Delicatese Literare
Recenzii

Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

Ipoteza iubirii

(The Love Hypothesis – 2021)

Ali Hazelwood

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Traducere: Simona Săsărman

Nr. de pagini: 336

Data apariție: 6 ianuarie 2022

Ali Hazelwood este o autoare multiplu publicată – dar vai, doar de articole despre știința creierului, revizuite de colegii de breaslă, în care nimeni nu flirtează cu nimeni și faza cu „au trăit împreună până la adânci bătrâneți“ nu se aplică întotdeauna. Este originară din Italia și a locuit în Germania și Japonia înainte de a se muta în Statele Unite pentru a urma un doctorat în științe neurologice. A devenit de curând profesor universitar, fapt care îi dă fiori reci pe spate. Când nu e la serviciu, Ali poate fi văzută alergând, mâncând prăjituri sau urmărind filme științifico-fantastice împreună cu înălțimile lor pisicile (și cu soțul ei doar-mai-puțin-felin).

Olive Smith este în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford și nu crede în relațiile romantice de durată. Dar prietena ei cea mai bună este convinsă de importanța iubirii, așa că, pentru a o convinge pe Anh că se întâlnește cu cineva și că este pe drumul cel bun pentru a fi fericită până la adânci bătrâneți, Olive trebuie să ia o hotărâre. Oamenii de știință au nevoie de dovezi. Așadar, ca orice biolog care se respectă, Olive intră în panică și se sărută cu primul bărbat pe care îl vede.

Acel bărbat este nimeni altul decât Adam Carlsen, un tânăr profesor în vogă și un mârlan bine-cunoscut. Tocmai de aceea, Olive este de-a dreptul uluită când tiranul laboratorului de la Stanford acceptă să intre în joc și să fie iubitul ei fals. Dar când o mare conferință științifică o ia razna, turnând acid peste cariera lui Olive, Adam o surprinde din nou cu sprijinul său de neclintit și cu un abdomen ca de piatră... cu pătrățele și tot tacâmul.

Dintr-odată, micul lor experiment se apropie periculos de mult de combustie. Iar Olive descoperă că singurul lucru mai complicat decât o ipoteză despre iubire este să-și pună propria inimă sub microscop.

O comedie romantică frumos scrisă, cu o eroină de care vă veți îndrăgosti instantaneu, Ipoteza iubirii este destinată să-și câștige locul pe raftul cărților preferate. – Elizabeth Everett

Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood este o carte deosebit de romantică și emoționantă, cu un cuplu fermecător, dar complet atipic.

Olive, eroina principală a cărții, are o minte sclipitoare, însă iubirea nu se conduce după reguli și nu se poate explica științific.

Deși este scrisă la persoana a treia, cartea ne oferă perspectiva lui Olive. Doar aproape de final descoperim și punctul de vedere al lui Adam. Este înduioșător câtă capacitate de iubire, tandrețe și altruism se poate ascunde în spatele unei aparențe de bărbat ursuz și inabordabil!

Olive Smith este o tânără canadiancă în vârstă de 26 de ani, aflată în al treilea an de doctorat. Tema de cercetare aleasă de ea – detectarea timpurie a cancerului pancreatic -, are o miză personală extrem de dureroasă. Mama ei murise pe când ea avea doar cincisprezece ani, la doar două luni după ce depistase acea boală nemiloasă, lăsând-o pe Olive singură pe lume.

De atunci, Olive se dedicase exclusiv studiului, sperând ca, prin cercetările ei, să preîntâmpine astfel de tragedii. Timidă și introvertită, Olive nu se implicase până acum în nicio relație amoroasă, având doar o mână de prieteni cu care se simțea în largul ei și cărora le era extrem de loială.

Când a realizat că Anh, cea mai bună prietenă a ei, ezită să înceapă o relație cu Jeremy, de care era îndrăgostită, acesta împărtășindu-i la rândul lui sentimentele, doar pentru că avea impresia că Olive îl iubea de dinaintea ei, Olive a considerat că se impun măsuri urgente pentru a remedia situația. Astfel, pentru a o convinge pe Anh că nu simțea nimic pentru Jeremy, Olive s-a aruncat de gâtul primului bărbat întâlnit și a început să-l sărute, într-o încercare disperată de a pretinde că acesta era prietenul ei, constatând abia apoi cu groază că repectivul era Adam Carlsen, un profesor cu o reputație teribilă, temut de toți studenții și doctoranzii.

Cu totul surprinzător, după ce i-a aflat motivele, Adam s-a arătat dispus să ia parte la șarada lui Olive, pretinzând că are și el propriul lui interes în a mima o relație romantică.

Însă, după câteva întâlniri false, Olive a realizat cu stupoare că s-a îndrăgostit de Adam, care cu ea se comporta complet diferit față de toți ceilalți. Cum nici una din vastele ei cunoștințe științifice nu o pregătise pentru o astfel de posibilitate, Olive s-a înconjurat de un nor de minciuni pentru a disimula realitatea.

Vă las plăcerea să descoperiți singuri cum se va termina această poveste savuroasă, pe care o recomand cu mult drag. Veți avea parte de multe momente amuzante, dar și de altele extrem de emoționante, precum și de unele… foarte fierbinți! 😉

Fragment:

„IPOTEZĂ: Confruntată cu alegerea între varianta A (o situație ușor incomodă) și varianta B (un dezastru colosal ce prezintă consecințe devastatoare), voi alege în mod inevitabil varianta B.

