Delicatese Literare
Recenzii

Între două fronturi de Oana David, Editura Hyperliteratura – recenzie

Între două fronturi

Oana David

Editura Hyperliteratura

Nr. de pagini: 592

An apariție: 2021

OANA DAVID s-a născut în 1985 la Ploiești și a locuit în Suceava, Cluj, București și Brașov, unde trăiește și astăzi. A studiat Limbile Străine și Jurnalismul, iar acum, la 35 de ani, pentru că iubește literatura, a devenit din nou studentă, la Litere. Este un mic antreprenor, copywriter, scriitoare și cititoare avidă. Este căsătorită, are o fetiță, un cățel și foarte multe cărți.

“Între două fronturi” este romanul ei de debut, scris și documentat în mai bine de trei ani.

Cu inima împărțită între loialitatea față de țară și iubirea pentru un ofițer german, Lulli Leonida-Lăzărescu, soție-trofeu și o femeie înaintea epocii sale, trăiește o aventură pasionantă, ce o duce din Bucureștiul boem al Athénée Palace-ului şi Capșei, mișunând de spioni și informatori, de ofițeri și diplomați nemți și soțiile lor, până în Berlinul bombardat de după război, odată cu schimbarea hărţii Europei.

”O poveste pe care nu a mai spus-o nimeni.”– Florin Iaru

Între două fronturi de Oana David este o carte care m-a surprins extrem de plăcut. Prin forța scriiturii, personajele foarte bine conturate, excelenta documentare și atenția la detalii, romanul rivalizează cu succes cu cele ale clasicilor literaturii române, ducându-mă cu gândul la unul dintre romanele mele preferate: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lulli Leonida-Lăzărescu, un personaj feminin fascinant, de-a dreptul memorabil.

De o frumusețe răpitoare, Lulli provenea dintr-o familie de nobili scăpătați. Bunica ei, cu care Lulli era comparată adesea, îl ruinase pe bunicul ei și apoi fugise din țară. Astfel, în loc să trăiască ca rentier, precum înaintașii săi, tatăl lui Lulli ajunsese proprietar de birt. Adorându-și fiica, tatăl îi lua mereu apărarea lui Lulli când i se reproșa că este frivolă.

”- Ei, acuma și tu, Alexandrino, da’ ce-oi vrea altceva? i-a răspuns însă tata. De ce n-ar trage-a lume mare? Frumoasă e păpușă, și citește toată ziua versuri și romane! Și-n franțuzește! Și-n nemțește! Pe deasupra auzi-o cum cântă la pian! Zici că-i un înger coborât din ceruri! Măcar ea să aibă parte, dacă eu n-am avut… N-o s-o dau decât cel puțin dup-un doctor, dacă nu chiar dup-un ministru! S-o poarte de cucoană, să-i așeze automobil la scară și valet la ușă!”

Cuvintele tatălui i s-au impregnat ca un deziderat în mintea micuței Lulli. În ciuda faptului că era extrem de talentată, cântând dumnezeiește la pian, și că tatăl ei a încercat din răsputeri să se opună căsătoriei ei cu marele industriaș și om politic promițător Barbu Leonida-Lăzărescu, în vârstă de 45 de ani, Lulli a ales calea mai ușoară spre parvenire, regretul a ceea ce pierduse revenindu-i adesea în memorie.

“Cine ar fi crezut că în urmă cu doar câțiva ani stăteam și studiam ore întregi la pian, că într-adevăr cândva cântasem chiar și la Palat, pentru Curtea Regală, și în acompaniasem la pian pe George Enescu, pe scenă la Ateneu, în fața a sute de spectatori, printre râuri de aplauze. De fapt, parcă nici mie nu-mi mai venea să cred.”

În loc de o carieră fulminantă, dar care presupunea însă multă muncă și răbdare, Lulli s-a trezit prinsă ca într-o capcană într-o căsnicie searbădă, lipsită de bucurii, înecându-și adesea amarul în alcool, sarcasm și autoironie.

”Căsătoria noastră fusese de la început o farsă, un aranjament josnic și nimic mai mult. Știuse de la început că îl înșelasem, știam că mă înșela tot timpul ca și cum ar fi practicat un sport de performanță, dar el avusese nevoie de mine, cum și eu avusesem nevoie de el. Mi se păruse întotdeauna un om dezagreabil, fusese un soț groaznic și, prin comparație, un amant cel mult mediocru.”

Pe Heinrich, cel ce avea să devină iubirea vieții ei, Lulli l-a cunoscut în anul 1937. Cumnata ei, Marie, sora lui Barbu, se căsătorise cu un neamț aristocrat, ce provenea dintr-o întreagă linie de baroni Reinhardt, iar Lulli și soțul ei au mers în acel an în vizită la familia acesteia. Herr Admiral avea doi băieți din prima căsătorie, Heinrich și Gerhardt, și încă unul cu Marie, Friedrich.

Încă de la cina din prima seară, Lulli a remarcat că relațiile dintre tată și fiul lui cel mare, Heinrich, erau destul de încordate, aceștia polemizând destul de vehement pe diverse teme, aducând-o la exasperare pe Marie.

”- Doamne, dar nu se poate să purtăm și noi o conversație despre altceva? Artă! Voiajuri! Literatură! Oricare alt subiect ar fi minunat, câtă vreme nu mai aud scandal în casa asta! Așa m-am săturat, tot timpul numai război, politică și Hitler! Cât să mai suport?… Voi doi o să mă băgați în mormânt!”

