Istoria albinelor de Maja Lunde, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

Istoria albinelor

(The History of Bees – 2015)

Maja Lunde

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

An apariție: 2019

Nr. pagini: 384

Traducător: Sanda Tomescu Baciu

Primul volum dintr-o serie „climate fiction”, care avertizează asupra efectelor acțiunii distrugătoare a oamenilor asupra mediului înconjurător, Klimakvartetten Series:

1. Istoria albinelor – The History of Bees – 2015

2. Istoria apelor – The End of the Ocean – 2017 – recenzie

3. Ultimii cai din stepă – Przewalskis hest – 2019

4. Drømmen om et tre – 2022

Bestseller internațional publicat în treizeci și cinci de țări • peste un milion și jumătate de exemplare vândute în toată lumea • Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) în 2015 • cea mai bine vândută carte în Norvegia în 2015 • cea mai bine vândută carte în Germania în 2017 • doi ani consecutiv în topul Der Spiegel • selectată în cadrul programului Books at Berlinale în 2017 • una dintre cele mai vândute zece cărți în traducere din Marea Britanie în 2018 • roman în curs de ecranizare.

Maja Lunde este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste treizeci și cinci de țări, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e deja tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Przewalskis hest (Calul lui Przewalski), se bucură de același success. În 2020, Lunde a fost recompensată cu Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen.

Neliniștitoare, revelatoare, emoționantă și scrisă cu o măiestrie aparte, Istoria albinelor unește în mod surprinzător trei voci distincte din trei epoci diferite într-un roman provocator despre supraviețuirea speciei umane. Relațiile cele mai puternice și în mod paradoxal cele mai fragile, cele dintre părinți și copii, sunt puse în echilibru cu aceea asupra căreia rareori reflectăm – relația dintre om și natură.

„Istoria albinelor va stârni interesul unui număr foarte mare de cititori. Lunde a scris un roman pe care mulți îl vor citi dintr-o suflare, după care se vor așeza și vor medita: asupra vieții, a lumii și a viitorului. O reușită totală.“ – Annette Orre, littkritikk.no

„Maja Lunde combină imaginația și cercetarea științifică în acest roman care țintește să transmită un mesaj convingător, un roman plasat într-un trecut sumbru, o modernitate deja condamnată și un viitor distopic.“ – Kirkus Reviews

„Maja Lunde nu scrie un raport de mediu, ci o ficțiune de cea mai bună calitate, care nu se concentrează neapărat asupra albinelor, ci mai ales asupra oamenilor și a relației pe care o au cu copiii lor și cu locul în care trăiesc.“ – Deutsche Welle

O carte captivantă, impresionantă și tulburătoare, o lectură cu mesaj, un avertisment și un semnal de alarmă! Este genul de lectură care îți rămâne în minte mult timp după ce ai citit-o, provocându-te la propriile reflecții asupra fragilității echilibrului mediului înconjurător, amenințat în permanență de acțiunile nechibzuite și egoiste ale oamenilor.

Istoria albinelor nu este o carte de știință, deși autoarea ne oferă multe informații documentate. Este un roman spus pe trei voci, în capitole alternative, fiecare având propria poveste. Cele trei povești se petrec în locuri și timpuri diferite, pentru a se împleti în mod surprinzător la final.

Trei generații despărțite de secole, venind dintr-un trecut sumbru într-un prezent fragil, spre un viitor distopic terifiant: ce se întâmplă atunci când toate albinele au dispărut? Care e șansa omenirii de a supraviețui? Fac o paranteză pentru a-l cita pe Albert Einstein, care spunea că ”atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”.

Firul din trecut ne poartă în Anglia secolului al XIX-lea, în 1852, la Maryville, Hertfordshire, alături de William și numeroasa lui familie. William, un naturalist pasionat de cercetările în domeniul vieții albinelor, se îndepărtează treptat de lumea științifică pe măsură ce familia i se mărește și nevoile cresc, ajungând să fie doar un amărât de proprietar de magazin de semințe, măcinat de depresii și frustrări.