Doi ani și unsprezece luni mai târziu

În apărarea lui Olive, pe bărbat nu părea să‑l deranjeze prea tare sărutul.

I‑a luat un moment să se adapteze – ceea ce era perfect de înțeles, având în vedere circumstanțele. A fost un minut stânjenitor, inconfortabil și oarecum dureros, în care Olive și‑a lovit în același timp buzele de ale lui și s‑a ridicat în vârfurile picioarelor cât de mult a putut pentru a‑și menține gura la același nivel cu fața lui. Chiar trebuia să fie atât de înalt? Sărutul trebuie să fi arătat că o lovitură cu capul stângace, iar ea era tot mai îngrijorată că nu avea să fie capabilă să‑l ducă la bun sfarșit. Prietena ei, Anh, pe care Olive o observase apropiindu‑se cu câteva secunde înainte, avea să arunce o singură privire la ei și să știe instantaneu că Olive și acest tip cu care se săruta nu aveau cum să fie doi oameni aflați la întâlnire.

Apoi, acel moment chinuitor desfășurat cu încetinitorul s‑a terminat și sărutul a devenit… diferit. Bărbatul a inspirat brusc și a înclinat puțin capul, făcând‑o pe Olive să se simtă mai puțin că o maimuță ce se cățăra într‑un baobab, iar mâinile lui – care erau mari și se simțeau în mod plăcut călduțe în aerul condiționat de pe hol – au cuprins‑o de talie. Au alunecat în sus câțiva centimetri, înfășurandu‑se în jurul cutiei toracice, ținând‑o lângă el. Nu prea aproape și nici prea departe.

La distanța potrivită.

Era mai degrabă un sărut pe fugă decât altceva, dar era destul de plăcut și, pentru câteva secunde, Olive a uitat un număr apreciabil de lucruri, inclusiv faptul că era lipită de un tip oarecare, de un necunoscut. Că abia dacă avusese timp să șoptească „Pot să te sărut, te rog?“, înainte de a‑și lipi buzele de ale lui. Că ceea ce o determinase la început să joace toată scena era speranța de a o păcăli pe Anh, prietenă ei cea mai bună.

Dar asta reușește un sărut bun: o face pe o fată să uite de sine pentru o vreme. Olive s‑a trezit topindu‑se lipită de pieptul lat, solid, care nu dădea nici un semn să cedeze. Mâinile i s‑au plimbat de la un maxilar bine conturat spre un păr surprinzător de des și moale, iar apoi… apoi s‑a auzit suspinând, ca și cum ar fi rămas deja fără suflare, iar acela a fost momentul în care revelația a lovit‑o ca o cărămidă în cap… Nu. Nu.

Nu. Nu. Nu.

Nu ar fi trebuit să se simtă bine. Cu un tip oarecare, și așa mai departe.

Olive a icnit și s‑a împins de lângă el, căutând‑o frenetic cu privirea pe Anh. Prietena ei nu se întrezărea nicăieri în sclipirea albăstruie a holului laboratoarelor de biologie la ora unsprezece seara. Ciudat. Olive era sigură că o observase cu numai câteva secunde mai devreme.

Tipul cu sărutul, pe de altă parte, stătea chiar în fața ei, cu buzele desfăcute, cu pieptul ridicat și cu o luminiță ciudată sclipindu‑i în ochi, moment în care a trăsnit‑o enormitatea a ceea ce tocmai făcuse. Pe cine tocmai…

Să mă ia naiba.

Să. Mă. Ia. Naiba.

Pentru că doctorul Adam Carlsen era un dobitoc notoriu.

Acest lucru nu era remarcabil în sine, având în vedere că, în mediul academic, orice poziție care se află deasupra nivelului studentului absolvent (din păcate, nivelul lui Olive) necesită un anumit grad de nesimțire pentru a fi menținută pentru o perioadă de timp, cu profesorii titulari situați în vârful piramidei nesimțirii. Doctorul Carlsen, totuși – era excepțional. Cel puțin dacă puteai să te iei după zvonuri.

El era motivul pentru care colegul de cameră al lui Olive, Malcolm, fusese nevoit să renunțe complet la două proiecte de cercetare și era foarte probabil să sfarșească absolvind cu întârziere de un an; era cel din cauza căruia Jeremy vomitase, ca urmare a emoțiilor de dinainte de examenele de admitere; singurul vinovat pentru faptul că jumătate din studenții din departament fuseseră forțați să‑și amâne susținerea tezei. Joe, care obișnuise să facă parte din gașca lui Olive și care o ducea în fiecare joi seară la niște filme europene cu imagini neclare și subtitrări minuscule, fusese asistent cercetător în laboratorul lui Carlsen, dar se hotărâse să renunțe după șase luni, „din anumite motive“. Fusese, probabil, mai bine așa, având în vedere că asistenților care rămăseseră le tremurau în mod constant mâinile și deseori arătau de parcă n‑ar mai fi dormit de un an întreg.

Poate că doctorul Carlsen era un rock star al vieții academice și un copil minune al biologiei, dar era, în același timp, rău și hipercritic, și era evident din felul în care vorbea, din atitudine, că se credea singurul om de știință de o calitate acceptabilă din departamentul de biologie de la Stanford. Din întreaga lume, probabil. Era, în mod sigur, un cretin capricios, antipatic și terifiant.

Și Olive tocmai îl sărutase.”

Cartea Ipoteza iubirii de Ali Hazelwood poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon

Colecția Blue Moon ianuarie 2022

10 Comments

Spune-ți părerea!