Pe de altă parte, în ciuda faptului că Barbu o alesese pe Lulli pe post de soție-trofeu, ea avea un temperament vulcanic și era mult prea inteligentă pentru a se potrivi perfect în rolul ce i se destinase. Stăpână pe propriile păreri, ea nu s-a sfiit să-l contrazică pe Herr Admiral în timpul discuției pe o temă legată de artă, atrăgându-și dezaprobarea soțului, dar și admirația lui Heinrich.

Războiul a frânt multe destine și a răsturnat din temelii o întreagă orânduire. Încă de la început suntem preveniți de dimensiunea distrugerilor unei întregi familii. La fel ca ea, și multe altele, de ambele părți ale frontului…

”Nu aveam să-i mai revăd niciodată împreună, ca o familie, pe cei cu care mâncaserăm apfeltorte și ascultasem Bach într-o seară de toamnă aurie și blândă, în casa aceea minunată de la marginea lacului.

Friedrich, Feldwebel în divizia 21 de panzere din Afrikokorps, de sub comanda lui Rommel, avea să moară în martie 1941, în Africa de Nord. Apoi, într-o noapte înstelată de la începutul lui 1944, în Berlin, a murit și Marie, strivită sub dărâmături în timpul unui bombardament aliat, iar undeva în vara lui 1948, amiralul, deși supraviețuise unor bătălii navale încrâncenate în Marea Nordului, unui lagăr englezesc de prizonieri de război de pe lângă Oldham și, per total, celui mai îngrozitor război pe care l-a văzut vreodată omenirea, urma să-și tragă un glonț în cap cu un Luger ruginit, în bucătărioara mică, cu un singur ochi de geam, dintr-o fermă de cartofi din Bavaria.”

După o aventură pasională petrecută în luna septembrie 1937 în trenul Orient Express Berlin-București, destinul a făcut ca drumurile lui Lulli și Heinrich să se încrucișeze de mai multe ori. În special, o noapte din noiembrie 1940, ce nu anunța nimic deosebit, avea să devină fatidică…

“Câteodată, rar, când mai devin nostalgică, mă întreb care ar fi fost oare viața mea dacă în ziua aceea fără dată mi-aș mai fi turnat încă un pahar și aș fi rămas acasă.”

În ciuda faptului că Heinrich afirmase cândva că nu se va înrola niciodată, spunând că: ”Pur și simplu, nu văd de ce ar trebui să mă înjosesc și să ascult de ordinele unor indivizi mult inferiori mie. M-am născut liber și plănuiesc să rămân liber în continuare. Cariera armelor nu mi s-ar potrivi deloc.”, era acum ofițer superior în Armata Germană ca pilot de vânătoare, ocupând o poziție cheie care îl făcea extrem de atractiv pentru structurile de spionaj autohton, având în vedere informațiile vitale, de o deosebită importanță strategică, la care avea acces.

Un carusel de împrejurări o aduc pe Lulli în situația ingrată de a-l spiona pe bărbatul de care se îndrăgostise.

”- De ce aș accepta să fac așa ceva? Cu atât mai mult cu cât, din nefericire, romantismul ăla de vidanjă de care-mi vorbeai adineauri se întâmplă să fie și reciproc.

– O să-ți treacă, mi-a răspuns ea, glacială. O să-ți dai și tu seama curând că există lucruri mai importante pe lume decât o pereche de ochi albaștri.

Ca și cum iubirea mea pentru Heinrich, care mă însoțise ca o umbră atâția ani de zile, mi s-ar fi putut topi în memorie așa, pur și simplu, doar pentru că trebuia.

– Și nici n-ai de ales. E sora ta la mijloc.”

Dar cine era sora lui Lulli, având în vedere că nu se pomenise nimic despre ea până atunci, și de ce era atât de importantă pentru Lulli? Ei, asta vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte!

Cartea fiind scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lulli, avem posibilitatea să înțelegem atât gândurile cât și motivațiile ei, Heinrich fiind învăluit multă vreme în mister. Declarația lui de la un moment dat ne-a dezvăluit faptul că sub o aparență glacială se ascundea un adevărat vulcan. Puterea sentimentelor lui, ca și capacitatea lui de sacrificiu pentru persoana iubită sunt absolut impresionante!

”- (…) Tristul adevăr e altul. Și dacă aș fi știut că, să zicem, planul tău ar fi fost să mă tranșezi noaptea în somn, tot nu ar fi contat pentru mine. (…) Așa că, să fac pe prostul chiar n-a fost mare lucru, a continuat însă el, liniștit. Nici atunci, nici în restul nopții, nici a doua zi de dimineață, nici după aceea, când știam perfect ce aveai tu de gând, și nici măcar mai târziu, când îmi umblai prin buzunare și hârtii și erai doar cu ochii pe mine, să vezi tot timpul ce fac, și când nu numai că mi-ai pus mie viața în primejdie, dar ai pus-o și pe a ta, mult mai prețioasă pentru mine decât a mea proprie.”

Dincolo de această tulburătoare poveste de dragoste, cartea reușește să facă o radiografie precisă a acelor vremuri tulburi, reușind să creeze o atmosferă extrem de veridică, pe care am mai întâlnit-o doar la autori contemporani cu acele vremuri, ca de exemplu în Mai presus de toate de Eric Knight, scrisă în anul 1940.

Vă invit să descoperiți singuri în carte toate evenimentele, precum și deznodământul acestui roman uluitor, pe care îl recomand cu drag!

Cartea Între două fronturi de Oana David poate fi comandată pe libris.ro, carturesti.ro, emag.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți de război

12 Comments

Spune-ți părerea!