”În jurul meu, totul era galben, galben fără de sfârșit, deasupra mea, sub mine, orbindu-mă. Dar culoarea era adevărată, nu doar o închipuire a mea, era chiar tapetul de brocart pe care soția mea, Thilda, îl pusese pe pereți când ne-am mutat aici, cu câțiva ani în urmă. O duceam bine pe-atunci. Mica mea afacere cu semințe de pe strada principală din Maryville era înfloritoare. Eram în continuare entuziasmat și încă mai credeam că aveam să reușesc să combin afacerile cu ceea ce avea, cu adevărat, însemnătate pentru mine: studiul științelor naturii. Dar trecuse mult timp de-atunci, până să devenim părinții unui număr incredibil de mare de fete, și cu mult mai multă vreme de la discuția finală cu profesorul Rahm. (…) Patul mă atrăgea și mai tare, îmi tremurau gambele, iar picioarele mele moi nu mai reușeau să mă susțină. Stomacul mi se făcu iarăși ghem, mi-am încleștat fălcile, parcă în încercarea de a zdrobi ceea ce se ridica în mine.”

Singura motivație care îl mai impulsionează este dorința de a crește în ochii fiului său, singurul băiat dintre cei opt copii ai săi. Sunt anii de început ai industriei stupilor, iar William își propune să construiască un nou tip de stup, care să revoluționeze creșterea albinelor. Dacă va reuși ceea ce și-a propus, și care va fi prețul plătit pentru țelul său, rămâne de văzut. Personajul meu preferat din această poveste este Charlotte, fiica cea mare, pe care am admirat-o pentru devotamentul, loialitatea, inteligența și dăruirea sa.

Povestea din prezent se petrece în Autumn Hill, SUA, în 2007, unde îl cunoaștem pe George, un pasionat crescător de albine, respectat în breaslă. Apicultura este o tradiție de familie pe care speră că fiul lui, Tom, o va duce mai departe. Însă Tom, odată plecat la studii, dorește să devină scriitor, fiind înzestrat în acest sens. E foarte bine redată prăpastia dintre generații, războiul mut dintre voința tatălui și visul fiului. E perioada în care un fenomen îngrijorător începe să-și facă apariția: coloniile de albine intră în colaps! Se declanșează sindromul “Colapsul Coloniilor de Albine” (Colony Collapse Disorder – CCD), un sindrom real, determinat în principal de folosirea pe scară largă a pesticidelor, care a afectat în ultimii ani coloniile de albine melifere și care determină majoritatea albinelor lucrătoare să renunțe la stup, apicultorii fiind nevoiți să caute metode pentru a împiedica roirea albinelor.  

”Noi, apicultorii, știam prea bine că nu mierea aducea profitul, ci polenizarea. În lipsa albinelor, agricultura nu avea nici o șansă. Kilometri întregi cu flori de migdali sau cu tufe de afin nu aveau nici o valoare în absența albinelor care să transporte polenul de la o floare la alta. Albinele puteau acoperi zilnic o suprafață de mai mulți kilometri, respectiv mai multe mii de flori. Fără albine, florile erau la fel de inutile că toate participantele la un concurs de frumusețe. Plăcute la vedere, atâta timp cât țineau, dar fără nici o valoare în perspectivă. Florile se ofileau și mureau, fără să facă nici un fruct.”

”La două albine și jumătate pe metru pătrat, polenizarea era bună. Adesea, Lee stătea așa, numărând albinele, ca un obsedat. Și doar pentru că numărul albinelor pe metru pătrat era hotărâtor pentru numărul de kilograme de afine pe care avea să le culeagă în toamnă.
Două albine la el, trei la mine. Avea să fie bine.
Dar apoi începu să plouă.”

Cea de a treia voce, cea a lui Tao, o tânără mamă, ne poartă în viitor, în China anului 2098, în Sichuan. Un viitor halucinant! Albinele au dispărut în întregime, iar oamenii înșiși sunt angajați ca polenizatori. Disciplina e de fier, conducerea comunistă a țării controlează fiecare aspect al vieții oamenilor. Oamenii au o existență cenușie, după tipare bine stabilite: munca din zori și până în seară făcând polenizare manuală, cocoțați în pomi, o zi liberă a dată la câteva luni, rații sărăcăcioase de mâncare, orez bineînțeles.

