Într-o clipă de Suzanne Redfearn, Editura Trei
Într-o clipă
(In an Instant – 2020)
Suzanne Redfearn
Editura Trei
An apariție: 2021
Nr. de pagini: 400
Traducere de: Mihaela Doagă
O poveste profund emoționantă despre cum poți merge mai departe chiar și atunci când pare imposibil.
Suzanne Redfearn a mai scris și alte trei romane: Hush Little Baby, No Ordinary Life și Hadley & Grace, care au primit numeroase distincții. Nu este doar scriitoare, ci și arhitect specializat în proiecte rezidențiale și comerciale. Locuiește în Laguna Beach, California, unde deține, împreună cu soțul ei, două restaurante: Lumberyard şi Slice Pizza and Beer.
Viața lui Finn Miller se sfârșește abrupt, la numai 16 ani, într-un accident rutier în care mai sunt implicate încă zece persoane. Suspendată între lumi, Finn privește neajutorată cum cei pe care-i iubește se zbat să-și reia viața. Supraviețuitorii sunt nevoiți să facă alegeri imposibile și rămân chinuiți de durere și regrete.
Pentru că nu reușește să se despartă de ei, Finn îi veghează pe toți: Jack, tatăl ei, care vrea să se răzbune; prietena ei cea mai bună, Mo, care caută curajoasă adevărul; sora ei, Chloe, care știe că Finn e încă în preajmă și tânjește să i se alăture; și mama ei, Ann, care i-a salvat, dar e bântuită de hotărârile pe care le-a luat. Finn trebuie să meargă mai departe, dar cum ar putea, când familia ei e încă distrusă?
Într-o clipă este o poveste sfâșietoare, dar în final eliberatoare, despre forța dragostei și importanța familiei.
„Într-o clipă se referă la o catastrofă, dar povestea propriu-zisă are loc după factorul declanșator, în urma nenorocirii, când ramificațiile deciziilor pe care le-a luat fiecare dintre supraviețuitori încep să-i bântuie. Am crezut întotdeauna că regretul e emoția cu care ți-e mai greu să trăiești, dar, spre a avea regrete, trebuie să ai o conștiință: un paradox interesant ce le îngăduie celor mai josnici dintre noi să fie cel mai puțin afectați după ce au comis o nedreptate.” – Suzanne Redfearn
„O carte remarcabilă, care reușește să aibă un ritm alert și să fie accesibilă pentru cititorul relaxat (…), dar și să ofere o perspectivă profundă asupra naturii durerii și pierderii.” – The Albuquerque Journal