstra și pe tine.
  • Pe mine? Se miră Marc. Ce să faceți cu mine?
  • Experimente, să vedem dacă ne place s-o facem și cu bărbați.
  • A, nu! Nu mi-ar plăcea, îmi plac femeile prea mult.
  • Cui îi pasă de ce ţi-ar păsa ţie?
  • Păi…Mie?!
Privirile injectate cu furie ale celor şapte bărbaţi m-au umplut de groază. Eram terminaţi. Ăştia nu ne vor lăsa să scăpăm vii de aici. Nu avea cum să lupte de unul singur cu atâţia, iar eu nu-l puteam ajuta cu nimic, eram legată ca un animal la proţap.”
Cum şi dacă vor ieşi din acest impas, veţi vedea…
Spre finalul cărţii, acţiunea va atinge din nou cote dramatice, odată cu răpirea Orianei de către răzvrătiţi – recuperatori ce aleseseră să ignore legile lumii de Dincolo, continuând să existe ca nişte carcase lipsite de substanţă şi scop.
Lăsând la o parte situaţia tensionată, “şedinţa” acestora m-a distrat teribil, iar la faza cu Betty Boop, nu mi-am putut stăpâni răsul. Nu vă spun mai multe, sper că v-am intrigat suficient cât să vă atrag atenţia acestei cărţi captivante, interesante, uluitoare de-a dreptul! Pe mine m-a cucerit, abia aştept să descopăr aventurile care o aşteaptă pe Oriana în volumele următoare. Din fericire, am volumul următor, “Chaos”, pe care încep să-l citesc chiar acum!

colaj intoarcerea

Mulțumesc Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Exemplarul poate fi comandat de pe site-ul editurii, de AICI.

 

About Author

80 de comentarii

  1. Ella, imi place recenzia, superba! Felicitari!
    Am citit cartea si mi-a placut! Abia astept sa iau si Chaos la citit!

  2. Super recenzia,am citit si eu cartea si imtradevar e deosebita.La final ajungi sa te intrebi daca cele povestite in carte nu ar putea fi adevarate.

  3. Balan Daniela Ela on

    n-am citit inca cartile acestei autoare dar sigur o voi face ,recenzia e ispititoare ! felicitari <3

  4. Felicitări de recenzie! Cu toate ca nu stiu dacă mai aveți nevoie de ele . Până acum nu a existat nici o recenzie care sa nu îmi placa si sa nu ma tenteze măcar putin.

  5. barbalata mirela on

    Frumoasa recenzia Oli 🙂
    Desi nu am citit nimic fantasy, pe zi ce trece imi dau seama ca merita 🙂
    Sunt convinsa ca voi face si acest pas iar cartea lui Theo Anghel va fi potrivita. Cand voi incepe sa citesc acest gen de carti o fac datorita voua 🙂

    • Ma bucur nespus de mult ca te-am convins, Mirela!Crede-ma ca merita cu prisosinta!
      Iti astept cu mult interes impresiile 🙂

      • Barbalata Mirela on

        Mereu o voi face; la tot ce citesc sau voi citi din recomandarile voastre, aqm sa imi las impresiile…chiar daca va plictisesc 🙂

  6. Felicitări pentru recenzie, foarte frumos ai povestit!Din pacate nu am citit nimic de acest autor ,dar il voi trece pe lista de achiziții viitoare.

  7. Este un subiect aparte, dar stilul lui Theo- simplu, concis – te cucereste. Sa nu mai spunem de umorul unor personaje …

      • In unele momente iti da de reflectat.Oare de cate ori nu am trecut pe langa un copil al strazii?Uneori poate i-am dat ceva,alteori am mers mai departe,insa cati dintre noi au fost curiosi sa vada unde traiesc acesti oameni si in ce conditii?
        Stim aproximativ cum e in canale,din reportajele tv,insa doar atat.

        Cred ca voi privi altfel orice om al strazii de acum.

  8. Clipa Narcisa on

    Si eu vreau sa citesc aceasta carte. Nu am citit autori contemporani pana acum si consider ca ar fi potrivit sa incep cu aceasta carte.

  9. Daniela Cusa on

    Am tot auzit de Theo Anghel si de cartile sale. Chiar mi ar placea sa le acord o sansa. Recenzia ta e delicioasa. :))

  10. Desii am fost putin sceptica la inceput(crezand ca acest gen nu are sa fie pe placul meu), aceasta carte mi-a ajuns la suflet.Am parcurs-o cu emotie ,dorind si mai mult sa descopar povestea Orianei.Ma emotionat foarte tare povestea trista a Anemonei dar si ce-a a lui Viorel.Sunt foarte curioasa sa vad prin ce mai trece Oriana si abia astept sa citesc urmatorul volum.Sunt in urma ce-i drept dar recuperez eu.
    Ps:cu siguranta rochia neagra de bal a elegantei harci cu coasa va dansa ,cu toti,mai devreme sau mai tarziu dar nu ne inghesuim,nu e graba!

  11. Barbalata Mirela on

    Am terminat primul volum „Intoarcerea” si, surprinzator, mi-a placut 🙂 . Este a doua carte de genul acesta citita si am fost sceptica. La inceput actiunea mi s-a parut inceata, nu vedeam adrenalina, dar m-am surpins ca doream sa ajung acasa si sa citesc cartea 😉 . Ba mai mult nu am putut incepe alta carte asa ca sunt la volumul 2 „Chaos” .
    Cu serria aceasta clar Theo are un alt stil fata de „Rochia aurie” .
    Imi place interactiunea Orianei cu cei dori ingeri si imi plac replicile dintre ei. Pe parcurs cartea devine spumoasa 🙂 . Imi place „jocul” dintre Oriana si Marc. Sunt curioasa cum evolueaza relatia celor doi pe parcurs.
    Nu am devenit brusc fan al cartilor fantasy dar, recunosc ca sunt pe drumul cel bun 🙂
    Pentru mine Oana Arion si Theo Anghel sunt „deschizatoarele” catre acest gen iar dorinta pentru fantasy o am de la voi 🙂 . Multumesc. Pupici

    • Ma bucur ca ti-a placut! Multumesc ca ai revenit cu impresii si lectura placuta in continuare! Sa vezi cum e volumul trei, „Dincolo”. E super!!
      O te mai tentez cu carti fantasy, nu ma las pana nu devii fan! 🙂 (sunt ambitioasa, nu-i asa?!)

  12. Barbalata Mirela on

    Serios??? Trebuie sa apara si vol.4??? Stiam ca va fi o continuare dar nu credeam ca o sa apara atat de repede 🙂

    • Mirela, daca te uiti in recenzia mea la volumul trei – Dincolo – la final am postat chiar un fragment in avanpremiera din volumul patru!

Lasă un răspuns