Dar, chiar și așa, tot e mai bine decât ce e în restul lumii!

”Și am învățat despre istoria noastră. Despre extincția în masă a insectelor polenizatoare, despre creșterea nivelului oceanelor, creșterea temperaturii aerului, despre accidentele întâmplate în centralele atomice și despre vechile supermarketuri din SUA și Europa. În decurs de câțiva ani aceste două vechi superputeri pierduseră totul, nereușind să se adapteze, acum fiind cufundate în cea mai cruntă sărăcie, cu o populație împuținată, care se hrănea doar din producția de porumb și de grâu. În timp ce în China, am izbutit să facem față. Comitetul, consiliul suprem al partidului, conducerea efectivă a țării, ne-a condus în timpul Colapsului cu mână forte. Cu o serie de hotărâri pe care poporul nu le putea înțelege adesea, fiind în situația de a nu le putea nici pune la îndoială.”

Copiii – doar unul singur în fiecare familie, prin lege! – merg la școală până la 8 ani, apoi devin și ei polenizatori. Singura șansă de a face altceva este învățătura. Mi-a plăcut accentul pe care l-a pus autoarea pe această idee, că prin educație îți poți schimba soarta. Povestea devine tragică în momentul în care micuțul fiu al lui Tao suferă un accident ciudat, și este mutat la un spital din Beijing, fără ca Tao și soțul ei să fie consultați sau, măcar, înștiințați. Neștiind nimic de soarta copilului, Tao, cu orice risc, lasă totul baltă și pleacă la Beijing pentru a afla ce s-a întâmplat cu micuțul. Ajunge într-un Beijing sinistru, devastat, post-apocaliptic…

”Am ieșit pe ușă. Strada era pustie, cu miros de cărămidă umedă, de praf și un iz slab de putregai. Un oraș în descompunere. Cu fațade degradate. Pe un zid atârna un panou electronic stricat. Primele zece secunde ale unui film se reluau încontinuu. Li Xiara, Liderul Comitetului, vorbea probabil despre comunitate și cumpătare. Dar mesajul era mut, deoarece sunetul încetase de mult să mai funcționeze. Culorile dispăruseră, de parcă totul ar fi fost acoperit de ceață. Iar liniștea era profundă și apăsătoare.”

Aceasta este povestea mea preferată dintre cele trei, m-a marcat emoțional. E o poveste profundă, intensă, plină de durere și neputință, dar la final apare, ca o rază de soare ieșind din norii deși, speranța!

Cartea nu se referă doar la albine, la importanța lor vitală pentru mediu și la impactul pe care l-ar avea dispariția acestora asupra speciei umane, ci are de asemenea în prim plan relația omului cu natura, cu locul în care trăiește. De asemenea, sunt foarte fin surprinse relațiile de familie, relația părinți-copii, ca și mentalitățile vremurilor respective. E surprinsă lupta fiecărei generații cu greutățile vieții, sacrificiile care, de fiecare dată, trebuie făcute, sub o formă sau alta.

„Profesoara nu mai văzuse cartea înainte, dar, asemenea mie, rămase fascinată. Se opri la pasajele dense, pentru a mi le citi cu voce tare. Citea despre cunoaștere. Graţie cunoașterii, puteam acţiona în pofida propriului instinct. Pentru a trăi în natură, în armonie natura, trebuia să ne detașăm de propria noastră natură. Îmi citea despre valoarea educaţiei. Pentru că exact acesta era rolul educaţiei. Să înfrângă natura umană. Aveam opt ani și înţelegeam doar o fărâmă din toate acestea. Dar am înţeles că profesoara mea nutrea un respect imens faţă de această carte care o impresionase. Şi am mai înţeles toată povestea cu educaţia. Fără educaţie nu suntem nimic. Fără educaţie suntem animale.“

”Grație cunoașterii, puteam acționa în pofida propriului instinct. Pentru a trăi în natură, în armonie cu natura, trebuie să ne detașăm de propria noastră natură. […] Pentru că exact acesta era rolul educației. Să înfrângă natura umană.”

Cartea Istoria albinelor de Maja Lunde poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, libris.ro, elefant, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei